Contestaţia în anulare, termenul de introducere. Drept procesual penal, partea specială, căile extraordinare de atac. Drept procesual penal, contestaţia în anulare, termenul de introducere.

9. Contestaţia în anulare, termenul de introducere. Drept procesual penal, partea specială, căile extraordinare de atac. Drept procesual penal, contestaţia în anulare, termenul de introducere.

Drept procesual penal

Art. 388 Cod procedură penală

Contestaţia în anulare formulată în temeiul art.386 alin.1 lit.a Cod procedură penală, de partea obligată la despăgubiri civile poate fi introdusă în termen de 10 zile de la începerea executării.

Depunerea de creditoare a cererii la contestatorul-asigurator pentru plata despăgubirilor civile acordate, nu echivalează nici nu declanşarea executării şi cu atât mai puţin cu „începerea executării”.

Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi

pentru cauze cu minori şi de familie

Decizia penală nr. 742 din 3 decembrie 2009

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.468/32/2009, din data de 17.08.2009, asiguratorul S.C. O. V. I. G. S.A. – Sucursala P. N., a formulat contestaţie în anulare cu privire la decizia penală nr.418 din data de 11.06.2009, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr.7054/279/2007.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul-asigurator a criticat decizia penală pronunţată de Curtea de Apel Bacău, pentru următoarele motive:

Decizia este nelegală şi netemeinică motivat de faptul că la judecarea recursului nu a fost citată legal, întrucât toate citaţiile au fost trimise la o alta adresă decât cea unde îşi are înscris sediul social şi unde îşi desfăşoară activitatea de o perioadă îndelungată de ani.

La fila 12 din dosarul nr. 7054/279/2007 - recursul judecat la Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori si familie, a fost citată la o adresă din P. N. str. B., bl. .., ap. ., judeţul N., procedura de citare fiind considerata a fi făcută prin afişarea citaţiilor la aceasta adresă.

Se menţionează faptul că, despre dosarul nr.7054/279/2007 şi, implicit, obligarea la plata despăgubirilor civile a aflat la data de 31.07.2009, respectiv data la care partea civila B. M. N. s-a prezentat la sediul societăţii şi a depus cererea de despăgubire, înregistrată sub nr. 2921/31.07.2009, la care a anexat copii după sentinţa penala nr. 832/13.11.2008, pronunţata de către J. P. N., decizia penala nr. 152/AP/30.04.2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia penala şi decizia penala nr. 418/11.06.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penala, cauze minori şi familie.

Întrucât S.C. O. V. I. G. S.A., Sucursala P. N., îşi desfăşoară activitatea, în mod neîntrerupt de foarte mulţi ani la adresa din P. N., P-ta Ştefan cel Mare nr. ., bl. ., jud. Neamţ, (sediul social conform certificat de înregistrare la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Neamţ), se consideră că, prin neîndeplinirea în mod legal a procedurii de citare cu societatea noastră conform prevederilor Codului de procedura penală, a fost în imposibilitate de a ne putea exercita dreptul la apărare în calitatea noastră de asigurător de răspundere civilă.

În dovedirea contestaţiei în anulare s-au anexat, în copii certificate, astfel: certificatul constatator din 22.12.2005 emis de către O.R.C. de pe lângă Tribunalul Neamţ, certificatul constatator din 01.03.2007 emis de către O.R.C. de pe lângă Tribunalul Neamţ, certificatul de înregistrare eliberat la data de 04.04.2008 de către O.R.C. de pe lângă Tribunalul Neamţ, informare de pe site-ul Ministerului Finanţelor, cererea de despăgubire nr…./31.07.2009, sentinţa penală nr. 832/13.11.2008, decizia penala nr. 152/AP/30.04.2009 şi decizia penală nr. 418/11.06.2009.

Referitor la introducerea în termen a contestaţiei în anulare, în concluziile puse s-au arătat următoarele:

Potrivit art.388 alin.1 Cod procedură penală, contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art.386 alin.1 lit.a poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării.

Dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile şi la cheltuielile judiciare cuvenite părţilor se execută potrivit legii civile, conform prevederilor art. 446 Cod procedură penală.

În ce priveşte legea civilă, prin art.371/11 Cod procedură civilă se stabileşte că: „Obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.

În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă legea nu prevede altfel.”

De asemenea, potrivit art.387 alin.1 Cod procedură civilă: „în afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somaţie...”Astfel că, momentul începerii executării îl reprezintă data comunicării somaţiei către debitor.

În fine, executarea silită nu poate fi efectuată decât prin intermediul unui executor judecătoresc, faţă de prevederile art.373 Cod procedură civilă: „Hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care se află acestea.”

În speţă, partea civilă nu s-a adresat unui executor judecătoresc, ci a ales să formuleze personal cerere de despăgubire către asigurator la data de 31.07.2009, cerere prin care solicită plata debitului pe cale amiabilă.(fila 8).

Astfel că, cererea formulată de partea civilă la data de 31.07.2009 nu poate fi interpretată în nici un caz ca fiind o somaţie în accepţiunea prevăzută de legea civilă.

În drept, contestatoarea şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe dispoziţiile art.386 alin.1 lit.a şi următoarele Cod procedură penală.

În concluzie, contestatoarea a solicitat admiterea contestaţiei în anulare pentru motivul invocat, desfiinţarea deciziei penale nr. 418/11.06.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie în dosarul nr. 7054/279/2007 şi, pe cale de consecinţă, rejudecarea recursului întemeiat de societatea noastră pe prevederile art. 385 indice 9 pct. 21 Cod procedură penală.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr.832 din data de 13.11.2008 a Judecătoriei Piatra Neamţ, în baza art. 178 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a şi c Cod penal şi art.76 alin.1 lit. d Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, a fost condamnat inculpatul I. D. D., la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.

În baza art.81 Cod penal, s-a suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe o durată de 2 ani şi 3 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală s-a atras atenţie inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art.14 Cod procedură penală şi art. 346 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art. 998-999 Cod civil, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B. N., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal pentru minora B. A. M.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile B. N. suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale şi suma de 5.000 lei cu titlu de daune materiale.

A fost obligat inculpatul să plătească minorei B. A. M. suma de 135 lei lunar cu titlu de prestaţie periodică, începând cu data de 05.03.2006 şi până la majoratul acesteia (16.11.2010).

S-au respins celelalte pretenţii civile formulate de partea civilă B. N., ca nefondate.

S-a luat act că plata despăgubirilor civile de către inculpat către partea civilă B. N. şi partea civilă minoră B. A. M. este asigurată de asigurătorul S.C. Asigurare Reasigurare ... S.A. – Sucursala P. N.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească către stat suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art.193 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile B. N. suma de 3.338 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat şi onorariu expertiză.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 05.03.2006, în jurul orei 21,30, inculpatul conducea autoturismul marca Opel Astra cu numărul de înmatriculare ... pe DN15, în interiorul oraşului Roznov, judeţul Neamţ pe direcţia de deplasare Piatra Neamţ – Bacău, iar în zona spitalului din localitate a observat pe acostament un număr de patru persoane care se deplasau pe banda sa de mers, ocupând-o în întregime.

Inculpatul a semnalizat intenţia de depăşire a grupului şi a început executarea manevrei intrând pe contrasens, dar, în momentul în care se afla la o distanţă de 1-2 m de grup, din cadrul acestuia s-a desprins victima B. M. care a fost surprins şi accidentat de autoturismul condus de inculpat, cu partea frontală, fiind basculat pe capotă, lovind parbrizul cu capul în parte superioară, după care a fost proiectat pe cupolă şi răsturnat pe carosabil în spatele autoturismului.

Victima a suferit în urma impactului traumatisme multiple care au condus la decesul său instantaneu, stabilindu-se la necropsie că avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de 3,7 gr ‰.

Inculpatul, care nu consumase anterior băuturi alcoolice, deşi a frânat în momentul efectuării depăşirii şi a mărit amplitudinea manevrei de ocolire nu a putu evita acroşarea victimei.

Conform expertizelor tehnice efectuate în cauză viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat la momentul producerii accidentului era de 81 km/h, iar accidentul putea fi evitat dacă viteza ar fi fost de maxim 62 km/h în condiţiile în care limita legală pe sectorul de drum în care s-a produs accidentul era de 50 km/h. De asemenea accidentul putea fi evitat dacă victima s-ar fi asigurat înainte de a se angaja în traversarea părţi carosabile.

Situaţia de fapt a rezultat din coroborarea următoarelor probe: procesul-verbal de cercetare la faţa locului împreună cu planşele fotografice anexă, declaraţiile părţii vătămate; certificatul medico-legal nr. 633/19.06.2007 emis de Serviciul de Medicină Legală Neamţ; declaraţiile martorilor: T. N., D. G., V. A., M. M., P. G. R., B. E. R. şi C. M. N., buletin analiză toxicologică alcoolemie, raportul de expertiză tehnică nr.848/P/2006/15.06.2006, raportul de expertiză criminalistică nr.192/29.09.2006 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi, raportul de expertiză criminalistică nr.154/25.06.2007 întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti şi declaraţiile inculpatului, administrate in cursul urmăririi penale şi declaraţiile inculpatului; martorilor R. I. I., R. S., M. M., M. I., T. N., C. M. N., D. G., V. A. şi P. G.R., administrate în faţa instanţei de judecată.

Instanţa de fond a înlăturat din probatoriu în parte declaraţiile inculpatului din faza de urmărire penală şi din faza de judecată în măsura în care nu se coroborează cu situaţia de fapt reţinută mai sus ca nefiind concludente deoarece toate celelalte probe administrate în cauză dovedesc fără nici un dubiu comiterea faptei în forma reţinută mai sus datorită nerespectării de către acesta a limitei de viteză şi datorită faptului că victima s-a angajat în traversarea părţii carosabile fără a se asigura.

Instanţa de fond a mai reţinut că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal, atât din punct de vedere obiectiv cat si subiectiv.

Astfel, s-a dovedit că, din culpă fără prevedere, inculpatul a accidentat şi ucis pe numitul B. N., datorită nerespectării regulilor privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul.

La individualizarea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, instanţa de fond a avut in vedere dispoziţiile art.72 Cod penal, respectiv prevederile cuprinse în partea generală a Codului Penal, limitele de pedeapsă fixate de art.178 alin.2 Cod penal, gradul de pericol social al faptei comise circumstanţiat de comiterea acesteia şi datorită conduitei culpabile a victimei, persoana inculpatului, care are vârsta de 30 ani, nu are antecedente penale, este necăsătorit, nu are copii minori în întreţinere, studii 12 clase, este şofer şi a îndeplinit stagiul militar, precum şi incidenţa în cauza de faţă a împrejurărilor care atenuează răspunderea penală, respectiv circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art.74 lit.a şi c Cod penal, care au fost reţinute în favoarea inculpatului având în vedere atitudinea sa înainte dar şi după producerea accidentului când s-a manifestat în mod corespunzător recunoscând şi regretând fapta petrecută şi neincidenţa împrejurărilor care agravează răspunderea penală. În baza tuturor acestor considerente instanţa de fond a apreciat că scopul pedepsei, prevăzut de art.52 Cod Penal, acela de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni, poate fi realizat în cauză prin aplicarea inculpatului a unei pedepse cu închisoarea orientate sub minimul special prevăzut de lege.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul I. D. D., susţinând că instanţa de fond nu a avut în vedere că victima a avut o culpă majoritară în producerea accidentului în sensul că a traversat strada printr-un loc nepermis fără a se asigura şi avea o îmbibaţie alcoolică de 3,7 o/oo.

A solicitat achitarea sa în baza art.10 lit. d Cod procedură penală sau în subsidiar, în baza art.18/1 Cod penal.

Prin decizia penală nr.152/AP din data de 30.04.2009, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul a reţinut următoarele:

Prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt, încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului şi culpa comună a acestuia, precum şi a victimei în producerea accidentului de circulaţie.

Toate probele administrate în cauză au confirmat faptul că, la data de 05.03.2006, în timp ce inculpatul conducea autoturismul proprietatea sa, a executat manevra de depăşire a unui grup de persoane intrând pe contrasens şi în acest context a accidentat-o pe victima B. M. Conform expertizelor tehnice efectuate în cauză viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat, la momentul producerii accidentului era de 81 km/h, în condiţiile în care limita legală pe acel sector de drum era de 50 km/h. Accidentul ar fi putut fi evitat dacă viteza ar fi fost de maxim 62 km/h. De asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod corect că accidentul de circulaţie s-a produs întrucât, inculpatul nu a respectat limita de viteză legală permisă pe acel sector de drum, iar victima s-a angajat în traversarea părţii carosabile fără a se asigura şi având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 3,7 gr.o/oo, stabilită cu prilejul efectuării necropsiei.

La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, dar şi conduita culpabilă a victimei, aplicându-i inculpatului o pedeapsă sub minimul special prevăzut de textul sancţionator.

Prin urmare, nu se impune achitarea inculpatului nici în baza art. 18/1 Cod penal, întrucât fapta săvârşită de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social.

De asemenea, culpa victimei a fost avută în vedere şi la stabilirea cuantumului daunelor materiale şi morale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I. D. D.

În motivarea recursului, inculpatul arată că soluţia de condamnare pronunţată de instanţele anterioare este greşită, în considerarea împrejurării că victimei îi revine culpa exclusivă sau cel puţin majoritară la producerea accidentului rutier.

În consecinţă, inculpatul solicită Curţii pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art.10 lit.d Cod procedură penală, sau art.10 lit.b/1 Cod procedură penală, raportat la art.18/1 Cod penal, în situaţia în care se va reţine şi culpa inculpatului.

Prin decizia penală nr. 418 din data de 11.06.2009, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în baza art. 385/15 pct.2 lit. d Cod procedură penală, a fost admis recursul declarat de inculpat numai cu privire la latura civilă a cauzei.

A fost casată în totalitate decizia penală recurată şi în parte sentinţa nr.832 din 13.11.2008 a Judecătoriei Piatra Neamţ, s-a reţinut cauza spre rejudecare şi în fond, în baza art.14, 346 Cod procedură penală, raportat la art..998-999 Cod civil, a fost obligat asiguratorul de răspundere civilă S.C. Asigurare Reasigurare O. S.A. - Sucursala Piatra Neamţ, să plătească părţii civile B. M. N. suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale şi suma de 5.000 lei cu titlu de daune materiale.

A fost obligat asiguratorul de răspundere civilă S.C. Asigurare Reasigurare O. S.A. – Sucursala Piatra Neamţ, să plătească minorei B. A. M. suma de 68 lei lunar cu titlu de prestaţie periodică, începând cu data de 5.03.2006 şi până la majoratul acesteia, 16.11.2010.

Au fost respinse celelalte pretenţii formulate de partea civilă B. N..

Curtea a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 832 din 13.11.2008 a Judecătoriei Piatra Neamţ.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea a reţinut următoarele:

Analizând ansamblul probelor administrate în cauza de faţă, Curtea constată că în mod judicios instanţa de fond a pronunţat o soluţie de condamnare a inculpatului I. D. D., care a fost menţinută corect de instanţa de prim control judiciar.

Coroborând concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cursul procesului penal, se poate stabili neîndoielnic că şi inculpatului îi revine o culpă pentru producerea accidentului care a determinat decesul victimei B. M., ca urmare nerespectării limitei maxime de viteză pe sectorul de drum unde s-a consumat fapta.

În dezacord cu opinia inculpatului, Curtea, constată că există o legătură de cauzalitate directă dintre viteza cu care circula autoturismul condus de inculpat la momentul producerii accidentului şi impactul cu victima.

Din probe rezultă că inculpatul putea evita accidentul dacă ar fi circulat cu o viteză de cel mult 62 km/h, iar acesta în momentul impactului, rula cu o viteză semnificativ mai mare (81 km/h) pe un tronson de drum unde viteza maximă legală era de 50 km/h.

În atare situaţie, în acord cu opinia instanţelor anterioare, producerea accidentului rutier s-a datorat atât conduitei imprudente a victimei care s-a desprins fără să se asigure din grupul de persoane ce era depăşit de autoturismul condus de inculpat, cât şi conduitei inculpatului care a nesocotit dispoziţiile legale referitoare la viteza maximă admisă în interiorul localităţilor, fapta săvârşită constituind infracţiunea prev. de art. 178 al. 2 Cp.

Hotărârile atacate comportă critici în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a laturii civile a cauzei.

Asiguratorul de parte civilă este chemat în procesul penal, potrivit dispoz. L 136/1995, sa suporte în baza contractului de asigurare obligatorie (RCA) încheiat între acesta şi asigurat, să raspundă pentru prejudiciile cauzate terţilor de către conducătorul autovehiculului asigurat, în situaţia în care se va dovedi culpa celui din urma.

Raţiunea legiuitorului care a impus obligativitatea încheierii asigurării obligatorii de către deţinătorii de autovehicule, este aceea de se preveni posibilitatea de insolvabilitate a persoanei culpabile de producerea unui accident care a cauzat prejudicii terţilor.

Prevederile art.54 alin.2 din Legea nr. 136/1995 (modificat prin OUG nr.61/2005) statuează că în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia.

Având în vedere dispoziţiile legale sus menţionate, în mod greşit instanţa de fond a procedat la obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile cu titlu de daune materiale şi morale către partea civilă B. M. N..

De asemenea incorect s-a dispus obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice lunare către minora B. A. M.

Având in vedere ca în cauza a participat in calitate de asigurator de răspundere civila S.C. A.R.O., P. N., instanţa de fond, în baza raporturilor contractuale dintre asigurator si proprietarul autovehiculului implicat în accident, trebuia sa dispună doar obligarea asiguratorului la plata despăgubirilor ce reprezintă prejudiciul produs părţii civile prin fapta inculpatului.

Hotărârile instanţelor sunt deficitare şi în cea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate părţii civile B. M. N. cu titlu de daune morale şi a prestaţiei periodice lunare acordate minorei B. A. M.

Având în vedere că atât inculpatul cât şi victima sunt răspunzători în mod egal la producerea accidentării mortale a acesteia din urmă, instanţa de fond în mod injust a acordat părţii civile despăgubiri cu titlu de daune morale la cuantumul solicitat de aceasta. Pentru acelaşi raţionament, Curtea constată că şi cuantumul prestaţiei periodice lunare acordate minorei B. A. M. este excesiv.

În consecinţă, constatând ca prejudiciile cauzate prin fapta inculpatului se încadrează în limitele pentru care răspunde asiguratorul de răspundere civilă, Curtea va dispune obligarea acestuia la plătească părţii civile B. M. N. despăgubiri cu titlu de daune materiale şi morale, precum şi o prestaţie periodică lunară în favoarea minorei B. A. M., toate proporţionale cu procentul de culpă reţinut în sarcina inculpatului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 386 Cod procedură penală, „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;

c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f) - i^1), cu privire la care existau probe în dosar;

 d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;

 e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385/14 alin 1/1 ori art. 385/16 alin. 1.”

Curtea va examina mai întâi, în conformitate cu dispoziţiile art.391 Cod procedură penală, admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, respectiv, introducerea contestaţiei în anulare în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi dacă în sprijinul contestaţiei au fost depuse ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

 În ceea ce priveşte introducerea în termen a contestaţiei în anulare, potrivit art.388 Cod procedură penală, „Contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) şi e) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere.”

Deciziile susceptibile de a fi atacate cu contestaţie în anulare, fiind definitive, pentru a nu împiedica punerea lor imediată în executare, legea a prevăzut termene de exercitare relativ scurte, termene care se diferenţiază după cazul de contestaţie în anulare invocat şi de titularul său.

Astfel, pentru cazurile prevăzute în art.386 alin.1 lit.a, b, c şi e Cod procedură penală, dacă titularul este o persoană împotriva căreia se face executarea, termenul de exercitare a contestaţiei în anulare este de 10 zile şi acest termen curge, potrivit textului mai sus enunţat, de la începerea executării.

Desigur că nimic nu împiedică titularul să formuleze contestaţia în anulare chiar înainte de începerea executării.

Această dispoziţie se explică prin caracterul ei de atenţionare a acestor persoane că a rămas definitivă hotărârea prin care au condamnaţi sau au fost obligaţi la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 388 Cod procedură penală, termenul pentru formularea contestaţiei în nu curge de la data la care s-au întocmit actele de executare, pentru că atunci textul ar fi folosit sintagma „de la punerea în executare”, ci de la data la care a început efectiv executarea.

Pentru contestatoare, persoană împotriva căreia se face executarea pentru recuperarea de partea civilă B. M. N. a despăgubirilor civile la care a fost obligarea de Curtea de Apel Bacău, prin decizia împotriva căreia s-a formulat prezenta contestaţie în anulare, potrivit textului de mai sus, termenul de introducere a contestaţiei în anulare este de 10 zile de la începerea executării.

Potrivit art. 446 Cod procedură penală: „Dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile şi la cheltuielile judiciare cuvenite părţilor se execută potrivit legii civile.”

Executarea silită ca ultima fază a procesului civil este reglementată de dispoziţiile art. 371/1 şi următoarele Cod procedură civilă.

În cauză, creditoarea nu s-a adresat executorului judecătoresc cu cererea de executare silită pentru recuperarea sumelor acordate cu titlul de despăgubiri civile prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău, astfel că, pentru aspectele mai sus arătate, nu se poate susţine că titlul executoriu a fost pus în executare, cu atât mai puţin, nu se poate susţine că a început executarea, aşa cum cere în mod expres art. 388 Cod procedură penală.

Depunerea de creditoare a cererii la contestatorul-asigurator pentru plata despăgubirilor civile acordate de Curtea de Apel Bacău, nu echivalează nici nu declanşarea executării şi cu atât mai puţin cu „începerea executării”.

Este adevărat că, în conformitate cu prevederile art.371/1 alin.1 Cod procedură civilă, obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau prin alt titlu se aduce la îndeplinire de bună voie, dar acest lucru nu înseamnă că executarea silită a început, aşa cum cere în mod expres art.388 Cod procedură penală.

 Executarea ar fost considerată ca începută, în cazul aducerii la îndeplinire a titlului executoriu de debitor de bună voie, doar în momentul în care acesta ar fi făcut, în baza titlului executor, o plată către creditoare.

Ori, în cauză contestatorul-asigurator nu a făcut o asemenea plată.

Dimpotrivă, în momentul în care a luat cunoştinţă de decizia Curţii de Apel Bacău, înainte de începerea executării, a formulat prezenta contestaţie în anulare, astfel că aceasta este formulată în termenul prevăzut de lege.

Contestatoarea a invocat ca temei în drept al contestaţiei în anulare dispoziţiile art.386 alin.1 lit.a Cod procedură penală.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului nr. 7054/279/2007 al Curţii de Apel Bacău, instanţa constată că asiguratorul, prin reprezentat legal, nu a fost prezent la judecarea recursului declarat împotriva deciziei penale nr. 152/AP din data de 30.04.2009, pronunţată de Tribunalul Neamţ.

Pentru termenul de judecată din data de 11.06.2009, când s-a judecat recursul declarat de inculpat, asiguratorul a fost citat la următoarea adresă: municipiul Piatra Neamţ, strada B. bl.., ap., judeţul N..

Din examinarea dovezii de citare rezultă că aceasta s-a făcut de prin afişare pe uşa principală a „locuinţei” destinatarului.

Aşa cum rezultă din certificatele constatatoare din datele de: 22.12.2005, 01.03.2007 şi 04.04.2008, emise de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ-fl.4-6, şi informarea de pe site-ul Ministerului Finanţelor-fl.7 din prezentul dosar, asiguratorul de răspundere civilă îşi avea sediul, încă din data de 22.12.2005, în municipiul Piatra Neamţ, Piaţa Ştefan cel Mare nr.., judeţul Neamţ, iar nu municipiul Piatra Neamţ, strada Bistriţei bl.., ap.., judeţul Neamţ, unde a fost citat de instanţa de recurs.

Agentul procedural trebuia, în conformitate cu prevederile art. 180 Cod procedură penală, să constate că persoana citată şi-a schimbat adresa şi să se informează pentru aflarea noii adrese, menţionând în procesul-verbal datele obţinute.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.391 alin.2 Cod procedură penală, a fost admisă în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul-asigurator, iar în baza art.392 alin.1 Cod procedură penală, a fost admisă şi în fond contestaţia în anulare formulată împotriva susmenţionatei decizii.

A fost desfiinţată decizia penală nr. 418 din data de 11.06.2009, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 7054/279/2007 şi se va fixa termen pentru soluţionarea recursului formulat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 152/AP din data de 30.04.2009, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 7054/279/2007 pentru data de 14.01.2010, orele 8,30, termen pentru care vor fi citate părţile.

S-a dispus anularea formelor de executare emise în baza sentinţei penale nr.832 din data de 13.11.2008, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, a deciziei penale nr.152/AP din data de 30.04.2009 şi a deciziei penale nr.418 din data de 11.06.2009, pronunţată de Curtea de Apel Bacău.

Domenii speta

Spete similare