Omaţie de plată. Respingerea cererii de obligare a debitorului la plata penalităţilor de întârziere menţionate pe facturile fiscale

1. Somaţie de plată. Respingerea cererii de obligare a debitorului la plata penalităţilor de întârziere menţionate pe facturile fiscale ( s.c. nr. 7935/04.06.2010)

Prin cererea formulata si înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti, S.C. X  SRL a solicitat instanţei emiterea unei ordonanţe de somaţie de plată împotriva debitoarei S.C. Y SRL cu privire la suma de 3293,76 lei, reprezentând rest contravaloare facturi fiscale lei şi suma de 2604,58  lei penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

 În motivarea cererii, creditoarea a arătat că  la data de 06.07.2009 debitoarea a achiziţionat marfă în valoare de 3963,99 lei din care a achitat doar suma de 670,23 lei. Deşi a livrat debitoarei marfa menţionată în facturile fiscale emise, debitoarea a refuzat să achite contravaloarea totală a acestora, motiv pentru care creditoarea a calculat şi penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere. Potrivit dispoziţiilor din facturile fiscale, odată cu semnarea acestora şi prin plata parţială, debitoarea şi-a asumat sumele trecute în facturi şi s-a obligat ca până la data scadenţei să achite valoarea serviciilor prestate, asumându-şi şi obligaţia de achitare a penalităţilor de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenţei obligaţiei de plată prevăzută în facturi.

In drept, au fost invocate art.1 şi art. 2 din O.G nr.5/2001 privind procedura somaţiei de plata, art.970, şi art. 1079 C. civil, art.43 C.com., art. 93, art. 242 alin.2 şi art. 274 C.p.c.

In dovedirea cererii, creditoarea a solicitat proba cu înscrisuri, depunând in acest sens la dosarul cauzei: facturi fiscale şi fişa contabilă

Debitoarea, deşi  legal citata, nu a depus întâmpinare la dosar şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a i se consemna oral apărările formulate.

 In cauza a fost încuviinţata si administrata proba cu înscrisuri, constând in actele depuse la dosar de către creditoare.

Instanţa a admis în parte cererea, respingând capătul de cerere referitor la penalităţile de întârziere, reţinând următoarea motivare:

Din  coroborarea înscrisurilor depuse  de  creditoare la  dosar  cu atitudinea procedurală a debitoarei care, legal citată, nu a depus întâmpinare la dosar şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a i se consemna oral apărările formulate , instanţa  a constatat că  s-a  livrat marfă de către creditoare  debitoarei,  emiţându-se,  pe  cale  de  consecinţă, facturile fiscale depuse la filele nr.9-17 la dosar,  în valoare  de 3963,99 lei ( din care debitoarea a achitat suma de 670,23 lei, rămânând un debit neachitat de 3293,76 lei).

Instanţa  a constatat, de asemenea  că,  potrivit  art.1  din  OG nr.5/2001, procedura  somaţiei  de  plată  se  desfăşoară la cererea  creditorului  în  scopul  realizării  creanţelor  certe,  lichide  şi  exigibile  ce  reprezintă  obligaţii de  plată a unor sume  de  bani, asumate  prin  contract  constatat  printr-un  înscris,  ori  determinate  potrivit  unui  statut, regulament  sau  altui înscris,  însuşit  de părţi  prin  semnătură  ori  prin alt  mod admis  de lege  şi  care  atestă  drepturi şi obligaţii  privind  executarea  anumitor  servicii,  lucrări  sau  orice  alte  prestaţii.

În  lumina  acestor  dispoziţii  legale, procedura  somaţiei  de  plată  presupune, pe  lângă  condiţiile  generale pentru  exercitarea  oricărei  acţiuni în  justiţie, îndeplinirea  anumitor  cerinţe  speciale.  Astfel,  creditorul  trebuie  să aibă o creanţă  certă,  lichidă şi  exigibilă,  iar  dovada  acesteia se poate face  numai  cu înscrisuri. 

Instanţa a reţinut că în  cauză  sunt  îndeplinite  cerinţele  impuse  de  art.1  din  OG nr.5/2001 cu  privire la debitul  principal.

Din  probele  administrate  rezulta că  debitoarea şi-a  asumat,  prin  facturile fiscale depuse la dosar, însuşite prin semnarea şi ştampilarea acestora, obligaţia de a  plăti  marfa livrată de creditoare la data menţionată în cuprinsul acestora..

Creanţa  creditoarei este certă, conform  dispoziţiilor  art.379  alin.3  C.p.c.  întrucât  rezulta  fără a  putea  fi  pusă  la  îndoială  din  înscrisurile  depuse  la  dosar (  facturile fiscale  însuşite de debitoare prin semnare şi ştampilare ) şi  este,  totodată,  lichidă,  potrivit  prevederilor  art.379  alin.4  C.p.c.,  întrucât  cuantumul creanţei  este  determinat.

Făcând  dovada creanţei,  neexecutarea  obligaţiei  de  plată din  partea  debitoarei,  precum şi culpa  acesteia  pentru  neexecutarea  obligaţiei se prezuma,  în  conformitate  cu art.1082 C.civ.

A mai apreciat  instanţa  că,  potrivit  dispoziţiilor  art.263  şi  art.382  C.p.c.,  creanţa  creditoarei  îndeplineşte şi cerinţa exigibilităţii,  întrucât  în facturile fiscale  este menţionată data scadenţei .

Fata de considerentele mai sus expuse, instanţa a admis capătul de cerere referitor la debitul principal si, in baza art. 1 si art. 6 din OG 5/2001, a somat  debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 30 zile de la comunicarea ordonanţei, suma de suma de 3293,76 lei reprezentând rest contravaloarea facturilor  fiscale neachitate.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata penalităţilor de întârziere, instanţa l-a respins ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.1082 C.civil debitorul este obligat la plata de daune interese pentru neexecutarea obligaţiei sau pentru executarea cu întârziere a obligaţiei.

Părţile pot conveni asupra cuantumului despăgubirilor datorate de debitor în cuprinsul contractului încheiat sau printr-o convenţie separată, ulterior încheierii contractului, dar înainte de ivirea prejudiciului. Clauza penală este o convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitor. Ca urmare, clauza penală trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate ale oricărei convenţii, prin care, potrivit art.948 C.civ.,  se numără şi consimţământul valabil al celui care se obligă.

Or, în cauza dedusă judecăţii, instanţa a constatat că nu s- a făcut dovada existenţei uneia astfel de convenţii accesorii a părţilor referitoare la penalităţile de întârziere, simpla menţionare a cuantumului penalităţilor de întârziere pe facturile fiscale emise de creditoare neavând valoarea unei clauze penale asumate în mod valabil

Domenii speta

Spete similare