Fond funciar

Decizie 1896 din 19.09.2012


Prin sentinţa civilă nr. …. pronunţată de ….. a fost respinsă acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul …. în contradictoriu cu pârâtul …

Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut instanţa de fond că din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că reclamantul are în posesie suprafaţa de … teren, situată în tarlaua denumită popular ….. cu vecinătăţile: la …., la .. moştenitorii defunctei ….., la E – ….. şi la ….. Cu toate acestea şi fără a fi încheiat vreo convenţie cu reclamantul, pârâtul a intrat pe terenul menţionat, desfăşurând activităţi agricole, de cel puţin doi ani. Pârâtul are încheiat contract de arendă cu unul dintre vecinii terenului în discuţie, respectiv cu numita …, însă, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză, în desfăşurarea activităţilor sale, pârâtul a arat şi suprafaţa de ….. teren deţinut de reclamant. De asemenea, raportat la concluziile raportului de expertiză, prima instanţă a reţinut că suprafaţa de .., nu este deţinută de reclamant în temeiul unui proces-verbal de punere în posesie, aflându-se încă în rezerva …….

A mai reţinut prima instanţă că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe disp. art. 674 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel încât acesta urmează să facă dovada faptului că tulburarea sau deposedarea s-a realizat, de către pârât, prin violenţă. Legiuitorul nu a definit noţiunea de violenţă, ceea ce înseamnă că aceasta are sensul din dreptul comun, cuprinzând orice acţiune ilicită precum lovirea sau vătămarea corporală, dar şi actele de obstrucţie prin care posesorul este împiedicat de a se folosi de imobil (aşezarea unei bariere sau a unei porţi în calea posesorului) sau actele de distrugere (distrugerea recoltei de pe terenul posesorului, dărâmarea gardului sau zidului despărţitor). Or, fapta pârâtului de a ara fără drept terenul reclamantului nu reprezintă o acţiune ilicită în sensul prev. de art. 674 alin. 2 Cod procedură civilă, nefiind un act de distrugere sau un act de obstrucţie. De asemenea, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză nu rezultă că pârâtul ar fi o persoană violentă.

Cât priveşte împrejurarea că pârâtul nu s-a prezentat în instanţă, deşi a fost legal citat cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, instanţa de fond a reţinut că nu poate fi interpretată această împrejurare în sensul prev. de art. 225 Cod procedură civilă întrucât probele administrate nu confirmă susţinerile reclamantului sub aspectul violenţei invocate, pentru a putea fi coroborate cu o eventuală recunoaştere.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs reclamantul …., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului, reclamantul a susţinut că din cuprinsul art. 674 alin. 2 din Cod procedură civilă rezultă că acţiunea de tulburare de posesie este admisibilă în situaţia în care tulburarea sau deposedarea s-a făcut prin violenţă, reclamantul fiind scutit de a face dovada condiţiilor de admisibilitate a acţiunii având ca temei juridic art. 674 alin. 1 Cod procedură civilă. Legiuitorul nu a definit sintagma „prin violenţă”, însă în literatura de specialitate şi practica judiciară s-a reţinut că violenţa poate fi prin obstrucţionarea folosinţei terenului, ameninţarea celui îndreptăţit să posede terenul, folosirea terenului în mod abuziv de către o terţă persoană care nu este îndreptăţită la posesia acestuia, precum şi violenţele morale şi nu numai fizice. Or, susţine recurentul că din probele administrate în cauză rezultă că pârâtul ocupă în mod abuziv terenul cu care a fost pus în posesie, prin efectuarea de lucrări agricole nepermiţându-i să îşi exercite dreptul legal de folosinţă. Mai mult, pârâtul a exercitat presiuni şi ameninţări la adresa sa. Or, în aceste condiţii, susţine recurentul că instanţa de fond a făcut o interpretare exhaustivă a art. 674 alin. 2 Cod procedură civilă şi nu a apreciat în mod corect probele administrate în cauză.

Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizând actele şi lucrările dosarului cauzei, raportat la motivele de recurs invocate şi la dispoziţiile legale aplicabile, instanţa constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea introductivă reclamantul …. a solicitat să fie obligat pârâtul …. să-i lase în paşnică folosinţă suprafaţa de …. teren situat în tarlaua …, cu vecinătăţile: la …., la ….., la ….. şi la ….. La termenul de judecată din 20.05.2011 reclamantul, prin apărător, a precizat că prezenta acţiune este o acţiune posesorie, iar la termenul de judecată din 24.06.2011 acesta a precizat că temeiul juridic îl constituie art. 674 alin. 2 Cod procedură civilă.

Potrivit disp. art. 674 alin. 1 Cod procedură civilă, cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai dacă sunt întrunite următoarele condiţii: nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare; reclamantul dovedeşte că, înainte de aceasta dată, el a posedat cel puţin un an; posesiunea lui întruneşte condiţiile cerute de art. 1846 şi 1847 din Codul civil. Potrivit disp. art. 674 alin. 2 Cod procedură civilă, în cazul când deposedarea sau tulburarea s-a făcut prin violenţă, reclamantul este scutit de a face dovada cerută la punctele 2 şi 3 din acest articol.

Astfel, art. 674 alin. 2 Cod procedură civilă reglementează acţiunea posesorie specială, acţiune posesorie specifică pentru cazul în care deposedarea sau tulburarea a fost făcută prin violenţă (fără justificare în drept). Prin violenţă, ca mijloc de tulburare sau deposedare, se înţelege orice act de conduită săvârşit de o persoană împotriva posesorului, de natură a determina rezistenţa acestuia şi care este săvârşit în scopul deposedării lui. În toate cazurile, violenţa trebuie să rezulte din acte materiale sau morale. În literatura de specialitate s-a subliniat faptul că pentru realizarea tulburării prin violenţă nu este neapărat necesar ca posesorul să opună rezistenţă fizică. Există o asemenea tulburare şi atunci când – din cauza disproporţiei dintre forţa şi mijloacele de apărare a ale posesorului, pe de o parte, şi forţa şi mijloacele de violenţă ale tulburătorului, pe de altă parte – cel dintâi nu opune rezistenţă fizică la actul deposedării.

Or, în speţă, instanţa de recurs constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că reclamantul, căruia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada faptului că deposedarea sau tulburarea s-a realizat de către pârât prin violenţă. De asemenea, nu s-a probat că pârâtul ar fi efectuat acte de obstrucţie prin care reclamantul ar fi fost împiedicat a se folosi de imobil sau acte de distrugere. În acest sens, din probele administrate în cauză, respectiv din declaraţiile martorilor audiaţi, nu rezultă că pârâtul ar fi exercitat presiuni, l-ar fi ameninţat pe reclamant sau că ar fi avut o atitudine violentă. Martorii audiaţi au declarat faptul că pârâtul a cultivat terenul în litigiu, dar nu ştiu dacă acesta este o persoană violentă sau dacă reclamantului i s-a creat o stare de temere.

Pe cale de consecinţă, reţinând că reclamantul nu a făcut dovada faptului că deposedarea sau tulburarea s-a realizat de către pârât prin violenţă, instanţa de recurs constată că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 674 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel încât în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea ca nefondată.

Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanţa, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul şi va menţine sentinţa instanţei de fond ca legală şi temeinică.