Litigiu de munca. cumulul de răspunderi. inadmisibilitate.

LITIGIU DE MUNCA. CUMULUL DE RĂSPUNDERI.

INADMISIBILITATE.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond penalul ţine în loc

disciplinarul în acelaşi mod în care ţine în loc civilul. Răspunderea penală, o

dată declanşată, produce sistarea răspunderii disciplinare, prin urmare, nu

este posibil cumulul de răspunderi simultan, ci doar subsecvent,

condiţionat, angajatorul având posibilitatea, pe parcursul procesului penal,

doar la suspendarea din funcţie a salariatului.

Abia după finalizarea procesului penal, ca urmare a stabilirii în mod

definitiv a vinovăţiei salariatului, angajatorul ar fi avut dreptul să aplice prin

cumul, răspunderea disciplinară a desfacerii contractului de muncă, printr-o

decizie legală şi temeinică.

Decizia nr. 203/R-CM/ 18.04.2006 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti –Secţia

civilă conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Constată că, prin acţiunea civilă promovată la data de 16.12.2002 şi

înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, sub nr.58/2003, contestatorul M. V., a

formulat contestaţie  împotriva deciziei nr.889/15.11.2002 emisă de Asociaţia

Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Argeş privind desfacerea contractului

individual de muncă în temeiul art.130 lit.i din vechiul Cod al muncii, solicitând

instanţei să dispună anularea acesteia ca fiind nelegală şi netemeinică.

În motivarea contestaţiei, s-a arătat că din cuprinsul  deciziei lipsesc

menţiunile prevăzute  în mod imperativ  de dispoziţiile codului muncii, respectiv

expunerea motivelor pentru care  s-a decis  desfacerea contractului de muncă,

menţiunea  posibilităţii de atac în 30 de zile la instanţa competentă; în decizie se

consemnează în mod  lapidar, emiterea ei ca urmare a unei fapte ce i se impută de

conducerea societăţii, fără a se preciza în nici un fel în ce constă fapta culpabilă

săvârşită şi care ar reprezenta în opinia intimatei, abaterea disciplinară gravă sau

încălcarea repetată a obligaţiilor  de muncă.

A mai arătat contestatorul că s-a menţionat ca justificare a măsurii  desfacerii

contractului de muncă,  cercetarea sa prealabilă în dosarul penal nr.1806/2002 al

Parchetului de pe lângă  Judecătoria Câmpulung, apreciind  în contestaţie, că

menţiunile prezentate în decizia de desfacere, nu sunt reale, prejudiciul nefiind

stabilit cu certitudine, nefiind explicitat care este valoarea acestuia şi care sunt

modalităţile  culpabile prin care ar fi produs acel prejudiciu.

Contestaţia a mai fost motivată în sensul că existenţa unei plângeri penale  şi

a unor cercetări prealabile nu pot constitui  motive  ale desfacerii contractului de

muncă.

În susţinerea contestaţiei,  a fost depusă decizia nr.889/15.11.2002 (f.3).

Ulterior contestatorul şi-a completat motivele contestaţiei în sensul că

desfacerea contractului de muncă  a fost efectuată în timpul când se afla în

concediu medical, depunând în acest sens xerocopia carnetului de muncă seria Bf

nr.0685600.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei întrucât,

în perioada 1999 – 2002  acesta a adus prejudicii unităţii, fiind cercetat în dosarul

penal nr.1806/P/2002 şi  emiţându-se decizia  de imputaţie nr.703/23.09.2002,

pentru suma de 414.926.000 lei şi respectiv 4.276.900 lei.

S-a mai arătat în întâmpinare că, obiectul cercetării penale a contestatorului, îl

constituie  activitatea frauduloasă a acestuia, în sensul că datele din unele chitanţe 

aduse de membrii vânători nu corespund cu copiile care au fost predate de

contestator la serviciul contabilitate, constatându-se  prin referatul

nr.546/26.07.2002 că, la rubrica anuală, a fost menţionată doar suma care nu

corespunde cu cea din contabilitate iar ca urmare a verificărilor efectuate s-a

constatat un prejudiciu creat de contestator în sumă de 414.926.000 lei, la care  s-a

mai adăugat suma de 4.276.900 lei reprezentând lipsa  la reviste, almanahuri şi

calendare pe care le-a avut în primire acesta.

Intimata, prin aceeaşi întâmpinare a mai făcut cunoscut că din cuprinsul 

notei explicative date sub nr.358/17.05.2002,  contestatorul recunoaşte  că  nu a

ţinut o evidenţă strictă a carnetelor membrilor vânători şi prin neglijenţă, nu a mai

operat în registru de evidenţă a vânătorilor.

Prin sentinţa civilă nr.642/CM/16.11.2005 pronunţată de Tribunalul

Argeş, cu opinie majoritară, instanţa a respins contestaţia şi l-a obligat pe

contestator la 1200 RON cheltuieli de judecată către intimată.

Pentru a se pronunţa în acest sens, prima instanţă a reţinut că decizia

nr.889/15.11.2002 contestată, respectă condiţiile de formă impuse de vechiul cod al

muncii (art.134 din Legea nr.10/1972) în sensul existenţei motivelor de fapt şi de

drept pentru care a fost emisă.

Mai mult, contestatorul a îndeplinit funcţia de secretar al Filialei Câmpulung

a Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Argeş, asociaţie care

potrivit  HG 259/22.01.2001 este recunoscută ca fiind  de utilitate publică.

Conform atribuţiilor de serviciu contestatorul , în calitatea sa de secretar de

filială, încasa cotizaţiile  de la  membrii filialei,  cotizaţii ce trebuiau depuse  în

contul asociaţiei, în termen de cel mult 5 zile de la încasare.

Intimata a procedat la o verificare contabilă în anul 2002, pentru perioada

1999 – 2002, constatînd  o lipsă în gestiune de 414.926.000 lei, sesizând organele de

urmărire penală în data de 03.10.2002.

S-a reţinut din probatoriul administrat că M. V. şi-a însuşit diverse sume de

bani din cotizaţiile plătite de membrii filialei, iar pentru a nu se observa diferenţa 

dintre sumele încasate şi cele depuse la intimată, contestatorul întocmea exemplarul

nr.2 al chitanţei , în care menţiona în fals o sumă mai mică decât cea încasată

efectivă şi o altă dată de emitere, ulterioară . Apoi depunea la contabilitatea

intimatei exemplarele nr.2 falsificate, însuşindu-şi suma de 53.000.000 lei.

În alte situaţii, contestatorul încasa cotizaţia de la membrii asociaţiei făcând

menţiunea despre faptul încasării numai în permisele de vânătoare, fără a mai

elibera chitanţe şi fără a mai depune ulterior sumele la intimată, în felul acesta şi-a

însuşit suma de  67.550.000 lei.

S-a mai reţinut că prin faptele săvârşite de contestator, intimata a suferit un

prejudiciu actualizat de 438.812.931 lei, din care 210.562.931 lei nu au fost

recuperaţi.

De altfel, prin sentinţa penală nr.429/29.09.2004 pronunţată de Judecătoria

Câmpulung, definitivă prin decizia penală nr.271/R/14.06.2005 a Curţii de Apel

Piteşti, contestatorul a fost condamnat  în baza art.2151  alin.1 Cod penal cu

aplic.art.41 alin.2 Cod penal la 2 ani închisoare, constatând graţiată în întregime

pedeapsa în baza art.1 din Legea 543/2002.

În baza art.289 alin.1 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal contestatorul a fost 

condamnat la 2 ani închisoare iar în baza art.291 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2

Cod penal a  fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art.33 lit.a Cod penal şi art.34 lit.b Cod penal, contestatorul  urma să

execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, iar în baza art.81 Cod penal s-a

dispus suspendarea  condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 4 ani 

fiind declarate false în temeiul art.445 Cod pr.penală  exemplarele nr.2 ale

chitanţelor  aflate la fila 38 şi  s-a dispus anularea  lor.

Prin aceeaşi sentinţă contestatorul a fost obligat la plata către intimată a 

sumei de  190.969.248 lei, reprezentând despăgubiri civile.

Prin decizia  nr.889 emisă în data de 15.11.2002 intimata a procedat la

desfacerea contractului de muncă al contestatorului în temeiul art.130 lit.i din Legea

10/1972 (vechiul cod al muncii), începând cu data de 15.11.2002 (f.3 dosar), cu

motivarea că în perioada 1999-2002, a adus prejudicii, fiind cercetat în dosarul

nr.1806/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung pentru infracţiunea

de fals, uz de fals, înşelăciune, gestiune frauduloasă şi delapidare.

Procesul verbal  încheiat de intimată  la data de 14.11.2002,  cu nr.de

înregistrare 877, face dovada invitării contestatorului la sediul intimatei pentru a fi

ascultat în legătură cu prejudiciul adus unităţii precum şi a cauzelor care au

determinat acel prejudiciu.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal,

contestatorul, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru motivele de recurs

prevăzută de art.304 pct.8 şi 9 Cod proc.civilă, astfel:

1. Sentinţa recurată este nelegală, întrucât, prima instanţă în mod

nelegal a respins excepţia nulităţii deciziei nr.889/15.11.2002, prin care s-a dispus

desfacerea disciplinară a contractului de muncă, deşi contestatorul se afla în

incapacitate temporară de muncă, fiind încălcate dispoziţiile art.146 din Legea

nr.10/1972. Această dispoziţie legală din vechiul cod al muncii a fost preluată şi de

actuala reglementare prevăzută de art.60 alin.1 din Legea nr.53/2003, aşa cum a fost

modificată prin OUG nr.65/2005.

2. Instanţa de fond nu a ţinut seama de motivul de nulitate absolută

prevăzută de art.134 din Legea nr.10/1972, dispoziţie preluată şi de art.268 pct.2

litera a-f din Legea nr.53/2003, publicată în M.Of.nr.72/05.02.2003, conform

căruia, decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă trebuie să cuprindă

motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază.

Din cuprinsul deciziei nr.889/15.11.2002 rezulta că nu sunt descrise

faptele sau fapta ce constituie abatere disciplinară, ci doar în preambulul deciziei se

arată că în perioada 1999-2002, contestatorul a adus prejudicii intimatei, fiind

cercetat penal în dosarul nr.1806/2002, pentru infracţiunile de uz de fals, fals,

înşelăciune, gestiune frauduloasă şi delapidare, neprecizându-se în concret care sunt

prejudiciile cauzate A.J.V.P.S. Argeş.

3. În mod greşit prima instanţă nu a sancţionat lipsa cercetării

disciplinare prealabile impusă de art.13 din Legea nr.1/1970. Nu exista nici un act

care să confirme efectuarea cercetării disciplinare prealabile a faptei şi ascultarea

contestatorului privind săvârşirea abaterilor grave de la disciplina muncii, procedura

preluată şi de actualul cod al muncii, în art.267 alin.1.

4. Pe fondul cauzei, contestaţia era întemeiată, deoarece, la data când

s-a luat măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă, nu era stabilită

vinovăţia contestatorului cu privire la faptele pentru care era cercetat penal,

hotărârea judecătorească de condamnare fiind rămasă irevocabilă la data de

14.06.2005, prin decizia penală nr.271/2005, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

Deci, în mod nelegal s-a procedat la desfacerea disciplinară a

contractului de muncă, cu trei ani înainte de a se stabili vinovăţia contestatorului cu

privire la săvârşirea unora dintre infracţiunile pentru care a fost cercetat penal,

încălcându-se astfel, principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Analizând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate ce pot fi

încadrate în motivul de recurs prevăzute de art.304 pct.9 Cod proc.civilă şi având în

vedere actele şi lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul este fondat,

urmând a fi admis.

Astfel, primul motiv de recurs este fondat.

Instanţa de fond a dat o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor

Legii nr.10/1972, în ceea ce priveşte verificarea aspectelor de nelegalitate a deciziei

nr.889/2002 emisă de intimată.

Legalitatea deciziei nr.889/2002 emisă de intimată trebuia analizată

atât prin prisma dispoziţiilor Codului muncii anterior-sub imperiul căruia a fost

întocmită, cât şi a altor acte normative aflate în vigoare la data respectivă-

15.11.2002) şi abrogate la data de 01.03.2003 cu ocazia intrării în vigoare a Legii

nr.53/2003-Noul cod al muncii.

În acest sens, se reţine că, primul aspect de nelegalitate invocat de

contestatorul-recurent se referă la aceea că intimata i-a desfăcut contractul

individual de muncă din iniţiativa sa, în perioada în care salariatul se afla în

incapacitate temporară de muncă, fiind în concediu medical.

În speţă, din actele dosarului (f.3,14,79-84) reiese într-adevăr că,

salariatul  s-a aflat în concediu medical atât anterior lunii noiembrie 2002 (respectiv

în perioada  lunilor iunie, iulie, august, septembrie 2002) cât şi în perioada

01.11.2002-15.11.2002, prin urmare, decizia nr.889/1.11.22002, nu putea fi emisă

de către intimată decât cu încălcarea dispoziţiilor art.146 din vechiul Cod al muncii

chiar dacă concediul medical s-ar fi acordat în chiar ziua emiterii deciziei, atâta timp

cât veridicitatea sa nu a fost contestată.

Dispoziţia legală încălcată este aplicabilă şi în situaţia în care

salariatului i-a încetat raportul de muncă în temeiul art.130 alin.1 litera „i” din Legea

nr.10/1972, fără a avea relevanţă sub acest aspect temeinicia/netemeinicia abaterii

grave/ sau a încălcării obligaţiilor de muncă săvârşite de salariat.

Cu alte cuvinte este vorba de o sancţiune care vizează nerespectarea

unor condiţii de legalitate a deciziei de concediere mai înainte de a fi analizată pe

fond măsura concedierii şi ca atare, nu poate fi ignorată, astfel cum a procedat

prima instanţă.

Al doilea motiv de recurs este, de asemenea, fondat.

Potrivit dispoziţiilor art.13 alin.3 din Legea nr.1/1970 privind

disciplina muncii (aplicabile în speţă, faţă de data emiterii deciziei

nr.889/15.11.2002 aşa cum s-a subliniat anterior), desfacerea contractului individual

de muncă pe motive disciplinare nu putea fi realizată decât după cercetarea

prealabilă a faptei presupuse a fi săvârşite de salariat şi după ascultarea acestuia în

legătură cu respectiva abatere.

Lipsa cercetării prealabile-condiţie ce garantează respectarea dreptului

la apărare a salariatului pe durata în care are loc cercetarea disciplinară-reprezintă

încălcarea unei cerinţe legale imperative şi nu poate fi sancţionată decât cu anularea

deciziei de concediere, întocmită în aceste condiţii.

În speţă, Curtea reţine că nota explicativă din data de 17.05.2002,

completată la data de 29.07.2002 (f.25-27 dosar fond) reprezintă acte procedurale

efectuate în cadrul cercetării prealabile anterioare emiterii deciziei

nr.547/26.07.2002 privind schimbarea din funcţie (la care face referire adresa

nr.15373/14.12.2002 a I.T.M. Argeş-Serviciul control relaţii de muncă-f.28 dosar

fond) şi nu a prezentei decizii contestate, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa

de fond, iar intimata nu a fost în măsură, pe parcursul soluţionării cauzei, să facă

dovada respectării dispoziţiilor art.13 alin.3 din Legea nr.1/1970 în raport de ultima

decizie emisă.

Prin urmare, decizia nr.889/15.11.2002 apare ca fiind nelegală şi sub

acest aspect.

Deosebit, Curtea a mai  reţinut că, şi sub aspectul încălcării

dispoziţiilor art.134 din Legea 10/1972-preluate de altfel şi de noul cod al muncii în

art.26 alin.2 litera a-f, criticat de recurent în cuprinsul celui de-al treilea motiv de

recurs, hotărârea instanţei de fond este nelegală.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.134 din Legea nr.10/1972, desfacerea

contractului de muncă, în toate cazurile, presupune dispoziţia  scrisă a angajatorului,

cu arătarea motivelor pe care aceasta se întemeiază.

Or, în preambulul deciziei contestate, intimata nu arată decât că, în

perioada 1999-2002, contestatorul ar fi adus prejudicii materiale Asociaţiei Judeţene

a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Argeş, fiind cercetat în dosarul nr.1806/2002 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung pentru săvârşirea infracţiunii de

fals, uz de fals, înşelăciune, gestiune frauduloasă şi delapidare, neprecizând în

concret faptele care, existente la momentul desfacerii disciplinare a contractului

individual de muncă, au justificat o atare măsură faţă de salariat.

Faptul că, împotriva salariatului se desfăşurau cercetării penale, nu

echivala în momentul emiterii deciziei, cu stabilirea vinovăţiei acestuia, cu atât mai

mult, cu cât, vinovăţia salariatului, sub aspect penal, a fost stabilită în mod definitiv

abia după trei ani de la data desfacerii contractului individual de muncă, prin decizia

penală nr.271/R/14.06.2005 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul

nr.265/P/2005 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr.265/P/2005

(f.38-43 dosar fond).

Or, caracterul de legalitate a deciziei contestate nu poate fi întregit

după trei ani de la data emiterii sale, intimata putându-se prevala de rezultatul

procesului penal abia ulterior finalizării acestuia.

În caz contrar, s-ar ajunge la situaţia în care, cu încălcarea prezumţiei

de nevinovăţie a salariatului, angajatorul ar trece la desfacerea, din motive

disciplinare, a contractului individual de muncă, mai înainte ca asupra acestor

învinuiri să se fi pronunţat un tribunal imparţial şi independent în accepţiunea art.6

paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pe care România a

ratificat-o prin Legea nr.30/1994, astfel cum în mod just s-a apreciat în opinia

separată, încălcându-se cel puţin 2 drepturi procedurale care se concretizează în

garanţii cu privire la punerea în valoare a drepturilor şi libertăţilor individului.

În sfârşit, în analiza ultimului motiv de recurs, Curtea mai reţine că,

intimata nu putea proceda la aplicarea sancţiunii disciplinare paralel şi separat de

procesul penal aflat în curs de desfăşurare.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond penalul ţine în loc

disciplinarul în acelaşi mod în care ţine în loc civilul. Răspunderea penală, o dată

declanşată, produce sistarea răspunderii disciplinare, prin urmare, nu este posibil

cumulul de răspunderi simultan, ci doar subsecvent, condiţionat, angajatorul având

posibilitatea, pe parcursul procesului penal, doar la suspendarea din funcţie a

salariatului.

Abia după finalizarea procesului penal, ca urmare a stabilirii în mod

definitiv a vinovăţiei salariatului, angajatorul ar fi avut dreptul să aplice prin cumul,

răspunderea disciplinară a desfacerii contractului de muncă, printr-o decizie legală şi

temeinică.

Prin urmare, faţă de cele expuse mai sus, Curtea a  constatat că

recursul  este fondat, urmând a-l admite în temeiul dispoziţiilor art.312 Cod

proc.civilă raportat la art.291 Codul muncii.

Pe cale de consecinţă,  a fost modificată sentinţa în sensul  admiterii contestaţiei şi a

anulării deciziei nr.889/15.11.2002 emisă de intimata A.J.V.P.S. Argeş, şi a

reintegrarii  contestatorului pe postul deţinut anterior, cu obligarea intimatei la plata

drepturilor băneşti cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă până la

reintegrarea efectivă, potrivit dispoziţiilor art.78 din Codul muncii.

Domenii speta

Spete similare