Încălcarea dreptului la apărare.Cerere de partaj în cadrul contestaţiei la executare

În cazul în care este efectuată expertiza încuviinţată în cauză, aceasta trebuie depusă de expert la dosar cu 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecarea pricinii (art. 209 alin. 1 C.proc.civ.). Termenul de 5 zile a fost stabilit de legiuitor pentru a da posibilitate părţilor să studieze raportul de expertiză şi pentru a putea formula obiecţiuni la termenul de judecată.

Termenul de 5 zile, astfel cum acesta este reglementat în cuprinsul art. 209 alin. 1 C.proc.civ., este un termen procedural, astfel că acest termen trebuie calculat pe zile libere (potrivit art. 101 C.proc.civ), astfel încât la data stabilită pentru soluţionarea cauzei termenul să fie împlinit.

Pentru a se putea formula cerere de partaj în cadrul contestaţiei la executare este nevoie de existenţa unui proces-verbal din partea executorului în cuprinsul căruia să se menţioneze impedimentul la executare, iar împotriva acestuia în termenul prevăzut de lege să se solicite şi partajul bunurilor comune ale părţilor.

Decizia civila nr.261/ R din 22.05.2013

 Prin Sentinţa civilă nr. 596 pronunţată la data de 6 martie 2012 de Judecătoria Vişeu de Sus în dosarul nr. 2067/336/2011 a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul P. G. împotriva pârâţilor T. G. şi T. V. şi în consecinţă constată că pârâţii sunt proprietari cu titlu de moştenire şi cumpărare asupra imobilelor: teren situat în com. Moisei la numărul administrativ 920/ înscris în cf 5378 nr. top. 5648/1/1/1 în suprafaţă de 520 mp (cumpărat în timpul căsătoriei în cotă de ½ parte) şi nr. top. 5648/1/1/2 (moştenit de pârâtul T.G. de la mama sa). S-a constatat că pe acest teren pârâţii au construit o casă de locuit compusă din parter şi etaj şi o anexă gospodărească şi s-a dispus  sistarea stării de indiviziune existentă între pârâţi şi atribuie bunurile în întregime pârâtului T. G. pe care îl obligă să plătească pârâtei T.V. suma de 19.804 lei cu titlu de sultă.

Au fost obligaţi pârâţi în solidar să plătească reclamantului suma de 3.479 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, s-a constatat din probele administrate in cauza, respectiv raportul de expertiza întocmit, că în patrimoniul pârâţilor se afla imobilul de natura teren arabil situat la locul numit „Lunca pe Tunsu” in suprafaţa de 1120 mp înscris in cf 5378 Moisei nr. top. 5648/1/1 dobândit de T, G,cu titlu de moştenire si cumpărare. Din suprafaţa totala de 1120 mp, suprafaţa de 520 mp a fost dobândita prin cumpărare in timpul căsătoriei de la C, A, si soţul ei C,G,, iar suprafaţa de 600 mp împreuna cu casa de locuit, a fost moştenită de la mama sa, defuncta T,N.

Astfel, s-a apreciat de instanţa de fond că din suprafaţa  totala de 1120 mp, pârâtului T. G. îi revin 860 mp din care 600 mp cu titlu de moştenire cuprins in nr. top. 5648/1/1/2, iar 520 mp constituie  bun comun al ambilor soţi si este cuprins in nr. top. 5648/1/1/1.

Partajarea a fost realizată valoric, în sensul ca imobilul a fost atribuit în întregime pârâtului iar soţia sa, a primit sultă in valoare de 19.804 lei conform calculelor rezultate din raportul de expertiză.

Terenul situat la locul numit „Deluţ” a fost vândut si nu se mai afla in patrimoniul pârâţilor la data intentării acţiunii.

Pârâţii au fost obligaţi la cheltuieli de judecată către reclamant, cheltuieli constând în taxa de timbru, onorariu de avocat, onorariu de expert şi deplasările la instanţă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a fost declarat recurs de către T. V., în cuprinsul căruia a solicitat modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului, iar în subsidiar casarea în totalitate a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea este nelegală şi netemeinică, aceasta conţinând şi dispoziţii contradictorii. De asemenea s-a arătat că hotărârea nu a fost motivată în drept, iar cercetarea judecătorească realizată nu este completă.

S-a arătat că bunurile care au fost partajate de instanţa de judecată nu sunt bunuri care au fost dobândite de soţi în timpul căsătoriei ci sunt bunuri pe care recurenta a susţinut că le-a dobândit de la părinţii săi prin moştenire. Instanţa nu a verificat aceste aspecte şi a considerat că toate aceste bunuri sunt bunuri comune.

Sub un alt aspect a fost contestată soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte modul în care s-a realizat partajul. Astfel s-a arătat că şi în situaţia în care bunurile ar fi fost bunuri comune, acest fapt nu putea să determine instanţa de judecată să atribuie toate aceste bunuri soţului, iar recurentei să nu-i fie atribuit nici un fel de bun.

În privinţa probelor administrate s-a arătat că expertiza nu a fost comunicată recurentei care nu a avut posibilitatea de a formula obiecţiuni, din acest punct de vedere susţinându-se că s-a încălcat dreptul la apărare.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 1,2,3,4,5,7,6,8,9 C.proc.civ., respectiv art. 3041 C.proc.civ.

La data de 20.04.2012 a fost înregistrat recursul declarat de T.G., în cuprinsul căruia a solicitat modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului, iar în subsidiar casarea în totalitate a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În motivarea recursului s-a arătat că sentinţa atacată este nelegală fiind pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

S-a arătat că partajarea bunurilor comune s-a realizat deoarece prin Încheierea civilă nr. 3302 din 10.12.2003 din dosarul nr.3895/2003 al Judecătoriei Vişeu de Sus a fost admisă cererea creditorului P. G.,iar recurentul din prezentul dosar a fost obligat la plata sumei de 10.000 lei, reţinând că până la acest moment nu a achitat nici o sumă de bani din debitul arătat.

S-a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere chitanţele nr. 1943859/18.11.2011 când a fost achitată suma de 1000 lei şi chitanţa nr. 1943796/12.01.2012 când a fost achitată suma de 3.000 lei, sens în care s-a arătat că jumătate din debit a fost achitat de recurent.

În privinţa acţiunii oblice s-a susţinut că aceasta este pusă la dispoziţia creditorului chirografar care o poate exercita dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, această acţiune îndeplinind o funcţie preventivă, de conservare a patrimoniului debitorului şi se întemeiază pe principiul potrivit căruia debitorul răspunde de îndeplinirea obligaţiilor cu toate bunurile sale prezente şi viitoare, întregul său patrimoniu servind pentru garantarea comună şi proporţională a tuturor creditorilor.

Instanţa de fond nu a analizat condiţiile prevăzute de lege ci a dispus doar partajarea bunurilor comune, fără a reţine neglijenţa sau refuzul de a exercita drepturile care să ducă la pericolul de insolvabilitate sau de pierdere a dreptului creditorului.

S-a mai arătat în cuprinsul recursului că nu există dovada insolvabilităţii şi nici pericolul de a deveni insolvabil în viitor, deoarece la acest moment este încadrat cu salariul de 700 lei în funcţia de pădurar la Ocolul Silvic Borşa, iar creditorul are posibilitatea de a solicita înfiinţarea popririi.

Sub un alt aspect, recurentul a arătat că instanţa de fond nu a verificat în nici un fel dreptul de proprietate al bunurilor şi a constatat că acestea sunt bunuri comune doar în baza susţinerilor reclamantului.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 1,2,3,4,5,7,6,8,9 C.proc.civ., respectiv art. 3041 C.proc.civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, instanţa reţine următoarele:

Obiectul prezentului recurs îl constituie Sentinţa civilă nr. 596 pronunţată la data de 6 martie 2012 de Judecătoria Vişeu de Sus, prin această hotărâre fiind partajate bunurile comune ale soţilor T. G. şi T. V., la cererea reclamantului P.G. creditorul soţului T. G.

În cuprinsul recursurilor declarate se constată că, în drept, aceştia au invocat prevederile art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ., însă din motivarea recursului nu rezultă că sentinţa ar fi fost criticată sub toate aspectele prevăzute în art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ. Astfel, instanţa va încadra susţinerile în fapt în temeiul motivelor de recurs formulate de recurenţi, acestea putând fi încadrate în cuprinsul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 respectiv 9 C.proc.civ., încălcarea de către instanţă a normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, respectiv pronunţarea unei hotărâri fără temei legal sau cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În privinţa recursului declarat de recurenta T. V.se constată că acesta este întemeiat. Susţinerea recurentei potrivit căreia nu i s-a comunicat raportul de expertiză este conformă cu adevărul. Cu toate acestea instanţa constată că potrivit prevederilor art. 201-214 C.proc.civ., instanţa nu are obligaţia de a comunica expertiza întocmită în cauză.

În cazul în care este efectuată expertiza încuviinţată în cauză, aceasta trebuie depusă de expert la dosar cu 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecarea pricinii (art. 209 alin. 1 C.proc.civ.). Termenul de 5 zile a fost stabilit de legiuitor pentru a da posibilitate părţilor să studieze raportul de expertiză şi pentru a putea formula obiecţiuni la termenul de judecată.

Termenul de 5 zile, astfel cum acesta este reglementat în cuprinsul art. 209 alin. 1 C.proc.civ., este un termen procedural, astfel că acest termen trebuie calculat pe zile libere (potrivit art. 101 C.proc.civ), astfel încât la data stabilită pentru soluţionarea cauzei termenul să fie împlinit.

În cauză raportul de expertiză a fost depus la dosarul cauzei la data de 29 februarie 2012, astfel că acest termen de 5 zile libere s-a împlinit la data de 7 martie 2012. Instanţa de judecată avea fixat termenul de judecată la data de 6 martie 2012, iar la acest termen de judecată cauza a fost soluţionată.

Astfel, se consideră că în măsura în care termenul nu este respectat instanţa de judecată trebuie să asigure dreptul părţilor de a lua la cunoştinţă de actele depuse la dosar şi de a le discuta, astfel că revine instanţei obligaţia de a asigura ambelor părţi posibilitatea de a discuta în contradictoriu şi cu respectarea principiului dreptului la apărare cuprinsul înscrisului depus la dosar.

Nerespectarea dreptului recurentei de a lua la cunoştinţă de actul depus la dosarul cauzei i-a produs acesteia un prejudiciu, imposibilitatea de a formula apărări, vătămare care nu poate fi remediat decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În privinţa susţinerilor că bunurile supuse partajului nu sunt bunuri comune, instanţa de fond urmează a le analiza.

În ceea ce priveşte recursul declarat de T. G. se consideră că şi acesta este întemeiat în sensul că pentru a se putea formula cerere de partaj în cadrul contestaţiei la executare este nevoie de existenţa unui proces-verbal din partea executorului în cuprinsul căruia să se menţioneze impedimentul la executare, iar împotriva acestuia în termenul prevăzut de lege să se solicite şi partajul bunurilor comune ale părţilor.

În cauza dedusă judecăţii nu există o astfel de solicitare din partea creditorului.

Temeiul de drept al cererii este textul art. 30 alin. 1 şi art. 36 C.fam., respectiv prevederile art. 1718 C.civ., dosarul fiind înregistrat ca şi acţiune oblică.

Instanţa consideră că partajul bunurilor realizat în timpul căsătoriei reprezintă o situaţie de excepţie, astfel că aceasta trebuie justificată temeinic. După cum se menţionează în cuprinsul cererii de recurs formulată de Tomoiagă Grigore, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se admite o cerere având ca obiect acţiune oblică.

Natura juridică a cererii formulate de reclamant nu a fost pusă în discuţia părţilor pentru a se verifica de către instanţă îndeplinirea condiţiilor specifice fiecărui tip de acţiune şi pentru a permite fiecăreia dintre părţi să formuleze apărări pertinente şi concludente asupra solicitărilor.

În rejudecare, instanţa va pune în discuţie temeiul de drept al acţiunii şi se va pronunţa asupra acestuia, astfel cum va fi calificat, urmând să realizeze în măsura în care este necesară expertiza judiciară în condiţiile prevăzute de art. 201-214 C.proc.civ.. De asemenea va analiza toate apărările formulate de părţi sens în care va administra orice probă se consideră utilă soluţionării cauzei.

Reţinând aspectele arătate mai sus, instanţa va admite recursurile formulate în prezenta cauză, potrivit art. 312 raportat la prevederile art. 304 C.proc.civ., sentinţa pronunţată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare instanţei de fond.

Domenii speta

Spete similare