Partaj judiciar

Dosar nr. 9447/280/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILA Nr. 1997/2011

Şedinţa publică de la 07 Iunie 2011

Completul compus din:

S-au luat în examinare pentru soluţionare recursurile declarate de

reclamanţii  S Cşi M Eşi de pârâtul C T  împotriva încheierii de admitere în

principiu din data de 18 Iunie 2010 şi a sentinţei civile nr.8756 din data de

05.11.2010 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile

asupra recursului au avut loc în şedinţa publică din data de 31 Mai 2011, susţinerile

părţilor fiind consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă din aceea dată şi care

fac parte integrantă din prezenta decizie.

TRIBUNALUL

Asupra recursurilor civile de faţă,

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. reclamantele S C şi

M E, în contradictoriu cu pârâtul C Tau solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va

pronunţa să dispună partajarea suplimentară a terenurilor cuprinse în procesul-

verbal de punere în posesie nr.708/13.03.2006, terenuri extravilane şi reconstituite

prin adeverinţa nr.1621/31.05. 2006, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii au arătat că prin sentinţa civilă nr.3815/27.06.2007

pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. definitivă şi irevocabilă s-au

partajat cu privire la suprafaţa de 1.000 mp teren intravilan, o casă cu două camere

şi un depozit bancar de 7278,61 lei şi suma de 1023,07 lei.S-a mai arătat de către

reclamante că în baza procesului-verbal nr.708/13.03.2006  s-a realizat punerea în

posesie a acestora a părţilor şi pentru suprafeţele de teren extravilan:  0,20 ha,

tarlaua 13, extravilan, parcela 469, cu următoarele vecinătăţi: N- I I E - T E, S E S-

A I, V- CFR şi 0,15 ha, tarlaua 11, extravilan, parcela 394, cu următoarele

vecinătăţi: N- A E, E- dig; S - D G, V- D.E. S-a mai susţinut că aceste terenuri au

fost reconstituite pe numele autorului comun C T prin HCJFF nr. 103/23.10.1991,

conform adeverinţei de reconstituire nr.1621/31.05.2006.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.728 c.civ.

Pârâtul C Tdeşi legal citat nu a depus întâmpinare.

La data de 20.03.2009, reclamantele au depus precizare la acţiunea formulată

prin care au arătat că solicită partajarea terenurilor care provin de pe urma

autorului C T, decedat la data de 17.12.1964 şi pe numele căruia s-a procedat la

reconstituirea dreptului de proprietate conform adeverinţei nr.1261/31.05.2006 şi a

procesului-verbal de punere în posesie nr.708/13.02.2006.

La data de 26.02.2010 reclamantele au depus cerere completatoare prin care

au arătat că solicită partajarea şi a suprafeţei de 2.000 mp tren extravilan, arabil,

tarla 18 cu vecinătăţile: N- moştenitori I E, E- D, S- M I, V- pădure.

În motivarea cererii completatoare s-a arătat că reconstituirea s-a efectuat în

baza aceleiaşi HCJFF nr.103/1991 însă punerea în posesie a fost făcută pe numele C

T

Prin sentinţa civilă nr. 8756/05.11.2010 a Judecătoriei Piteşti s-a admis, în

parte, acţiunea , s-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor conform variantei I a

raportului de expertiză efectuat de expert Serafimescu Ion.

În motivarea sentinţei s-a reţinut că la data de 17.12.1964 a decedat C T, cu

ultimul domiciliu în D, jud. Argeş, iar la data de 04.07.1994 a decedat C M,  soţia

defunctului C T, cu ultimul domiciliu în comuna M, jud. Argeş.De asemenea s-a

mai reţinut că masa succesorală a defunctei C M , s-a transmis către defunctul C C,

fratele părţilor din prezenta cauză. S-a mai constatat de instanţa de fond că prin

sentinţa civilă nr.3815/27.06.2007 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr.

(nr. vechi), rămasă irevocabilă, s-a dispus ieşirea din indiviziune de pe urma

defunctului C C, iar nu de pe urma defunctului C T, defunct de pe urma căruia în

cauza de faţă se solicită partajarea suplimentară a terenurilor din procesele-verbale

menţionate în cererea precizată şi completată. În ce priveşte excepţia lipsei calităţii

procesuale active, instanţa de fond a reţinut că reclamantele sunt fiice ale

defunctului C T , având calitatea de moştenitoare, avându-se în vedere totodată că

în procesul-verbal de punere în posesie nr.708/13.02.2006 figurează C T (autorul

reclamantelor şi al pârâtului), iar pârâtul nu a făcut dovada constatării nulităţii

absolute parţiale absolute a acestuia.S-a mai constatat totodată de către instanţa de

fond că în ce priveşte masa succesorală a defunctului terenurile menţionate în

procesul-verbal de punere în posesie nr.559/21.02.2009, nu fac parte din masa

succesorală, întrucât s-a reconstituit pârâtului  CT în nume propriu,

concluzionându-se că se va reţine la masa succesorală doar terenurile menţionate în

procesul-verbal de punere în posesie nr.708/13.02.2006. În ce priveşte modul de

lotizare s-a avut în vedere de către instanţa de fond faptul că principiul care

domină partajul judiciar este asigurarea egalităţii copărtaşilor, proporţional cu

cotele ce li se cuvin prin împărţeala în natură, fără fărâmiţarea imobilelor,

apelându-se la criteriul posesiei în vederea atribuirii loturilor.

.Împotriva încheierii de admitere în principiu şi a sentinţei a u fost declarate

recursuri de către reclamantele S C , M Eşi respectiv C T , care au arătat că

hotărârile sunt nelegale.

În dezvoltarea recursului formulat de reclamanta S C şi M E s-a arătat că IAP

şi sentinţa sunt nelegale întrucât:

1.în mod greşit s-a exclus din masa partajabilă suprafeţele de

terenuri menţionate în procesele verbal de punere în posesie

nr.550/21.02.2009, în care reconstituirea dreptului de proprietate

s-a realizat pentru autorul comun  C T;

2.s-a realizat compensarea cheltuielilor de judecată în mod greşit în

condiţiile în care  culpa procesuală aparţine intimatului C T.

În dezvoltarea recursului formulat de pârâtul C T s-a arătat că că IAP şi

sentinţa sunt nelegale întrucât:

1.s-a soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active a

reclamantelor, în condiţiile în care reclamantele nu au dovedit calitatea

de moştenitoare de pe urma autorului C T, în condiţiile în care nu s-a

formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de către

reclamante de pe urma acestui autor;

2.acţiunea este inadmisibilă câtâ  vreme nu s-a realizat partajarea între

defuncta C M şi pârât;

3.în mod greşit s-a respins cererea de suspendare a soluţionării cauzei până

la soluţionarea dosarului nr.

4.cererea de chemare în judecată trebuia respinsă , ca urmare a faptului că

pârâtul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor , ca efect al

prescripţiei achizitive;

5.s-a realizat o greşită omologare a variantelor de atribuire.

Tribunalul, în majoritate, analizând recursurile reţine următoarele:

În ce priveşte recursul reclamantelor S C şi M E tribunalul reţine că este

nefondat.

Astfel potrivit mecanismului juridic instituit de Legea nr.18/1991, se

consideră că dreptul de proprietate care a aparţinut foştilor titulari anterior anului

1961 s-a transmis în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie, urmând ca în

temeiul acestui act normativ să opereze o retransmitere, foştii titulari putând să-şi

redobândească dreptul care le-a aparţinut prin reconstituirea dreptului de

proprietate. Prin urmare, deşi este adevărat că dreptul de proprietate este perpetuu,

el nu s-a aflat în perioada ce a urmat cooperativizării în patrimoniul proprietarilor

iniţiali şi, pe cale de consecinţă, nici în cel al succesorilor lor, astfel că pentru

protecţia  lui juridică este necesar ca în prealabil să fie redobândit. Prin acceptarea

moştenirii, în patrimoniul succesorilor au intrat toate bunurile din masa

succesorală existentă la decesul autorului lor, în care nu se include potrivit celor

expuse anterior şi dreptul de proprietate asupra terenurilor preluate de

cooperativele agricole de producţie şi pentru a căror redobândire este necesară

emiterea unui act administrativ în acest sens. Ceea ce constituie un aspect distinct

în raport cu dreptul comun este faptul că, deşi succesiunea fostului proprietar al

terenului s-a deschis la data când el a decedat, prin efectul Legii nr.18/1991, se

reconstituie la o dată ulterioară şi dreptul de proprietate asupra terenului, care nu a

făcut parte din patrimoniul succesoral. Soluţia este justificată de faptul că Legea

nr.18/1991 conferă foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora vocaţia de a li se

restitui în tot sau în parte drepturile de proprietate asupra imobilelor care intră în

sfera de reglementare. Vocaţia poate fi valorificată doar prin depunerea cererii de

reconstituire în termenul prevăzut de lege. Repunerea în termenul de acceptare se

realizează doar cu privire la terenurile care intră în sfera de reglementare a Legii

nr.18/1991, iar nu cu privire la orice alt bun sau drept din moştenire. Dispoziţiile

art.13 alin (2) din Legea nr.18/1991 constituie o excepţie de la regula

indivizibilităţii care guvernează devoluţiunea succesorală. Nu se poate considera că

în lipsa unui mandat din partea celorlaţi moştenitori, moştenitorul ce a formulat

cerere de reconstituire, ar fi trebuit să solicite doar cota sa parte din moştenire,

întrucât art.13 alin (2) din Legea nr.18/1991 a repus în termenul de acceptare toţi

acei moştenitori care nu îşi puteau dovedi calitatea, întrucât terenurile erau scoase

din circuitul civil. Prin urmare, moştenitorul care a formulat cererea de

reconstituire, are vocaţie succesorală unică în ce priveşte terenurile , ce au făcut

obiectul reconstituirii dreptului de proprietate”.Prin urmare, în ipoteza vizată, vor

fi îndreptăţiţi a obţine partajarea terenurilor , ce au făcut obiectul reconstituirii

dreptului de proprietate, doar moştenitorii, care direct sau prin reprezentare, au

recurs la procedura specială prevăzută de lege,  fiiind excluşi moştenitorii, care deşi

sunt acceptanţi, nu au recurs la procedura specială de reconstituire

În ce priveşte soluţia primei instanţe de excluderea din masa partajabilă a

suprafeţei de teren de 2000 mp conform procesul verbal de punere în posesie

nr.559/21.02.2003 (f.192-dosar fond), tribunalul apreciază că această soluţie a fost

dată cu respectarea principiilor mai sus enunţate. Astfel din cuprinsul procesului

verbal de punere în posesie mai sus arătat rezultă că reconstituirea dreptului de

proprietate pentru suprafaţa de 2000 mp, s-a realizat prin HCJFF Argeş

nr.103/1991, anexa 2 b, poziţia 251. Or, din verificarea acestei anexe (f.200-dosar

fond) rezultă că singura persoana validată pentru suprafaţă a fost recurentul-pârât C

T validare care s-a realizat în baza art.18 alin (1) teza a I-a din Legea nr.18/1991a

fondului funciar ( în forma iniţială în vigoare la data validării), în baza cererii de

reconstituire nr.257/4.02.1991 (f.221-dosar fond), prin care pârâtul T C a solicitat

reconstituirea dreptului de proprietate, în calitate de proprietar deposedat,  pentru

terenul preluat de către fostul CAP. Or, întrucât reconstituirea dreptului de

proprietate pentru suprafaţa de 2000 mp, s-a realizat  către pârâtul C T în nume

propriu, iar nu în calitate de succesor al defunctului C N. T, în mod corect a

apreciat instanţa de fond că nu se impune includerea suprafeţei de teren în masa

partajabilă de pe urma defunctului C T.Desigur în ipoteza în care recurentele-

reclamante ar fi apreciat că suprafaţa de teren a aparţinut tot defunctului C T, iar

nu pârâtului C T ar fi trebuit să recurgă la procedurile prevăzute de lege pentru a

obţine desfiinţarea HCJFF Argeş nr.103/1991, anexa 2 b, poziţia 251 şi a procesul

verbal de punere în posesie nr.559/21.02.2003, or, recurentele SC şi M E, nu au

făcut dovada conform art.1169 c.civ., că au recurs la o astfel de acţiune.

2. În ce priveşte critica de recurs conform căreia s-a realizat o greşită

compensare a cheltuielilor de judecată, tribunalul reţine că aceasta este rămasă fără

obiect, ca urmare a soluţiei ce a fost pronunţată de tribunal asupra cererii de

chemare în judecată.

3.În ce priveşte critica de recurs conform căreia s-a realizat o greşită

soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesual active, tribunalul reţine că este

neîntemeiată.

Astfel defunctul C.T, decedat la data de 17.12.1964 (f.64-dosar fond), a

figurat în registrul agricol cu suprafaţa de teren de 0, 61 ha, anterior

cooperativizării. De pe urma acestui defunct s-a solicitat reconstituirea dreptului de

proprietate doar de către soţia acestuia-defuncta C M, decedată la data de 4.07.1995

(f.68-dosar fond) conform cererii de reconstituire nr.471/1991 (f.220-dosar fond).

Nu poate fi reţinută teza recurentului-pârât C T, conform căreia ar fi solicitat şi

acesta reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma defunctului CT, întrucât

astfel cum rezultă din analiza cererii de reconstituire nr. 257/4.02.1991 (f.221-dosar

fond) , acesta nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate , în calitate de

succesor al defunctului C T , ci doar pentru terenul cu care „ a intrat in CAP”. Or,

în acest context probatoriu, este evident că singura persoană care a obţinut

reconstituirea dreptului de proprietate a fost C M. Este real că în conţinutul cererii

de reconstituire s-a făcut menţiunea că se solicită reconstituirea pentru terenul cu

care a intrat în CAP, însă o asemenea afirmaţie nu este de natură a contrazice

susţinerea anterioară, având în vedere că deşi terenurile figurau în rolul agricol al

defunctului C.T, în calitate de cap al gospodăriei, totuşi terenurile erau bunuri

comune în conformitate cu art.30 c.fam, iar defuncta C M , în calitate de

coproprietar codevălmaş, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, atât în

nume propriu, cât şi în calitate de succesoare a defunctului C N.T. Prin urmare,

faptul că prin HCJ nr.103/1991, anexa 2a , poziţia 16 (f.52-dosar fond) . s-a trecut

numele defunctului C N.T, reprezintă o simplă eroare materială, având în vedere că

potrivit notei, liniuţa a II-a de la anexa nr.2 a, cuprinsă în Regulamentul aprobat

prin HG nr.131/1991, la rubrica respectiva trebuia trecută numele persoanei care a

solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, astfel cum impunea şi dispoziţiile

art.15 alin (1) din HG nr.131/1991 (în vigoare la data validării). Existenţa erorii mai

sus arătate este confirmată şi de adresa nr.2436/14.05.2010 a Primăriei ComuneiM,

pct.3 (f.219-dosar fond). Prin urma, tribunalul reţine, în opinie majoritară, că de pe

urma defunctului C T, singura care a solicitat reconstituirea dreptului de

proprietate a fost defuncta C M. De asemenea conform certificatului de moştenitor

nr.458/10.04.1995 (f.153-dosar fond), de pe urma defunctei C M , decedată la data

de 4.07.1994, singurul moştenitor a fost C C, fratele părţilor din prezenta cauză. De

asemenea prin sentinţa civilă nr.3815/27.06.2007 a Judecătoriei Piteşti, pronunţată

în dosarul nr. (f.70-dosar fond) , rămasă irevocabilă, s-a stabilit că recurentele-

reclamante SC şi M E, precum şi recurentul-pârât C Tau calitatea de succesori de pe

urma defunctului C C, decedat la data de 13.04.2005, fiecare cu câte o cotă de 1/3.

Este reală, susţinerea recurentului C T că cererile de reconstituire a dreptului de

proprietate  nr.470/11.02.1991 (f.44-dosar fond) şi 308/5.02.1991 (f.45—dosar fond)

nu au vizat reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului C.T, având

în vedere conţinutul acestora, dar recurentele-reclamante SC şi M E au calitate

procesuală activă pentru a solicita reconstituirea dreptului de proprietate de pe

urma autorului CN.T, ca urmare a retransmiterii succesorale a dreptului asupra

terenului validat prin HCJ nr. 03/1991, anexa 2a , poziţia 16 , de la defuncta C Mla

defunctul C C, şi ulterior la părţile din prezenta cauză, ca urmare a calităţii acestora

de succesori ai defunctului C C. Prin urmare, având în vedere considerentele

menţionate, urmează a se substitui aceste considerente motivării primei instanţe în

ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a

reclamantelor.

4.În ce priveşte critica conform căreia acţiunea este inadmisibilă câtă  vreme

nu s-a realizat partajarea între defuncta C Mşi pârâtul C T pentru terenurile în

litigiu, tribunalul reţine că o asemenea critică este neîntemeiată, câtă vreme  astfel

cum s-a arătat singura persoana care a solicitat reconstituirea dreptului de

proprietate şi de pe urma autorului C N.T, a fost defuncta CM, iar o acţiune de

partaj între succesorii defunctei C M , pe de o parte, şi pârâtul C T  fi fost inutilă.

5.În ce priveşte critica conform căreia în mod greşit s-a respins cererea de

suspendare a soluţionării cauzei până la soluţionarea dosarului nr., tribunalul

apreciază că instanţa de fond a procedat, în mod legal, având în vedere că potrivit

art.244 alin (1) pct.1 c.proc.civ., suspendarea are un caracter facultativ, fiind la

latitudinea instanţei, iar prezenta cauza nu depindea de modul de soluţionare al

cauzei mai sus arătate.

6.În ce priveşte critica conform căreia cererea de chemare în judecată trebuia

respinsă , ca urmare a faptului că pârâtul C Ta dobândit dreptul de proprietate

asupra terenurilor , ca efect al prescripţiei achizitive, tribunalul reţine că este de

asemenea neîntemeiată, având în vedere că în perioada cooperativizării, ca urmare

a faptului că fosta proprietate cooperatistă era imprescriptibilă şi inalienabilă, a

operat o întrerupere a termenului de prescripţie achizitivă,  conform art.1864 pct.2

c.civ. raportat la art.1844 c.civ., astfel că un eventual nou termen de prescripţie a

început să curgă de abia la data  validării fostului proprietar sau a moştenitorilor

acestora, moment din care aceştia putea acţiona pentru protejarea drepturilor lor,

conform regulii „actione non natae, non praescribitur” prevăzută de art.1886 c.civ.

De asemenea în lisa unui just titlu conform art.1897 c.civ., recurentul C T, nu se

poate prevala de prescripţia de scurtă durata de 10-20 de ani, ci doar de prescripţia

de lungă durată de 30 de ani, conform art.1890 c.civ., termen care începând să

curgă de la data de 23.10.1991 s-ar împlini la data de 31.10.2021, astfel încât este

evident că la data invocării prescripţiei achizitive de către recurentul C T, termenul

de prescripţie nu este împlinit.

7.În ce priveşte critica conform căreia s-a realizat o greşită omologare a

variantelor de atribuire, tribunalul reţine că aceasta a rămas fără obiect, ca urmare a

soluţiei ce s-a dat cererii de chemare în judecată.

8.În ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat , invocată din oficiu, de

către Tribunal, în conformitate cu art.306 alin (2) c.proc.civ. tribunalul reţine

următoarele:

Principiul autorităţii de lucru judecat presupune, în ideea asigurării

stabilităţii raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă, odată tranşată de instanţă,

să nu mai poată fi adusă înaintea judecăţii, iar, pe de altă parte, ca ceea ce a stabilit

o primă instanţă să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanţe ulterioare.

Autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepţiei procesuale

(non bis in idem), ci şi sub forma prezumţiei de lucru judecat, altfel spus, a

efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune ca ceea ce a stabilit o instanţă

să nu fie contrazis de cea ulterioară. Potrivit prezumţiei lucrului judecat (art. 1200

pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. 2 din C.civ.), o hotărâre irevocabilă exprimă

realitatea raporturilor juridice dintre părţi (res judicata pro veritate habetur),

neputându-se primi vreo dovadă contrară, faţă de caracterul absolut al prezumţiei

(art. 1202 alin. 2 din C.civ.).[în acelaşi sens: I.C.C.J., s.civ.şi de propr.int.,

dec.nr.5834/2007].În al doilea rând este de subliniat că şi considerentele au putere

de lucru judecat în măsura in care explica dispozitivul si se reflecta in acesta [în

acelaşi sens: Trib. Suprem, colegiul civil, dec. nr.1211/1955].  De asemenea trebuie

să li se recunoască putere de  lucru judecat şi motivelor decizorii (motive care deşi

nu se regăsesc în dispozitiv , tranşează aspecte litigioase dintre părţi) , întrucât a

nega autoritatea de lucru judecat a unor asemenea motive înseamnă de fapt, a crea

premisele instabilităţii juridice, căci s-ar recunoaşte posibilitatea părţilor ca, după

ce au supus dezbaterii o anume chestiune litigioasă şi au primit o anumită rezolvare

asupra acesteia, să reia judecata, ca şi când instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra ei.

Este vorba, în asemenea situaţii, de efectul pozitiv al lucrului judecat, mai exact al

unui aspect litigios care a primit dezlegare în cadrul procesului, de natură să asigure

coerenţă deciziilor justiţiei (evitându-se contrazicerile nu numai între dispozitivele

hotărârilor , ci şi între considerentele acestora).Faptul că acest aspect nu a constituit

obiect al principalului dedus judecăţii şi că astfel soluţia asupra lui nu se regăseşte

în dispozitivul hotărârii face ca eficacitatea directă a hotărârii (protejată de efectul

negativ al autorităţii de lucru judecat) să nu se manifeste, dar se va produce

eficacitatea „indirectă” a acesteia, părţile neputându-se sustrage efectului pozitiv al

lucrului judecat şi neputând nega realitatea situaţiei juridice stabilite de prima

instanţă în considerentele sale. Aceasta înseamnă că cea de-a doua hotărâre nu

numai că nu va putea să contrazică sau să revină asupra conţinutului primei

hotărâri, ci mai mult, că trebuie să-şi întemeieze soluţia pe conţinutul acesteia, care

a dezlegat un raport de drept litigios.

În cauza de faţă, tribunalul , în opinie majoritară, reţine că prin cererea de

chemare în judecată, ce a format obiectul dosarului nr., s-a solicitat şi partajarea

suprafeţelor de 2000 mp, situat în tarlaua nr.13, parcela 469, extravilanul comunei

M şi suprafaţa de 1500 mp, situată în tarlaua nr.11, parcela 314, depunându-se

procesul verbal de punere în posesie nr.708/13.03.2006 (f.13-dosar nr.

3499/280/2006), precum şi adeverinţa nr.1621/31.05.2006 (f.27-dosar

nr.3499/280/2006). Prin încheierea de admitere în principiu din data de 8.11.2006 a

Judecătoriei Piteşti, pronunţată în dosarul nr., rămasă definitivă şi irevocabilă prin

decizia civilă nr.2057/18.12.2007 a Tribunalului Argeş , s-a respins cererea de

includere a terenurilor mai sus menţionate în masa partajabilă rămasă de pe urma

defunctului C C, reţinându-se  că nu au fost depuse titlurile de proprietate , iar prin

HCJFF Argeş nr.959/15.05.2003 a fost validat doar C T cu o suprafaţă de teren, fără

a fi făcută nicio menţiune în anexa acestei hotărâri cu privire la C T S-a apreciat

totodată că această hotărâre de validare se coroborează cu adeverinţa

nr.1621/31.05.2006 şi cu faptul că cerere de reconstituire formulate de C T. Or,

suprafeţele de teren mai sus menţionate au fost solicitate şi în prezenta cauză, fiind

depuse aceleiaşi acte justificative -procesul verbal de punere în posesie

nr.708/13.03.2006, precum şi adeverinţa nr.1621/31.05.2006- astfel că tribunalul

reţine că operează autoritatea de lucru judecat. Totodată este de subliniat că

singurele considerente, din încheierea de admitere în principiu din data de

8.11.2006 a Tribunalului Argeş sunt cele referitoare la faptul că părţile nu deţin

titlu de proprietate pentru terenurile în litigiu, în condiţiile în care doar acestea

reprezintă considerente decisorii, celelalte reprezentând considerente

suprabundente, care nu se bucură de autoritate de lucru judecat. O aemenea

concluzie este justificată de faptul că referirea la HCJFF Argeş nr.959/15.05.2003,

priveşte alte terenuri decât cele de 2000 mp şi respectiv 1500 mp, asupra cărora se

dispuseră reconstituirea dreptului de proprietate conform HCJFF Argeş nr.

103/1991, anexa 2a , poziţia 16, iar defunctul C T, nu avea cum să facă cereri de

reconstituire a dreptului de proprietate de vreme ce era decedat din data de

17.12.1964, conform dovezii aflată la f.64-dosar fond. Nu poate fi primită apărarea

recurentelor-reclamante conform căreia încheierea mai sus menţionată nu se

bucură de putere de lucru judecat, având în vedere că aceasta fiind o încheiere

interlocutorie conform art.268 c..proc.civ., intră sub incidenţa sferei de aplicare a

autorităţii de lucru judecat.Prin urmare, având în vedere că în litigiu anterior s-a

apreciat că nu se poate cere partajarea terenurilor de 2000 mp, situat în tarlaua

nr.13, parcela 469, extravilanul comunei M şi suprafaţa de 1500 mp, situată în

tarlaua nr.11, parcela 314 , menţionate în procesul verbal de punere în posesie

nr.708/13.03.2006, câtă vreme nu se obţin acte de proprietate, tribunalul apreciază

că se impune admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi respingerea cererii

de chemare în judecată ca fiind autoritate de lucru judecat. Nu s-ar putea înlătura

aplicarea excepţiei mai sus menţionate, pe considerentul că în faţa instanţei de fond

s-au administrat probatorii complexe, care au generat efectuarea de cheltuieli, câtă

vreme excepţia mai sus menţionată are un caracter absolut, iar părţile au fost în

culpă procesuală prin faptul că nu au indicat instanţei faptul că aceste terenuri au

mai fost solicitate şi în dosarul nr., aspect descoperit de Tribunal doar în urma

ataşării dosarului mai sus menţionat, ca urmare a rolului activ prevăzut de art.129

c.proc.civ. Desigur părţile au posibilitatea de a se partaja asupra terenurilor mai sus

menţionate după obţinerea titlului de proprietate conform Legii nr.18/1991, astfel

cum s-a stabilit prin hotărârea judecătorească anterioară.

 Pentru considerentele expuse, tribunalul în baza art.312 c.proc.civ. în

opinie majoritară, va respinge recursul recurentelor-reclamante SC şi M E, va

admite recursul recurentului-pârât CT, va modifica , în parte, încheierea de

admitere în principiu din data de 18.06.2010 şi sentinţa civilă nr. 8756/05.11.2010 a

Judecătoriei Piteşti în sensul că, va respinge capătul de cerere privind partajarea

terenurilor din procesul verbal 708/13.03.1996 ca fiind autoritate de lucru judecat,

urmând a fi menţinută, în rest, încheierea de admitere în principiu şi sentinţa.

 În baza art.274 c.proc.civ.vor fi obligate recurentele-reclamante la plata

către recurentul-pârât a cheltuielilor de judecată în fond şi în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 Respinge recursul declarat de reclamantele SM ŞI ME domiciliate în

comuna M judeţul Argeş, formulat împotriva încheierii de admitere în principiu

din data de 18.06.2010 şi a sentinţei civile nr. 8756/05.11.2010 a Judecătoriei

Piteşti, în contradictoriu cu inimatul C T domiciliat în comuna M, judeţul Argeş.

Admite recursul declarat de pârâtul C T  împotriva încheierii de admitere

în principiu din data de 18.06.2010 şi a sentinţei civile nr. 8756/05.11.2010 a

Judecătoriei Piteşti.

 Modifică, în parte,  IAP din 18.06.2010 şi sentinţa  civilă nr.

8756/05.11.2010 a Judecătoriei Piteşti în sensul că, respinge capătul de cerere

privind partajarea terenurilor din procesul verbal 708/13.03.1996 ca fiind autoritate

de lucru judecat.

 Menţine în rest încheierea de admitere în principiu şi sentinţa.

 Obligă recurentele-reclamante la plata către intimatul-recurent C Ta

cheltuielilor de judecată de 1292,3 lei.

 Irevocabilă.

 Pronunţată în şedinţă publică azi 07.06.2011.

Opinie separată.

În argumentarea soluţiei de respingere a recursurilor ca nefondate, arăt

următoarele:

În opinie majoritară,  instanţa a reţinut o chestiune de fond cu consecinţe

asupra soluţiei primei instanţe,  apreciind că în speţă, operează excepţia autorităţii

de lucru judecat în raport cu sentinţa civilă nr.3815/27.06.2007 pronunţată de

Judecătoria Piteşti – devenită irevocabilă prin decizia civilă nr.2057/R/18.12.2007

pronunţată de Tribunalul Argeş aşa încât,  o nouă judecată cu privire la ieşirea din

indiviziune asupra terenurilor menţionate în procesele verbale de punere în posesie

nr.708/13.03.2006 şi nr.559/21.02.2003, în lipsa unui titlu de proprietate,  nu mai

este posibilă.

Nu achiesez la o asemenea soluţie,  iar argumentele care mă despart de

opinia majoritară,  fac ca  anumite sublinieri,  nuanţări şi explicitări să fie  benefice.

În acest sens, se va observa cu prioritate că, prin încheierea din data de

18.06.2010 şi apoi prin sentinţa recurată, prima instanţă a reţinut la masa de partaj

şi apoi a împărţit numai suprafaţa totală de 0,35 ha  terenuri situate în pct.”L l” şi

„S”, ce provin de la autorul comun al părţilor,  C T – decedat la data de 17.12.1964.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar,  pentru aceste terenuri

reconstituirea dreptului de proprietate s-a realizat prin HCJAFF nr.103/1991 –

anexa 2 a din Regulamentul de aplicare a Legii Fondului Funciar, aprobat prin HG

131/1991 – în vigoare la acea dată – poziţia nr.16/33, pe numele moştenirii,

respectiv pe numele autorului C N T,  corespunzător suprafeţei aduse de autor în

fostul CAP, în limita suprafeţei de 0,61 ha,  terenuri cu care tatăl părţilor a figurat

înscris în registrul agricol din perioada 1959 – 1962 (f.225 dosar fond),  probă

necontestată ce face dovada existenţei,  la acea dată, a celor două terenuri reţinute

la masa partajabilă în patrimoniul defunctului.

Potrivit aceluiaşi probatoriu, validarea s-a realizat ca urmare a cererii de

reconstituire a dreptului de proprietate,  formulată de mama părţilor C M, 

înregistrată sub  nr.471/11.02.1991, care , până la decesul intervenit  în data de

04.07.1994,  nu a înţeles să pună în discuţie valabilitatea HCJAFF nr.103/1991 şi să

o supună controlului de legalitate reglementat în prezent  de disp.art.53 alin.2 din

Legea 18/1991 republicată,  cu privire la persoanele îndreptăţite la reconstituire sau

cu privire la întinderea suprafeţei de teren rămasă de pe urma autorului C N T.

Cele două terenuri, nu sunt cuprinse  nici în masa succesorală menţionată

în certificatul de moştenitor, eliberat sub nr.458/10.04.1995 la decesul autoarei C

M,  al cărui singur moştenitor acceptant, în mod neîndoielnic,  este fratele părţilor, 

C C,  decedat la data de 13.04.2005, iar  asupra lor, punerea în posesie s-a realizat

prin procesul verbal nr.708/13.03.2006 , deci ulterior decesului antecesoarei

părţilor şi a defunctului C C, abia la acea dată procedându-se la individualizarea

celor două terenuri reţinute de prima instanţă la masa de partaj.

Între acest proces verbal, adeverinţa nr.1621/31.05.2006 şi HCJAFF

nr.103/1991 există o deplină concordanţă,  punerea în posesie  realizându-se tot pe

numele moştenirii, respectiv pe numele autorului C N T.

Deşi a susţinut în permanenţă că şi el a formulat cerere de reconstituire a

dreptului de proprietate  în calitate de moştenitor al defunctului C N T, nici pârâtul

nu a înţeles să pună în discuţie valabilitatea HCJAFF nr.103/1991 şi a procesului

verbal nr.708/13.03.2006 şi nici nu a evidenţiat, cel puţin,  pertinenţa măsurii de

înscriere în procesul verbal de punere în posesie numai a  persoanelor îndreptăţite

la reconstituirea dreptului de proprietate, şi de înscriere, ca beneficiari ai

reconstituirii, numai a lui C Tşi a autoarei C M.

Se va observa totuşi că, nici cererea pârâtului înregistrată sub

nr.2517/1991,  nu a vizat terenurile rămase de pe urma autorului C  T, ci doar

terenurile cu care a arătat că s-a înscris în fostul CAP iar această cerere nu a fost

însoţită de vreo dovadă dintre cele prevăzute de art.11 din Legea 18/1991.

Tot din actele dosarului reiese că,  în condiţiile Legii 18/1991 şi pârâtul a

fost validat cu suprafaţa de 0,20 ha prin HCJAFF nr.103/1991,  anexa 2b din

Regulamentul mai sus menţionat -  este vorba de membrii cooperatori care au adus

pământ în CAP sub 0,5 ha de persoană îndreptăţită şi de membrii cooperatori care

nu au adus pământ în cooperativă şi care au solicitat, în scris,  stabilirea dreptului

de proprietate , conform legii -  în baza cererii înregistrată sub nr.677/1991 prin

care a solicitat „aprobarea, conform reglementărilor în vigoare, unei suprafeţe de

teren necesare”, iar în baza acestei validări, în nume propriu, pârâtului i-a fost

eliberat procesul verbal de punere în posesie nr.559/21.02.2003, prin care a fost pus

în posesie pe suprafaţa de 2000 mp teren situat în pct.”V”, proces verbal ce, cu

certitudine, nu a făcut obiectul verificării jurisdicţionale realizate în cadrul

procesului finalizat prin sentinţa civilă nr.3815/2007 pronunţată de Judecătoria

Piteşti.

Însă,  nici reclamantele nu au solicitat constatarea nulităţii absolute a

acestui act, căruia,  ca şi celor anterior analizate,  dispoziţiile art.2 alin.2 din Legea

1/2000 şi art.2 din Legea 169/1997 le atribuie prezumţia de legalitate,  cerere ce ar fi

permis  verificarea unei eventuale identităţi între terenurile reconstituite în

proprietate pe numele autorului comun şi cel  constituit în proprietate pârâtului C

T.

Ca atare, în mod corect prima instanţă  a reţinut la masa de partaj numai

suprafaţa de 0,35 ha terenuri situate în pct.”L l” şi „S” menţionate în procesul verbal

de punere în posesie nr.708/13.03.2006.

Împrejurarea că reclamantele au solicitat ieşirea din indiviziune asupra

terenurilor provenind de la autorul C T, pe numele căruia s-a procedat la

reconstituirea dreptului de proprietate,  conform adeverinţei nr.1621/31.05.2006 şi

procesului verbal de punere în posesie nr.708/13.03.2006, cum au precizat expres la

termenul de judecată din data de 20.03.2009,  nu este de natură să înfrângă

principiul autorităţii de lucru judecat.

Astfel,  în prima judecată,  finalizată prin sentinţa civilă nr.3815/2007

pronunţată de Judecătoria Piteşti – irevocabilă, ce a avut ca obiect ieşirea din

indiviziune a părţilor cu privire la averea succesorală rămasă de pe urma

defunctului C C – decedat la data de 13.04.2005, cele două terenuri în suprafaţă

totală de 0,35 ha , menţionate în acelaşi proces verbal de punere în posesie nu au

fost reţinute la masa de partaj, constatându-se de instanţă că pentru aceste terenuri

nu au fost depuse titluri de proprietate, iar din adeverinţa nr.1621/31.05.2006,

reiese că stabilirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 0,61 ha s-a realizat

pe numele autorului C N T.

Or,  respingând cererea de ieşirea din indiviziune cu privire la suprafaţa

de 0,35 ha teren,  acea instanţă nu a făcut altceva decât să constate pe cale

incidentală că,  în lipsa unui titlu de proprietate nu se poate concluziona  asupra

apartenenţei terenurilor la masa succesorală rămasă de pe urma defunctului C C că

dimpotrivă, potrivit probatoriului administrat, aceste terenuri fac parte din

succesiunea autorului C T.

Or, aceste argumente nu sunt suficiente pentru respingerea acţiunii de

faţă pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, soluţie pronunţată în opinie

majoritară.

Pe de o parte,  efectul pozitiv al lucrului judecat se manifestă ori de câte

ori, în litigiul ce poartă între aceleaşi părţi, sunt dezbătute consecinţele juridice

decurgând dintr-o chestiune litigioasă tranşată chiar şi incidental printr-o hotărâre

irevocabilă anterioară.

Or,  nu se poate reţine în speţă, nesocotirea autorităţii de lucru judecat,

câtă vreme , chiar în cadrul verificării jurisdicţionale finalizată prin sentinţa civilă

nr.3815/2007 pronunţată de Judecătoria Piteşti,  s-a statuat că cele două terenuri în

discuţie fac parte din succesiunea autorului C N T.

Pe de altă parte, puterea de lucru judecat trebuie ataşată numai

dispozitivului hotărârii, deoarece numai această parte a hotărârii cuprinde ce a  fost

judecat şi, tot dispozitivul, constituie ordinul instanţei cu privire la raportul juridic

dedus judecăţii şi care singur este susceptibil de executare silită.

Numai acele considerente care explică dispozitivul şi se reflectă în acesta

şi  fac corp comun cu el  dobândesc putere de lucru judecat.

Or , tocmai sprijinindu-şi judecata pe efectul pozitiv al hotărârii

irevocabile anterioare care a tranşat irevocabil apartenenţa la masa partajabilă a

celor două terenuri, în prezentul proces, reclamantele au solicitat partajarea

terenurilor rămase de pe urma autorului C N T.

Ca atare, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în 

materia autorităţii de lucru judecat, atunci când a admis în parte acţiunea şi în

condiţiile dreptului comun, făcând aplicarea disp.art.669 Cod civil, a constatat

deschisă succesiunea acestui autor,  a stabilit calitatea de moştenitori a părţilor - 

descendenţi de gradul I,  la acest moment  singurele persoane în viaţă cu  vocaţie

succesorală legală , precum şi masa succesorală rămasă de pe urma autorului,

compusă din terenurile menţionate în procesul verbal de punere în posesie

nr.708/13.03.2006.

Nu se justifică limitarea accesului la justiţie, în speţa de faţă,  de emiterea

titlului de proprietate.

Am arătat deja că procesul verbal de punere în posesie nr.708/13.03.2006,

corespunde HCJAFF nr.103/1991 prin care validarea terenurilor s-a realizat numai

pe numele autorului C N T, iar prin dispoziţiile art.2 alin.2 din Legea 1/2000, 

legiuitorul a recunoscut forţă probatorie egală în ce priveşte dovada dreptului de

proprietate, deopotrivă adeverinţelor de proprietate, proceselor verbale de punere

în posesie sau titlurilor de proprietate , sub condiţia ca acestea să fie emise cu

respectarea  Legii 18/1991, statuând că „drepturile astfel dobândite rămân valabile

fără nicio altă confirmare”.

Or,  această condiţie este lămurită fără echivoc de probatoriul administrat

în cauză, mai sus analizat.

Pe de altă parte, fiind stabilit că nici reclamantele, nici pârâtul nu au

formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în calitate de moştenitori

ai autorului C N T, că în aceeaşi calitate , niciunul dintre aceştia nu figurează în

anexa 2a la HCJAFF nr.103/1991, în cauză, nu se pune problema stabilirii, în

prealabil, a beneficiarilor  dreptului la moştenire în condiţiile art.13 din Legea

18/1991,  chestiune invocată în recurs de pârât,  urmând ca,  pe cale de consecinţă, 

în ce priveşte calitatea de moştenitori a părţilor,  cum corect a procedat şi prima

instanţă,  să se facă aplicabilitatea dispoziţiilor de drept comun, respectiv a

disp.art.669 cod civil.

În speţă,  nu pot fi ignorate neînţelegerile evidente dintre părţi în ce

priveşte calitatea lor de moştenitori şi în legătură cu folosinţa terenurilor, exercitată

exclusiv de către pârât, şi nici împrejurarea că în aplicarea prevederilor  art.36 din

Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea

comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor,

aprobat prin HG 890/2005, în final,  titlul de proprietate se va emite tot pe numele

autorului C T, corespunzător documentaţiilor înaintate de comisiile locale şi care 

cuprind anexele validate, înscrisuri existente şi  în prezentul dosar.

Dimpotrivă,  tocmai procesul de faţă în care părţile au avut posibilitatea

să-şi formuleze toate apărările şi susţinerile, este menit prin analiza efectuată să

satisfacă drepturile subiective ce se puteau valorifica în cadrul procesual pe care

acestea l-au determinat,  în ce priveşte calitatea de moştenitori ai autorului C T şi să

înlăture toate disputele juridice în legătură cu această calitate.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât,  în raport cu sublinierile şi explicitările

făcute,  mergând  pe această  linie de gândire,  şi având în vedere că în speţă starea

de indiviziune nu a luat naştere ca urmare a formulării cererilor de reconstituire a

dreptului de proprietate şi date fiind tocmai neînţelegerile evidente existente între 

părţi,  această chestiune  trebuie să facă obiectul unei dezlegări prealabile a

instanţei şi nu a comisiilor însărcinate cu emiterea titlului de proprietate.

Totodată, nu poate fi ignorată nici împrejurarea că, atâta vreme cât, nu au

contestat actele de reconstituire a dreptului de proprietate eliberate până la acest

moment, ambele părţi au înţeles să păstreze averea succesorală rămasă de pe urma

autorului C T, astfel cum a fost ea dovedită,  pe baza adeverinţei nr.1621/31.05.2006

şi a procesului verbal de punere în posesie nr.708/13.03.2006, inclusiv pârâtul care, 

deşi a susţinut contrariul, nu a întreprins nimic în acest  sens timp de aproape 20

ani şi care , astfel şi-a asumat riscurile finale cu privire la menţiunile acestor acte,

în această situaţie, tocmai pentru respectarea principiului securităţii raporturilor

juridice şi a dreptului de acces la justiţie, fiind necesar ca demersul judiciar al

reclamantelor să fie analizat în sens material şi nu în sens formal.

Nici celelalte critici formulate în recurs nu sunt fondate.

În primul rând, uzucapiunea de 10 ani până la  20 ani,  nu poate fi

invocată direct în recurs faţă de dispoziţiile art.1842 Cod civil.

Potrivit acestui text de lege, prescripţia achizitivă poate fi opusă unei

instanţe până în momentul când se va pronunţa o hotărâre care potrivit legii este

definitivă.

Întrucât, pârâtul nu a invocat uzucapiunea în faţa instanţei, tribunalul nu

poate analiza îndeplinirea în cauză a condiţiei prescripţiei achizitive.

În al doilea rând, faptul că unul dintre comoştenitori a folosit timp

îndelungat un bun succesoral şi că i-a adus îmbunătăţiri, astfel cum a susţinut

pârâtul cu privire la terenul situat în pct.”L l”,  constituie, într-adevăr, unul dintre

criteriile legale de atribuire prevăzute exemplificativ de art.6739 Cod pr.civilă.

Însă,  acest criteriu nu este absolut ci el se aplică  prin corelare şi cu alte

reguli ce trebuie respectate iar în adoptarea soluţiei, dispunând ieşirea din

indiviziune potrivit variante I propusă de expertul cauzei, prima instanţă a

respectat principiul prevăzut de art.741 alin.1 Cod civil, potrivit căruia,  la formarea

şi compunerea loturilor părţilor,  trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, 

aceeaşi cantitate de  mobile, de imobile,  de drepturi sau de creanţe de aceeaşi

natură şi valoare.

Or,  conform expertizei tehnice în variata aleasă de prima instanţă, s-au

stabilit 3 loturi câţi copărtaşi sunt, aproximativ egale ca valoare şi categorie de

folosinţă, fără obligarea la plata unor sulte împovărătoare.

În sfârşit,  prima instanţă a făcut şi o corect aplicare a  dispoziţiilor

art.276 Cod pr.civilă prin compensarea parţială a cheltuielilor de judecată.

În procesele de partaj părţile au dublă calitate, de reclamanţi şi de pârâţi, 

iar soluţia pronunţată cu privire la ieşirea din indiviziune este deopotrivă în

interesul acestora.

Prin urmare, dacă ambele părţi efectuează cheltuieli în legătură cu

judecarea litigiului,  se impune compensarea lor în raport de cotele ce le revin din

moştenire şi eventual,  obligarea părţii care a făcut cheltuieli mai mici la suportarea

diferenţei respective,  susţinerile reclamantelor , privind folosinţa abuzivă a

terenurilor exercitată de către pârât, neavând relevanţă juridică sub acest aspect.

1

Domenii speta

Spete similare