Emiterea unei ordonante de plata

Sentinţă civilă 1233 din 04.05.2010


INSTANTA

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei B sub numarul 189/2010 in data de 02.02.2010, creditoarea S.C. WN S.R.L. a solicitat instantei emiterea unei ordonante de plata in contradictoriu cu debitorul HS pentru suma de 80 lei si obligarea debitorului la plata penalitatilor de intarziere si a cheltuielilor de judecata.

In motivare, creditoarea a aratat ca intre parti s-a incheiat contractul de furnizare de servicii de comunicatii de date nr. 1996/11.09.2009 ce a avut ca obiect furnizarea de catre creditoare catre debitor a serviciilor prevazute in contract pentru o perioada de 3 luni. Partile au stabilit un tarif de 40 lei lunar pentru serviciile de furnizare, plata urmand a fi facuta intre data de unu a lunii in curs pana la data de cinci. Creditoarea a aratat ca si-a respectat obligatiile de a presta serviciile conform contractului, dar debitorul nu a achitat pretul la termenele stipulate in contract. Creditoarea a mai precizat ca a incercat solutionarea litigiului pe cale amiabila, dar debitorul nu a dat curs solicitarii sale. Totodata, creditoarea a solicitat penalitati de intarziere conform art.3 pct. 3.5 si pct. 3.6 din contractul nr. 1996/11.09.2009.

In drept, au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 119/2007, O.G nr. 9/2000, art. 43 si art. 56 Cod comercial, art. 10, art. 379 alin. 3, alin. 4 Cod proc. civ..

Cererea a fost legal timbrata.

La data de 12.04.2010, creditoarea a depus la dosar o copie a contractului nr. 1996/11.09.2009 (f. 24-29).

Debitorul, legal citat, nu s-a prezentat la instanta si nu a formulat intampinare.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:

Intre parti a intervenit contractul de furnizare servicii de comunicatii de date acces in reteaua locala si in internet pentru persoane fizice si juridice nr. 1996/11.09.2009.

Potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 119/2007, aceasta ordonanta de urgenta se aplica creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta din contracte comerciale. Alin. 2 al acestui articol stipuleaza ca nu sunt incluse in sfera de aplicare a acestei ordonante de urgenta creantele inscrise la masa credala in cadrul unei proceduri de insolventa si nici contractele incheiate intre comercianti si consumatori. 

Art. 1 din O.U.G. nr. 119/2007 defineste contractul comercial ca fiind contractul incheiat intre comercianti ori intre acestia si o autoritate contractanta, avand ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui pret constand intr-o suma de bani.

Din aceste prevederi legale rezulta ca prima conditie pentru a fi incidenta procedura ordonantei de plata este aceea ca actiunea sa aiba la baza un contract comercial, asa cum este definita aceasta notiune in O.U.G. nr. 119/2007.

Desi creditoarea a invocat art. 56 Cod comercial, potrivit caruia „Daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi, incat priveste acest act, legii comerciale, afara de dispozitiile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile in care legea ar dispune altfel”, instanta apreciaza ca acest articol nu este incident in prezenta cauza deoarece prevederile O.U.G. nr. 119/2007 stipuleaza in mod expres ca acestea sunt aplicabile doar contractelor incheiate intre comercianti.

Aceasta conditie nu este indeplinita in speta deoarece contractul nr. 1996/11.09.2009 a fost incheiat intre un comerciant si o persoana fizica.

Mai mult decat atat, O.U.G. nr. 119/2007 nu este aplicabila in cazul contractelor incheiate intre comercianti si consumatori. Contractul nr. 1996/11.09.2009 este un contract de furnizare de servicii si intra in sfera contractelor incheiate intre un comerciant si un consumator, debitorul fiind beneficiarul serviciilor de internet furnizate de creditoare.

Din aceste considerente, instanta apreciaza ca actiunea formulata de creditoare impotriva debitorului pentru obtinerea creantei derivate din contractul nr. 1996/11.09.2009 nu poate fi intemeiata pe prevederile O.U.G. nr. 119/2007, motiv pentru care instanta va respinge actiunea ca inadmisibila.

1