Constatarea nulităţii absolute a ordinului prefectului de constituire a dreptului de proprietate

Decizie 638 din 08.09.2006


Constatarea nulităţii absolute a ordinului prefectului de constituire a dreptului de proprietate privată asupra unui teren în baza art.36-Legea nr. 18/1991. Natura juridică a actului. Competenţa de soluţionare.

Prefectul este organ al administraţiei publice potrivit art.130 din Legea nr.215/2001 modificată. Prin art. 134/2 din această lege coroborat cu art. 36 din Legea nr.18/1991 se conferă acestui organ dreptul de a emite ordin de  constituire a dreptului de proprietate privată asupra terenului intravilan persoanelor îndreptăţite în urma parcurgerii procedurii instituite prin această ultimă lege specială menţionată.

Acest act  juridic nu are caracter normativ ci are natura unui titlu de proprietate, act juridic individual şi civil atacabil potrivit normelor procesuale civile şi nu de contencios administrativ.

Secţia civilă – Decizia civilă nr.638/07 septembrie 2006

Prin sentinţa civilă nr.374/25.05.2005 a Tribunalului Sibiu s-a declinat competenţa soluţionării acţiunii civile a reclamanţilor R.C. şi R.G. împotriva pârâţilor S.N. şi S.E. şi Prefectura Sibiu având ca obiect constatarea nulităţii ordinului prefectului nr. 377/1995 nulitatea încheierii de întabulare şi rectificarea de CF în favoarea Judecătoriei Mediaş.

S-a reţinut că ordinul prefectului a intrat în circuitul civil astfel că nulitatea lui  invocată  de reclamanţi se judecă de instanţa de drept comun, nefiind incidente prevederile  Legii nr.554/2004.

Sentinţa a fost recurată de pârâţii S.N. şi S.E. criticându-se nelegalitatea ei potrivit prevederilor art.304 pct.9 şi 5 Cod procedură civilă.

S-a susţinut că instanţa a fost legal investită conform art.2 al.1 lit. c Cod procedură civilă deoarece acţiunea reclamanţilor s-a întemeiat pe prevederile Legii nr.554/2001 şi că faţă de acest temei nu se putea judeca litigiu într-un alt cadru legal.

Prin decizia civilă nr.638/2006 Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursul ca nefundat reţinând că simpla invocare a prevederilor Legii nr.554/2004 nu este de natură să investească instanţa ca instanţă de contencios administrativ pentru a fi aplicabile prevederile art.2 al.1 lit. c Cod procedură civilă.

Instanţa este investită prin acţiune cu o stare de fapt dedusă judecăţii la care este îndreptăţită să facă aplicarea normelor de drept material şi procesual.

Cum ordinul prefectului de constituire a unui drept de proprietate are natura juridică a unui titlul de proprietate ce şi-a produs efectele conferite titularilor, fiind întabulat în CF acest act juridic este civil şi constatarea nulităţii lui se supune regulilor civile. Astfel competenţa de judecată a acţiunii reclamanţilor trebuie stabilită potrivit at.1 pct.1 Cod procedură civilă.