Rol activ – Respectarea principiului contradictorialităţii dezbaterilor.

 Una dintre garantiile procesului echitabil, recunoscute prin prevederile art. 6 din CEDO, este contradictorialitatea dezbaterilor, care stabileste în sarcina instantei de judecata obligatia de a  acorda fiecarei parti posibilitatea de a se pronunta asupra aspectelor si elementelor de fapt sau de drept pe care le implica litigiul, inclusiv în situatia  în care acestea sunt invocate din oficiu.

Rolul activ consacrat de art. 129 Cod procedura civila permite instantei de judecata sa puna în discutie orice împrejurari de fapt ori de drept, chiar nementionate în cerere sau în întâmpinare, precum si sa ordone administrarea probelor pe care  le  considera necesare, chiar daca partile  se împotrivesc, dar toate aceste drepturi-obligatii sunt subsumate discutarii lor în conditii de  contradictorialitate.

Decizia civila nr.720 /R din 02.11.2011

Prin Sentinta civila nr. 1741/7.07.2011, Judecatoria Sighetu Marmatiei a respins în integralitate actiunea civila formulata de  reclamanta  M.A., în contradictoriu cu pârâtul M. I., prin care s-a solicitat în principal a se constata rezolutiunea amiabila a contractului (prin actul intitulat „chitanta”) si în subsidiar constatarea nulitatii absolute, cauza de nulitate fiind eroarea obstacol. Instanta a retinut ca în ipoteza înstrainarii terenurilor cu sau fara constructii, legea prevede, asadar, ad validitatem, forma autentica. Din ratiuni de simetrie a formelor, instanta apreciaza ca revocarea unui contract de vânzare cumparare pentru a carei valabilitate legea reclama forma autentica nu poate avea loc decât în forma autentica.

Cât priveste  afirmatia reclamantei referitor la lipsa de informare din partea notarului public asupra continutului contractului de vânzare cumparare, instanta apreciaza ca prezenta partilor în fata notarului, continutul declaratiilor lor, precum si faptul ca li s-a citit contractul anterior semnarii reprezinta constatari personale ale functionarului public care fac dovada pâna la înscrierea în fals, potrivit art. 1173, proba contrara prin alte mijloace de proba nefiind admisibila.

În opinia instantei, doar urmarindu-se procedura înscrierii în fals s-ar fi putut face dovada necunoasterii continutului contractului si faptul lipsei  pretului (în privinta caruia este în mod expres inserata în contract mentiunea achitarii sale), cu atât mai mult cu cât contractul de vânzare cumparare se bucura de prezumtia de legalitate.

Daca s-ar admite nulitatea absoluta a unui act de autoritate publica pe baza unei simple afirmatii a unei parti semnatare, ca s-ar fi aflat în eroare asupra continutului contractului, eroare pe care a constientizat-o dupa perfectarea actului s-ar ajunge la o abrogare implicita a textului de lege ce prevede scopul si utilitatea autentificarii anumitor acte juridice.

Reclamanta pretinde ca a fost în eroare asupra identitatii obiectului cât si asupra naturii juridice a contractului.

Este real ca dovada erorii obstacol se poate face prin orice mijloace de proba (inclusiv testimoniale) chiar si în cazul actelor autentice.

Trebuie însa sa se tina cont de toate principiile generale ale dreptului civil, cum sunt cele ale protejarii si ocrotirii drepturilor civile, doar în masura în care acestea sunt exercitate cu buna credinta si al stabilirii raporturilor juridice civile.

A da putere unei simple afirmatii a partii contractante, potrivit careia aceasta nu a citit continutul unui act pe care l-a semnat în fata notarului si la autentificarea caruia si-a dat consimtamântul, ar însemna sa se deschida o usa mult prea larga abuzului de drept, raporturile juridice civile nascute în baza unor astfel de acte putând fi stinse  prin simpla manifestare de vointa a partii interesate.

Împotriva sentintei a declarat recurs reclamanta solicitând în principal casarea cu trimitere spre rejudecare pentru necercetarea fondului de catre prima instanta si, în subsidiar, modificarea în totalitate în sensul admiterii actiunii.

Recurenta a aratat ca hotarârea instantei de fond este contradictorie în motivare, instanta schimbând natura si întelesul actului juridic dedus judecatii, facându-se si o aplicare gresita a legii.

Astfel hotarârea se întemeiaza pe o insuficienta cercetare a fondului, prin neluarea în considerare a lipsei la interogator a pârâtului si a necesitatii probationale pentru efectuarea expertizei grafologice, vizând scrisul si semnatura pârâtului, din actul sub semnatura privata intitulat “chitanta”.

Totodata hotarârea se întemeiaza si pe interpretarea gresita a probelor de martor administrate.

Nepronuntarea asupra unei probe administrate precum si respingerea probei scrisului si semnaturii pârâtului, privitor la actul dedus judecatii, exprima necercetarea fondului.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Analizând sentinta atacata prin prisma motivelor invocate si în considerarea dispozitiilor art. 3041 Cod procedura civila, instanta de recurs retine urmatoarele:

Solicitarea principala din actiune, se întemeiaza pe actul intitulat “chitanta” prin care se atesta faptul ca pârâtul M.I.(fiul reclamantei) a fost de acord cu desfiintarea contractului autentic nr. 599/3 septembrie 2004, în schimbul sumei de 2500 lei, suma pe care ar fi cheltuit-o cu încheierea contractului.

S-a retinut în mod corect ca actului intitulat “chitanta” nu i se poate în sine atribui semnificatia unui acord în vederea lipsirii de efecte juridice a contractului de vânzare-cumparare si ca acest act nu denota din maniera de redactare ca achitarea sumei de 2.500 lei ar fi singura pretentie ce ar conditiona revocarea contractului.

Acest act poate avea însa semnificatie juridica daca este corect coroborat cu alte elemente probante si daca exista certitudinea ca el provine de la pârât care si l-a însusit prin semnatura. Era esential astfel a se stabili daca semnatura apartine sau nu pârâtului, în acest sens prima instanta în mod gresit a respins proba cu expertiza grafoscopica.

Este gresita retinerea primei instante cu privire la dispozitiile art. 1173 Cod civil referitor la întregul act autentic.

Articolul 1173 alin.1 Cod civil dispune ca “actul autentic are deplina credinta în privirea oricarei persoane despre dispozitiile si conventiile ce constata”. Opinia jurisprudentiala majoritara este însa ca, privitor la valabilitatea consimtamântului se poate face dovada contrara, deoarece notarul ia act de vointa partilor, fara sa aiba posibilitatea sa controleze în ce masura acea vointa a fost sau nu afectata de vreo cauza de nulitate.

Actul autentic face dovada pâna la înscrierea în fals numai despre existenta materiala a faptelor constatate de functionar ca îndeplinite de el sau petrecute înaintea sa, iar nu si în ceea ce priveste realitatea si sinceritatea faptelor juridice constatate.

Asadar, sinceritatea declaratiilor facute în fata functionarului este sustinuta de actul autentic pâna la proba contrara. Spre exemplu, consemnarea în actul autentic a faptului ca plata (numararea) pretului s-a facut în fata notarului, face dovada pâna la înscrierea în fals în privinta numararii pretului (transmiterii banilor), dar mentiunea privind declaratia partilor ca pretul s-a platit înainte de autentificare, face dovada pâna la proba contrara.

Prima instanta trebuia sa dea eficienta dispozitiilor art. 129 alin.5 Cod procedura civila si sa încuviinteze administrarea probatiunii necesare lamuririi fondului cauzei.

Neprocedând în acest fel, prima instanta a pronuntat o hotarâre fara cercetarea fondului.  Fiind incidente dispozitiile art. 312 alin.3 si alin.5 Cod pocedura civila sentinta atacata a fost casata si cauza a fost trimisa spre rejudecare aceleiasi instante.

Domenii speta

Spete similare