Nerespectarea principiilor ce guvernează procesul penal; Dreptul la un proces echitabil; Încălcarea dreptului la apărare - Trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin sentinţa penală nr. 161/P/2010 din 23.09.2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ s-a dispus:

Condamnarea inculpatului O.C.C,, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă agravată şi continuată, prev. de art. 215 alin. 1,2,3,4,5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit. a şi b Cod penal, art. 76 alin. 2 Cod penal,  la pedeapsa de 3  (trei) ani şi 6 (şase) luni, închisoare.

În temeiul art. 215 alin. 2 Cod penal raportat la art. 53 pct. 2 lit. a Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b, c  Cod penal pe durata de 2 (doi) ani.

 În temeiul art. 357 alin. 3 Cod procedură penală a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. 1, 2 Cod penal, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b, c Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 14 Cod procedură penală şi art. 998 Cod civil, a admis acţiunile civile formulate prin constituire de parte civilă de către părţile civile S.C.„G.” – S.A., Piatra Neamţ, S.C. „B”- S.RL., Bacău, prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Practician în Insolvenţă Ionescu M. Adrian, şi S.C. „S”- S.A., Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, şi în consecinţă:

A fost obligat inculpatul OCC să plătească:

- suma de 49.257,59 lei, daune civile contractuale, din care suma de 42.820,84 lei, creanţă preţ, şi suma de 6.436,75 lei, dobânda legală aferentă, în favoarea părţii civile S.C.„G” – S.A., Piatra Neamţ;

- suma de 25.017 lei, daune civile contractuale, cu titlu de creanţă preţ, şi dobânda legală aferentă calculată până la data plăţii efective în favoarea părţii civile S.C. „B”- S.RL., Bacău, prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Practician în Insolvenţă I.M. A.;

- suma de 157.915,99 lei, daune civile contractuale, cu titlu de diferenţă de creanţă preţ, şi dobânda legală aferentă calculată până la data plăţii efective în favoarea părţii civile S.C. „ S”- S.A., Dumbrava Roşie, jud. Neamţ

S-a luat act că partea civilă S.C. „ D”- S.R.L., Bacău, a renunţat la judecată în acţiunea civilă privind suma de 145.444,78 lei, prejudiciul material pentru care s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a luat act că inculpatul a fost asistat de avocat ales.

În temeiul art. 191 Cod procedură  penală a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în urmărirea penală şi primă instanţă de fond.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului OCC, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art.215 alin. 1, 2 ,3, 4, 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Neamţ. La data de 18.11.2008 organele de poliţie s-au sesizat din oficiu cu faptul că inculpatul OCC, în calitate de administrator al S.C. „,a emis file C.E.C, fără a se fi respectat normele legale şi în baza probelor care s-au administrat în urmărirea penală, s-a reţinut că în perioada februarie 2008 - septembrie 2008 au fost emise, de către inculpatul OCC, pe seama a şase beneficiari, un număr de zece file C.E.C, care nu au avut acoperire cu numerar, în contul S.C. „K" S.R.L. Piatra Neamţ, al cărui administrator a fost acesta, părţile vătămate fiind: S.C. „G" S.A. Piatra Neamţ; -S.C. „S" S.A. Dumbrava Roşie; S.C. „G.H.C.L. U România" S.A. Ocna Mureş, judeţul Alba; S.C. „D" S.R.L. Bacău; S.C. „P & T V" S.R.L. Dumbrava Roşie şi S.C. „B" S.R.L. Bacău.

Analizând probele administrate în urmărirea penală, respectiv: contractele de vânzare-cumpărare încheiate de beneficiari cu furnizorii S.C. "S" S.A. Dumbrava Roşie şi S.C. "D" S.R.L. Bacău şi comenzile emise de către ceilalţi patru furnizori; facturile de livrare a mărfurilor; filele C.E.C. în litigiu - zece la număr; refuzurile la plată efectuate de bancă, pe motivul lipsei de disponibil în cont, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului OCC şi probele administrate în primă instanţă de fond, în cercetarea judecătorească a cauzei, respectiv: declaraţia inculpatului OCC, adresa nr. 1127/22.12.2009 a S.C. „S”  - S.A. Dumbrava Roşie, adresa din 13.01.2010 a S.C. „ D”- S.R.L., Bacău (fila 63 şi 64, ds.), adresa nr. 15 din 21.01.2010 a S.C. „P & T V”- S.R.L.(fila 78), adresa nr. CI 3630/BT138/25.01.2010 a S.C. “B”- S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Practician în Insolvenţă I. M. A. (fila 81), adresa nr. 140 din 03.02.2010 şi nr. 763 din 18.05.2010 a S.C. “ G”- S.A.( fila 91 şi 170), proces verbal de conciliere înregistrat cu nr. 280 din 02.03.2009 încheiat între S.C. “G”- S.A. şi S.C. “K“ – S.R.L. (fila 99), raportul de expertiză contabilă judiciară (fila 136) şi declaraţiile martorilor ,se reţin următoarele împrejurări în cauză:

În perioada februarie 2008 - septembrie 2008 au fost emise, de către inculpatul OCC, în favoarea a şase beneficiari, un număr de zece file C.E.C, care nu au avut acoperire cu numerar,  asupra contului S.C. „K" S.R.L. Piatra Neamţ, al cărui administrator a fost acesta, părţile vătămate fiind: S.C. „G" S.A. Piatra Neamţ; -S.C. „S" S.A. Dumbrava Roşie; S.C. „G.H.C.L. U" S.A. Ocna Mureş, judeţul Alba; S.C. „D" S.R.L. Bacău; S.C. „P & T V" S.R.L. Dumbrava Roşie şi S.C. „B" S.R.L. Bacău.

Cu privire la trei dintre aceste firme: S.C. "S" S.A. Dumbrava Roşie; S.C. "D" S.R.L. Bacău şi S.C. "G" S.A. Piatra Neamţ, relaţiile comerciale cu furnizorii au fost derulate pe baza contractelor comerciale de vânzare-cumpărare încheiate, iar cu ceilalţi trei furnizori,  pe baza comenzilor emise de beneficiar, respectiv firma S.C. „K" S.R.L. Piatra Neamţ, al cărei administrator a fost inculpatul O.C.C..

Pentru  cei şase furnizori de mărfuri, având calitatea de părţi vătămate în cauză, în vederea plăţii mărfurilor livrate, inculpatul a emis zece file C.E.C, refuzate la plată pentru lipsă de disponibil în cont, în sumă totală de 488.752,33 lei, după cum urmează: în favoarea S.C. "S" S.A. Dumbrava Roşie: două file C.E.C.: una în sumă de 41.846,66 lei şi alta de 212.873,25 lei; în favoarea S.C. "G" S.A. Piatra Neamţ:  o filă C.E.C. în valoare de 33.135,55 lei; în favoarea S.C. "D" S.R.L. Bacău două file C.E.C: una în sumă de 88.144,64 lei şi alta de 57.300,14 lei; în favoarea S.C. "P & T V" S.R.L. Dumbrava Roşie: trei file C.E.C, în valoare de câte 1.000 lei, fiecare; în favoarea S.C. "G.H.C.L. România" S.A. Ocna Mureş, judeţul Alba, o filă C.E.C, în valoare de 525,98 lei; în favoarea S.C "B" S.R.L. Bacău, o filă C.E.C, în valoare de 25.017 lei.

Toate cele zece file C.E.C. au fost emise, semnate şi ştampilate de către inculpatul OCC.

Conform relaţiilor comunicate la dosarul de urmărire penală de „B" S.A. România, Sucursala Piatra Neamţ, unitate bancară unde a avut deschis contul S.C. „K” - S.R.L. Piatra Neamţ, la data de 10.10.2008, firma a fost înscrisă în Fişierul Naţional de C.E.C.-uri la Centrala Incidentelor de Plăţi a Băncii Naţionale a României.

Astfel reţinute, faptele inculpatului de a emite în mod repetat file cec asupra „B" S.A. România, Sucursala Piatra Neamţ, ştiind că pentru valorificarea acestora de către părţile vătămate – furnizoare nu există provizia sau acoperirea necesară, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă beneficiarilor acestor file cec, constituie infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. 4 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. Constatând că valoarea totală a prejudiciilor materiale cauzate părţilor vătămate la data consumării faptelor de emitere a filelor cec este în sumă totală de 488.752,33 lei, însemnând o pagubă mai mare de 200.000 lei, cât prevede dispoziţia art. 146 Cod penal care defineşte termenul de „consecinţe deosebit de grave”, se  reţine că în cauză este întrunită şi forma agravată a infracţiunii, prev. de art. 215 alin. 5  Cod penal.

În acest sens, s-a reţinut şi Decizia nr. IX din 24.10.2005 a Î.C.C.J., obligatorie potrivit art. 414/2 alin. 2 Cod procedură penală, care la pct. 1 din dispozitiv stabileşte această încadrare juridică pentru infracţiunea de înşelăciune în modalitatea alternativă, prev. de art. 215 alin. 4 Cod penal, adică prin emiterea de cecuri ştiind că pentru valorificarea lor nu există provizia necesară în contul deschis la „B" S.A. România, Sucursala Piatra Neamţ, de către firma inculpatului, S.C. “ K “ – S.R.L.

Sub aspectul laturii subiective, în speţă există şi intenţia specifică acestei modalităţi de comitere a infracţiunii, care se realizează prin faptul că inculpatul a cunoscut lipsa provizionului necesar pentru contul deschis la „Banc Post" S.A. România, Sucursala Piatra Neamţ, la data emiterii filelor cec, având în vedere şi pct. 2 din Decizia nr. IX din 24.10.2005 a Î.C.C.J., prin care se stabileşte că dacă beneficiarul cecului are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracţiunea prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934. În cauză, este evident că părţile vătămate, ca beneficiari ai filelor de ce emise de către inculpat, nu au cunoscut că nu există disponibilul necesar acoperirii.

S-a înlăturat,  astfel, ca nefondată apărarea inculpatului, prin care a susţinut că lipseşte intenţia sa, ca element al laturii subiective a  infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 4 Cod penal, deoarece acesta nu a dorit inducerea în eroare a partenerilor de afaceri, solicitând a se avea în vedere şi concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză. Intenţia inculpatului în modalitatea de săvârşire a infracţiunii prin emiterea de cecuri cunoscând că nu are disponibilul necesar în contul bancar, se analizează exclusiv sub aspectul cunoaşterii de către inculpat a lipsei provizionului în momentul emiterii cecului şi se înlătură numai dacă şi beneficiarul a cunoscut această situaţie şi a acceptat-o cel puţin tacit,  în acest sens fiind şi pct. 2 din dispozitivul Deciziei  nr. IX din 24.10.2005 a Î.C.C.J.

Celelalte apărări ale inculpatului, prin care a invocat că faptele  reprezintă un grad redus de pericol social concret, prejudiciul este spre limita de valoare care conduce la încadrarea juridică în forma prev. de alin. 5 din art. 215 Cod penal, inculpatul a depus diligenţe pentru achitarea unei părţi importante din prejudiciile cauzate părţilor vătămate, fiind în curs de a achita şi restul din prejudiciile rămase neacoperite, nu are antecedente penale, a colaborat cu organele de urmărire penală, este victima conjuncturii economice actuale şi de notorietate, iar cu societăţile prejudiciate în cauză a avut relaţii comerciale foarte bune, anterior intrării în incapacitate de plată, s-a considerat ca fiind întemeiate şi pot fi avute în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei care se va aplica în cauză.

Sub acest aspect, s-a reţinut şi concluziile raportului de expertiză contabilă  judiciară (fila 136) din care rezultă că la data de 10.10. 2008, când firma S.C. „ K” –S.R.L. a intrat în interdicţie bancară, aceasta avea de încasat plăţi de la partenerii săi comerciali, cu titlu de creanţe băneşti, în sumă totală de 1.508.037, 60 lei. De asemenea, inculpatul a făcut eforturi pentru a achita măcar parţial din sumele datorate cu titlu de preţ către părţile vătămate în cauză.

Având în vedere şi criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, şi reţinând ca întemeiate împrejurările invocate de către inculpat, având semnificaţia şi efectele unor elemente de individualizare judiciară a pedepsei care se va stabili în cauză, respectiv:  gradul relativ redus de pericol social concret, al faptelor în contextul gradului de pericol social abstract pe care îl implică  agravanta specială prev. de alin. 5 din art. 215 Cod penal, cu limite de pedeapsă între 10 şi 20 de ani, închisoare;  inculpatul a depus diligenţe pentru achitarea unei părţi importante din prejudiciile cauzate părţilor vătămate, fiind în curs de a achita şi restul din prejudiciile rămase neacoperite; nu are antecedente penale; a colaborat cu organele de urmărire penală şi a avut o atitudine procesuală constant sinceră şi de recunoaştere a faptelor, inclusiv când a avut ultimul cuvânt la prima instanţă de fond; este victima conjuncturii de criză economică ce s-a declanşat chiar din perioada în care firma sa a fost declarată în interdicţie bancară;  împrejurarea că a avut raporturi  comerciale bune cu fiecare din societăţile prejudiciate până la data interdicţiei bancare, sunt împrejurări care  au condus instanţa la aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut în textul sancţionator al art. 215 alin. 5 Cod penal.

În acelaşi timp, s-a reţinut în favoarea inculpatului şi circumstanţe atenuante în condiţiile prev. de art. 74 lit. a şi b Cod penal, având în vedere conduita pozitivă a inculpatului anterior comiterii faptelor, precum şi stăruinţa depusă de inculpat pentru a înlătura măcar în parte urmările prejudiciante ale faptelor sale pentru părţile vătămate din cauză. În acest sens, s-a procedat la reducerea pedepsei aplicate până la limita minimă permisă de dispoziţiile art. 76 alin. 2 Cod penal.

Nu a putut fi reţinută ca întemeiată solicitarea inculpatului de a beneficia de măsura suspendării condiţionate a pedepsei  potrivit dispoziţiilor art. 81 Cod penal, deoarece prin reţinerea limitei minime de pedeapsă  permisă de dispoziţiile art. 76 alin. 2 Cod penal, nu poate fi îndeplinită condiţia art. 81 lit. a Cod penal, ca pedeapsa aplicată să fie de cel mult 3 ani, închisoare.

În aceiaşi măsură, s-a apreciat că nu pot fi aplicate în cauză nici dispoziţiile art. 86/1 Cod penal privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere deoarece nu sunt îndeplinite în cauză cerinţele obligatorii prev. de art. 86/1 alin. lit. c Cod penal, în sensul că inculpatul ar putea  percepe ca pe un avertisment condamnarea ce s-a pronunţat în cauză şi că scopul pedepsei se poate realiza şi fără executare efectivă, cât timp acesta nu a făcut eforturi suficiente pentru a reduce într-o mai mare măsură valoarea daunelor rămase neacoperite pentru părţile civile ale cauzei.

În temeiul art. 215 alin. 2 Cod penal raportat la art. 53 pct. 2 lit. a Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b, c  Cod penal pe durata de 2 (doi) ani şi în temeiul art. 357 alin. 3 Cod procedură penală, s-a  aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. 1, 2 Cod penal, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b, c Cod penal pe durata executării pedepsei principale, deci inclusiv dreptul de a desfăşura o activitate comercială având în vedere că faptele inculpatului au fost comise în cadrul activităţii sale de comerciant.

În latura civilă, s-au reţinut următoarele împrejurări:

În urmărirea penală a  cauzei societăţile comerciale păgubite au formulat pretenţii civile după cum urmează: S.C. „S”  - S.A. Dumbrava Roşie s-a constituit parte civilă  cu  suma de 212.873,25 lei;, S.C. "G"-S.A.,Piatra Neamţ,  s-a constituit parte civilă  cu suma de 42.820,84 lei; S.C. "D" -S.R.L. Bacău, s-a constituit parte civilă cu suma de 145.444.78 lei; S.C. "B" S.R.L. Bacău, s-a constituit parte civilă  cu suma de 25.017 lei. În ce priveşte celelalte două societăţi comerciale care sunt părţi vătămate s-a stabilit prin actul de sesizare, conform relaţiilor comunicate în urmărirea penală,  că prejudiciile suferite de acestea, în sumă de: 33.000 lei - în cazul S.C. "P & T V" S.R.L. Dumbrava Roşie şi 525,98 lei - în cazul S.C. "G.H.C.L. România" S.A. Ocna Mureş, judeţul Alba, au fost recuperate.

De asemenea, analizând în latura penală relaţiile comunicate de către părţile vătămate, respectiv: adresa nr. 1127/22.12.2009 a S.C. „ S”  - S.A. Dumbrava Roşie, adresa din 13.01.2010 a S.C. „ D”- S.R.L., Bacău (fila 63 şi 64, ds.), adresa nr. 15 din 21.01.2010 a S.C. „P & T V”- S.R.L.  (fila 78), adresa nr. CI 3630/BT138/25.01.2010 a S.C. “ B”- S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Practician în Insolvenţă I. M. A.(fila 81), adresa nr. 140 din 03.02.2010 şi nr. 763 din 18.05.2010 a S.C. “ G”- S.A.(fila 91 şi 170), proces verbal de conciliere înregistrat cu nr. 280 din 02.03.2009 încheiat între S.C. “G”- S.A. şi S.C. “K “ – S.R.L. (fila 99), coroborate şi cu concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară (fila 136 ) şi cu declaraţiile de achiesare ale inculpatului, s-a constatat ca fiind întemeiate acţiunile civile promovate în cauză prin constituire de parte civilă şi în consecinţă:

 În temeiul art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 14 Cod procedură penală şi art. 998 Cod civil, s-au admis acţiunile civile formulate prin constituire de parte civilă de către părţile civile S.C.„G” – S.A., Piatra Neamţ, S.C. „B”- S.RL., Bacău, prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Practician în Insolvenţă I. M. Adrian, şi S.C. „ S”- S.A., Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, şi a fost obligat inculpatul OCC să plătească, după cum urmează:

- suma de 49.257,59 lei, daune civile contractuale, din care suma de 42.820,84 lei, creanţă preţ, şi suma de 6.436,75 lei, dobânda legală aferentă, în favoarea părţii civile S.C.„G” – S.A., Piatra Neamţ;

- suma de 25.017 lei, daune civile contractuale, cu titlu de creanţă preţ, şi dobânda legală aferentă calculată până la data plăţii efective în favoarea părţii civile S.C. „B”- S.RL., Bacău, prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Practician în Insolvenţă I.M. A.;

- suma de 157.915,99 lei, daune civile contractuale, cu titlu de diferenţă de creanţă preţ, şi dobânda legală aferentă calculată până la data plăţii efective în favoarea părţii civile S.C. „ S”- S.A., Dumbrava Roşie, jud. Neamţ

S-a luat act că partea civilă S.C. „ D”- S.R.L., Bacău, a renunţat la judecată în acţiunea civilă privind suma de 145.444,78 lei, prejudiciul material pentru care s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 191 Cod procedură  penală, reţinând culpa procesuală a inculpatului în această cauză, a fost  obligat la plata în favoarea statului a sumei de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în urmărirea penală şi primă instanţă de fond.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel inculpatul pentru considerentele expuse pe larg în preambulul prezentei hotărâri şi pe care nu le vom mai relata în detaliu, instanţa urmând a le analiza atât pe acestea cât şi pe cele puse în discuţie din oficiu la data de 8.02.2011 cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei.

Aşadar, Curtea analizând apelul formulat, atât prin prisma motivelor invocate şi examinându-le sub toate aspectele de fapt şi de drept, costată că acesta este fondat pentru considerentele care urmează a fi expuse  în continuare.

Printre principiile de bază ale procesului penal sunt şi principiul rolului activ al organelor judiciare, principiul aflării adevărului şi principiul oficialităţii.

Săvârşirea unei infracţiuni dă naştere raportului juridic de drept substanţial, care, în conţinutul său cuprinde, între altele, dreptul organelor de a trage la răspundere penală pe făptuitor şi a-l obliga la plata despăgubirilor civile pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat.

Principiul oficialităţii este consacrat expres în art.2 din Codul de procedură penală.

Potrivit art.2 alin.2, actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

Privite în toată complexitatea lor, activităţile desfăşurate în cadrul procesului penal trebuie, potrivit art.3 Cod procedură penală, „să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei.”

Numai ca urmare a aflării adevărului, scopul procesului penal poate fi atins şi, în acest fel, soluţiile dispuse de organele judiciare dau satisfacţie celor care urmăresc înfăptuirea justiţiei penale.

Aflarea adevărului în procesul penal presupune existenţa unei concordanţe între concluziile la care ajung organele judiciare şi realitatea obiectivă privind fapta şi autorul ei.

Fiind considerat ca unul dintre principiile care are un rol fundamental la aflarea adevărului în procesul penal, legiuitorul a consacrat expres rolul activ al organelor judiciare, ca regulă de bază după care trebuie să se conducă organele judiciare penal, inclusiv instanţele de judecată.

Potrivit art.4 Cod procedură penală, „Organele de urmărire penală… sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal”.

În conformitate cu acest principiu, organele de urmărire penală trebuiau să manifeste rol activ şi  să lămurească cauza sub toate aspectele.

Organul de  urmărire penală, nu a fost preocupat să stabilească pe baza unor probe indubitabile dacă inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune  cu consecinţe deosebit de grave prin emiterea unor cecuri fără acoperire, în sensul dacă acesta avea sau nu disponibil în contul societăţii în momentul emiterii, stabilirea exactă a datelor emiterii instrumentelor de plată, dacă data înmânării filelor cec către beneficiari era data trecută pe instrumentul de plată ca dată a emiterii, sau instrumentul a fost lăsat cu titlul de garanţie, dacă fila cec a fost postdatată, dacă a indus sau nu în eroare reprezentanţii părţilor vătămate în momentul realizări acordului de voinţă privind vânzarea-cumpărarea mărfurilor, sau al emiterii filelor cec, sau aceştia aveau cunoştinţă că societatea nu avea bani în cont,  mulţumindu-se să solicite părţilor vătămate facturile în baza cărora au livrat marfă către societatea administrată de apelantul-inculpat şi filele cec emise de acesta, fără să stabilească dacă sunt întrunite elementele constitutive ale acestei  infracţiuni de înşelăciune în convenţii prin emiterea unor cecuri, ştiind că pentru valorificarea acestora nu există provizia sau acoperirea necesară, cu consecinţe deosebit de grave, atât sub aspectul laturii obiective, dar cu deosebire sub aspectul laturii subiective, sau ale infracţiunilor prevăzute de art.84 alin.1 pct.2 şi 3 din Legea nr.59/1934 privind cecul, sau sunt incidente doar dispoziţiile privind răspunderea contractuală şi litigiile sunt doar de natură comercială.

Aşa cum a susţinut şi apelantul-inculpat şi cum rezultă din unele înscrisuri aflate la dosar, termenul de plată al preţului mărfurilor cumpărate de societatea administrată de apelantul-inculpat nu era cel al momentului livrării, facturării şi recepţionării mărfii cumpărate, ci, fie în baza unor clauze contractuale, fie pe baza înţelegerilor verbale cu reprezentanţii legali al intimatelor-părţi vătămate, termenul de plată era de  30-60 de zile din momentul livrării mărfii, pentru a exista posibilitatea pentru apelantul-inculpat să încaseze la rândul său alte sume de la alţi debitori, pentru ca apoi la rândul său să-şi poată onora obligaţiile de plată către furnizorii cu care se afla în relaţii comerciale.

Apelantul-inculpat a susţinut că deşi filele CEC se completau, de regulă, în momentul recepţionării mărfii, data emiterii fiind trecută în raport de termenul scadent convenit cu  reprezentanţii intimatelor-părţi vătămate, aşa cum se arăta mai sus.

Ori, aceste aspecte nu au fost clarificate nici de organul de urmărire penală şi nici de instanţa de fond.

În raport de cele mai sus arătate cu privire  la termenele scadente pentru plata preţului mărfurilor achiziţionate, data emiterii filelor CEC, se impunea a fi administrate probe de instanţa de fond pentru a se stabili cu certitudine dacă în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care apelantul-inculpat a fost trimis în judecată, sau ale infracţiunilor prevăzute de art.84 alin.1 pct.2 şi 3 din Legea nr.59/1934 privind cecul, sau este vorba, în cazul unor părţi vătămate, doar de litigii comerciale.

În acest sens se impunea a fi avută în vedere şi Decizia nr.IX din 24.10.2005 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii promovat  de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curţii de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat că: „1. Fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau asupra unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul penal.

2. Dacă beneficiarul cecului are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.”

Apoi, printre principiile de bază ale fazei de judecată a procesului penal este şi cel al nemijlocirii, ceea ce presupune, în esenţă, administrarea directă de instanţa de judecată a probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În conformitate cu prevederile art.11 şi 20 din Constituţia României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Din examinarea acestor dispoziţii legale, prin modul în care a procedat, instanţa de fond a încălcat dreptul constituţional la apărare şi dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 24 din Constituţie şi, respectiv, în art. 6 pct.1 şi  3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece apelantul-inculpat nu a avut posibilitatea de a  participa la audierea în şedinţă publică şi în condiţii de contradictorialitate şi să se confrunte cu reprezentanţii intimatelor-părţi vătămate, cu martorii audiaţi  în cursul urmăririi penal (este vorba, după cum vom arăta, de cei neaudiaţi nemijlocit de instanţa de fond)

Mai mult decât atât, este de remarcat că, în viziunea instanţei europene, art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, presupune asigurarea completă a egalităţii armelor în materie.

Din examinarea dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale rezultă că încă înainte de a stabili temeinicia demersului de tragere la răspundere a unei persoane trimise în judecată (acuzat), aceasta are dreptul fundamental la un proces echitabil.

Ori, în înţelesul unui proces echitabil intră, aşa cum reglementează art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţie şi cum relevă jurisprudenţa C.E.D.O., asigurarea dreptului inculpatului trimis în judecată şi aflat în faţa instanţei de a pretinde ascultarea martorilor în prezenţa lui, cu posibilitatea de a pune întrebări, de a i se admite probe care să se efectueze în mod nemijlocit şi contradictoriu cu celelalte părţi, în vederea stabilirii adevărului obiectiv.

Chiar dacă în dreptul procesual penal român situaţia prevăzută în art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţie nu are o consacrare expresă, cerinţa realizării condiţiei este obligatorie sub sancţiunea nulităţii şi, deci, a desfiinţării hotărârii pronunţate cu încălcarea acestei exigenţe.

Cerinţele paragrafului 3 lit.d din art.6 din Convenţie reprezintă aspecte speciale ale dreptului la un proces echitabil, garantat de paragraful 1 (Asch împotriva Austriei, Hotărârea din 26.04.1991, seria A nr.203, pag.10 & 25, Van Mechelen şi alţii împotriva Olandei, Hotărârea din 23.04.1997, Culegerea de hotărâri şi decizii 1997-III, & 49, Ludi împotriva Elveţiei, Hotărârea 15.06.1992).

În condiţiile în care acuzatul nu a avut o ocazie adecvată şi suficientă să conteste declaraţiile reprezentanţilor intimatelor-părţi vătămate şi ale martorilor, utilizarea lor încalcă în sine art.6 alin.1 şi 3 lit.d din Convenţie.

Elementele probatorii trebuie, în principiu, să fie prezentate în faţa acuzatului în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri în contradictoriu.

 Prevederile art.6 paragraful 1 din Convenţie, impun să se acorde acuzatului o ocazie adecvată şi suficientă de a contesta o mărturie a acuzării şi de a interoga autorul, în momentul depoziţiei sau ulterior, obligând statele contractante să ia măsuri pozitive, care constau în special în a-i permite acuzatului să interogheze, sau să obţină interogarea părţilor vătămate şi a martorilor acuzării (Barbera, Messegue şi Jabardo împotriva Spaniei, Hotărârea din 06.12.1988. Astfel de măsuri, ţin, într-adevăr de „diligenţa” de care statele contractante trebuie să dea dovadă pentru a asigura exercitarea efectivă a drepturilor garantate de art.6 (Sadak şi alţii împotriva Turciei, nr.29.900/96, 29.901/96, 29.902/96, 29.903/96, & 67, CEDO 2001/VIII).

Drepturile de apărare sunt limitate într-un mod incompatibil cu garanţiile art.6 atunci când hotărârea se bazează, exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare, cum este şi în caza dedusă judecăţii, pe declaraţiile date de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau a cărei audiere nu a putut fi obţinută nici în cursul urmăririi penale şi nici în timpul dezbaterilor (Rachdad împotriva Franţei, Hotărârea din 13.11.2003 şi P.S. împotriva Germaniei, Hotărârea din 20.12.2001, A.M. împotriva Italiei, Hotărârea din 14.12.1999, Saidi împotriva Franţei, Hotărârea din 20.09.1993).

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că instanţa de fond a ignorat principiile analizate mai sus, dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului prezentată mai sus şi nu a procedat la audierea tuturor persoanelor audiate în cursul urmăririi penale, iar cei doi martori din lucrări audiaţi nu au fost întrebaţi cu privire la aspectele esenţiale de natură să stabilească dacă apelantul-inculpat se face sau nu vinovată de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată, sau de infracţiunile la legea cecului.

În conformitate cu dispoziţiile art.67 Cod procedură penală: „În cursul procesului penal părţile pot propune probe şi cere administrarea lor. Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă dacă proba este concludentă şi utilă. Admiterea sau respingerea cererii se face motivat.”

Domeniul administrării şi aprecierii probelor este o materie în care statele membre se bucură de o marjă de apreciere foarte largă, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale permiţând statelor să reglementeze fără oprelişti semnificative regulile de admisibilitate şi forţa probantă a mijloacelor de probă  (Comisia dec. din 10-03-1981 şi Camilleri împotriva Italiei din 16.03.2000).

Deşi Curtea Europeană nu are competenţa de a verifica dacă instanţele naţionale au apreciat corect sau nu probele administrate în cauză, poate stabili dacă mijloacele de probă au fost administrate într-o manieră echitabilă.

Principiul egalităţii armelor în procesul penal implică faptul că părţile unui litigiu penal trebuie să se afle pe aceleaşi poziţii procesuale, fără ca reprezentanţii acuzării să beneficieze de posibilităţi procesuale mai extinse decât persoana acuzată. 

Desigur că este cert că, prin natura lucrurilor, Parchetul şi inculpatul nu se află pe poziţii de egalitate. În consecinţă, nu orice aspect la activităţii procurorului pe care cel acuzat nu-l poate realiza conduce automat la o violare a egalităţii armelor procesuale.

Aşa cum se arăta mai sus, în înţelesul unui proces echitabil intră, aşa cum reglementează art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţie şi cum relevă jurisprudenţa C.E.D.O., asigurarea dreptului inculpatului trimis în judecată şi aflat în faţa instanţei de a solicita şi a i se admite probe în apărare, care să se efectueze în mod nemijlocit şi contradictoriu cu celelalte părţi, în vederea stabilirii adevărului obiectiv.

În acest sens, în cauză instanţa de fond era obligată să procedeze la audierea tuturor reprezentanţilor legali ai intimatelor părţi vătămate, al salariaţilor acestora care au fost implicaţi în derularea relaţiilor comerciale, pentru a se putea stabili cu exactitate modalitatea de livrare a mărfurilor şi de efectuare a plăţilor, al predării şi al emiterii instrumentelor de plată etc. de insistarea pe aspecte ce vizau împrejurările emiterii instrumentelor CEC, pentru a constata eventuala infracţiune pe care ar fi săvârşit-o inculpatul, iar nu numai aspectul comercial al raporturilor dintre părţi.

 Ori, în cauză se impunea audierea următoarelor persoane: I.M. – ing. la S.C. G S.A. Piatra Neamţ ; P.F. – administrator al S.C. S S.A. Dumbrava Roşie ; T.T. – administrator al S.C. P&T V S.R.L. Piatra Neamţ ; M.O. – reprezentant vânzări S.C. D. S.R.L ; B.L. –director  Hypermarket Piatra  Neamţ P. A. – administrator SC. D. S.R.L. Bacău şi P.M. – contabil în cadrul S.C. G. S.A., persoane care au cunoştinţă de împrejurările în care s-au desfăşurat relaţiile comerciale dintre părţi.

Chiar dacă toate aceste persoane n-au figurat pe conceptul rechizitoriului în calitate de martori, în virtutea principiilor sus enunţate instanţa avea obligaţia, în vederea aflării adevărului, de a administra nemijlocit aceste probe şi pentru a-i garanta inculpatului dreptul la un proces echitabil.

În baza efectului devolutiv al apelului, se produce o nouă judecată în fond, ca regulă, pe baza probatoriului administrat în cauză de prima instanţă, însă, şi a altor probe utile şi concludente administrate pentru prima dată în apel.

Însă, efectul devolutiv al apelului nu poate fi însă înţeles ca o administrare a întregului material probator şi deci, ca o efectuare a cercetări judecătoreşti de instanţa de apel.

În caz contrar, s-ar putea ajunge la situaţia în care, prima instanţă, în urma unei cercetări judecătoreşti neefectuate sau superficiale, soluţionează cauza în fond, considerându-se dispensată de respectarea principiilor care guvernează faza de judecată, întemeindu-se pe argumentul că, în baza efectului devolutiv, instanţa de apel va administra ea însăşi probele, pe care, din motive subiective instanţa de fond nu le-a administrat în mod nemijlocit.

Numai printr-o cercetare judecătorească completă, cu respectarea principiilor care guvernează faza de judecată şi după administrarea oricăror alte probe apare necesară pentru stabilirea adevărului, instanţa de fond, motivat, poate pronunţa o hotărâre cu privire la faptele şi vinovăţia persoanelor trimise în judecată.

Realizarea în apel a cercetări judecătoreşti, ar răpi apelantului - inculpat un grad de jurisdicţie şi i-ar afecta în mod grav dreptul la apărare şi la un proces echitabil, câtă vreme ar avea la dispoziţie ulterior numai o singură cale de atac, recursul, care este preponderent devolutivă asupra chestiunilor de drept, neputând fi puse în discuţie, ca regulă, aspecte de fapt şi neputându-se  administra alte probe în recurs, cu excepţia înscrisurilor.

Apoi, expunerea sau considerentele hotărârii trebuie să cuprindă constatările la care a ajuns instanţa cu privire la fapta care a generat conflictul de drept penal, la temeiurile răspunderii penale  ale inculpatului, la probele pe care se întemeiază aceste constatări şi alte date în legătură cu soluţionarea cauzei.

În conformitate cu dispoziţiile art.356 Cod procedură penală, expunerea trebuie să cuprindă, printre altele, şi analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia.

Din examinarea hotărârii apelată rezultă că aceste dispoziţii legale au fost nesocotite.

Instanţa de fond avea obligaţia să motiveze pe baza căror probe îşi fundamentează soluţia, să arate probele pe care le înlătură şi să argumenteze înlăturarea acestora, să examineze susţinerile din actul de sesizare a instanţei, apărările pe care şi le-a făcut inculpatul  şi să argumenteze  care dintre acestea şi de ce sunt neconforme cu realitatea.

Prima instanţă nu putea pronunţa o hotărâre, fie ea şi de achitare, decât după administrarea tuturor probelor pentru stabilirea raporturilor juridice dintre părţi şi a adevărului.

Examinând hotărârea apelată se constată că instanţa de fond, s-a mulţumit să copieze ad litteram rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriu care este foarte succint şi care nu analizează distinct situaţia cu privire la fiecare societate comercială cu care se  presupune că inculpatul a derulat afaceri comerciale, dar care n-a împiedicat instanţa de fond în a aprecia ca suficient de cuprinzătoare prin elementele expuse, şi că „pe scurt”aceasta ar fi situaţia de fapt ce s-ar putea reţine activitatea infracţională a inculpatului. ori, motivarea hotărârii reprezintă un element de transparenţă a justiţiei, inerent oricărui act jurisdicţional.

Hotărârea judecătorească nu este un act discreţionar, ci rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii situaţiei de fapt desprinse din acestea, prin înlăturarea motivată a unor probe şi reţinerea altora, urmare a unor raţionamente logice făcute de instanţă şi care îşi găsesc justificarea în motivarea hotărârii judecătoreşti.

Hotărârea reprezintă astfel, rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a raţiunii care îl determină pe judecător să adopte soluţia dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justiţiabilului de a fi convins că justiţia a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale şi procedurale propuse de participanţi şi, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaşte oportunitatea promovării căilor de atac.

Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor şi formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate reprezintă două poziţii de includere a capacităţii apreciative a instanţei în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens şi cu Recomandarea R (94) 12 a Comitetului de Miniştri ai Statelor Membre asupra Independenţei eficacităţii şi rolului judecătorilor, potrivit căreia „judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcţiile lor”.

Deşi formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecţie şi de conştiinţă constituie suportul raţional al demersului judiciar pentru cunoaşterea faptelor, drept garanţie a unui proces echitabil şi în concordanţă cu disp.art.6 paragraf 2 din Convenţia Europeană şi Protocolul nr.7, instanţa are obligaţia de a-şi motiva soluţia dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor. Această poziţie a instanţei de apel este reliefată şi de practica CEDO - cauza Boldea contra României în care se arată că: „judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de părţi”.

Dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 alin.1 din Convenţie înglobează, între altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor.

Convenţia nedorind să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Artico împotriva Italiei, Hotărârea din.13.05.1980), acest drept nu poate trece drept efectiv decât dacă observaţiile sale sunt într-adevăr „ascultate”, adică examinate cum trebuie de instanţa sesizată. Cu alte cuvinte, art.6 implică în special în sarcina instanţei obligaţia de a examina efectiv mijloacele, argumentele şi ofertele de probă ale părţilor (Perez împotriva Franţei, Hotărârea (GC), nr.47287/99, CEDO 2004-1 şi Van de Hurk împotriva Olandei, Hotărârea din 19.04.1994).

Din examinarea hotărârii apelate rezultă că aceasta nu  respectă aceste exigenţe.

Curtea, având în vedere considerentele de mai sus, declaraţiile date de  apelantul-inculpat, precum şi faptul că încălcarea dreptului la apărare, în sensul arătat mai sus, precum şi cel la un proces echitabil potrivit art.6 paragraf 1 şi 3 lit.d din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu pot fi înlăturate, decât prin anularea hotărârii apelate, fiind incidente cazurile de nulitate prevăzute de art.197 alin.1, 2 şi 4 teza finală Cod procedură penală, în temeiul art.379 pct.2 lit.b Cod procedură penală, va admis apelul declarat de apelantul-inculpat, va fi desfiinţată în totalitate sentinţa penală apelată şi se va  trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe – Tribunalul Neamţ.

Cu ocazia noii judecăţi în fond, cercetarea judecătorească se va efectua cu respectarea celor patru principii fundamentale, obligatorii în faza de judecată, al respectării dreptului de apărare al inculpatului, administrând probele propuse de acesta, desigur cele care sunt utile şi concludente, şi în urma exercitării rolului activ, prin administrarea probelor arătate mai sus, precum şi a oricăror altor probe care apar necesare, Tribunalul trebuie să ajungă, motivat, la o soluţie temeinică şi legală, ca unic rezultat care exprimă cert adevărul impus de probele obţinute şi administrate şi analizate conform legii.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va avea în vedere şi celelalte motive de apel invocate de apelantul-inculpat şi aflate în dosarul Curţii de Apel Bacău, precum şi adresele emise de S.C. General Construct S.A Piatra Neamţ şi SC P&T Vest Construct S.R.L. Dumbrava Roşie ( fl. 25,26, ds. inst. de apel).

În conformitate cu prevederile art. 383 al. 3 Cod pr. penală, au fost menţinute actele procedurale efectuate în cauză până la termenul din data de 09.09.2010.

S-a constatat că apelantul-inculpat a fost asistat de apărător ales la instanţa de apel.

Domenii speta

Spete similare