Opoyitie la executare

Sentinţă civilă 1084 din 05.04.2011


ROMÂNIA

JUDECATORIA ONESTI

JUDETUL BACAU

DOSAR NR. 1001/270/2011 opozitie la executare

Înreg. 21.02.2011

SENTINTA CIVILA NR. 1084

Sedinta publica din data de 05.04.2011

COMPLETUL DE JUDECATA FORMAT DIN:

PRESEDINTE – ..

GREFIER – ….

Pe rol a fost solutionarea cauzei civile privind pe contestatorul …..,domiciliat în …., la Cabinetul de Avocatura ….,  împotriva intimatei Banca … SA – Sucursala .., având ca obiect opozitie  la executare.

La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta avocat ….., pentru contestator, si consilier juridic ……, pentru intimata.

Procedura completa.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:

Avocat ……., pentru contestator depune la dosarul cauzei timbru judiciar de 3,5 lei , solicitând a se lua act ca nu se mai insista de catre contestator asupra cererii de suspendare a executarii silite. Ridica exceptia perimarii somatiei 2345/2008 în dosarul 1886/2008, a se lua act ca s-a invocat si exceptia prescrierii executarii pornite împotriva somatiei 132/2011. Nu are alte cereri de formulat.

Consilier juridic …, pentru intimata, nu are alte cereri de formulat.

Nefiind formulate cereri noi, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe exceptii si pe fond.

Avocat .., pentru contestator, având cuvântul, solicita : admiterea exceptiei  perimarii somatiei 2345/2008 în dosarul 1886/2008, întrucât dupa comunicarea somatiei, nu s-a efectuat nici un act de executare silita timp de 6 luni; admiterea exceptiei prescrierii executarii pornite împotriva somatiei 132/2011, întrucât executarea silita, fiind o actiune în regres,  a fost pornita împotriva avalistului , desi obligatul principal este acceptantul. Într-un raport cambial, exista un tragator si un tras, iar atât tragatorul cât si trasul pot sa avalizeze. În cazul de fata contestatorul are calitatea de avalist, iar durata prescriptiei este de 1 an.  Depune la dosar chitanta prin care s-a achitat onorariul de avocat si concluzii scrise, solicitând obligarea intimatei la cheltuieli de judecata.

Consilier juridic …., pentru intimata, având cuvântul, solicita : respingerea exceptiilor invocate, întrucât avalistul este ….., termenul de prescriptie este de 1 an de la data protestului, dar biletele la ordin au fost emise în alb, fara a se preciza data protestului, deci termenul de 1 an nu poate fi calculat. Solicita respingerea opozitiei la executare.

Avocat …., pentru contestator, având cuvântul pe fond, solicita admiterea opozitiei la executare , avându-se în vedere ca Zaharia Dumitru a eliberat si a semnat  biletele la ordin în calitate de asociat si administrator, dar în prezent , nu mai este nici asociat si nici administrator. La acea data, contestatorul si-a asumat anumite obligatii în numele societatii si nu în nume personal, iar prescrierea a fost calculata de la data scadentei.

Consilier juridic …, pentru intimata, având cuvântul în replica, precizeaza ca în momentul avalizarii biletelor la ordin, a fost avalizat …. ca persoana fizica.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a ramas în pronuntare.

I N S T A N T A

- deliberând -

Asupra actiunii civile de fata;

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 21.02.2011, sub nr. 1001/270/2011, contestatorul …,domiciliat în ……, la Cabinetul de Avocatura …., a formulat opozitie la executare în contradictoriu cu intimata Banca ….. SA – Sucursala …., solicitând suspendarea executarii pâna la ramânerea irevocabila a sentintei si anularea somatiei .

În motivare se arata ca a semnat doua bilete la ordin avalizate în nume personal, dar ulterior a fost revocat din functia de administrator, fiind numiti administratori alte doua persoane. Considera strâns legate cele doua calitati , de administrator si de avalist, astfel ca, odata cu revocarea functiei se pierde si calitatea de avalist.

În drept au fost invocate dispozitiile art. 62 si urmatoarele din Legea nr. 58/1934.

Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru în suma de 194 lei si 10 lei, timbru judiciar în suma de  5 lei.

Contestatorul a invocat si exceptia perimarii executarii.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea exceptiei, respingerea opozitiei la executare si respingerea capatului de cerere privind suspendarea executarii.

Contestatorul a depus la dosar: somatia cambiala nr. 133/07.02.2011, biletul la ordin emis la data de 19.03.2008, somatia cambiala nr. 2345/4.12.2008, adresa de înfiintare a popririi nr. 2406/16.12.2008, act aditional la actul constitutiv al S.C. …. S.R.L.

Executorul bancar …. a depus dosarul de executare nr. 11821/2010.

În baza art. 167 cod procedura civila, instanta a încuviintat proba cu înscrisuri ca fiind utila, pertinenta si concludenta cauzei.

În conformitate cu art. 137 cod procedura civila, instanta va da rezolvare mai întâi exceptiilor formulate de contestator:

1. Exceptia perimarii executarii silite.

Art. 389 al. 1 cod procedura civila prevede ca, daca creditorul a lasat sa treaca 6 luni de la data îndeplinirii oricarui act de executare, fara sa fi urmat alte acte de urmarire, executarea se perima de drept si orice parte interesata poate cere desfiintarea ei.

Somatia imobiliara nr. 2345/4.12.2008, la care face referire contestatorul, a fost emisa pentru punerea în executare a doua titluri executorii: contract de credit nr. 060819/20.04.2006 si contract de credit nr. 080317/19.03.2008, pentru suma de 31.538,44 lei plus dobânzi si accesorii în suma de 3.622,12 lei.

Contestatorul a formulat prezenta opozitie împotriva somatiei nr. 133/07.0.2011, emisa în dosarul de executare nr. 11821/2010 al executorului bancar … si care priveste alte doua titluri executorii: bilet la ordin în valoare de 20.000 lei si bilet la ordin în valoare de 1.499,56 lei, emise la data de 19.03.2008.

Exceptia perimarii va fi analizata în raport de formele de executare contestate respectiv dosarul nr. 11821/2010 al executorului bancar …, si nu în raport de dosarul de executare nr. 1886/2008 al executorului bancar …., care nu face obiectul prezentei cauze.

Asa fiind, instanta va constata ca în dosarul executional nr. 11821/2010 nu opereaza perimarea, astfel ca exceptia va fi respinsa.

2. Exceptia prescrierii dreptului la executate.

Potrivit art. 94 din Legea nr. 58/1934 „Orice actiuni rezultând din cambii împotriva acceptantului se prescriu prin trei ani, socotiti de la data scadentei.

Actiunile posesorului împotriva girantilor si împotriva tragatorului se prescriu printr-un an socotit de la data protestului facut în timp util sau de la data scadentei în caz de stipulatiune, fara cheltuieli „.

Biletele la ordin au fost emise "fara protest". Pe cale de consecinta, neexistând o data a protestului, nu este îndeplinita conditia imperativa a legii, respectiv este aplicabil termenul general de prescriptie de 3 ani.

Drept urmare, exceptia va fi respinsa.

Pe fondul cauzei, instanta va retine ca:

Creditoarea – intimata a solicitat instantei investirea cu formula executorie a doua bilete la ordin, fara protest în alb, emise la data de 19.03.2008, pentru sumele de 20.000 lei si 1.499,56 lei , scadente la data de 12.11.2008, emise de S.C. ….. S.R.L. si avalizate de …..

Prin încheierile din data de 15.11.2010, pronuntate în dosarele nr. 7292/270/2010 si nr. 7293/270/2010 ale Judecatoriei Onesti cererile au fost admise.

Executorul bancar ….. a solicitat instantei încuviintarea executarii silite a celor doua titluri executorii. Prin încheierea din data de 21.12.2010, pronuntata în dosarul nr. 8016/270/2010 al Judecatoriei Onesti, cererea a fost admisa si s-a încuviintat executarea silita a debitorului ……. Ca urmare, a fost întocmit dosarul de executare nr. 11821/2010.

În acest dosar s-au emis si comunicat: somatia cambiala nr. 133/07.02.2011, adresa de înfiintare a popririi nr. 131/07.02.2011 si nr. 168/14.02.2011.

Referitor la criticile aduse de contestator somatiei cambiale, strâns legate de calitatea sa de avalist, instanta va reaminti ca avalistul unui bilet la ordin nu este echivalent cu calitatea de girant al unui bilet la ordin.

Girul este o semnatura pe o cambie sau pe un bilet la ordin prin care proprietarul titlului dispune plata sumei prevazute in document catre o anumita persoana si la o anumita data. Operatiunea de gir mai poarta numele de andosare.

Girul este un act prin care posesorul titlului, numit girant, transfera altei persoane numita giratar, printr-o declaratie scrisa si subscrisa pe titlu odata cu predarea acesteia, toate drepturile care decurg din titlul astfel redactat si completat.

Avalizarea unui bilet la ordin este procedura prin care avalistul acorda o garantie suplimentara privind asigurarea platii la scadenta a sumei înscrise în biletul la ordin.

Acestea sunt motivele pentru care notiunea de gir si aval nu sunt echivalente, respectiv, girantul (nu exista în aceasta speta) nu este aceeasi persoana cu avalistul (……). De altfel si rubricile înscrise pe Biletul la ordin sunt distincte.

Creditoarea  a început executarea silita împotriva avalistului … ca urmare investirii cu formula executorie a Biletelor la ordin emise de SC .. SRL si avalizate de catre contestator, în calitate de persoana fizica. Faptul ca în prezent acesta nu mai detine calitatea de administrator al societatii este irelevant, întrucât la data înstrainarii partilor sociale de catre asociatul unic, acesta nu a înlocuit garantiile existente (biletele la ordin în speta) cu alte garantii emise de noii administratori/asociati, întelegând în acest fel sa pastreze, aferente creditului, garantiile emise la acordarea creditului.

Având în vedere faptul ca AVALUL este o obligatie personala, este la origine o obligatie cambiala si are caracter literal, abstract si autonom, literalitatea acestuia nu poate fi combatuta, completata sau interpretata prin alte înscrisuri. Drept urmare titlul de credit, Biletul la ordin, poate fi executat în substanta lui atât timp cât îndeplineste conditiile de forma si de fond.

Pentru a fi valabil avalul trebuie sa cuprinda:

a) în clar, numele si prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice ori a entitatii care se obliga;

b) semnatura olografa a persoanei fizice, respectiv a reprezentantilor legali sau a împuternicitilor persoanelor juridice care se obliga ori a reprezentantilor sau împuternicitilor altor categorii de entitati care utilizeaza astfel de instrumente.

Conform art. 61 din Legea nr. 58/1934, cambia/biletul la ordin are valoare de titlu executoriu pentru capital si accesorii stabilite conform art. 53, 54 si 57 din aceeasi lege ce vor fi calculate, ulterior si pe timpul executarii silite, pâna la data achitarii integrale a debitului.

Pe fond, opozitia la executarea unui bilet la ordin, conform art. 63 din Legea nr. 58/1934 este limitata la invocarea unor exceptii obiective de nulitate a raportului cambial sau a unor exceptii personale de nulitate care se refera la raportul juridic fundamental între posesor si emitent în baza caruia a fost emis biletul la ordin. Exceptiile obiective se refera la inexistenta obligatiei (nulitatea BO pentru lipsa mentiunilor esentiale - nu este cazul, au fost verificate cu ocazia învestirii cu formula executorie, stingerea obligatiei sau decaderea din drepturile cambiale - nu este cazul, la baza obligatiei stând obligatiile nascute din contractul de credit, neîndeplinirea unei conditii pentru actiunea cambiala), iar exceptiile personale, care trebuie sa se întemeieze obligatoriu pe o proba scrisa - conform art. 63 al. 2 din Legea nr. 58/1934, si se întemeiaza pe dreptul comun si vizeaza nulitatea raportului juridic fundamental în baza caruia a fost emis biletul la ordin (exceptii referitoare la viciile de consimtamânt; exceptii izvorând din raporturi ulterioare creatiei cambiale).

Exceptiile obiective si personale sunt amplu reglementate de Norma cadru nr. 6/1994, emisa de B.N.R.

Aplicând Norma – cadru la speta de fata, instanta va constata ca obligatia nascuta din contractul de credit a fost garantata cu biletele la ordin în cauza si, neexistând vreun viciu de forma sau de fond, va respinge opozitia la executare, mentinând formele de executare atacate.

În temeiul art. 246 cod procedura civila, se va lua act ca s-a renuntat la capatul de cerere privind suspendarea executarii silite.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T A R A S T E :

Respinge exceptiile perimarii si prescrierii formulate de contestatorul …..

Respinge opozitia la executare formulata de contestatorul ….,domiciliat în …. la Cabinetul de Avocatura …,  împotriva intimatei Banca ……SA – Sucursala …..

Mentine formele de executare din dosarul executional nr. 11821/2010 al intimatei.

Ia act ca s-a renuntat la capatul de cerere privind suspendarea executarii silite.

Cu apel în 15 zile de la pronuntare.

Pronuntata în sedinta publica azi, 05.04.2011.

PRESEDINTE, GREFIER,

Domenii speta