Imobil preluat în baza Decretului nr. 223/1974. Admisibilitatea acţiunii pentru constatarea preluării abuzive, fără titlu, a imobilului şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001

Imobil preluat în baza Decretului nr. 223/1974. Admisibilitatea acţiunii pentru constatarea preluării abuzive, fără titlu, a imobilului şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001

Constituţia României, art. 21

Legea nr. 213/1998, art. 6

H.G. nr. 250/2007, pct. 1.4. lit. b)

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 6

Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 stabileşte că „Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau unităţilor administrativ teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţional la care România este parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat”, iar conform aliniatului (3) al aceluiaşi articol „Instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului”.

Prin urmare, acţiunea de drept comun pentru constatarea preluării abuzive, fără titlu, a imobilului, este admisibilă şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât pct. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, prin care s-a stabilit că preluarea cu plată a imobilelor în baza Decretului nr. 223/1974 nu este abuzivă, a fost modificat prin H.G. nr. 250/2007, care prevede că în acest caz preluarea este abuzivă.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia civilă  nr. 855 din 20 septembrie 2007

Prin Decizia civilă nr. 323 din 23 aprilie 2007, Tribunalul Timiş a respins apelul declarat de reclamanţii M.V. şi M.L. împotriva Sentinţei civile nr. 9664 din 23 octombrie 2006 a Judecătoriei Timişoara, în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin C.L.M.T.

În consecinţă, Tribunalul a confirmat hotărârea primei instanţe, care a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamanţilor, având ca obiect constatarea preluării abuzive, fără titlu, a imobilului înscris în C.F. nr. 3600 G. şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului şi reînscrierii dreptului de proprietate al reclamanţilor în cartea funciară, întemeiată pe dispoziţiile art. 480, 481 C. civ. şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.

Ca să pronunţe această soluţie, ambele instanţe au reţinut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în temeiului Decretului nr. 223/1974 şi, ca atare, intră sub incidenţa art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, care a instituit o procedură administrativă prealabilă, dar şi obligatorie, a cărei finalitate este tocmai repararea, în natură sau în echivalent, a prejudiciului încercat de foştii proprietari deposedaţi de proprietăţile lor, astfel încât, în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care exclude orice măsură reparatorie pe calea dreptului comun, atâta timp cât imobilul preluat achizitiv face obiectul unei legi speciale, de reparaţie, acesta nu poate fi revendicat pe calea dreptului comun.

Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanţii, care au învederat că ambele hotărâri sunt criticabile pentru aceea că niciuna dintre cele două instanţe nu a analizat fondul litigiului şi au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.

În argumentarea acestui punct de vedere, recurenţii au susţinut că, potrivit dispoziţiilor pct. 1 lit. B din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, preluarea imobilelor cu plată în baza Decretului nr. 223/1974 nu a fost abuzivă, soluţionarea administrativă fiind aceea de respingere a cererii, astfel încât ei nu au avut deschisă calea reglementată de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, drept pentru care nici nu au uzat de aceasta.

Recurenţii au mai susţinut că abia după 6 ani de la apariţia legii, s-a schimbat fundamental poziţia Statului Român, prin apariţia Normelor metodologice din 07.03.2007 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, care la punctul 1.4 lit. B” prevăd că preluarea a fost abuzivă şi în cazul în care preluarea s-a făcut cu plată, iar la data apariţiei H.G. nr. 250/2007, calea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001 era de mult închisă.

Prin Decizia civilă nr. 855 din 20 septembrie 2007, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul reclamanţilor, a casat ambele hotărâri şi a trimis cauza spre rejudecare în fond la Judecătoria Timişoara, pentru considerentele ce vor fi evidenţiate în continuare.

Petitul principal al acţiunii vizează cenzurarea titlului în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea Statului Român (constatarea preluării imobilului în mod abuziv, fără titlu valabil), obligaţie ce revine în exclusivitate instanţelor de judecată potrivit competenţelor acestora stabilite prin lege şi normele constituţionale.

Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 stabileşte că „Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat”, iar conform alineatului 3 al aceluiaşi articol „Instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului”.

De asemenea, art. 6 alin. (2) prevede că „Bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie”, ceea ce înseamnă că instanţa este chemată să analizeze mai întâi valabilitatea titlului statului şi, abia după aceea, să verifice cerinţele legate de legea specială.

În speţa de faţă, instanţele au respins ca inadmisibilă acţiunea reclamanţilor având ca obiect constatarea preluării în mod abuziv, fără titlu valabil, a imobilului şi rectificarea C.F., fără a se preocupa de analiza valabilităţii titlului Statului Român.

În virtutea accesului liber la justiţie statuat de art. 21 din Constituţie, reclamanţii au dreptul de a se adresa instanţelor de judecată şi de a solicita acestora verificarea valabilităţii titlului, în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, anterior datei la care România a devenit un stat de drept.

Pe de altă parte, restricţionarea reclamanţilor să uzeze de o acţiune judecătorească de drept comun reprezintă o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care normele prevăzute de Legea nr. 10/2001 nu îndeplineau caracterul preciziei, previzibilităţii şi clarităţii, în sensul că la 6 ani după adoptarea acestui act normativ, respectiv după expirarea termenelor de depunere a notificărilor, s-a schimbat poziţia Statului Român, noua reglementare introdusă prin H.G nr. 250/2007 stabilind că preluarea este abuzivă în cazul imobilelor preluate cu plată în baza Decretului nr. 223/1974.

În raport de aceste considerente, Curtea a apreciat că în mod greşit cele două instanţe au respins acţiunea reclamanţilor ca inadmisibilă, motiv pentru care, în baza art. 304 pct. 8 şi 9 C.proc.civ. şi art. 312 alin. (3) C.proc.civ. a admis recursul reclamanţilor şi a casat ambele hotărâri şi a trimis cauza spre rejudecare în fond la Judecătoria Timişoara.

Pentru rejudecare, Curtea a îndrumat instanţa de fond să se preocupe de analiza pe fond a valabilităţii Statului Român raportat la temeiurile de drept invocate de reclamanţi, urmând ca, după aceea, în funcţie de concluzia la care va ajunge, să verifice incidenţa art. 6 din Legea nr. 213/1998 cu privire la rectificarea cărţii funciare.

Domenii speta

Spete similare