Legea nr.10/2001. apartenenţa unui bun la domeniul public în raport de data intrării în vigoare a legii nr.10/2001. indisponibilizare ulterioară a bunului. consecinţe.

LEGEA NR.10/2001. APARTENENŢA UNUI BUN LA

DOMENIUL PUBLIC ÎN RAPORT DE DATA INTRĂRII ÎN

VIGOARE A LEGII NR.10/2001. INDISPONIBILIZARE

ULTERIOARĂ A BUNULUI. CONSECINŢE.

Art.20 alin.1 şi art.21 alin.1 din  Legea nr.10/2001

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 

(pct.21.1)

Apartenenţa unui bun la domeniul public se analizează

în raport de data intrării în vigoare a  Legii nr.10/2001 – 14

februarie 2001, în acest sens fiind prevederile art.20 alin.1 din

Legea nr.10/2001, respectiv art.21 alin.1 din Legea nr.10/2001

republicată, potrivit cu care imobilele – terenuri şi construcţii –

preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute

la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o

societate sau o companie naţională, o societate comercială la care

statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale

este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă

sau de orice altă persoană juridică se restituie, în natură, persoanei

îndreptăţite, prin  decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a

organelor de conducere a unităţii deţinătoare.

Potrivit Normelor metodologice de aplicare unitară a

Legii  nr.10/2001, indisponibilizarea operează începând cu data de

14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută  la o dată

ulterioară şi are drept scop primordial îndeplinirea obligaţiei de

restituire în natură către adevăratul proprietar.

(Decizia nr.14/A din 25 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia

civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu

minori şi de familie)

Contestatoarele P.C., G.I. şi T.R. au solicitat anularea

dispoziţiei nr.2143/2004 emisă de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C. de

A. şi restituirea în natură a terenului situat în Valea Iaşului nr.34, în

suprafaţă de aproximativ 5000 mp şi a celui cu o suprafaţă aproximativ

identică, situat în str. Vlad Ţepeş. Pentru situaţia în care nu este posibilă

restituirea în natură, s-a cerut acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent.

În motivele de fapt ale cererii, reclamantele au arătat că

autorul lor a avut în proprietate  circa 40.000 mp, potrivit contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2195/30.03.1926, din care i-au

fost confiscate în perioada regimului comunist, fără plata  despăgubirilor, 

terenurile a căror restituire s-a cerut.

Prin sentinţa civilă  nr.72/8.06.2005, Tribunalul  Argeş  a

respins contestaţia formulată, reţinând în considerentele hotărârii  faptul

că autorul reclamanţilor ( P.G.) a  deţinut  teren în suprafaţă de  40.000

mp, că  potrivit Legii nr.18/1991 s-a  dispus reconstituirea dreptului de

proprietate  pentru suprafaţa de 39.104 mp, pentru diferenţa de 1380 mp,

ce a făcut obiectul unui decret de expropriere, acordându-li-se

reclamantelor despăgubiri  în baza Legii nr.10/2001.

S-a  constatat de asemenea, potrivit raportului de expertiză

efectuat în cauză, că reclamantelor li s-a reconstituit dreptul de

proprietate în baza Legii nr.18/1991, pe vechiul amplasament pentru

terenul liber, iar pentru restul terenului, pe un alt amplasament,

reconstituirea realizându-se însă pentru întreaga suprafaţă pentru care a

fost justificat dreptul de proprietate.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantele, care au 

susţinut caracterul netemeinic şi nelegal al soluţiei, întrucât nu s-a avut în

vedere faptul că autorul acestora a avut în proprietate suprafaţa de 45.000

mp, din care li s-a reconstituit în baza Legii nr.18/1991 doar suprafaţa

de 13.104 mp.

S-a mai arătat că în mod greşit s-a stabilit că pentru suprafaţa

de 1380 mp apelantele-reclamante ar fi primit  despăgubiri potrivit

dispoziţiei nr.212/2001, întrucât prin dispoziţia nr.2143 s-a revenit

asupra acesteia, respingându-se atât cererile de restituire în natură a

terenurilor intravilane, cât şi acordarea  despăgubirilor băneşti.

Prin decizia civilă nr.5/A/16.01.2006 Curtea de Apel Piteşti a

admis apelul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare primei

instanţe. Prin dispozitivul aceleiaşi decizii a fost respinsă cererea de

completare a apelului.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că, deşi pentru stabilirea

situaţiei de fapt, în faza judecăţii  în primă instanţă s-a efectuat o

expertiză, nu s-au identificat şi nu s-au individualizat terenurile care au

făcut obiectul Legii nr.18/1991 şi separat, terenurile care au constituit

obiect al legii nr.10/2001.

S-a apreciat că se impune efectuarea unei expertize care să

aibă în vedere aceste aspecte, să verifice dacă terenurile sunt libere şi ca

atare, este necesară  soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare.

Această decizia a fost atacată cu recurs de către apelantele-

reclamante. Criticile au fost formulate  cu referire la dispoziţiile art.304

pct.7 şi 9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea cărora s-au arătat

următoarele:

a) Deşi în faza apelului a fost suplimentat probatoriul

(audierea martorului pe aspectul dreptului de proprietate al autorului ) în

mod  eronat se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a  se

efectua o nouă expertiză care să stabilească  situaţia  terenurilor solicitate.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă cu certitudine întregul

corp  de teren din anul  1926, alcătuit dintr-o suprafaţă totală de 45.000

mp.

b) Potrivit reglementărilor date prin dispoziţiile Legii

nr.10/2001, pentru a se obţine restituirea în natură a terenurilor, este 

necesar ca acestea să fie situate în intravilan şi să fi fost  preluate abuziv,

aspecte care au fost demonstrate în cauză.

Chiar în condiţiile în care se impunea  efectuarea unui nou

raport de expertiză, soluţia nu putea fi  de casare cu trimitere, judecata

trebuind să se realizeze cu reţinere în faţa instanţei de apel.

c) S-a susţinut  de asemenea, că trebuie înlăturată completarea

la motivele de apel, având în vedere că aceasta a fost formulată în

termen.

Primăria Municipiului C.de A. a formulat întâmpinare, prin

care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu argumente vizând

fondul  procesului, legate de dreptul de proprietate reconstituit în

condiţiile  legii nr.18/1991, ca şi de imposibilitatea restituirii în natură a

restului suprafeţei, întrucât  diferitele parcele de teren solicitate nu sunt

libere.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr.7330

din 21.09.2006 a  admis recursul şi a casat decizia cu trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

S-a reţinut, în motivarea acestei soluţii, că decizia recurată

este  greşită atât din punct de vedere formal, câtă vreme dispoziţiile

art.296 şi 297 Cod procedură civilă prevăd posibilitatea păstrării ori

schimbării în tot sau în parte a hotărârii atacate, ori desfiinţarea sau

anularea acesteia, cât şi din punct de vedere al  conţinutului şi

argumentelor aduse în justificarea  soluţiei.

În cadrul apelului se devoluează fondul, în vederea stabilirii

corecte a situaţiei de fapt, instanţa având posibilitatea să încuviinţeze

refacerea sau completarea probelor  administrate la prima  instanţă,

precum şi administrarea probelor noi.

Prin trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea completării

probatoriului, instanţa  a nesocotit caracterul devolutiv al apelului şi a 

ignorat regulile de procedură ale judecăţii, în această cale de atac.

Pentru individualizarea terenurilor ce făcuseră obiect al

reconstituirii conform  Legii nr.18/1991 şi respectiv cele care făceau

obiect al Legii nr.10/2001 – situaţie considerată insuficient lămurită în

prima etapă  procesuală – instanţa de  apel trebuia să administreze 

probele  pe care le considera necesare.

S-a reţinut, totodată, că dispoziţiile art.297 al.1 Cod

procedură civilă nu erau incidente în speţă, deoarece acestea presupun ca

judecata să se fi făcut în condiţii de lipsă de procedură sau fără cercetarea

fondului.

În consecinţă, s-a admis recursul, dispunându-se rejudecarea

apelului, ocazie cu care  instanţa va avea în vedere şi critica referitoare la

completarea motivelor de apel, respectiv în ce măsură este vorba de

motive de fapt şi de  drept pe care se întemeiază apelul, posibil de

complinit până cel mai târziu la prima zi de înfăţişare sau de o cerere

nouă în apel, interzisă de dispoziţiile art.294 al.1 Cod procedură civilă.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel  Piteşti sub

nr.7109/46/2005.

În şedinţa publică din data de 23.03.2007, la cererea

apelantelor şi având în vedere şi cele statuate prin decizia de casare, s-a

dispus efectuarea unei expertize tehnice, expertul urmând să răspundă la

următoarele obiective: identificarea  terenurilor din decizia  contestată,

care au făcut obiectul Legii nr.18/1991 şi pentru care s-au emis  titluri de

proprietate, identificarea celorlalte terenuri care nu au făcut obiectul 

Legii nr.18/1991, ci a Legii nr.10/2001, să  evidenţieze terenurile într-o

schiţă de plan, să precizeze dacă sunt afectate de construcţii şi utilităţi

publice, în caz afirmativ să indice data edificării şi dacă respectivele

construcţii sunt cuprinse într-o Hotărâre  de Guvern privind atestarea

terenului la domeniul public şi care este aceasta, să facă referiri la terenul

în suprafaţă de 1800 mp - dacă a  fost cuprins în dispoziţia nr.214/2001,

necontestată de către apelante -, să aibă în vedere terenul de 5590 mp, să-

l  identifice şi să facă precizări dacă face parte din decizia contestată, dacă

este liber, posibil a  fi restituit în natură sau face parte  din domeniul

public şi să precizeze care este situaţia juridică a terenurilor ce fac

obiectul  Legii nr.10/2001 la data de 1.01.1990 şi categoria acestora –

intravilan sau extravilan.

Expertiza a fost efectuată şi ulterior  completată de către

expert tehnic I.I..

Examinând actele de la dosar, în raport cu criticile formulate,

instanţa a constatat  următoarele:

Autorul reclamantelor a fost proprietarul unui teren în

suprafaţă de 40.542 mp, conform actului de vânzare-cumpărare

nr.2198/30.03.1926, teren situat în Municipiul Curtea de Argeş,

mahalaua Flămânzeşti, compus din 3 parcele: parcela nr.1 în suprafaţă de

32.998 mp, parcela nr.2 în suprafaţă de 2.280 mp şi parcela nr.3 în

suprafaţă de 3.502 mp teren.

Din terenul în suprafaţă de 32.998 mp ce face parte din prima

parcelă, suprafaţa de 14.198 mp a  fost primită de către apelante în baza

Legii nr.1871991, suprafaţă reprezentată pe schiţa nr.1 la raportul de

expertiză cu culoarea verde ( f.73 dosar ).

O altă suprafaţă de 8572 mp este ocupată de alte persoane

fizice, fără însă a se depune la dosar eventualele acte de proprietate în

baza cărora deţin terenul ( schiţa anexă 1 la expertiză, teren colorat cu

galben).

Terenurile notate cu S1 ,S2 ,S3 ,S4 ,S5 ,S6 ,S7 ,S8 ,S10 şi S11 în

suprafaţă totală de  4.247 mp, reprezentate pe schiţa nr.1 cu culoarea

albastru, sunt terenuri libere de construcţii şi detalii de sistematizare şi nu

sunt cuprinse în domeniul public.

Suprafaţa de 5.981 mp,  reprezentată pe aceeaşi schiţă cu

culoarea maro este cuprinsă în domeniul  public al Municipiului Curtea

de Argeş, fiind teren aferent blocurilor de  locuinţe C12, C12A şi Z7,

precum şi zona de siguranţă a acestora, parcări, alei, trotuare, drumuri.

Terenul în suprafaţă de 2.280 mp, ce face parte din lotul nr.2,

identificat  prin schiţa  nr.3 anexă la raportul de expertiză  este teren

ocupat în totalitate de Piaţa Ivancea, teren cuprins în domeniul public şi

ocupat de construcţii.

Terenul în suprafaţă de 3.502 mp, ce face parte din lotul nr.3,

din actul de vânzare-cumpărare al autorului reclamantelor  este

reprezentat cu culoarea roşu în schiţa nr.2 anexă la raportul de expertiză.

Acest teren este compus din S1 =1.611 mp şi S3 = 1.891 mp.

Din suprafaţa de 1.611 mp, terenul în mărime de 1.016 mp 

este liber de detalii de sistematizare şi construcţii, teren reprezentat pe

schiţă cu  portocaliu, iar restul de 595 mp este teren aferent dispensarului

uman I.F.

Din suprafaţa de 1.891 mp, parcela nr.1 în mărime de 437

mp, reprezentată pe schiţa nr.2, cu culoare galbenă, constituie parcarea

de maşini, amenajată în timpul litigiului, iar restul de 1.981 mp ( culoare

maro pe aceeaşi schiţă ) este teren cuprins în domeniul  public  şi aferent

blocului E19, zona de siguranţă a acestuia, trotuar şi alei.

Terenul deţinut de către autorul  reclamantelor, mai exact cel

de la punctele 1 şi 3 din actul de vânzare-cumpărare a fost preluat

începând cu anul 1958 şi abia în anul 1986 s-a emis decizia nr.230 pentru

suprafaţa de 1.380 mp, de expropriere.

Aşadar, s-a făcut  dovada  în cauză a preluării abuzive  a

terenului, situaţie recunoscută, de altfel şi de către intimată, care pretinde,

însă, că pentru terenul în suprafaţă de 1.380 mp  li s-au acordat

apelantelor măsuri reparatorii prin dispoziţia nr.214/2001, iar cea mai

mare  parte  din teren a fost restituită prin procedura prevăzută de  legea

nr.18/1991, este deţinută de alte persoane  cu acte legale sau constituie 

domeniu public.

S-a stabilit totodată, cu probele administrate, că terenul în

litigiu  este situat în intravilan.

În consecinţă, sunt incidente în speţă  prevederile art.2  şi 3

din Legea nr.10/2001, republicată, apelantele fiind  persoane  îndreptăţite

la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură.

În acelaşi sens sunt şi normele metodologice de aplicare a

Legii nr.10/2001, aprobate prin H.G. nr.498/2003, în vigoare la data

formulării contestaţiei, norme care la punctul 8 prevăd că restituirea în

natură  a terenurilor intră sub incidenţa procedurilor prevăzute de lege,

dacă respectivul teren este disponibil.  Rezultă în mod evident prioritatea 

restituirii în natură, faţă de cea prin echivalent.

Aşadar, caracterul reparatoriu al legii acoperă  şi acele terenuri

din intravilan, care nu au fost restituite persoanelor  îndreptăţite până la

intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.

Din suprafeţele de teren sus menţionate, identificate prin

raportul de expertiză, pot fi restituite în natură următoarele terenuri:

-8.572 mp, teren deţinut de alte persoane; intimata pretinde

referitor la acest teren că persoanele fizice deţinătoare  sunt în posesia

unor acte legale emise, însă nu a depus la dosar aceste acte.

Mai mult decât atât, chiar şi în situaţia existenţei unor

asemenea acte, nu se poate respinge cererea de restituire în natură

formulată în baza Legii nr.10/2001, din moment ce s-a  dovedit că

terenul a fost proprietatea autorului reclamantelor şi a fost preluat

abuziv, dreptul de proprietate asupra terenului urmând  a se clarifica într-

un alt litigiu, care excede prezentului cadru procesual:

- 2.822 mp, respectiv terenul în suprafaţă de 4247 mp mai

puţin S2 = 1351 mp şi S3 = 104 mp, teren cu privire la care apelantelor li

s-a aprobat acordarea de măsuri reparatorii prin dispoziţia Primarului

municipiului Curtea de Argeş nr.214/2001.

Nu poate fi reţinută susţinerea apelantelor, în sensul că prin

dispoziţia contestată nr.2134/2004  s-ar fi revenit la dispoziţia

nr.214/2001, întrucât această din urmă dispoziţie a intrat în circuitul civil,

a  produs efecte juridice şi în atare condiţii organul emitent nu mai putea

reveni cu privire la cele dispuse prin dispoziţia nr.214/2001, cu atât mai

mult cu cât apelantele nici nu au contestat această dispoziţie.

- 1.016 mp teren din parcela nr.3, care este teren liber;

- 595 mp teren, de asemenea liber, ocupat fiind  numai

terenul pe care este  amplasat dispensarul uman;

- 437 mp, teren pe care în prezent este amenajată o parcare.

Cu privire la acest ultim teren, intimata susţine că aparţine

domeniului public, susţinere ce nu poate fi reţinută, întrucât  amenajarea

acesteia s-a realizat în timpul soluţionării procesului.

Ori, apartenenţa unui bun la domeniul public se analizează în

raport de data intrării în vigoare a  Legii nr.10/2001 – 14 februarie 2001,

în acest sens fiind prevederile art.20 alin.1 din Legea nr.10/2001,

respectiv art.21 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicată, potrivit cu care

imobilele – terenuri şi construcţii – preluate în mod abuziv, indiferent de

destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de

o regie autonomă, o societate sau o companie naţională, o societate

comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale

sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă

sau de orice altă persoană juridică se restituie, în natură, persoanei

îndreptăţite, prin  decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a

organelor de conducere a unităţii deţinătoare.

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii  nr.10/2001

arată la pct.21.1 că prevederea alin.1 al articolului 21 din lege statuează

indisponibilizarea imobilelor, restituibile pe calea prevăzută de lege cu

privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul către

alte persoane decât cele îndreptăţite potrivit legii.

Potrivit aceloraşi norme, indisponibilizarea operează

începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută 

la o dată ulterioară şi are drept scop primordial îndeplinirea obligaţiei de

restituire în natură către adevăratul proprietar.

Cum la data de 14 februarie 2001, nu era edificată parcarea pe

terenul în suprafaţă de 437 mp,  aceasta realizându-se în timpul

soluţionării procesului, terenul nu aparţine statului, iar emiterea unei

hotărâri de guvern cu mult  ulterior acestei date, nu este de natură a

constitui un titlu în favoarea statului.

Referitor la cererea de la fila 159 dosar, prin care s-a solicitat

şi terenul în suprafaţă de 5590 mp, aceasta reprezintă o completare a

motivelor de  apel în sensul dispoziţiilor art.287 alin.2 Cod procedură

civilă, fiind vorba despre motive de fapt şi de drept pe care se întemeiază

apelul, având în vedere că prin cererea iniţială apelantele au  solicitat

restituirea în natură a două terenuri în suprafaţă de  circa 5000 mp

fiecare, iar ulterior prin precizările de la fila 41 dosar au relatat că

suprafaţa ce face obiectul litigiului este de circa 19.000 mp.

Pentru aceste considerente a fost admis apelul declarat de

reclamanţii P.C., G.I şi T.R. şi a fost schimbată sentinţa în sensul că, a

fost admisă contestaţia şi s-a dispus anularea în parte a Dispoziţiei

nr.2143/28 septembrie 2004 emisă de către intimată. A fost dispusă

restituirea în natură către apelantele-reclamante a următoarelor suprafeţe

de teren : 8.572 mp colorat cu galben în schiţa anexă la expertiză (fila 73),

2.822 mp colorat cu albastru din aceeaşi schiţă, identificat cu reperele S1,

S4, S5, S6, S7, S8, S10, S11, 1.016 mp colorată cu portocaliu în schiţa anexă 2

la expertiză( fila 74), 595 mp teren colorat cu albastru în aceeaşi schiţă şi

437 mp colorat cu galben ( fila 74 ), în total suprafaţa de 13.442 mp

teren. Pentru diferenţa de 7.435 mp teren, identificată în ambele schiţe

anexe la expertiză cu culoarea maro, apelantele sunt îndreptăţite la titluri

de despăgubiri,  conform Cap. VII din legea nr.247/2005.

A fost obligată intimata la 1000 lei cheltuieli de judecată către

apelantele-reclamante.

Domenii speta

Spete similare