Tăgada paternităţii. Termen de prescripţie. Momentul de la care începe să curgă termenul

Tăgada paternităţii. Termen de prescripţie. Momentul de la care începe să curgă  termenul

C. fam., art.55 alin.1

Momentul de la care curge termenul de prescripţie extinctivă, nu este cel al naşterii minorului, ci cel de la care s-a născut interesul reclamantului în promovarea acţiunii în tăgada paternităţii, în speţă, data când pârâta i-a comunicat reclamantului că nu el este tatăl copilului.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, complet specializat pentru cauze de familie şi minori, decizia civilă nr. 891 F din 25 septembrie 2007

Prin decizia civilă nr. 891 F din 25 septembrie 2007 Curtea a admis recursul declarat de reclamantul G. A. împotriva deciziei civile nr. 528 din 15 iunie pronunţată de Tribunalul Timiş, a casat decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 1339 din 8 februarie 2007 pronunţată de Judecătoria Timişoara şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă, Judecătoria Timişoara.

Curtea a reţinut că prin cererea de chemare in judecata înregistrata la Judecătoria Timişoara reclamantul G. A. a chemat in judecată pe pârâţii O. S. V., in calitate de reprezentant legal al minorului G. A., solicitând instanţei ca in temeiul art. 19 din Decretul nr. 167/1958  să dispună repunerea in termenul de prescripţie de a formula acţiunea în tăgada paternităţii, conform art.54 Codul familiei.

In  motivare reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta, iar din căsătorie a rezultat minorul G. A., căsătoria fiind desfăcută prin sentinţa civilă nr.11586/14.12.2004 a Judecătoriei Timişoara din culpa exclusiva a  pârâtei, iar minorul a fost încredinţat reclamantului, rămânând în grija bunicii paterne.

Reclamantul a mai arătat  că în cursul lunii noiembrie 2006 a aflat de la pârâtă că nu este tatăl copilului, deoarece aceasta a întreţinut relaţii  extraconjugale, iar tatăl acestuia este persoana cu  care trăieşte încă din timpul căsătoriei în concubinaj, şi anume D. L.

Prima instanţă prin sentinţa civilă nr.1339 din 8 februarie 2007 a respins cererea de repunere în termen formulată de reclamant, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea reclamantului ca fiind prescrisă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că termenul de o lună pentru repunerea în termenul de prescripţie prevăzut de art. 19 din Decretul 167/1958, curge din momentul în care prezumtivul tată al copilului a aflat cauza care face imposibil ca el să fie tatăl şi nu de la data când soţia i-a  mărturisit că nu este tatăl copilului.

Legislaţia actuală, a  mai arătat prima instanţă, permite înlăturarea prezumţiei  de paternitate  prin reglementarea acţiunii în tăgada paternităţii, iar prin stabilirea unui termen de prescripţie s-a dorit  înlăturarea incertitudinii asupra paternităţii copilului într-un termen rezonabil.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Grigorean Adrian înregistrat la Tribunalul  Timiş la data de 27.03.2007.

Prin apelul declarat în cauză, reclamantul a solicitat instanţei desfiinţarea  hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

In motivare, reclamantul a arătat că  prima instanţă a pronunţat o sentinţă nelegală  prin respingerea acţiunii în tăgada paternităţii, precum şi a cererii de repunere in termenul de prescripţie, făcând o greşită aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art.55 alin.1 Codul familiei, atâta timp cât potrivit art.1841 Cod civil în materie civilă, judecătorii nu pot aplica prescripţia dacă cel interesat nu va fi  invocat acest mijloc”, iar în speţă pârâta în calitate de reprezentant a minorului nu a solicitat aplicarea prescripţiei.

A arătat că din textul de lege  mai arătat rezultă faptul că prescripţia extinctivă nu operează de drept, ci numai la cererea persoanei interesate.

Un alt aspect de nelegalitate al sentinţei instanţei de fond sesizat de reclamant constă în calculul eronat al momentului  la care începe sa curgă termenul de prescripţie.

De asemenea, a arătat că pentru garantarea accesului la justiţie, prevăzut de art.6 din CEDO, instanţa nu trebuia să interpreteze în mod restrictiv dispoziţiile art.55 alin.1 Codul familiei ci, curgerea termenului a început din momentul în care a apărut  interesul în promovarea acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 528 din 15 iunie 2007 Tribunalul Timiş a respins apelul declarat de către reclamant.

Tribunalul a reţinut că excepţia prescripţiei extinctive invocată de către prima instanţă, este o excepţie absolută, care poate fi invocată de către instanţă din oficiu, astfel încât împrejurarea că această excepţie  nu a fost invocată de către pârâtă în apărare nu are relevanţă juridică în cauză.

Normele juridice care reglementează prescripţia extinctivă sunt norme imperative, iar în aceste condiţii, în mod corect prima instanţă a invocat din oficiu prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune al reclamantului.

In ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de repunere în termenul de prescripţie, a apreciat că  şi acesta este unul corect, în condiţiile  în care reclamantul nu a făcut în cauză dovada existenţei unor motive care să-l îndrituiască la repunerea în termenul de  introducere a acţiunii, motivul  invocat de reclamant şi anume că a luat cunoştinţă de această împrejurare doar după ce i-a comunicat soţia faptul că nu este tatăl copilului, neintrând in categoria cauzelor temeinic justificate în sensul dispoziţiilor art.19 alin.1 din Decretul 167/1958.

In ceea ce priveşte determinarea momentului de la care curge termenul de introducere a acţiunii, şi în această  privinţă prima instanţă a făcut o aplicare corectă a prevederilor art.55 Codul familiei, apreciind că, la data introducerii acţiunii de către reclamant,  termenul de 6  luni era împlinit, acţiunea fiind prescrisă.

Pentru cele de mai sus, instanţa a respins apelul declarat de reclamant.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând ca în baza art. 304 pct. 9 C. pr. civ. să se dispună casarea deciziei atacate, precum şi a hotărârii pronunţată de instanţa de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, deoarece s-a făcut o greşită  calculare şi aplicare a  termenului de prescripţie reglementat de dispoziţiile art.55 Codul familiei, raportat la dispoziţiile Decretului 167/1958, cât şi a dispoziţiilor art. 1841 Cod civil, nelegalitatea deciziei raportându-se şi la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece termenul de prescripţie curge din momentul în care a apărut interesul în vederea promovării acţiunii şi anume din momentul în care reclamantul a aflat că nu este tatăl copilului.

Analizându-se motivele de recurs, decizia atacată, hotărârea primei instanţe, actele şi probele de la dosar, văzând prevederile art.55 Codul familiei, dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 şi art. 304 pct. 9 C. pr. civ., se constată că recursul de faţă este întemeiat, deoarece momentul din care curge termenul de prescripţie extinctivă, nu este cel al naşterii minorului, termenul respectiv curgând din momentul  în care a apărut interesul reclamantului în promovarea acţiunii în tăgada paternităţii, moment care a apărut la sfârşitul anului 2006, când pârâta i-a comunicat reclamantului că nu el este tatăl copilului.

Interpretarea restrictivă a art. 55 alin.1 Codul familiei vine în contradicţie cu prevederile art. 6 paragraful 1 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece doar apariţia interesului reclamantului, poate să determine dreptul la acţiune al acestuia, până în momentul respectiv reclamantul având convingerea că este tatăl minorului, născut în timpul căsătoriei.

Or, după ce pârâta i-a comunicat reclamantului, că nu el este tatăl minorului, acesta a avut interes să promoveze prezenta acţiune, termenul de prescripţie curgând din momentul comunicării situaţiei respective, astfel că momentul în care se naşte interesul reclamantului este şi cel în care se naşte şi interesul copilului, al cărui statut patern trebuie clarificat, mai ales că ambii părinţi ai minorului declară că tatăl natural al copilului, nu este reclamantul, ci bărbatul cu care pârâta a întreţinut relaţii extraconjugale în timpul căsătoriei şi cu care în prezent trăieşte în concubinaj, care recunoaşte că este tatăl copilului.

Faţă de cele de mai sus, recursul de faţă apare ca întemeiat, urmând să fie admis, hotărârile pronunţate anterior urmând să fie casate, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la Judecătoria Timişoara, prilej cu care vor fi analizate probele administrate în cauză, eventual vor fi administrate şi alte probe, stabilindu-se dacă reclamantul este sau nu este, tatăl minorului. 

Domenii speta

Spete similare