Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată

Hotărâre 5719/2013 din 12.12.2013


Dosar nr. 12536/280/2013

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECTIA PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ Nr. 5719/2013

Şedinţa publică de la 12 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE G.I.

Grefier C.I.R.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti este reprezentat prin procuror

A.R.P.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent SC OBI ROMANIA SRL şi pe intimat B.D.M., intimat D.A., intimat B.A.F.f, având ca obiect plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)

La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu au răspuns părţile.

Procedura legal îndeplinită fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei că dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 28.11.2013, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentinţă.

INSTANŢA

Constată că prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 19.06.2013 petenta SC OBI ROMANIA SRL a solicitat desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din data de 21.03.2013 din dosarul nr. 4836/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, restituirea dosarului în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorilor B.D.M., D.A., B.A.P. sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 208 rap. la art. 209 lit. a şi e C.p. şi art. 215 alin. 1 şi 3 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. b C.p.

În motivarea plângerii petenta invocă, în esenţă, interpretarea eronată a probelor administrate din care rezultă fără dubiu că între cei trei intimaţi făptuitori a existat o înţelegere prealabilă de a sustrage din magazin bunurile găsite asupra lui B.A.P., aşa cum acesta a declarat iniţial, până să ia legătura cu ceilalţi doi făptuitori. Potrivit acestei declaraţii, B.A.P. ar fi trebuit să lase găleata cu vopsea în maşina lui D.A., iar B.D.M. ar fi urmat să îi plătească contravaloarea găleţii cu vopsea lavabilă. Se apreciază că nesinceritatea făptuitorilor în privinţa faptului că nu a existat o înţelegere prealabilă între ei ar fi putut fi combătută dacă s-ar fi realizat o verificare a apelurilor telefonice între intimaţii B. şi B., precum şi cele ale  D., o confruntare între făptuitori, o expertiză criminalistică asupra înregistrărilor video puse la dispoziţie de petentă, folosindu-se un program de identificare a feţelor.

Au fost introduşi în cauză în calitate de intimaţi făptuitorii B.D.M., D.A., B.A.P. şi a fost administrată proba cu înscrisuri.

Din analiza actelor dosarului nr. 4836/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti se reţin următoarele aspecte:

La data de 18.06.2012 a fost sesizată de conducerea SC OBI Piteşti, cu privire la faptul că  la ieşirea din magazin, după casele de marcat a fost depistat numitul B.M.P, având într-o găleată de vopsea lavabilă ascunse mai multe maşini electrice, respectiv o rindea Hitachi, o rotopercutantă marca Makita, un ferestrău electric Matabo şi o bormaşină marca Hitachi, creându-se astfel un prejudiciu de 2849,60 lei. Conducerea societăţii a formulat plângere împotriva acestuia, solicitând să se efectueze cercetări şi faţă de B.D.M. şi D.A., angajaţi ai societăţii, pe care îi bănuieşte că au golit de conţinut găleata de vopsea lavabilă şi au pus în interiorul acesteia bunurile mai sus menţionate, cu scopul de a le sustrage.

La faţa locului s-au, deplasat lucrătorii Secţiei 2 Poliţie Piteşti, care au efectuat cercetarea la faţa locului şi au predat bunurile găsite în găleată societăţii în cauză.

Fiind audiat B.A.P., declară că la data de 18.06.2012, în jurul orelor 12:00, a fost sunat de către cunoştinţa sa B.D.M., angajat al SC OBI Piteşti, care i-a solicitat să meargă la magazinul OBI şi să cumpere pentru acesta o găleată cu vopsea lavabilă, pe care urma să o lase în autoturismul lui D.A., de asemenea angajat al Obi Piteşti, cu care urma să se deplaseze la acest magazin. Fiind de acord cu solicitarea acestuia, s-a întâlnit în jurul orelor 15:00 cu D.A. în zona de centru a mun. Piteşti, împreună cu autoturismul acestuia s-au deplasat la magazinul OBI, iar în parcare a fost sunat de către B.D.M., care i-a spus că la raionul cu vopsea lavabilă se află, jos pe podea, o singură găleată mare cu vopsea lavabilă, celelalte găleţi fiind de dimensiuni mici. în continuare B.A.P. a intrat în magazinul Obi, lăsându-l în parcare pe D.A. şi fără să se întâlnească cu B.D.M. a mers la raionul cu vopsea lavabilă unde a observat pe podea, lângă mai multe găleţi cu dimensiuni mai mici, una de 28 de Kg, pe care a luat-o şi s-a îndreptat cu aceasta către casele de marcat, unde a achitat contravaloarea vopselei, în sumă de 135 lei.

După ce a trecut de casele de marcat, la ieşirea din magazin a fost oprit de unul dintre paznici, care a desfăcut capacul găleţii şi  a observat că in interior, intr-o pungă, se aflau mai multe

scule electrice, respectiv o rindea electric., o bormaşină, rotopercutantă, un ferăstrău pendular şi maşina de găurit.

Totodată, B.A.P. declară că a achitat contravaloarea vopselei cu banii proprii, fără. a primii sume de bani de la B.D.M. sau D.A. in acel sens, urmând ca după ce cumpăra vopseaua şi o lasă in maşina lui D.A. să ii fie înapoiată suma cu care a achitat contravaloarea vopselei de către B.D.M.. De asemenea declară că nu cunoştea că in găleata de vopsea lavabil cumpărată din magazinul Obi se află acele scule electrice şi că nu  a avut nicio înţelegere cu B.D.M. şi  cu D.A. pentru a sustrage acele scule electrice. Iniţial B.A.P. a fost de acord să efectueze testul poligraf, in ulterior a refuzat acest lucru.

Fiind audiat B.D.M. declară că este angajat al SC OBI Piteşti, unde îşi desfăşoară activitatea de manipulare, aranjare şi vânzare de pe raioanele sanitare, încălzire, climatizare, vopseluri şi menaj. Pe B.A.P. il cunoaşte din şcoala generală unde au fost colegi. in data de 18.06.2012, in jurul orelor 15:00 susţine că a sunat de către acesta şi intrebat dacă in magazinul Obi se găseşte vopsea lavabilă la găleată mare, fapt pentru care i-a răspuns să vină in magazin şi să se uite la raionul de vopseluri de unde poate să-şi aleagă produsul dorit. În continuare B.D.M. declară că nu cunoaşte dacă B.A.P. a venit la magazin pentru a cumpăra vopseaua dorit. întrucât nu s-a întâlnit cu el in acea zi şi nici nu a mai vorbit cu acesta. A doua zi, asistând la discuţiile mai multor colegi, a aflat că B.A.P. a fost depistat de paznicii societăţii  avand intr-o găleată de vopsea lavabilă mai multe scule electrice. Referitor la acestea B.D.M. declară că nu are cunoştinţă, că nu el este persoana care le-a pus in interiorul găleţii, că nu i-a solicitat lui B.A.P. să  cumpere pentru el o găleată cu vopsea lavabilă şi nici nu i-a indicat să cumpere o anumită găleată. Fiind întrebat dacă doreşte să fie testat cu aparatul poligraf, B.D.P. a fost de acord, insă ulterior, nu s-a prezentat, refuzand să il mai efectueze, motivând că nu este relevant cauzei.

A fost audiat şi D.A. care a declarat că in dat de 18.06.2012, in timp ce se afla impreună cu prietena sa A.L. in centrul oraşului s-a întâlnit cu B.A.P., care i-a solicitat să-l ducă cu autoturismul său la magazinul Obi pentru a cumpăra vopsea lavabilă. Fiind de acord cu acesta au plecat toţi trei cu autoturismul său şi au oprit in parcarea comună a Hipermarchetului Real şi magazinului Obi, iar acesta împreună cu prietena sa au mers in magazinul Real pentru a efectua diverse cumpărături, in timp ce B.A.P. a mers să cumpere vopseaua lavabilă dorită, urmand să se intalnească ulterior in parcare.  La ieşirea din magazinul Real, D.A. l-a apelat pe telefonul mobil pe B.A.P. pentru a-l întrebat unde se află, întrucât nu venise la autoturism, insă telefonul acestuia era închis. Deoarece era ziua de naştere a prietenei sale, cei doi au plecat şi nu l-au mai aşteptat pe B.A.P., aspecte ce sunt confirmate şi de către A.L..

De asemenea D.A. declară că nu cunoaşte ce a făcut B.A.P. in incinta magazinului Obi şi că nu a avut nicio inţelegere cu acesta şi nici cu B.D.M. in vederea sustragerii mai multor scule electrice din magazinul Obi. Iniţial D.A. a fost de acord să efectueze testul poligraf, insă ulterior a refuzat acest lucru.

La data de 20.06.2012 conducerea Obi Piteşti a sesizat Secţia 2 Poliţie cu privire la faptul că, in spatele unor rafturi din interiorul magazinului au fost găsite mai multe ambalaje, unele ale produselor găsite in găleata de vopsea lavabilă cumpărată de B.A.P., cu menţiunea că acestea au fost folosite de către angajatul societăţii B.D.M., in scopul demontării elementelor antifurt, acest lucru rezultând din faptul că acesta este surprins de camerele de supraveghere intrând în spaţiul respectiv, în spatele rafturilor.

Vizionând înregistrările video puse la dispoziţie de conducerea societăţii nu au fost notificate date concludente pentru lămurirea situaţiei. Aceste imagini sunt captate de camere supraveghere statice, de la distanţă mare şi nu se pot identifica persoanele ce apar pe aceste înregistrări, putându-se face diferenţa între angajaţii societăţii şi clienţi datorită uniformei specifice de culoare portocalie.

În urma sesizării a fost efectuată cercetarea la faţa locului, ocazie cu care s-a constatat că spatele rafturilor indicate de conducerea societăţii se găsesc mai multe ambalaje de maşini electrice, inclusiv cele ale celor găsite în găleata de vopsea lavabilă, observându-se că elementele antifurt cu care acestea erau prevăzute sunt rupte. De asemenea se observă mai multe găleţi de vopsea lavabilă, iar pe jos se găsesc urme de vopsea lavabilă de culoare albă. În urma examinării criminalistice a ambalajelor găsite în acest loc au fost prelevate două fragmente de urmă papilară, urmă palmară de pe capacul unei găleţi de vopsea lavabilă şi una digitală de pe ambalajul aferent maşinii, de găurit marca HITACHI. în urma comparaţiilor dactiloscopice efectuate de către specialişti criminalişti, s-a stabilit conform raportului de constatare tehnico – ştiinţifică dactiloscopică nr.73317/03.07.2012, că cele două urme papilare au fost create de către B.D.M.

Fiind reaudiat B.D.M. a declarat că, în calitate de angajat al magazinului Obi, prezenta clienţilor produsele solicitate, inclusiv cele din alte departamente decât cel în care îşi desfăşura activitatea, inclusiv în raionul sculelor electrice. Referitor la B.A.P., declară că îl cunoaşte de mai mult timp, fiind colegi de şcoală generală şi acesta cunoştea că lucrează în cadrul magazinului Obi. În data de 18.06.2012 a fost sunat de către B.A.P. şi întrebat dacă găseşte în magazin vopsea lavabilă în cantitate mare. Întrucât în acel  moment nu se afla la magazin, fiind planificat după amiaza, B.D.M. i-a spus că sunt două tipuri de astfel de vopsea, însă fără să-i indice vreo marcă anume şi fără a-i preciza exact locul unde se aflau acestea. În timpul zilei respective şi-a desfăşurat serviciul fără a se întâlni cu B.A.P. şi fără a fi sunat de acesta. În continuare susţine că în seara lei de 18.06.2012 a fost contactat telefonic de către organele de poliţie solicitându-i-se să se prezinte a doua zi la Secţia 2 Poliţie pentru lămurirea unor nereguli referitoare la nişte bunuri achiziţionate din magazinul Obi de B.A.P.. A doua zi când a mers la serviciu susţine că din discuţiile purtate cu colegii a aflat că B.A.P. a fost prins de către agenţii de pază ai societăţii cu o găleată de vopsea lavabilă în care se aflau mai multe scule electrice. Astfel B.D.M. menţionează că a fost prima dată când a luat la cunoştinţă despre aceste aspecte, că nu el este cel care a introdus acele obiecte în găleata de vopsea lavabilă că nu a stabilit cu B.A. ca acesta să vină şi să cumpere o anumită găleată de vopsea lavabilă.

În continuare B.D.M. declară ulterior a aflat tot de la colegii săi că poliţia a efectuat cercetări în zona unui raft din departamentul în care el îşi desfăşura activitatea, iar conducerea societăţii i-a comunicat că au fost găsite amprentele sale pe produsele găsite în găleata de vopsea lavabilă luată de B.A.P.. Astfel acesta declară că nu a avut cunoştinţă că în spatele vreunui raft cu produse au fost duse mai multe bunuri pentru a fi sustrase, respectiv scoase din ambalaj, declarând totodată că el nu a golit de conţinut nicio găleată de vopsea lavabilă şi nici nu a scos din ambalaj scule electrice pentru a le pune în găleata respectivă cu scopul de a le scoase din magazin.

Aducându-i-se la cunoştinţă lui B.D.M. că au fost găsite amprentele sale pe capacul unei găleţi de vopsea lavabilă şi pe ambalajul unei şurubelniţe electrice marca Hitachi, aflate în acel loc din spatele rafturilor, iar şurubelniţa electrică fiind găsită în găleata de vopsea cumpărată de B.A.P., acesta a declarat că aceste amprente provin din momentul în care le-a prezentat clienţilor bunurile sau când a aşezat pe rafturi bunurile respective

nicidecum nu a transportat acele bunuri în spatele rafturilor pentru a le scoate din ambalaj cu scopul de ale sustrage, aceste lucru fiind făcut de alte persoane, pe care nu le cunoaşte.

De asemenea a declarat faptul că nu a avut nicio înţelegere cu nicio persoană, angajată societăţii sau din exteriorul acesteia, în vederea sustragerii de bunuri din incinta societăţii Obi.

A fost reaudiat şi B.A.P., acesta declarând că prima sa declaraţie nu corespunde întrutotul adevărului, în sensul că la data de 18.06.2012 nu a fost sunat de către B.D.M. pentru a-i solicita să cumpere pentru acesta o anumită găleată de vopsea lavabilă din incinta magazinului Obi, ci l-a sunat pentru a-l informa că în magazin se găseşte vopsea lavabilă în cantitate mare, întrucât acesta îi solicitase anterior acest lucru. Astfel B.D.M. i-a spus că găseşte vopsea la raionul aferent acestora, fără a-i indica locul exact. B.A.P. a mers şi a luat găleata respectivă de vopsea lavabilă fară să-i fie indicată de vreo persoană, urmând să o transporte acasă cu autoturismul lui D.A., ce se afla în parcare. De asemenea, acesta declară că nu a avut nicio înţelegere cu B.D. sau cu D.A. vederea sustragerii de bunuri din incinta societăţii Obi Piteşti şi nu avea cunoştinţă că în interiori găleţii de vopsea lavabilă pe care a cumpărat-o se afla altceva în afară de vopsea.

Intimatul făptuitor  B.A.P. a prezentat instanţei o serie de înscrisuri care îl îndepărtează pe acesta de postura de autor al infracţiunii de furt calificat imputate, în condiţiile în care mama sa a prezentat o declaraţie ca în ziua în cauză l-a trimis pe fiul său să procure o găleată de vopsea pentru lucrările pe care le desfăşura la casa proprietate personală pentru care a prezentat documente justificative. A invocat faptul că nu a intervenit în proces până la acesta moment întrucât fiul său a încercat să îşi protejeze părinţii bolnavi de emoţia vreunui proces.

Faptul ca intimatul a fost inconsecvent in declaraţiile date in fata organelor judiciare este irelevant, întrucât, conform art. 66 alin. 1 C. p. p., „ învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovatei si nu este obligat sa-si dovedească nevinovata.”  Chiar dacă în speţa de faţă vorbim despre făptuitori, se alica acelaşi principiu.

Chiar daca in fapt s-au administrat probe in sprijinul faptelor imputate, iar alte probe nu se întrevăd, în condiţiile în care confruntarea nu este utilă, iar rezultatul verificării apelurilor telefonice între făptuitori s-ar plasa tot la categoria „indicii”, îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este echivalenta cu o proba pozitivă de nevinovatie.

Simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei. Potrivit principiului in dubio pro reo, desprins din interpretarea art. 52 C. proc. pen. şi art. 6. par. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu se poate pronunţa condamnarea unei persoane decât atunci când este convins, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de vinovăţia unei persoane.

Considerăm că nu există în cauză „probă”, în sensul cerut atât de normele de drept intern cât şi de cele de drept internaţional, care să formeze convingerea instanţei că făptuitorii au săvârşit infracţiunile imputate. Apreciem că probele invocate în sprijinul acuzaţiei sunt simple indicii de vinovăţie, care nu pot conduce la învinuirea acestora, deoarece, după cum s-a precizat şi în doctrină, răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie poate fi făcută numai prin probe certe de vinovăţie.

Este clar că, atâta timp cât planează un nor de incertitudine asupra vinovăţiei intimaţilor făptuitori, continuarea procesului penal în ceea ce îi priveşte pe aceştia pe baza unor speculaţii nu este posibilă.

Aşa fiind, instanţa va respinge prezenta plângere ca nefondată, în temeiul art. 2781 alin.8 lit.a C.p.p., menţinând ca temeinică şi legală rezoluţia nr. 4836/P/2012 din data de 21.03.2013 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 2 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 2781 alin.8 lit.a C.p.p. respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta S.C. OBI ROMANIA S.R.L. împotriva rezoluţiei nr. 4836/P/2012 din data de 21.03.2013 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, în contradictoriu cu intimaţii B.D.M., D.A. şi B.A.P.

Menţine rezoluţia ca legală şi temeinică.

În baza art. 192 alin.2 C.p.p. obligă petenta la 80 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Decembrie 2013

Preşedinte,

G.I.

Grefier,

C.I.R.

Domenii speta