Comparare titluri

„Văzând disp. art. 18 lit. c şi art. 45 din legea 10/2001 şi ţinând seama de caracterul special al acestei legi conform celor reţinute mai sus trebuie remarcat că criteriul de analiză al cererii în revendicare promovată de reclamantă nu îl mai poate reprezenta o comparare a titlurilor  din perspectiva regulilor clasice prev. de art. 480 C.civ., ci trebuie stabilită atitudinea subiectivă a subdobânditorului cu titlu oneros al bunului  criteriu impus prin voinţa legiuitorului în considerarea căruia titlul pârâţilor este valabil şi produce efecte depline.

În cadrul acestei acţiuni, instanţa constată totodată că prev. art. 1 din Protocolul nr. 1 şi principiul securităţii raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar, cât şi în cazul pârâţilor cumpărători de bună credinţă ai imobilului revendicat ce au dobândit de la stat un bun în baza unei legi în vigoare şi în prezent şi, prin urmare, nici aceştia din urmă nu pot fi lipsiţi de proprietate decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege.”(sentinţa civilă nr. 2117/09.03.2009)

Prin cererea înregistrată la data de 10.03.2008, sub nr. de dosar 2893/300/2008, reclamantele R.S. şi R.M. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâţii R.E., R.N., S.C. Apolodor S.A. şi Municipiul Bucureşti prin Primar General, obligarea acestora la lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie a imobilului situat în Bucureşti, str. O., nr. 12, corp C, apt. 2, et. 1, sector 2, precum şi notarea litigiului în cartea funciară, cu obligarea pârâţilor la pata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 21154/07.06.1938, numitul R.P, soţul reclamantei R.S., a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 252 mp situat în Bucureşti, str. O. nr. 12. Ulterior, pe acest teren, în baza autorizaţiei nr. 10/1938 emisă de Municipiul Bucureşti – Primăria Sector 1 Galben, a fost ridicată construcţia compusă din parter, subsol, etaj şi mansardă, conform descrierii din procesul verbal nr. 16139/1940 emisă de Comisiunea pentru Înfiinţarea Cărţilor Funciare în Bucureşti. Reclamantele au mai arătat că imobilul a fost preluat de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, fiind menţionat la poziţia 6673 din anexa la decret, fiind trecută în mod greşit ca fost proprietar numita R.E., mama proprietarului R.P.. Reclamanta R. S. a menţionat că este moştenitoarea lui R.P. în calitate de soţie supravieţuitoare, conform procesului verbal din 31.12.1952 încheiat de Secţia Financiară a Raionului 23 August, iar reclamanta R.M. este moştenitoare a fostului proprietar R.P. în calitate de nepoată de frate conform certificatelor de moştenitor nr. 945/22.12.1976 nr. 727/1970, precum şi conform certificatului de calitate nr. 19/08.03.1999. Privitor la primul capăt de cerere, reclamantele au arătat că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, compus din construcţie de 123,31 mp precum şi 55,61 mp teren situat sub construcţie este mai consolidat decât cel al pârâţilor R.E. şi R.N., întrucât este unicul titlu valabil dobândit de la adevăratul proprietar – autorul reclamantelor, este mai vechi decât cel al pârâţilor şi are o dată certă anterioară, fiind transcris încă din anul 1938 de când dreptul era transferat în patrimoniul autorului lor prin contractul de vânzare cumpărare nr. 21154/07.06.1938 şi îndeplineşte cerinţele de publicitate imobiliară. Au mai învederat faptul că pârâţii au dobândit de la stat, care nu a fost niciodată proprietar al imobilului ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 3212/04.07.1997. Reclamantele au apreciat că titlul pe care îl deţin pârâţii este un act de vânzare cumpărare prin care statul a vândut un bun altuia, aşa încât efectele privind transmiterea proprietăţii nu s-au produs.

În drept au fost invocate disp. art. 480 C. civil.

În susţinere, au anexat cererii, în condiţiile art. 112 C.proc.civ., înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul, respectiv: acte de identitate, certificat de căsătorie, certificat de deces R.P., proces verbal din data de 31.12.1952, autorizaţiunea nr. 15/12.02.1938, proces verbal din 22.08.1940, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 21154/07.06.1938, dispoziţia Primarului General nr. 9414/16.01.2008, contract de vânzare cumpărare cu plata în rate nr. 3212/04.07.1997, notificarea nr. 2493/04.07.1996, dovada comunicării acesteia.

Prin cererea precizatoare depusă prin serviciul registratură al instanţei la data de 11.03.2008, reclamantele au apreciat valoarea imobilului revendicat la suma de 30.000 euro, echivalentul a 111.492 lei.

Prin întâmpinare, pârâtul S.C. Apolodor S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca fiind inadmisibilă şi ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, întrucât nu s-a probat existenţa identităţii intre persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii. Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte preluarea de către stat a imobilului, apreciază că s-a făcut în temeiul unui titlu valabil, deoarece Decretul nr. 91/1950 determină acest efect.

În drept, au fost invocate disp. Legii 112/1995, art. 115-118 C.proc.civ, Legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale, deoarece din actele depuse la dosar rezultă că imobilul in litigiu a fost vândut de către unei persoane fizice, Municipiul Bucureşti nemaiavând in proprietate apartamentul în litigiu.

În drept au fost invocate disp. art. 115-118 C.pr.civ.

Prin întâmpinare, pârâţii R.E. şi R.N. au invocat excepţia inadmisibilităţii revendicării, întrucât acţiunea în revendicare presupune un drept exclusiv şi absolut asupra bunului în litigiu, iar doar unii dintre comoştenitori nu pot introduce singuri această acţiune. Astfel, în actele depuse de către reclamante pentru probaţiunea acţiunii, exista o copie dificil lizibilă a procesului verbal din anul 1952 de taxare a succesiunii defunctului R. P. care atestă faptul că acesta a încetat din viaţă la data de 17.10.1948 lăsând ca moştenitori pe R.S. - soţie supravieţuitoare, R.E. - mamă, R.A. - frate, R.H. - frate, R.M.- frate, M.E. - soră. Nu se face nicio referire la succesiunile acestor moştenitori, iar poziţia reclamantei R.M. in tabloul transmisiunilor succesorale este vag conturata ca fiind nepoată de frate conform unor certificate de moştenitor indicate dar neexhibate, astfel încât calitatea sa procesuală rămâne incertă, nefiind dovedită. Pârâţii au mai afirmat că reclamantele nu justifică un drept de proprietate absolut şi exclusiv în promovarea revendicării pendinte, motiv pentru care au solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi respingerea acţiunii. Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea ca neîntemeiată, pentru că această cauză dedusă judecăţii are ca obiect o revendicare ce se soluţionează prin mecanismul comparării titlurilor de proprietate ale părţilor litigante provenind de la autori diferiţi, pe baza criteriilor propuse şi dezvoltate in doctrină si jurisprudenţă. Conform art. 1169 C.civil reclamantelor le revine sarcina probei preferabilităţii dreptului de proprietate al autorului lor, acestea susţinând că autorul lor, numitul R.P. a cumpărat terenul în suprafaţă de 252 mp in litigiu, însă la momentul naţionalizării, acesta nu mai era proprietarul imobilului, deoarece decedase cu doi ani în urmă, mama sa fiind unul dintre cei şase comoştenitori consemnaţi in procesul verbal din anul 1952. Pârâţii au mai menţionat că titlul lor de proprietate îl reprezintă contractul de vânzare cumpărare 3212/4.07.1997 care nu a fost contestat in justiţie şi a cărui nulitate nu mai poate fi pusă in discuţie datorită depăşirii termenului special de prescripţie - 14.08.2002. La momentul dobândirii de către pârâţi a dreptului lor de proprietate, titlul statului era prezumat ca fiind valabil, existând o eroare comună şi invincibilă cu privire la dreptul statului de a înstrăina locuinţele intrate în patrimoniul său, eroare sub imperiul căreia pârâţii au acţionat cu buna credinţă la data cumpărării imobilului. Dreptul de proprietate invocat de pârâţi are un caracter originar, deoarece in favoarea sa operează principiul validităţii aparenţei în drept. A fost invocată, de asemenea, excepţia lipsei de interes şi a prematurităţii capătului al doilea de cerere.

Reclamantele au mai depus la înscrisuri in copie certificată pentru conformitate cu originalul: certificat de calitate nr. 19/08.03.1999, certificat de moştenitor nr. 727/970/23.12.1970, certificat de moştenitor nr. 384/24.02.1993, certificat de moştenitor nr. 1229/1981, certificat de moştenitor nr. 900/24.05.1991, certificat de moştenitor nr. 613/17.05.1991, certificat de moştenitor nr. 945/22.12.1976.

Prin cerere de intervenţie în interes propriu, D.V. si Y.A.C. au solicitat admiterea cererii, să se constate în contradictoriu cu reclamantele R.S. şi R.M. calitatea intervenientelor de moştenitoare prin retransmisie ale defunctului R.P., admiterea cererii introductive, obligarea pârâţilor R.E. şi R.N. să lase reclamantelor şi intervenientelor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul în litigiu, cu cheltuieli de judecată.

Intervenientele au arătat că sunt moştenitoare prin retransmisie ale defunctei M.E., sora autorului R.P., proprietar al imobilului revendicat, şi în această calitate având interesul să intervină în acţiunea în revendicare, atât pentru a-şi stabili în contradictoriu cu reclamantele calitatea lor de moştenitoare, cât şi pentru a obţine posesia bunului revendicat. Referitor la dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, acestea au arătat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 21154/07.06.1938, R.P. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, pe acest teren fiind edificată o construcţie, imobilul fiind înscris în CF în baza procesului verbal nr. 16139/1940. Privind construcţia, au arătat că aceasta a fost dobândită într-un mod originar, prin accesiune imobiliară şi că pârâţii au cumpărat de la un neproprietar, fapt cunoscut la data încheierii contractului de vânzare cumpărare.

În drept au fost invocate disp. art. 49 al. 1 si 2 C.pr.civ si art. 480 c. civil.

Prin cererea de intervenţie in interes propriu, C.A.D. a solicitat in contradictoriu cu pârâţii R.E. şi N., S.C. Apolodor S.A. şi Municipiul Bucureşti, obligarea primilor pârâţi sa lase reclamantelor R.S. şi R.M. precum şi intervenientei C.A.D. în deplină proprietate şi posesie imobilul în cauză.

În motivare, a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 21154/07.06.1938, R.P., soţul intervenientei reclamante R.S., a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 252 mp, situat în Bucureşti, str. O. nr. 12 şi că a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950 fiind menţionat la poziţia 6673 fiind trecută în mod greşit ca fost proprietar R.E., mama proprietarului R.P. Intervenienta a menţionat că este moştenitoarea fostului proprietar R.P. pe ramura defunctului R.H., conform certificatului de moştenitor nr. 900/1991 şi a certificatului de moştenitor nr. 77/2002. Privind cererea în revendicare, consideră că dreptul de proprietate al autorului lor R.P. asupra imobilului, este mai consolidat decât cel al pârâţilor Rus, întrucât este unicul titlu valabil dobândit de la adevăratul proprietar, mai vechi decât al pârâţilor şi are o dată anterioară, fiind transcris din anul 1938 de când dreptul era transferat în patrimoniul autorului lor prin contractul de vânzare cumpărare nr. 21154/07.06.1938 si îndeplineşte cerinţele de publicitate imobiliară.

În drept au fost invocate disp. art. 50 C.proc.civ, art. 480 C. civil.

La termenul din data de 02.03.2009, instanţa a încuviinţat în principiu cererile de intervenţie în interes propriu formulate, pentru considerentele arătate în încheierea de şedinţă de la acea dată şi a respins excepţia lipsei de interes şi a prematurităţii pe capătul de cerere privind notarea litigiului în cartea funciară, dispunând unirea cu fondul a excepţiei inadmisibilităţii, conform art. 137, alin. 2 C.proc.civ.

La acelaşi termen din data de 02.30.2009, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor S.C. Apolodor S.A. şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General, astfel că cererea formulată în contradictoriu cu aceştia urmează a fi respinsă în acest sens.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 21154/07.06.1938, numitul R.P. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 252 mp situat în Bucureşti, str. O. nr. 12. Ulterior, pe acest teren, în baza autorizaţiei nr. 10/1938 emisă de Municipiul Bucureşti – Primăria Sector 1 Galben, a edificat construcţia compusă din parter, subsol, etaj şi mansardă, conform descrierii din procesul verbal nr. 16139/1940 al Comisiunii pentru Înfiinţarea Cărţilor Funciare din Bucureşti.

Potrivit procesului verbal din data de 31.12.1952, rezultă că de pe urma lui R.P., în calitate de moştenitori, au rămas: reclamanta R.S., ca soţie supravieţuitoare, R.E., ca ascendent privilegiat, precum şi numiţii R.A, R.H., R.M. şi M.E., în calitate de colaterali privilegiaţi.

De pe urma lui R.E. au rămas ca succesori, conform certificatului nr. 9450/1976, numiţii R.A., R.H., R.M. şi M.E., în calitate de descendenţi.

Unica moştenitoare a lui R.A., conform certificatului nr. 19/08.03.1999, este reclamanta R.M., având aceeaşi calitate şi de pe urma lui R.M., potrivit certificatului nr. 727/1970.

Conform certificatului de moştenitor nr. 77/15.10.2003, moştenitoarea defunctului Roman Mircea este intervenienta C.A.D..

De pe urma lui M.E., conform certificatului nr. 1229/1981, a rămas unic moştenitor M.D., ai cărui moştenitori sunt, conform certificatului nr. 613/1991, D.Şt. şi D.V. Potrivit certificatului de moştenitor nr. 384/1993, moştenitorii lui D.Şt. sunt intervenientele D.V. şi Y. A.C..

Prin Decretul nr. 92/1950, imobilul dobândit în modul prezentat mai sus a fost preluat de către stat de la numita R.E..

Prin contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate nr. 3212/04.07.1997, Municipiul Bucureşti prin Primarul General, prin mandatarul S.C. Apolodor S.A., a transmis în patrimoniul pârâţilor R.E. şi R.N. dreptul de proprietate asupra imobilului situat în str. O. nr. 12, corp C, sc. A, et. 1, apt. 2, sector 2, compus din trei camere, bucătărie, debara, cămară, vestibul, WC, balcon în exclusivitate şi baie, culoar şi pivniţă în cotă indiviză, precum şi asupra terenului în suprafaţă de 32, 80 mp situat sub construcţie.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, care urmează a fi analizată cu prioritate, faţă de caracterul peremptoriu al acesteia, instanţa apreciază că este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Astfel, raţiunea pentru care demersul procesual de faţă ar fi inadmisibil este, în accepţiunea pârâţilor, acela că reclamantele şi intervenientele nu au uzat de procedura administrativă a Legii 10/2001, nefiind de conceput a solicita şi restituirea în natură, prin intermediul acţiunii în revendicare promovată în faţa instanţei de judecată.

Instanţa apreciază că lipsa adresării notificărilor în temeiul Legii 10/2001 nu este de natură să atragă decăderea din dreptul de a uza de calea acţiunii în revendicare. Dimpotrivă, două principii de rang constituţional pledează în defavoarea raţionamentului pârâţilor, şi anume ocrotirea dreptului de proprietate şi accesul liber la justiţie. În acest sens, nu există niciun suport legal pentru interpretarea conform căreia, fie şi subsecvent adoptării Legii 10/2001, dreptul de proprietate să nu mai beneficieze de mijlocul specific şi cel mai puternic de valorificare în justiţie, şi anume acţiunea în revendicare, actul normativ menţionat neputând fi în nicio măsură interpretat în direcţia în care ar contraveni unor principii constituţionale. Mai mult, instanţa apreciază că situaţia de fapt dedusă judecăţii nu se circumscrie ipotezei de aplicare a principiului specialia generalibus derogant, ci celei referitoare la concursul dintre legea internă şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv art. 6, expuse în decizia în recurs în interesul legii nr. 33/09.06.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Privitor la fondul cauzei, instanţa urmează a respinge cererea în contradictoriu cu pârâţii R.E. şi R.N. ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Se observă că legea specială, referindu-se şi la relaţia dintre persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii şi la terţii subdobânditori le permite acestora din urmă să păstreze  imobilele în anumite condiţii expres prev. de art. 18 lit. c) situaţie în care după epuizarea căilor procedurale oferite de legea specială de reparaţie, reclamantele din speţă nu ar mai putea obţine restituirea în natură, ci doar măsuri reparatorii în echivalent.

În această ordine de idei, se reţine că disp. art. 45  din legea 10/2001 au avut ca efect consolidarea titlului cumpărătorilor de bună credinţă în conformitate cu legea 112/1995 respectiv salvgardarea contractului de  vânzare cumpărare încheiat de pârâţi cu unitatea  administrativ teritorială, întrucât reclamantele nu au formulat acţiune în anularea acestui act.

Într-o asemenea situaţie, în care validitatea titlului subdobânditorului a fost recunoscută în speţă indirect prin nepromovarea de reclamantă a acţiunii în anulare în termenul de prescripţie impus de lege, instanţa precizează că în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a considerat că „în contextul legislativ român care guvernează acţiunile în revendicare imobiliară şi restituirea bunurilor naţionalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat al unui bun al altuia unor terţi de bună credinţă, chiar dacă aceasta este anterioară  confirmării în justiţie în mod definitiv a dreptului de proprietate al celuilalt, însoţită de lipsa totală de despăgubiri, se analizează într-o privare de bunuri (cauza Străin contra României).

Pentru a reţine că reclamanta are un „bun” în sensul Convenţiei, instanţa va avea în vedere cauza Păduraru contra României în care Curtea a atras atenţia şi asupra art. 2 alin. 2 din legea nr. 10/2001 care prevede în mod expres că persoanele proprietare ale unor imobile pe care statul şi le-a însuşit fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar stabilind că „nu este vorba de un nou drept, ci de o recunoaşterea explicită şi retroactivă a vechiului drept”.

Văzând disp. art. 18 lit. c şi art. 45 din legea 10/2001 şi ţinând seama de caracterul special al acestei legi conform celor reţinute mai sus trebuie remarcat că criteriul de analiză al cererii în revendicare promovată de reclamantă nu îl mai poate reprezenta o comparare a titlurilor  din perspectiva regulilor clasice prev. de art. 480 C.civ., ci trebuie stabilită atitudinea subiectivă a subdobânditorului cu titlu oneros al bunului  criteriu impus prin voinţa legiuitorului în considerarea căruia titlul pârâţilor este valabil şi produce efecte depline.

În cadrul acestei acţiuni, instanţa constată totodată că prev. art. 1 din Protocolul nr. 1 şi principiul securităţii raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar, cât şi în cazul pârâţilor cumpărători de bună credinţă ai imobilului revendicat ce au dobândit de la stat un bun în baza unei legi în vigoare şi în prezent şi, prin urmare, nici aceştia din urmă nu pot fi lipsiţi de proprietate decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege.

Chiar dacă prin Hotărârea Păduraru contra României, precum şi prin alte hotărâri pronunţate în cauze similare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că Statul Român şi-a încălcat obligaţia pozitivă de a reacţiona în timp util şi cu coerenţă în ceea ce priveşte chestiunea de interes general  care o constituie restituirea sau vânzarea unor imobile intrate în posesia sa în baza actelor normative de naţionalizare, acest aspect nu poate determina obligarea pârâţilor din speţă la restituirea în natură a imobilului în litigiu pe calea acestei cereri întemeiată pe disp. art. 480 C.civ.

Astfel, pe de o parte, nu pârâţii, ci statul ar trebui să suporte sarcina reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamante prin nerestituirea imobilului, iar pe de altă parte, instanţa nici nu este îndreptăţită să verifice la acest moment şi în acest cadrul procesual dacă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pe calea legii speciale este eficientă şi asigură realizarea concretă a drepturilor persoanei îndreptăţite în condiţiile în care reclamantele nu au pus în discuţie şi nu au probat demersurile lor, inclusiv în justiţie în scopul finalizării procedurii administrative în baza legii 10/2001 şi implicit iniţierea procedurilor administrative prev. în titlul VII al legii 247/2005.

Pe cale de consecinţă, instanţa urmează a respinge cererea ca neîntemeiată.

Cu privire la cererile de intervenţie în interes propriu, instanţa urmează a le respinge ca neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, rezultă cu claritate calitatea intervenientelor de succesoare a autorului R.P., fără a se mai proceda la o constatare formală din partea instanţei, din moment ce succesiunea defunctului a fost deschisă şi moştenitorii stabiliţi, mai ales atât timp cât acest aspect nu este negat de către niciuna dintre părţi şi atât timp cât cererea de intervenţie în interes propriu are natura unei veritabile cereri de chemare în judecată în contradictoriu cu ambele părţi din proces, or, în ceea ce-i priveşte pe pârâţi, aceştia nu au raporturi juridice pe primul capăt al cererii de intervenţie cu intervenientele. Pe cel de-al doilea capăt al cererii de intervenţie, faţă de respingerea ca neîntemeiată a cererii principale, rezultă că aceleaşi considerente impun respingerea ca neîntemeiată şi a acestuia.

Faţă de solicitarea pârâţilor de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât la dosar nu există dovezi în acest sens, instanţa urmează a respinge această cerere ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare