PENAL.hotărâre judecătorească prin care să se dispună repunerea în toate drepturile legale asupra proprietăţii

Decizie 384/2010 din 15.12.2010


Asupra prezentului recurs penal:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 29.07.2010 , sub nr.10520/200, petentul BG a contestat soluţia dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în dosarul nr.194/P/2010, susţinând că nu au fost avute în vedere toate documentele pe care le-a depus la dosar, acestea nefiind verificate cu celelalte probe administrate.

Instanta de fond, prin sentinta penală nr.858/05.10.2010 a respins plângerea formulată de petentul  BG, a menţinut soluţia dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în dosarul nr. 194/P/2010 si a obligat petentul la 60 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunta această sentintă, instanta de fond a retinut următaorele considerente:

Prin rezoluţia nr.194/P/2010 din data de 30.06.2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a confirmat propunerea organelor de poliţie de a nu se începe urmărirea penală faţă de autori necunoscuţi pentru comiterea infracţiunilor prevăzute si pedepsite de art.242, art. 246, art.289, art.290 şi  art.291 Cod penal., întrucât faptele nu există, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art.10 lit.a Cod procedură penală.

În motivarea rezoluţiei s-a reţinut faptul că petentul a formulat plângere la data de 23.10.2008 înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Buzău, plângere prin care a solicitat să se pronunţe o hotărâre judecătorească prin care să se dispună repunerea sa în toate drepturile legale asupra proprietăţii compusă din 13,58 ha teren şi una casă cu toate anexele gospodăreşti, situate pe raza satului Coca Antimireşti, comuna Vintilă Vodă, jud. Buzău, arătând totodată că în timpul procesului s-au comis abuzuri, falsuri şi s-au sustras acte din dosarul cauzei aflat pe rolul Judecătoriei Buzău (dosar nr. 8022/2002008), fără a preciza ce persoane au comis cele sesizate.

S-a mai reţinut faptul că petentul a locuit în satul Coca Antimireşti şi a avut o soră care, după căsătorie, s-a numit BI, aceasta fiind crescută de la o vârstă fragedă de către bunicii paterni şi a locuit în satul Bodineşti din comuna Vintilă Vodă, bunicii respectivi dându-i nepoatei lor în timpul vieţii acestora o casă de locuit şi cca. 5 ha teren situate în satul Bodineşti, întocmind acte de proprietate.

BI a avut un singur fiu, numitul BA, care a moştenit întreaga avere rămasă de pe urma mamei sale.

Petentul a fost crescut de părinţi şi după decesul mamei sale, în anul 1993, a solicitat repunerea sa  în drepturi şi cu toate că pe rolul instanţei au existat mai multe dosare în acest sens, acesta nu a fost niciodată de acord cu soluţiile adoptate, din diferite motive.

De asemenea, s-a reţinut faptul că în urma audierii petentului acesta a făcut unele precizări cu privire la aspectele sesizate, respectiv că nu se mai impunea efectuată moştenirea de pe urma mamei sale pentru că el era singurul moştenitor întrucât sora sa îşi rezervase dreptul la moştenire asupra imobilelor din satul Bodineşti, că în certificatul nr.1457 din 25.08.2008 al Judecătoriei Buzău s-a menţionat că s-a dezbătut moştenirea de pe urma mamei sale dar nu deţine nici un document în acest sens, că în adresa nr.5033/P/2002 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău falsul constă în aceea că în locul numelui său a fost trecut numele nepotului său, BA, că în certificatul de moştenitor nr.60 din 03.06.1999 a fost trecut şi nepotul său BA care nu avea drept la moştenire, că din adresa nr. R/1606/99 a IPJ Buzău rezultă că certificatul de moştenitor al mamei sale a fost ridicat de la Oficiul PTTR de către sora sa, care nu avea dreptul să-l ridice, că în certificatul nr. 577/2007 de la Camera Notarilor Publici Ploieşti s-a menţionat că dosarul nr.1898/1993 s-a suspendat, lucru ce era posibil doar după 6 luni, că la data de 28.12.1993 s-ar fi adresat Judecătoriei Buzău cu o cerere care a fost sustrasă şi înlocuită cu o altă cerere care nu a fost semnată de el şi nici de către judecătorul de serviciu, că în perioada 1994-1995,  Judecătoria Buzău a emis 10 încheieri abuzive cu privire la situaţia sa, fără a o clarifica.

S-a mai reţinut că BA a declarat că mama sa a fost singura soră a petentului dar aceasta nu a avut pretenţii asupra moştenitorii lăsată de părinţi întrucât a fost crescută de bunicii paterni care i-au lăsat moştenire atât casă de locuit cât şi terenuri, că nici el nu a avut pretenţii asupra moştenirii rămasă de la părinţii petentului.

S-a mai reţinut că din adresele nr.1498 şi nr.1648, ambele din anul 2010, ale Primăriei comunei Vintilă Vodă rezultă că petentul nu figurează în  evidenţele acesteia cu suprafeţe de teren în nume propriu ci doar ca moştenitor al defuncţilor BD şi BV, împreună cu nepotul său BA, la punerea în posesie pentru suprafeţele de teren şi pădure care au fost trecute în proprietatea statului, fiind prezent doar  BA, nu şi petentul care a refuzat să se prezinte.

În final, s-a apreciat că aspectele sesizate de petent nu se confirmă.

Împotriva acestei soluţii, petentul a formulat plângere la primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, plângere ce i-a fost respinsă prin rezoluţia nr.713/II/2/2010 din data de 04.08.2010, în conformitate cu dispoziţiile art.278 Cod procedură penală în referire la art. 275-277 Cod procedură penală, apreciindu-se că soluţia adoptată în cauză este legală.

Verificând soluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului cauzei, instanţa de fond a apreciat că plângerea este nefondată în condiţiile în care materialul probator este complet şi a fost corect interpretat.

Astfel, este cert că faptele reclamate de petent nu au existat în realitatea obiectivă, acesta fiind nemulţumit de faptul că BA este moştenitor, împreună cu el, al defuncţilor BD şi BV.

Nu-i mai puţin adevărat şi faptul că susţinerile petentului, formulate în plângere şi în memoriile depuse la dosarul cauzei, nu sunt coerente, anumite afirmaţii contrazicându-se între ele, în ultimul memoriu depus petentul susţinând că renunţă la toată moştenirea de 14 ha, solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti pe numele Busuioc Anghel ca apoi să susţină că acesta din urmă nu a renunţat la moştenire în favoarea sa şi că „această succesiune cere sânge, cere crime”.

Împotriva acestei sentinte penale a declarat recurs petentul BG care a solicitat să fie scutit de achitarea cheltuielilor judiciare în cuantum de 60 lei, instnta de fond să-i audieze martorii IV si BA pentru a dovedi abuzurile care s-au făcut de organele de urmărire penală.

În sustinerea recursului, recurentul a depus la dosar copii de pe adresa nr.1648/10.05.2010 a Primăriei Comunei Vintilă Vodă, procesul-verbal de punere în posesie nr.7/01.11.2002, o scrisoare medicală un bilet de externare din data de 18.11.2010 si o recomndare de la Asociatia de Proprietari PT3/3 Micro 5 Buzău.

Tribunalul, examinând sentinta recurată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu în limitele motivelor de casare prevăzute de art.3859 alin.3 C.pr.penală, constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:

În ceea ce priveste neaudierea martorilor IV si BA de către instanta de fond, această critică este nefondată întrucât din interpretarea dispozitiilor art.2781 al.7 C.pr.pen. rezultă că instanta de fond nu putea să analizeze la solutionarea plângerii decât probatoriul administrat în faza de urmărire penală iar în faza de judecată numai înscrisuri noi, nu si audierea de martori.

În ceea ce priveste obligarea recurentului la plata cheltuielior judiciare în cuantum de 60 lei si această critică este nefondată, instanta de fond făcând aplicarea dispozitiilor art.192 al.2 C.pr.pen. .

Pe fond, Tribunalul constată că instanta de fond în mod corect a retinut că faptele reclamate de petent nu au existat în realitatea obiectivă, presupusul litigiu pe care îl are cu BA în materie succesorală fiind de natură civilă.

Având în vedere cele retinute mai sus, instanta, în baza dispozitiilor art.38515 pct.1 lit.b C.pr.pen. urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de recurentul BG împotriva sentintei penale nr.858/05.10.2010 a Judecătoriei Buzău iar în baza dispozitiilor art.192 al.2 C.pr.pen. să-l oblige pe acesta la plata sumei de 15 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Domenii speta