Plângere contravenţională. Eroare materială privind data întocmirii procesului verbal contravenţional

Sentinţă civilă 1164 din 02.07.2009


Prin plângerea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 898/259/2009, petenta C, a solicitat instantei ca prin hotarârea pe care o va pronunta în contradictoriu cu intimata D, sa dispuna anularea procesului verbal de control încheiat la data de 03.04.2009, de constatare si sanctionare a contraventiilor, întocmit în baza notei  aprobate si semnate de Ministrul Agriculturii.

La data de 04 iunie 2009, petenta a formulat cerere precizatoare a plângerii contraventionale, prin care s-a invocat exceptia nulitatii absolute a procesului verbal pentru lipsa datei, motivat de faptul ca procesul verbal contestat are 2 date: 03.04.2009 si 12.03.2009 care induc în eroare cu privire la data întocmirii acestui proces verbal iar sanctiunea neprecizarii datei se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a procesului - verbal.

Petenta a invocat si exceptia nulitatii absolute a procesului verbal pentru lipsa temeiului legal. S-a mentionat faptul ca amenda a fost aplicata în temeiul art. 51 lit. l si art. 52 lit. b din Legea 244/2002 Rep. Legea 244/2002 Rep a fost modificata prin Legea 83/2007 publicata în Monitorul oficial 633/14.09.2007 iar articolul 51 a fost abrogat, deci nu se cunoaste temeiul de drept al procesului verbal.

S-a invocat si exceptia nulitatii procesului verbal pentru lipsa martorului având în vedere prevederile legale cu privire la necesitatea întocmirii procesului verbal în prezenta unui martor precum si a celor ce obliga organul constatator la precizarea motivelor care au dus la încheierea procesului verbal în aceasta modalitate.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:

Prin procesul verbal de control nr. încheiat în data de 03.04.2009, de constatare si sanctionare a contraventiilor, petenta C a fost sanctionata cu amenda contraventionala în cuantum de  6000 lei pentru savârsirea faptei prevazute de art. 51 lit. l). si art. 52 lit. b). din Legea 244/2002 R.

În ceea ce priveste motivul de nulitate a procesului verbal pentru lipsa datei, instanta a retinut ca potrivit prevederilor art. 16 alin 1 din OG nr. 2/2001 "procesul verbal de constatare a contraventiei va cuprinde în mod obligatoriu data si locul unde este încheiat". Acest motiv de nulitate nu este întemeiat întrucât agentii constatatori au mentionat data întocmirii procesului verbal si anume 03.04.2009. De altfel, prin plângerea contraventionala formulata cât si prin cererea precizatoare formulata, se confirma faptul ca procesul verbal de control a fost întocmit la data de 03.04.2009. Faptul ca la art. 6 al procesului  verbal se mentioneaza o alta data nu este de natura sa atraga nulitatea actului constatator, dat fiind faptul ca aceasta este o eroare materiala de dactilografiere. Totodata, legea contraventionala sanctioneaza cu nulitatea absoluta lipsa datei la care a fost întocmit procesul verbal si nu alte erori  materiale privind aceasta mentiune, din cuprinsul procesului verbal contestat.

S-a mai invocat nulitatea procesului verbal pentru lipsa temeiului legal, având în vedere ca amenda a fost aplicata în baza art. 51 lit. l). si 52 lit. b). din Legea 244/2002 Rep. S-a precizat ca Legea 244/2002 a fost modificata prin Legea 83/2007, iar articolul 51 a fost abrogat, deci nu se poate cunoaste temeiul de drept al procesului verbal. Nici acest motiv de nulitate nu este întemeiat întrucât la pct. 7 si 8 ale procesului verbal, agentii constatatori au precizat actul normativ prin care se stabileste si sanctioneaza contraventia, respectiv Legea nr. 244/2002 a viei si vinului în sistemul organizarii comune a pietei vitivinicole, Republicata. Sustinerile privind abrogare art. 51 din legea mai sus mentionata nu sunt reale, deoarece Legea nr. 244/2002 a fost republicata, dupa modificarile si completarile aduse prin Legea 83/2007 publicata în Monitorul Oficial nr. 243 din 11 aprilie 2007.

Un alt motiv de nulitate invocat de petenta este acela privind nerespectarea dispozitiilor art. 19 alin 3 din Ordonanta nr. 2/2001 privind necesitatea întocmirii procesului verbal în prezenta unui martor precum si a celor ce obliga organul constatator la precizarea motivelor care au dus la întocmirea procesului verbal fara martor. Fata de acest aspect, instanta a  constatat ca procesul verbal contestat este semnat de catre directorul tehnic al societatii contestatoare în calitate de reprezentant si poarta stampila acestei societati. Instanta a constatat ca în conformitate cu dispozitiile articolului 19 aliniat 1 din OG 2/2001, în cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceasta împrejurare, care trebuie confirmata de cel putin un martor, conditie ce nu este îndeplinita în cauza, întrucât procesul verbal contestat este semnat de  reprezentantul petentei.

În ceea ce priveste temeinicia procesului verbal contraventional, s-a apreciat ca sustinerile petentei din cuprinsul plângerii contraventionale, nu pot fi retinute, întrucât acestea sunt simple afirmatii ce nu probeaza existenta unei alte situatii de fapt decât cea retinuta în cuprinsul actului contestat, contravenienta neputând face dovada unei extinderi nejustificate a aplicarii legii.

Fapta de a oferi consumatorilor produse vitivinicole în alte conditii decât cele prestabilite de legiuitor pentru care contravenienta a fost autorizata si care vizeaza trasabilitatea produselor cu consecinte asupra sanatatii publice, fapt constatat prin lipsa unora dintre documentele impuse de lege si omisiunea evidentierii produselor, constituie actiunea constienta si  voluntara a petentei prin care a încalcat obligatiile ce îi reveneau potrivit Legii nr. 244/2002 a viei si vinului în sistemul organizarii comune a pietei vitivinicole, republicata.

Oferirea de produse vitivinicole în alte conditii decât cele legale au ca rezultat comercializarea unui vin a carui trasabilitate nu poate fi identificata. Încalcarea valorilor sociale aparate de legea speciala rezulta din omisiunea contravenientei de a functiona în conditii legale, fapt ce contravine dispozitiilor speciale în materie, cu implicatii asupra sanatatii publice.

Pentru aceste considerente, plângerea contraventionala a fost respinsa ca neîntemeiata.