Acţiune în despăgubiri. Antrenarea răspunderii civile delictuale a Statului Roman în cazul privării de libertate în mod nelegal

Potrivit dispoziţiilor art. 504 alin. 1 şi 2 Cod pr. penală , persoana care, în cursul procesului penal , a fost privată de libertate ori căreia i s-a retras libertatea în mod nelegal, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite.

Răspunderea statului , în acest context ,  este fundamentată pe disp. art. 998-999 Cod civil, text care consacră răspunderea civilă pentru fapta proprie, iar susţinerea referitoare la lipsa culpei excede cadrul reglementat de art. 505 alin. 6 Cod pr. penală.

Prin sentinţa civilă nr. 1333/11 iulie 2006, Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi, drept consecinţă, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 500.000.000 lei vechi ( 50.000 RON), cu titlu de despăgubiri pentru daunele ce i-au fost acestuia cauzate.

Prin sentinţa penală nr.183/20 iunie 2005 a Tribunalului Mureş s-a dispus în  temeiul art. 11 pct 2 lit.a raportat la art. 10 lit.d Cod procedură penală achitarea reclamantului reţinându-se că nu se conturează existenţa elementului subiectiv specific coautorului, respectiv voinţa comună a acestuia de a fi cooperat cu ceilalţi executanţi, că nu există nici o dovadă care să confirme implicarea în vreun del a acestuia – prin prisma unei cooperări materiale sau intelectuale – la evenimentul care a avut loc, prezenţa sa fiind o simplă circumstanţă ce nu intră în sfera nici unei din cele două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, nici martorii, nici ceilalţi inculpaţi şi nici partea vătămată nu l-au sesizat ca fiind implicat în activitatea infracţională.

Sentinţa a fost menţinută prin decizia penală nr.163/A/4 noiembrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 673/2005/P, a Curţii de Apel Târgu Mureş, şi ulterior prin Decizia penală nr. 1536/9 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ( pronunţată în dosarul nr. 23425/1/2006).

Raportat la starea de fapt anterior descrisă, prima instanţă a considerat că privarea de libertate a reclamantului a fost nelegală şi că prin aceastră măsură i-a fost cauzat un prejudiciu de natură morală care se impune a fi reparat prin  acordarea unei juste despăgubiri, conform prevederilor art. 504 alin.2 Cod procedură penală şi art.5 alin.5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva hotărârii anterior descrise au declarat  apel reclamantul şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş.

Examinând apelurile deduse judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele caracterului devolutiv consacrat de art. 294 – 295 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, în baza următoarelor considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 504 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, are dreptul la repararea de către stat a  pagubei suferite. De asemenea, textul art. 504 alin.3 dispune că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului, de revocare a măsurii, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal.

În speţa dedusă judecăţii, premisele textului de lege menţionat sunt îndeplinite, în sensul că reclamantul a fost arestat preventiv la data de 6 iulie 2003, prin ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi pus în libertate la data de 10 mai 2004, ca urmare a revocării măsurii privative de libertate prin Decizia penală nr. 275/R/10 mai 2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş. Ulterior, prin sentinţa penală nr.183/20 iunie 2005 a Tribunalului Mureş, s-a dispus, în temeiul art. 11 pct.2 lit. a, raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, achitarea reclamantului de sub acuza săvârşirii infracţiunilor de complicitate la omor calificat, respectiv de complicitate la tentativă de omor calificat, soluţia fiind menţinută prin deciziile instanţelor de apel şi recurs.

Prin urmare, în mod corect a statuat prima instanţă în privinţa antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtului Statul Român, urmând ca reparaţia pagubei să fie făcută prin Ministerul Finanţelor Publice, astfel cum dispune art. 505 alin. 6 Cod procedură penală. Răspunderea statului, în acest context, este fundamentată pe dispoziţiile art. 998 – 999 Cod civil, text ce consacră răspunderea civilă pentru fapta proprie, iar susţinerea referitoare la lipsa culpei, invocată de apelantul Ministerul Finanţelor Publice excede cadrului reglementat de art. 505 alin.6 Cod procedură penală, obligaţia suportării prejudiciului fiind stabilită chiar de către legiuitor în sarcina respectivei instituţii.

În ceea ce priveşte întinderea reparaţiei cuvenite celui  prejudiciat, art. 505 alin.1 Cod procedură penală dispune că la stabilirea acesteia se ţine  seama de durata privării sau restrângerii de libertate suportate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei acesteia.

Reclamantul din prezenta cauză şi-a autoevaluat prejudiciul suferit prin nelegala privare de libertate la suma de 200.000 lei (RON), iar în susţinerea acestei pretenţii a invocat suferinţele psihice resimţite pe parcursul judecăţii şi detenţiei, în contextul în care i-au fost aduse acuzaţii de o gravitate deosebită (omor), care  în urma procesului penal s-au dovedit a fi nejustificate. Prin urmare, s-a solicitat repararea unui prejudiciu de natură  nepatrimonială, deci moral.

Examinând cu o desăvârşită minuţiozitate juridică acţiunea supusă examinării, prima instanţă a acordat reclamantului, cu titlu de reparaţie a prejudiciului suferit, suma de 50.000 lei (RON), făcând corelaţie cu o hotărâre C.E.D.O., în care, pentru încălcarea a patru articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Guvernul României a oferit reclamantului suma de 40.000 euro.

Sub acest aspect, Curtea a reţinut  că, în condiţiile în care reclamantul nu a adus în susţinerea pretenţiilor sale şi argumente de altă natură decât suferinţa psihică generată de starea de detenţie şi nici nu a produs dovezi cu privire la alte consecinţe produse asupra propriei persoane ori asupra familiei sale, aprecierea primei instanţe asupra întinderii reparaţiei morale cuvenite este pe deplin judicioasă. Pe de altă parte, în lipsa unor criterii obiective de cuantificare, stabilite de legiuitor, le este rezervată instanţelor de judecată, puterea suverană de a aprecia cuantumul despăgubirii, eventual prin raportare la practica judiciară, astfel cum s-a şi procedat, de altfel, în speţă.

Este adevărat că în apel reclamantul a invocat, în susţinerea cererii de majorare a despăgubirii, o soluţie de speţă în care petentul a fost remunerat, pentru o privare nelegală de libertate de 2 ani şi 10 luni, cu suma de 300.000 lei (RON), reprezentând daune morale, însă circumstanţele respectivei cauze sunt cu mult diferite faţă de cele din speţă. Astfel, pe lângă durata detenţiei – mai mare cu 2 ani în respectiva cauză – petentul fusese condamnat încă din primă instanţă la pedeapsa de 6 ani închisoare ( pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav), fiind achitat doar de către instanţa de recurs.). Or, împotriva reclamantului din speţa de faţă nu s-a pronunţat o soluţie de condamnare, astfel că, în mod evident, suferinţa psihică a acestuia nu o poate echivala, în amplitidine, pe cea a reclamantului din speţa invocată. Pe de altă parte, în respectiva cauză s-a avut în vedere, la stabilirea întinderii reparaţiei, şi atingerea adusă onoarei şi demnităţii reclamantului, ca urmare a condamnării penale definitive pe nedrept, precum şi destrămarea relaţiilor de familie, aspecte care nu se regăsesc în speţa dedusă judecăţii.

Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că prima instanţă a apreciat în mod corect atât asupra oportunităţii antrenării răspunderii civile delictuale a statului, prin Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul dispoziţiilor art. 504-506 Cod procedură penală, cât şi asupra cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de reparaţie a prejudiciului moral invocat.

Drept consecinţă, ambele apeluri declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate, conform prevederilor art. 296 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare