Divorţ. Minor. Încredinţare. Părinte plecat definitiv în străinătate

Decizie 22 din 20.03.2007


Divorţ. Minor. Încredinţare. Părinte plecat definitiv în străinătate. Raport de anchetă socială extrajudiciar. Hotărâre judecătorească întemeiată pe acest raport contestat de către celălalt părinte. Consecinţe.

Efectuarea anchetei sociale la domiciliul părinţilor este obligatorie căci numai aşa  instanţa de judecată investită cu acţiunea  de divorţ poate fi informată  cu privire  la traiul  soţilor, posibilităţile materiale ale părinţilor, posibilităţile de dezvoltare fizică, morală şi intelectuală pe care copii le pot găsi la unul  dintre părinţi.

Administrarea unei atari probe este cu atât mai necesară dacă unul dintre părinţi contestă concluziile raportului de anchetă socială extrajudiciar iar  constatările referitoare la condiţiile de locuit  ale părintelui s-au efectuat la o altă adresă decât adresa pe care acesta şi-a indicat-o drept domiciliu în străinătate.

Secţia pentru cauzele cu minori şi de familie – Decizia civilă nr. 22/20 martie 2007

Prin sentinţa civilă nr. 2527/29.05.2006 a Judecătoriei Sibiu  a fost admisă  în parte acţiunea civilă  formulată de reclamanta S.C.S. în contradictoriu cu pârâtul S.C., fiind admisă în parte şi cererea reconvenţională  formulată de pârât împotriva reclamantei; s-a dispus desfacerea căsătoriei din vina  ambilor soţi; s-a dispus ca reclamanta să revină la numele avut înainte de încheierea  căsătoriei iar minorul A. C. a fost încredinţat mamei sale spre creştere şi educare, tatăl său fiind obligat la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea  acestuia.

Pentru a hotărî în acest mod instanţa de fond a reţinut că relaţiile dintre cei doi  soţi sunt grav şi iremediabil vătămate, aşa încât continuarea căsătoriei acestora a  devenit imposibilă şi că atât reclamanta cât şi pârâtul se află în situaţia de a nu avea certitudinea locuirii permanente în ţară iar minorul a fost practic îngrijit de bunicii  materni.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul solicitând casarea ei în parte şi cu prilejul rejudecării încredinţarea minorului către apelant cu obligarea intimatei la  plata unei pensii de întreţinere în favoarea acestuia.

În motivarea apelului se arată în esenţă că în mod greşit instanţa de fond  a dispus încredinţarea minorului la mamă cât timp aceasta este plecată în străinătate şi greşit a reţinut că apelantul lucrează în străinătate el fiind angajatul unei societăţi care l-a trimis în afara ţării pe o perioadă de 3 luni după care a revenit în ţară. Reclamantul  nu are posibilitatea luării minorului în Italia, instanţa de fond luând , în mod greşit, în considerare o simplă adresă  a autorităţilor italiene pentru a ţine loc de anchetă socială,

Intimata s-a opus  admiterii apelului formulând întâmpinare.

Prin decizia civilă nr. 488 din 13 octombrie 2006 pronunţată  de Tribunalul Sibiu – Secţia civilă în dosar nr. 38/3006/2005 s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul S.C.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs  pârâtul S.C

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul a invocat aceleaşi critici ca în apel.

Prin decizia civilă nr. 22/2007 a  Curţii de Apel Alba Iulia s-a admis recursul declarat de pârât şi s-a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe de apel, respectiv Tribunalul Sibiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel Alba Iulia  a reţinut următoarele:

Prin cererea  introductivă de  instanţă reclamanta a solicitat ca odată  cu pronunţarea  divorţului să i se încredinţeze ei minorul A. C. spre creştere şi educare.

La rândul său, pârâtul prin cererea  reconvenţională  a solicitat, fiind de acord cu  divorţul, să i se încredinţeze lui minorul spre creştere şi educare.

Actele dosarului relevă că  plecarea intimatei reclamante în Spania este cu caracter definitiv.

Pentru a dovedii condiţiile materiale şi posibilităţile pe care reclamanta le are pentru creşterea şi educarea copilului, a depus la dosarul instanţei de fond  din partea primărie din Borgo San Lorenzo ( Provincia Firenze) înscris intitulat  „ Declaraţie de Idoneitate”  emis la 9 mai 2006.

Atât în faţa  instanţei de fond cât şi prin motivele de apel, pârâtul a  contestat acest înscris, solicitând a se încuviinţa de  către instanţa de judecată efectuarea unei anchete sociale  la domiciliul reclamantei din Italia.

Cu toate acestea, ambele instanţe au respins administrarea unei atare probe  bazându-şi hotărârea pe înscrisul mai sus arătat,  calificându-l ca un referat de anchetă  socială.

Procedând astfel, judecătorul de fond şi apoi instanţa din apel au pronunţat o hotărâre nelegală, supusă casării  cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel deoarece prin neadministrarea probei cu raportul de anchetă socială la domiciliul reclamantei în străinătate, practic nu s-a  rezolvat fondul  cauzei.

Pentru a decide cu privire la  încredinţarea copiilor minori, instanţa de  judecată este obligată să asculte pe părinţi, autoritatea tutelară şi pe copiii care au împlinit vârsta de 10 ani ( art. 42 al.1 codul familiei).

Prin urmare, în soluţionarea unor atari cauze, efectuarea anchetei sociale  la domiciliul părinţilor este obligatorie căci numai aşa  instanţa de judecată poate fi  informată  cu privire la  traiul soţilor, posibilităţile materiale ale  părinţilor, posibilităţile de dezvoltare fizică, morală şi intelectuală pe care  copiii le pot găsi la unul dintre  părinţi.

Administrarea  de către instanţa de judecată a probei cu raportul de anchetă socială  este cu atât mai necesară dacă unul dintre părinţi contestă  concluziile unui asemenea raport extrajudiciar, aşa cum este cazul în speţă.

Relevam anterior că pârâtul  a contestat în tot cursul procesului inclusiv în faţa instanţei de recurs prin motivele  scrise lipsa condiţiilor materiale şi a posibilităţilor pe care mama intimată le poate oferi minorului în Spania.

În acest context, instanţele de judecată aveau obligaţia de a  administra proba cu raportul de anchetă  socială la domiciliul reclamantei intimate S.C.S. din Spania.

Această probă se impunea a fi  administrată cu atât mai mult cu cât  acea constatare  referitoare la condiţiile de locuit ale intimatei reclamante s-au efectuat la o altă  adresă decât adresa pe care aceasta şi-a  indicat-o drept domiciliu în străinătate.

Faţă de aceste considerente, Curtea de Apel a admis recursul pârâtului şi a casat hotărârea atacată cu  trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi  instanţe de apel, respectiv Tribunalul Sibiu, având în vedere  caracterul devolutiv al apelului.

 În rejudecare s-a recomandat instanţei de trimitere să  aleagă mijloacele procedurale  adecvate pentru administrarea  raportului de anchetă socială la domiciliul reclamantei în străinătate.

Domenii speta