Răspunderea pentru ruina edificiului. Condiții. Rolul activ al instanței. Limite

Răspunderea pentru ruina edificiului. Condiții. Rolul activ al instanței. Limite

Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, rep.: art. 1378

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: art. 22

Pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a unei persoane pe temeiul prevăzut de art. 1378 din Codul civil trebuie să existe o faptă ilicită constând în lipsa de întreţinere sau existenţa unui viciu de construire a imobilului, un prejudiciu, urmare ruinei acestuia deţinut în proprietate de către persoana responsabilă, iar între acestea să existe o legătură de cauzalitate.

Întrucât prin cererea introductivă reclamanta în mod expres și-a fundamentat demersul judiciar pe dispozițiile normative care reglementează răspunderea civilă pentru ruina edificiului – art. 1378 Cod civil –, întreaga motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată fiind grefată pe acest caz aparte de răspundere civilă, simplul fapt că pe lângă trimiterile directe la îndeplinirea condițiilor acestui tip special de răspundere reclamanta a mai amintit și de art. 1349 și 1357 din același cod, dispoziţii cu caracter general privind răspunderea civilă delictuală, respectiv care prevăd condiţiile angajării răspunderii civile delictuale pentru propria faptă, nu poate să atragă incidența motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 din Codul de procedură civilă, cu referire la încălcarea de către instanța de apel a principiului rolului activ.

(Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 19/R din 21 ianuarie 2020,

rezumată de judecător dr. Csaba Bela Nasz)

Prin sentinţa civilă nr. 13697/28.11.2018 pronunţată în dosarul nr. […] /325/2017 Judecătoria Timişoara a admis excepţia de netimbrare și, în consecință, a anulat cererea adiţională formulată de reclamanta SC A... S.R.L. Odoreu la termenul de judecată din data de 14.03.2018. Totodată, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta SC B... S.R.L. Timișoara.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea ei în tot, în sensul admiterii acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 535/A/21.06.2019 pronunţată în dosarul nr. […]/325/2017 Tribunalul Timiş a respins apelul reclamantei ca neîntemeiat.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea apelului societății.

Prin decizia civilă nr. 19/R din 21 ianuarie 2020 Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamanta SC A... S.R.L. Odoreu împotriva deciziei civile nr. 535/A/21.06.2019 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. […]/325/2017, a casat în tot decizia recurată şi, rejudecând procesul în fond, a admis apelul reclamantei, schimbând în parte sentinţa civilă nr. 13697/28.11.2018 a Judecătoriei Timişoara, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantă și a obligat pârâta la plata sumei de 30.089 lei cu titlu de despăgubire, la care se adaugă dobânda legală calculată începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii primei instanţe.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că primul motiv de recurs – art. 448 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă – nu este întemeiat, deoarece norma legală invocată prevede că, printre altele, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Or, ceea ce recurenta reproșează instanței de apel este faptul că judecătorii nu i-au solicitat, în cursul procesului, anumite lămuriri în legătură cu temeiul de drept invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Oricum, recurenta susține că în acțiune s-a prevalat atât de dispozițiile privind răspunderea delictuală generală, cât și de cele care reglementează răspunderea pentru ruina edificiului, iar în virtutea rolului activ tribunalul ar fi trebuit (era obligat) să pună în discuția părților acest aspect, și anume o eventuală precizare a temeiului juridic al cererii, tocmai pentru a pronunța o hotărâre temeinică și legală, iar nu să releve aceste aspecte după pronunțarea hotărârii, în considerente.

Este real că, potrivit art. 22 din Codul de procedură civilă, judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile și că acesta are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, scop în care, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. Deși judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, fiind doar obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă, instanța nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părţile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora. Oricum, în faza de apel, art. 478 alin. (3) din Codul de procedură civilă statuează ritos că nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Prin urmare, cum prin cererea introductivă de instanță reclamanta în mod expres și-a fundamentat demersul judiciar pe dispozițiile normative care reglementează răspunderea civilă pentru ruina edificiului – art. 1378 Cod civil –, întreaga motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată fiind grefată pe acest caz aparte de răspundere civilă, contrar celor susținute prin cererea de recurs, simplul fapt că pe lângă referirile directe la îndeplinirea condițiilor acestui tip special de răspundere reclamanta a mai amintit și de art. 1349 și 1357 din același cod, dispoziţii cu caracter general privind răspunderea civilă delictuală, respectiv care prevăd condiţiile angajării răspunderii civile delictuale pentru propria faptă, nu poate să atragă incidența motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 din Codul de procedură civilă. Aceasta, și ținând seama de împrejurarea că ambele părţi au beneficiat de asistenţă juridică calificată, neputându-se constata, sub acest aspect, vreun dezechilibru în plan procesual, precum și de faptul că art. 10 alin. (1) din Cod prevede că părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia, iar potrivit alin. (2) al art. 9 din același cod, obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Cu toate acestea, Curtea constată că cel de-al doilea motiv de casare – când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material [art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă] – este întemeiat.

Astfel, în pofida faptului că instanța de apel a acceptat critica reclamantei cu privire la greșita reținere de către judecătorul fondului că în cauză ar fi vorba de o forţă majoră care a cauzat desprinderea acoperişului imobilului intimatei, nefiind îndeplinite condițiile impuse de art. 1351 alin. (2) C. civ. (potrivit cărora forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil), de vreme ce, pe de o parte, intensificarea vitezei vântului şi producerea unor furtuni în perioada de referinţă (luna septembrie) nu reprezintă şi nu a reprezentat un fenomen neaşteptat şi surprinzător, mai ales ţinând cont de poziţia geografică a comunei Săcălaz, care este situată în Câmpia de Vest a României, iar pe de altă parte, expertul tehnic judiciar a arătat că, raportat la Normativul NP-082-04 din 15.02.2005, deși viteza vântului a atins limita superioară a pragului de cod portocaliu, aceasta nu a întrunit caracteristicile unui eveniment de forţă majoră în respectiva zonă geografică, unde un asemenea eveniment constituie o stare normală, obişnuită în această perioadă a anului, fiind astfel un eveniment previzibil, societatea pârâtă fiind obligată ca la momentul construirii halei să ia toate măsurile necesare pentru a preîntâmpina sau pentru a evita urmările prejudiciabile ale unui asemenea eveniment, lucru pe care nu l-a făcut, tribunalul, analizând îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru ruina edificiului, a ajuns la concluzia că reclamanta nu a dovedit întrunirea cerințelor impuse de art. 1378 C.civ. Astfel, deşi s-a făcut dovada existenţa unei ruine a edificiului aflat în proprietatea pârâtei, nu s-a probat că ruina a fost urmarea lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţie, respectiv a existenţei unui raport de cauzalitate dintre prejudiciu şi lipsa de întreţinere sau viciul de construcţie.

Curtea a constatat că prima instanță de control judiciar a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1378 din Codul civil, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. pr. civ.

În acest sens, norma de drept material antemenționată stabilește regula că proprietarul unui edificiu sau al unei construcţii de orice fel este obligat să repare prejudiciul cauzat prin ruina lor ori prin desprinderea unor părţi din ele, dacă aceasta este urmarea lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţie.

Având în vedere amplasarea topografică a art. 1378 în Secţiunea a 5-a a Capitolului V consacrat răspunderii civile, după „Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri”, răspunderea pentru ruina edificiului trebuie să fie abordată, și în actuala reglementare, ca fiind o ipoteză distinctă de răspundere civilă delictuală, având reguli şi condiţii specifice. Din conţinutul textului legal se deduce faptul că, pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a unei persoane, pe acest temei, trebuie să existe o faptă ilicită constând în lipsa de întreţinere sau existenţa unui viciu de construire a imobilului, un prejudiciu, urmare ruinei acestuia deţinut în proprietate de către persoana responsabilă, iar între acestea să existe o legătură de cauzalitate.

Pentru a obţine reparaţia daunei, victima trebuie să dovedească faptul că prejudiciul pe care l-a suferit este datorat ruinei unui edificiu. Răspunderea proprietarului edificiului este de natură extracontractuală, fiind antrenată pentru daunele cauzate altor persoane ori de câte ori ruina se datorează unui viciu de construcţie sau lipsei de întreţinere a unui edificiu. Prejudiciul constând în ruina edificiului vizează consecinţele păgubitoare cauzate altei persoane prin dărâmarea, surparea, dislocarea efectivă a edificiului, care poate fi nu doar totală, ci și parţială.

Fapta ilicită, ca element constitutiv al răspunderii delictuale a proprietarului, constă în lipsa de întreţinere şi viciul de construcţie, acestea fiind împrejurările în care poate surveni involuntar ruina unui edificiu: fie că nu a fost proiectat şi executat conform normelor tehnice şi standardelor de calitate şi siguranţă în construcţii, fie că, după edificare, nu s-au luat măsurile necesare de întreţinerea a acestuia, ceea ce a condus la degradare, urmată de căderea sau demolarea totală sau parţială. Angajarea răspunderii se fundamentează pe elementele obiective ale obligaţiei proprietarului de construire sau de întreţinere a imobilului, pentru intervalul cuprins între momentul edificării acestuia şi cel al demolării sale. Principalele obligaţii ale acestuia au ca etalon respectarea condiţiilor de securitate privind imobilul deţinut în proprietate, eliminând riscul producerii unei demolări prin care ar putea fi prejudiciate terțe persoane. Ilicitatea faptei proprietarului se raportează la încălcarea obligaţiei sale de a asigura securitatea imobilului. Ruina edificiului său este evenimentul care declanşează mecanismul angajării răspunderii delictuale. Anormalitatea, sancţionată prin angajarea răspunderii delictuale, constă în faptul demolării edificiului, datorită lipsei de întreţinere sau unui viciu de construcţie. Dezbaterea se transferă astfel din plan subiectiv, în plan cauzal, obiectiv, fiind aplicabile aceste dispoziţii legale doar atunci când ruina, distrugerea edificiului se datorează viciilor de construire sau lipsei de întreţinere. Prevederile speciale ale art. 1378 C. civ. vor putea fi invocate numai dacă se dovedeşte existenţa unei legături de cauzalitate între prejudiciul produs prin ruina edificiului şi lipsa de întreţinere sau viciul de construcţie a acestuia, în toate celelalte situaţii răspunderea putând fi angajată fie pentru săvârşirea unei fapte ilicite culpabile, fie pe temeiul general al răspunderii pentru lucruri.

În mod tradițional, doctrina a susţinut fundamentarea obiectivă a răspunderii pe ideea de garanţie, apreciind că obligaţia legală de garanţie este o sarcină a proprietăţii clădite, astfel că proprietarul nu răspunde pentru alţii, ci propter rem, pentru lucruri, căci el are foloasele edificiului. Pe aceste coordonate, teoria garanţiei a fost consolidată cu ideea răspunderii proprietarului pentru ruina edificiului său ca o sarcină a proprietăţii, şi aceasta datorită faptului că proprietarul este cel care, în mod normal, cunoaşte cel mai bine imobilul şi poate să se implice pentru a preveni producerea prejudiciilor sau să se asigure contra producerii acestora. Oricum, atât răspunderea pentru ruina edificiului, cât și răspunderea pentru lucruri, se constituie în situaţii în care sunt cauzate prejudicii de lucruri neînsufleţite, iar cel păgubit trebuie să aibă posibilitatea să-și acopere paguba, independent de faptul că primul caz este o formă specială de răspundere delictuală pentru fapta lucrurilor, care are condiţii speciale şi deplină autonomie, în raport de cealaltă formă de răspundere delictuală.

Curtea apreciază că în speță este incidență teza finală a art. 1378 C. civ., în sensul că societatea intimată, în calitate de proprietar al edificiului înscris în CF nr. […] Săcălaz, nr. cad. […] - […], constând în construcția tip hală, situată administrativ în localitatea Săcălaz, jud. Timiș, este obligată să repare prejudiciul cauzat reclamantei recurente prin desprinderea unor părţi din acest imobil ca urmare a unui viciu de construcţie.

Astfel, deși societatea intimată nu a fost în măsură să prezinte expertului tehnic judiciar Cartea Tehnică a halei, compusă din Proiectul tehnic, Programul de control al calității lucrărilor și documentele tehnice aferente (procese-verbale etc.), care ar fi trebuit să fie întocmite pe parcursul construirii acestui edificiu, din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții întocmit în dosarul Judecătoriei Timișoara rezultă fără putință de tăgadă că ușa prin care trebuia să intre în hală diferite mijloace auto (cum ar fi T.I.R.-uri) a fost foarte superficial (chiar iresponsabil) fixată în zidurile halei. Din acest motiv, această ușă a fost smulsă și împinsă în hală de forța vântului generat de fenomenul meteorologic din data de 17.09.2017, iar în situația creată vântul a pătruns în incintă dinspre terenul proprietatea reclamantei recurente, fiind închis în totalitate, planșeu neexistând, în hală fiind creată o presiune foarte mare care nu a fost preluată de descărcarea acesteia prin golurile din zidul dinspre construcția vecină (toate golurile din zidul dinspre imobilul reclamantei fiind înzidite), astfel că această presiune a dus la distrugerea acoperișului și împrăștierea tablei ondulate care a constituit învelitoarea edificiului. Această tablă, odată smulsă de pe acoperiș, a fost purtată de vântul puternic înspre gardul proprietatea societății reclamante, concluzia specialistului fiind una extrem de fermă: numai datorită executării defectuoase a lucrărilor de construire a halei s-a ajuns ca fenomenul meteorologic cu vânturi puternice venite în rafale din data de 17.09.2017 să producă asemenea distrugeri atât halei, cât și gardului proprietatea recurentei.

Prin urmare, în speță este incidentă teza finală a textului art. 1378 din Codul civilă, potrivit căruia proprietarul unui edificiu sau al unei construcţii de orice fel este obligat să repare prejudiciul cauzat prin desprinderea unor părţi din ele, dacă aceasta este urmarea unui viciu de construcţie, apărările intimatei potrivit cărora motivul de casare prevăzut de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. pr. civ. nu poate fi primit atâta timp cât în acţiune se face referire la întreţinerea necorespunzătoare a halei şi nu la vicii de construcţie, recurenta urmărind, de fapt, o reanalizare a probatoriului administrat în faţa instanţei de fond, prin raportare la o nouă susţinere din cererea de recurs (care nu a făcut obiectul susţinerilor sale din cererea de chemare în judecată), fiind neîntemeiate. Aceasta, întrucât, pe de o parte, reclamanta prin acțiunea introductivă a invocat și motivat demersul judiciar inițiat în scopul acoperirii pagubei ce i-a fost cauzată prin distrugerea gardului împrejmuitor al proprietății deținute, pe întregul articol care reglementează răspunderea pentru ruina edificiului, deci, implicit și pe teza finală care vizează viciul de construcţie; pe de altă parte, această chestiune a făcut obiect al dezbaterilor contradictorii ale părților, care au fost în măsură să-și probeze pretențiile, respectiv apărările inclusiv în legătură cu ipoteza finală a normei cuprinse în art. 1378 din Codul civil, dovadă în acest sens fiind faptul că expertul judiciar a trebuit să răspundă și la obiectivul care privea identificarea cauzelor desprinderii acoperișului imobilului societății pârâte, în urma fenomenului meteorologic din data de 17.09.2017, respectiv dacă această desprindere a fost cauzată de eventuale goluri lăsate în clădire sau modalității de montare a acestuia (a se vedea obiectivul nr. 5, încuviințat de instanță prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 09.05.2018).

O dovadă în plus că desprinderea acoperișului imobilului proprietatea pârâtei intimate a fost determinată de modul defectuos de realizare a lucrărilor de construire, în afara concluziilor specialistului, care a mai arătat că unul dintre principalele elemente de bază ale șarpantei numit „cosoroabă”, nu a fost fixat pe centura de beton armat aflată în partea superioară a zidurilor după procedee tehnice agrementate și stabilite prin Proiectul tehnic autorizat, nici tabla ondulată nefiind montată după procedee tehnice agrementate și stabilite prin Proiectul tehnic de execuție, o reprezintă și împrejurarea că expertul a constatat că în zona industrială în care se regăsesc imobilele învecinate aflate în proprietatea părților litigante nu a mai fost distrus de vânturile respective niciun acoperiș de hală și nici avariat vreun alt gard.

Față de cele mai sus arătate, reținând că, pe cale de expertiză, a fost stabilită valoarea de înlocuire a distrugerilor gardului proprietatea reclamantei recurente la suma de 25.285 lei (fără T.V.A.), Curtea urmează să admită recursul și, ca o consecință a casării în tot a deciziei instanței de apel, în urma rejudecării procesului, să admită în parte acțiunea introductivă, în sensul obligării pârâtei intimate la plata sumei de 30.089 lei cu titlu de despăgubire, la care se adaugă dobânda legală calculată începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective.

Domenii speta

Spete similare