Contencios adminstrativ şi fiscal. personal din cadrul penitenciarului. persoane îndreptăţite la acordarea sporului t.b.c. prevăzut de art.8 lit.a) din h.g. nr. 28/1993 modificată şi completată prin h.g. nr. 561/2000 şi o.m.j. nr. 945/c/2003. sistare...

3.CONTENCIOS ADMINSTRATIV ŞI FISCAL. PERSONAL

DIN CADRUL PENITENCIARULUI. PERSOANE

ÎNDREPTĂŢITE LA ACORDAREA SPORULUI T.B.C.

PREVĂZUT DE ART.8 lit.a) din H.G. NR. 28/1993

MODIFICATĂ ŞI COMPLETATĂ PRIN H.G. NR. 561/2000

ŞI O.M.J. NR. 945/C/2003. SISTARE PLATĂ PENTRU

INEXISTENŢA FONDURILOR ÎN BUGETUL

INSTITUŢIEI. ACORDARE RETROACTIVĂ.

Art. 8 lit.a din H.G.nr.281/1993 modificat prin H.G. nr.

561/2000, art.4,din O.M.J. nr. 945/C/2003, pct. 15 şi anexa

nr.1.1 lit.c) pct. 2 din Regulamentul de aplicare a

H.G.nr.28171993, aprobat prin O.M.J. nr. 945/C/2003

Prin HG nr.28/1993 modificată şi completată prin

H.G. nr.561/2000 şi  Ordinul  Ministerului Justiţiei

nr.945/C/2003 – ce cuprinde Regulamentele de acordare a sporurilor

prevăzute de art.8 lit.a), b şi c) - , se prevede  acordarea sporului TBC

personalului din aceste instituţii, care îşi desfăşoară activitatea în

condiţii deosebit de periculoase, în condiţii periculoase sau vătămătoare,

stabilite prin Buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de

muncă emise de D.S.P. Argeş, Medicina Muncii şi Buletinului de

măsurări a câmpului radioelectric.

Acordarea sporului de 50% pretins de reclamant în conformitate

cu dispoziţiile pct. 15  şi anexei nr. 1.1. lit. C, pct. 2 din Ordinul nr.

945/C al Ministerului Justiţiei, nu este condiţionată de necesitatea

determinării timpului efectiv prestat pe secţia de pneumoftiziologie. În

cuprinsul normei de sub lit. C se enumeră şi se diferenţiază categoriile de

personal îndreptăţite la plata sporului de 50%, reclamantul fiind

beneficiar în temeiul punctului 2, care constituie o măsură de recompensă

şi de protecţie a acelora supuşi în mod evident riscului de contagiune,

dată fiind funcţionarea în acelaşi perimetru cu spitalul.

Sistarea plăţii sporului prin invocarea art.4 din O.M.J. nr.

945/C/2003 pentru inexistenţa resurselor financiare încalcă

principiile generale referitoare la protecţia şi securitatea muncii  şi

normelor de tehnică legislativă, lăsând loc arbitrariului şi posibilităţii de

încălcare a drepturilor salariale de către angajator.

(Decizia nr.  99/R/C pronunţată la 25.01.2008, cu

majoritate, de Curtea de Apel Piteşti – s.c.c.a.f., cu  opinie separată)

În opinia separată, plata sporului este condiţionată de încadrarea

sumelor băneşti respective în „ limita resurselor financiare avute la

dispoziţie”, condiţie prevăzută şi de art.69 din Legea 138/1999

privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din instituţiile

publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională,

precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste

instituţii,

Nu poate fi reţinută prin asimilare situaţia drepturilor băneşti

acordate prin lege, dar care ulterior au fost suspendate din lipsa

fondurilor bugetare, întrucât în  cazul de faţă aceste sporuri au fost de la

bun început acordate numai în limitele bugetare anuale.

Constată că prin acţiunea introdusă la data de 26.03.2007,

înregistrată la Tribunalul Argeş sub nr. 997/109/2007, reclamantul S.M.

a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul  Justiţiei, Administraţia

Naţională a Penitenciarelor, Penitenciarul cu Regim de  Maximă

Siguranţă Colibaşi şi Ministerul Finanţelor Publice solicitând să fie

obligaţi să-i plătească drepturile băneşti reprezentând sporul de 50% din

solda lunară, pentru perioada 01.09.2004 – 01.03. 2006, actualizat cu rata

inflaţiei până la achitarea efectivă  a  sumelor  datorate, reprezentând

sporul pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebit de periculoase.

In motivare, reclamantul a arătat că până la data de 1.03.2006,

când s-a pensionat, a îndeplinit funcţia de director adjunct, având gradul

de inspector şef principal, la Penitenciarul Colibaşi care funcţionează în

acelaşi perimetru cu Penitenciarul Spital Colibaşi, în cadrul căruia există o

secţie de pneumoftiziologie.

Conform HG nr. 281/1993, personalul care îşi desfăşoară

activitatea în condiţii deosebit de periculoase, printre care şi TBC,

beneficiază de un spor  de 50 – 100% din salariul de bază.

 Potrivit anexei nr.1.1 lit.c) pct.2 la Regulamentul  de  acordare

a sporului în cauză, beneficiază de acesta şi personalul din unităţile aflate

în acelaşi perimetru cu acestea, aşa cum este şi cazul de faţă.

 S-a mai arătat de către reclamant că a beneficiat de sporul de

50% începând cu data de 01.01.2004, dar în mod surprinzător prin

adresa nr. 102024/30.08.2004 i s-a comunicat că se sistează temporar

plata acestui spor. Astfel au fost încălcate disp. art. 75 şi 76 din Legea nr.

24/2000 privind  normele de tehnică legislativă în sensul că aplicarea

actului normativ în cauză se putea dispune numai printr-un alt act

normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior.

Prin adresa nr. 215495/11.04.2006 actuala Administraţie

Naţională a Penitenciarelor a comunicat Penitenciarului Spital Colibaşi că

începând cu data de 01.05.2006 se anulează prevederile ordinului D.G.P

nr. 102024 privind sistarea temporară a plăţii sporurilor acordate în

temeiul Anexei nr.1.1 din Ordinul M.J nr. 945/C/2003 şi a aprobat

reluarea plăţii acestor sporuri.

Ministerul Justiţiei, prin întâmpinare(f.16-18), a invocat excepţia

lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia prematurităţii acţiunii, iar pe

fond a solicitat  respingerea acţiunii ca neîntemeiată, deoarece neplata

sporului a fost determinată de lipsa fondurilor.

Ministerul Finanţelor Publice, prin întâmpinare(f.23-25), a

solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie, invocând excepţia

lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că este eronată opinia

reclamantului referitoare la introducerea în cauză  a acestui minister, că

nu are atribuţii de angajare şi salarizare a reclamantului şi că nu poate fi

obligat să asigure din fondurile sale cheltuielile Ministerului Justiţiei.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat cerere de

chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului

Justiţiei pentru ca, în cazul admiterii acţiunii reclamantului, să fie obligaţi

să asigure fondurile necesare plăţii acestor drepturi(f.27)

La data de 24.05.2207 Penitenciarul cu Regim de Maximă

Siguranţă Colibaşi a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională,

solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiate(f.110-115)

S-a invocat  excepţia necompetenţei materiale precum şi

excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

S-a mai arătat că în cazul în care instanţa  ar găsi  întemeiate

solicitările reclamantului, solicită obligarea acestuia la restituirea sumelor

achitate de către Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă cu titlu de 

drepturi salariale şi reprezentând sporul de  antenă, respectiv 10% din

salariul de  bază lunar pentru aceeaşi perioadă pentru care se solicită

sporul TBC, respectiv 01.09.2004 – 01.02.2006, actualizate cu rata

inflaţiei până la achitarea efectivă a acestora, având în vedere faptul că

aceste sporuri se exclud.

S-a susţinut şi că Regulamentul de  acordare a sporului în cauză

prevede că beneficiază de un spor de 50% din solda lunară sau salariul 

de bază „personalul din  penitenciare şi centre de reducere precum şi

personalul SIPA din aceste unităţi, care desfăşoară activităţi cu deţinuţii 

din camerele TBC şi HIV/SIDA”.

Reclamantul, prin răspunsul formulat la cererea

reconvenţională a Penitenciarului Colibaşi(f.58-62), a fost de acord ca în

cazul admiterii acţiunii sale să se admită în aceleaşi condiţii şi cererea

reconvenţională.

La dosarul cauzei au fost depuse acte.

După examinarea cauzei, Tribunalul Argeş – secţia civilă,

complet specializat contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa

civilă nr. 465/CA/08 octombrie 2007, prin care a admis acţiunea

reclamantului, a obligat pe pârâtul  PENITENCIARUL CU REGIM DE

MAXIMĂ SIGURANŢĂ COLIBASI să plătească reclamantului sporul

de 50% pentru condiţii deosebit de periculoase pentru perioada

1.09.2004-1.03.2006, actualizat cu coeficientul de inflaţie de la data plăţii.

De asemenea, i-a obligat pe pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi

ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR să

asigure  pârâtului PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ

SIGURANŢĂ COLIBASI  fondurile necesare plăţii acestui spor.

Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă cererea de chemare în

garanţie formulată de reclamant şi ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A

PENITENCIARELOR, fiind obligat  chematul în garanţie

MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR să vireze pârâţilor

fondurile  necesare achitării dreptului de mai sus.

A fost admisă şi cererea reconvenţională formulată de  pârâtul

PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANŢĂ

COLIBASI, obligându-l pe reclamantul-pârât să restituie pârâtului-

reclamant PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ

SIGURANŢĂ COLIBASI sporul de antenă de 10% încasat pe aceeaşi

perioadă.

Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, instanţa a

reţinut că excepţiile invocate nu trebuie reluate în considerente, deoarece

s-a pronunţat asupra lor anterior dezbaterii în fond.

Pe fondul cauzei, a apreciat că reclamantul a îndeplinit funcţia

de director adjunct la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă

Colibaşi, având gradul de inspector şef principal, până la data de

1.03.2006, când s-a pensionat, în acelaşi perimetru  funcţionând şi

Penitenciarul Spital Colibaşi în cadrul căruia există o secţie de

pneumoftiziologie.

 Conform art.8 lit.a din HG nr. 281/1993 modificat prin HG

nr.561/2000 şi Regulamentului de aplicare a  HG nr. 281/1993,

reclamantul a beneficiat de un spor de 50% din salariul  de bază lunar 

începând cu data de 01.01.2004 potrivit procesului verbal încheiat de

comisia  constituită la nivelul unităţii (fila 73-83).

 Stabilirea dreptului s-a făcut în baza buletinelor de

determinare emise de organele de specialitate în domeniul medicinii

muncii(f.64-65) şi cu respectarea procedurii prevăzută de Ordinul

M.J.nr.945/C/2003.

 Prin adresa nr. 102024/30.08.2004(f.13) Direcţia Generală a

Penitenciarelor a comunicat că începând cu data de 01.09.2004 se 

sistează temporar plata sporurilor acordate în temeiul Anexei nr.1.1 din

ordinul  Ministerului Justiţiei nr. 945/C/2003 pe motivul resurselor

financiare.

 Ţinând cont că sporul în cauză  a  fost acordat în urma unor

determinări de specialitate  privind riscurile  la care sunt supuşi cei care

îşi desfăşoară activitatea în astfel de condiţii nu se  poate justifica sistarea

acordării acestui spor mai ales că pentru aceasta se procedează  într-un

mod care eludează normele de tehnică legislativă ( art. 64 din Legea 

nr.24/2000).

 Mai mult  se aduce atingere însuşi normelor constituţionale

privind protecţia socială  şi prestarea muncii în condiţii deosebite sau

speciale – precum şi dispoziţiilor Codului muncii ( art. 39 alin.l lit.f)

referitoare la dreptul de securitate şi sănătate în muncă.

 Faptul că s-a produs o greşeală  este atestat de faptul că

actuala Administraţie Naţională a Penitenciarelor a revenit la măsura

dispusă,  aşa cum rezultă din adresa nr. 215495/11.04.2006(f.14).

S-a mai constatat că în perioada 01.09.2004  - 01.03.2006 ,

aceeaşi pentru care se  solicită sporul  de 50% în  discuţie, reclamantul a

primit sporul de antenă de 10% din salariul de bază lunar,  care practic se

exclude cu primul spor arătat.

 Or, potrivit pct.15 alin.2 din Regulamentul aprobat prin

Ordinul nr.945/C/2003, „în situaţiile în care la un loc de muncă se

constată prezenţa simultană a doi sau mai mulţi factori care, prin acţiunea

lor, conferă dreptul la sporuri, se acordă un singur spor, şi anume cel mai

mare”.

 Ca atare, ambele cereri au fost apreciate ca întemeiate,

făcându-se trimitere şi la o lată decizie, pentru un caz similar, pronunţată

de Curtea de Apel Piteşti.

Împotriva sentinţei, în termen legal au formulat cereri de

recurs pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin DGFP Argeş,

Ministerul Justiţiei, Ministerul Justiţiei – Administraţia Naţională a

Penitenciarelor, Penitenciarul Colibaşi, întemeiate pe disp. art. 304 pct. 9

şi art. 304 ind. 1 Cod proc. civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, Ministerul Economiei şi

Finanţelor a susţinut că nu există nici o obligaţie de garanţie a sa, iar

simplul fapt că ordonatorul principal de credite – în speţă Ministerul

Justiţiei – nu ar fi acordat reclamantului drepturile salariale cuvenite, nu

conferă Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Ministerul Justiţiei

nici un fel de garanţie legală pentru eventualele sume de bani ce ar trebui

să la plătească într-un raport juridic născut din contractul individual de

muncă. Este lipsită de interes şi cererea de chemare în garanţie faţă de

reclamant.

Ministerul Justiţiei a criticat sentinţa prin aceea că raporturile

de muncă ale reclamantului se derulează cu Penitenciarul cu Regim de

Maximă Securitate Colibaşi, care este ordonator terţiar de credite, plata

urmând să se facă de acesta.  Calitatea ministerului de ordonator

principal de credite nu justifică obligarea sa la asigurarea fondurilor

necesare şi, deci, nu are calitate procesuală pasivă, deoarece doar

repartizează creditele bugetare aprobate pentru Administraţia Naţională a

Penitenciarelor, iar aceasta, la rândul său, repartizează creditele către

ordonatorii terţiari, conform art. 21 alin. 2 din Legea nr. 500/2002. Pe

fond, s-a susţinut că acţiunea este neîntemeiată, deoarece potrivit art. 4

din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 945/C/2003, plata sporului se face în

limita resurselor financiare aprobate.

Prin recursul său, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a

criticat sentinţa prin aceea că acţiunea trebuia respinsă, deoarece lipseşte

procedura prealabilă cerută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar, pe fond,

erau aplicabile prevederile art. 4 din O.M.J. nr. 945/C/2003, care

stabileşte că plata sporului se acordă în limita fondurilor disponibile,

aprobate.

Şi Penitenciarul Colibaşi a adus critici sentinţei, motivate pe

faptul că de acest spor beneficiază doar personalul care îşi desfăşoară

activitatea integral sau fracţionat pe secţia de pneumoftiziologie,

proporţional cu timpul efectiv lucrat, potrivit dispoziţiei nr. 2497/2004

emisă de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, ca şi a aceleia cu nr.

99449/2004 emisă de Direcţia Financiară din cadrul Direcţiei Generale a

Penitenciarelor. Asupra acestor apărări, instanţa nu s-a pronunţat.

Mai mult, înscrisurile prezentate nu fac dovada numărului

efectiv de ore lucrate, iar, potrivit art. 4 din O.M.J. nr. 945/C/2003, plata

sporului se face în limita fondurilor disponibile, aprobate conform legii.

Nu trebuia inclus în categoria drepturilor salariale reglementate de art.

156 Codul muncii, pentru că salarizarea personalului din unităţile

bugetare se face, conform HG 281/1993 , OG nr. 64/2006 şi a Legii nr.

293/2004, în raport de specificul muncii , definind salariul de bază. Plata

sporului a fost sistată o perioadă, tocmai pentru insuficienţa fondurilor,

motiv pentru care acţiunea trebuia respinsă.

Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, ce se

încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, cât şi sub toate

aspectele, în temeiul art. 304 ind. 1 Cod proc. civilă, curtea constată

următoarele:

Prin HG nr.28/1993 modificată şi completată prin HG

nr.561/2000 şi  Ordinul  Ministerului Justiţiei nr.945/C/2003 – ce

cuprinde Regulamentele de acordare a sporurilor prevăzute de art.8 lit.a),

b şi c) - , se prevede  acordarea sporului TBC personalului din aceste

instituţii, care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase,

în condiţii periculoase sau vătămătoare, stabilite prin Buletinele de

determinare prin expertizare a locurilor de muncă emise de D.S.P. Argeş,

Medicina Muncii şi Buletinului de măsurări a câmpului radioelectric.

Acest drept a fost acordat până în 30.08.2004, când prin

adresa nr.102024/30.08.2004, Ministerul Justiţiei - Direcţia Generală a

Penitenciarelor a făcut cunoscut Penitenciarului Colibaşi că, urmare a

OG nr.29/2004, începând cu luna septembrie  2004, plata sporurilor din

Anexa 1.1. a Ordinului Ministerului Justiţiei nr.945/2003 a fost sistată,

acordarea lor fiind condiţionată de existenţa resurselor financiare.

De aici, rezultă că acordarea sporului TBC nu a fost

înlăturată, ca măsură definitivă, ci, numai, temporar sistată, ca urmare a

insuficienţei resurselor financiare necesare acoperirii plăţii şi a acestui

spor, determinate de creşterea valorii de referinţă sectorială pentru

personalul militar din Direcţia Generală a Penitenciarelor şi a unităţilor

subordonate ( f. 13).

Măsura înlăturării definitive s-a făcut prin O.M.J.

nr.399/C/2007, după ce nu a mai fost prevăzut, începând cu 1.01.2007,

nici „Spitalului” Penitenciarului Colibaşi.

Însă, prin Decizia nr. 387 comunicată Penitenciarului

„Spitalul” Colibaşi, cu nr.114223/18.04.2006, se precizează că începând

cu 1.05.2006, se anulează prevederile Ord. D.G.P. nr.102024/2004

privind sistarea temporară a plăţii sporurilor acordate în temeiul Anexei

nr.1.1. a Ordinului  Ministerului Justiţiei nr.945/C/2003 urmând, ca pe

baza determinărilor prin expertizare a locurilor de muncă, să se acorde

persoanelor îndreptăţite (f.14).

De aici se desprinde concluzia că au fost găsite resurse

financiare pentru plata acestui spor, însă, numai pentru Spitalul

Penitenciarului Colibaşi, nu şi personalul încadrat la Penitenciarul

Colibaşi, aspect de natură a scoate în evidenţă, conform susţinerii

reclamantului, tratamentul discriminatoriu între persoane ce lucrează în

aceleaşi condiţii cu risc de contaminare a bolii respective, dar şi a altora.

De altfel, pârâţii nu pretins că reclamantul nu a beneficiat de

acest spor or că s-au schimbat condiţiile de muncă, ci doar că sporul a

fost sistat datorită insuficienţei resurselor financiare, împrejurare ce nu

este de natură a susţine apărarea lor, faţă de situaţia personalului la care s-

a făcut referire anterior. Singurul pârât care a susţinut că reclamantul, în

calitatea sa de director adjunct al Penitenciarului Colibaşi, nu prezenta

risc de contagiune pentru că nu lucra pe secţia de pneumoftizilogie  şi că

astfel nu beneficiază de sporul de 50%  pentru condiţii deosebit de

periculoase, a fost Penitenciarul Colibaşi. Apărările sale nu pot fi reţinute,

întrucât sporul de 50% pretins de reclamant se întemeiază pe dispoziţiile

pct. 15  şi anexei nr. 1.1. lit. C, pct. 2 din Ordinul nr. 945/C al

Ministerului Justiţiei, ci nu pe prevederile punctului 10  şi ale anexei nr.

1.1. lit. A şi B. Doar în ipoteza acestora din urmă, prevăzute la un nivel

superior, de 100%, respectiv 75%, a fost reglementată necesitatea

determinării timpului efectiv prestat în aceste condiţii, nu şi pentru

situaţia personalului din unităţile aflate în acelaşi perimetru cu spitalele

penitenciar cu secţii de pneumoftiziologie, avut în vedere de anexa nr.

1.1, lit.C, pct. 2. În cuprinsul normei de sub lit. C se enumeră şi se

diferenţiază categoriile de personal îndreptăţite la plata sporului de 50%,

reclamantul fiind beneficiar în temeiul punctului 2, care constituie o

măsură de recompensă şi de protecţie a acelora supuşi în mod evident

riscului de contagiune, dată fiind funcţionarea în acelaşi perimetru cu

spitalul. Trebuie remarcat faptul că reclamantului i s-a recunoscut acest

drept, de care a beneficiat  în perioada 01.01.2004 – 01.19.2004, când

plata sporului a fost sistată pentru insuficienţa fondurilor. Îndreptăţirea

reclamantului la plata sporului de 50% rezidă şi din Protocolul de

colaborare  dintre Spitalul Penitenciar Colibaşi şi Penitenciarul Colibaşi(

f. 51 – 56), care atestă funcţionarea în acelaşi perimetru, cum cere ordinul

Ministerului Justiţiei. Dacă s-ar da interpretarea cerută de acest pârât,

norma ar fi lipsită de eficienţă juridică şi ar depăşi raţiunile care au

condus la adoptarea acestei prevederi. Toate acele înscrisuri la care se

face referire în recurs au în considerare alte categorii de personal decât

acela din care face parte reclamantul, supus reglementării punctului 2 lit.

C al precitatului ordin. Plata se face în condiţiile pct. 15  din ordin,

proporţional cu timpul în care a lucrat, fără a se depăşi 170 de ore lunar,

în program normal de lucru.  Ca atare, este evidentă distincţia între

categoriile de personal supus riscului de contagiune şi între sintagmele

„timp efectiv prestat” – „timp cât a lucrat”.

Cu înscrisurile depuse la dosar, reclamantul a făcut  dovada

încadrării în dispoziţiile sus –menţionate; drept consecinţă, criticile ce

vizează acest aspect  sunt nefondate, reclamantul urmând să primească

sporul solicitat, bineînţeles prin raportare la specificul muncii şi

proporţional cu timpul cât a lucrat în funcţia deţinută , în acelaşi

perimetru cu spitalul penitenciar, fără a se depăşi timpul indicat în pct. 15

din Ordinul nr. 945/C/2003 al Ministerului Justiţiei.

Nu pot fi primite nici motivele ce privesc justificarea sistării

plăţii sporului în conformitate cu prevederile art. 4 din OMJ nr.

945/C/2003, în limita resurselor financiare avute la dispoziţie.

Sub acest aspect, instanţa a motivat corect că o asemenea

abordare  încalcă principiile generale referitoare la protecţia şi securitatea

muncii şi normelor de tehnică legislativă, lăsând loc arbitrariului şi

posibilităţii de încălcare a drepturilor salariale ala angajaţilor de către

angajator.

Referitor la criticile Ministerului Justiţie, în principal legate de

lipsa calităţii sale procesuale pasive, în mod corect, instanţa de fond a

procedat la respingerea acestora şi obligarea dimpreună cu Administraţia

Naţională a Penitenciarelor de a asigura fondurile necesare plăţii acestui

spor, în calitatea acestora de ordonatori – principal şi secundar–de

credite, întrucât potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002 are obligaţia să

repartizeze integral cheltuielile de personal către instituţiile ierarhic 

inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de

credite.

Faptul că o asemenea plată nu a fost prevăzută în bugetul său,

nu constituie un impediment în alocarea fondurilor  necesare plăţii, pe

perioada câr dreptul a fost suspendat, nu înlăturat.

Nici critica Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, ce

vizează neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi primită, deoarece

legea specială nu reglementează o asemenea procedură pentru situaţia

dată, privind plata unor drepturi băneşti, ci doar trimite la norme ce ţin

de competenţa instanţelor de contencios administrativ, determinată în

baza Legii nr. 554/2004.

Însă, referitor la cererea de chemare în judecată şi de chemare

în garanţie  a Ministerului Economiei şi Finanţelor se apreciază că soluţia

la care s-a oprit instanţa este nelegală şi netemeinică pentru

considerentele care justifică admiterea  recursului formulat de acest

minister, prin DGFP Argeş.

Astfel, potrivit art..3 alin.2 din HG nr.208/2005, Ministerul

Finanţelor Publice (actuala recurentă) „elaborează proiectul bugetului de

stat al legii bugetului de stat şi raportul asupra proiectului bugetului de

stat precum şi proiectul legii de rectificare a bugetului de stat”.

Deci această instituţie nu are printre atribuţii obligaţia plăţii,

în solidar cu ceilalţi pârâţi, a sumelor pretinse prin acţiune, deoarece nu

are calitatea de debitor faţă de reclamanţi, care nu sunt angajaţii săi,

raporturile juridice existând între aceştia şi ceilalţi pârâţi.

În aceste condiţii apare ca nejustificată obligarea  M.E.F. la

plata sporului solicitat şi nici la virarea fondurilor necesare achitării

dreptului de mai sus. Între minister şi pârâţi nu există obligaţii de

garanţie, în speţă fiind aplicabile şi prevederile art. 47 alin. 4 din Legea nr.

500/2002, care stipulează că creditele bugetare  aprobate pentru un

ordonator principal de credite nu pot fi virate şi utilizate pentru

finanţarea altui ordonator principal de credite.

Drept consecinţă, se impune admiterea recursului său,

introdus prin DGFP Vâlcea, sentinţa urmând a fi modificată în parte, în

temeiul art. 312 alin. 2 şi 3 Cod proc. civilă, în sensul că va fi admisă

excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, acţiunea cât şi cererea de

chemare în garanţie fiind respinse faţă de acesta. Celelalte recursuri vor fi

respinse, în baza art. 312 alin.1 Cod proc. civilă, pentru considerentele

redate anterior.

OPINIE SEPARATĂ:

Apreciez că recursurile promovate în cauză trebuiau admise ca

fiind întemeiate, pentru considerentele de mai jos:

În mod eronat instanţa de fond a procedat la includerea în

categoria drepturilor salariale prevăzute de art.156 Codul muncii a

sporurilor generale şi a celor prevăzute în Anexa 1.1. din Ordinul

M.J.945/C/2003 în litigiu, în special, în condiţiile în care H.G.281/1993

cu modificările ulterioare, cu privire la salarizarea personalului din

unităţile bugetare, prevede faptul că aceasta „se face ţinând seama de

specificul fiecărui domeniu de activitate” (art.1), în art.2 prevăzându-se

faptul că salariul acestora este alcătuit din: salariul de bază, sporuri la

salariul de bază: pentru condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pentru

vechime în muncă etc., premii şi alte drepturi (masă gratuită, transport,

etc.).

Ordonanţa 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale

funcţionarilor publici cu statut special din sistemul  administraţiei

penitenciare  defineşte la art.2 noţiunea de „salariu de bază lunar,

compus din: salariul pentru funcţia îndeplinită, salariul pentru gradul

profesional deţinut: gradaţii, sporul pentru misiune permanentă şi, după

caz, indemnizaţia de conducere şi salariul de merit”. Aceleaşi dispoziţii se

regăsesc şi în Legea 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din

Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care prevede în art.34 faptul că

„Funcţionarul public din sistemul  administraţiei penitenciare are dreptul

la: a) salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizaţii, sporuri,

precum şi premii şi prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege.

Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcţiei îndeplinite,

gradului profesional deţinut, gradaţiile, sporurile pentru misiune

permanentă şi, după caz, indemnizaţia de conducere şi salariul de merit”.

Din cuprinsul acestor reglementări legale rezultă că legiuitorul

a înţeles să inclusă în noţiunea de „salariu de bază”, obligatoriu la plată

pentru angajatori, independent de alte reglementări, doar sporurile pentru

misiune permanentă, celelalte suplimente băneşti cu titlu de sporuri,

prime , ajutoare, etc., inclusiv cele în litigiu făcând obiectul unor

reglementări separate, obligatorii pentru angajatorul Penitenciarul

Colibaşi la care funcţionează reclamanţii.

Astfel, O.M.J. nr.945/C/2003, ce constituie temeiul juridic al

acordării sporurilor de până la 30% din salariul de bază pentru activitatea 

în condiţii periculoase (Anexa 1.2), respectiv sporuri de până la 75% din

salariul de bază pentru condiţii deosebit de periculoase (Anexa 1.1),

prevede expres că plata acestora este condiţionată de încadrarea sumelor

băneşti respective în „ limita resurselor financiare avute la dispoziţie”,

condiţie prevăzută şi de art.69 din Legea 138/1999 privind salarizarea şi

alte drepturi ale personalului din instituţiile publice de apărare naţională,

ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi

salariale personalului civil din aceste instituţii, în care se prevede:

”Acordarea drepturilor băneşti reglementate prin prezenta lege se va face

în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor şi instituţiilor

centrale prevăzute la art.1”.

Aşa fiind, începând cu luna septembrie 2004, urmare

modificării valorii de referinţă sectorială pentru personalul militar, ce

conduce la mărirea salariilor de bază a acestora, fondurile alocate nu au

mai permis şi plata sporurilor prevăzute de O.M.J.945/2003.

Reclamanţii nu au investit instanţa cu verificarea existenţei

alocaţiilor bugetare necesare plăţii acestor sporuri, la dispoziţia

angajatorului Penitenciarul Colibaşi, recunoscând aşadar implicit

inexistenţa lor şi nici nu au atacat în contencios administrativ dispoziţiile

art.4 din O.M.J.945/2003 ce condiţionează plata lor de încadrarea în

alocaţiile bugetare, situaţie în care soluţia instanţei de fond de admitere a

acţiunii reclamanţilor şi obligarea Penitenciarului Colibaşi la plata

sumelor reprezentând aceste sporuri apare ca fiind nelegală, ea

contravenind dispoziţiilor legale în vigoare privind modul de acordare a

acestor drepturi băneşti.

Nu poate fi reţinută prin asimilare situaţia drepturilor băneşti

acordate prin lege, dar care ulterior au fost suspendate din lipsa

fondurilor bugetare, întrucât în  cazul de faţă aceste sporuri au fost de la

bun început acordate numai în limitele bugetare anuale.

Eronat a procedat instanţa de fond şi la obligarea pârâtei

A.N.P. Bucureşti şi respectiv chematului în garanţie Ministerul Justiţiei la

plata acestor drepturi, către reclamanţi, deşi aceştia nu se aflau în

raporturi  de serviciu cu aceste instituţii centrale, iar Penitenciarul

Colibaşi, la care îşi desfăşoară activitatea efectiv, dispune de personalitate

juridică proprie.

Împrejurarea că fondurile bugetare necesare plăţii sporurilor

salariale în litigiu, ar fi trebuit a fi aprobate de organele administrative

ierarhic superioare, respectiv A.N.P. şi Ministerul Justiţiei, ţine de

raporturile specifice în care îşi desfăşoară activitatea instituţiile în litigiu,

fără a conferi însă calitate procesuală pasivă acestora.

Domenii speta

Spete similare