Revendicare imobiliară

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi la data de 04.11.2010 sub nr. 1316/230/2010, reclamanta G. V. l-a chemat în judecată pe pârâtul D.M. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa de către instanţă, să se dispună obligarea acestuia să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 1926 m.p., situat în comuna B.judeţul D.De asemenea, reclamanta G. V. a solicitat obligarea pârâtului D.M.şi la plata uzufructului pe ultimii trei ani, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, este proprietara unui teren în suprafaţă de 4014 m.p., situat în Tarlaua 67, Parcela 174, conform Titlului de Proprietate numărul 1580 din data de 10.06.2003.A mai arătat reclamanta că, pârâtul îi ocupă în mod abuziv din suprafaţa sus menţionată o suprafaţă de 1926 m.p. şi a precizat că, a sesizat şi Primăria comunei B. cu privire la acest aspect, întocmindu-se procesul – verbal numărul 2702.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi următoarele din Codul Civil.În susţinerea cererii, reclamanta a depus la dosar, în fotocopie, următoarele înscrisuri: Titlul de Proprietate nr. 1580/10.06.2003 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor D. pe numele reclamantei G. D. V.; procesul – verbal nr. 2702 încheiat la data de 08.09.2009 de către reprezentanţii Primăriei comunei B., judeţul D. procesul – verbal de stabilire – înştiinţare de plată a sumelor datorate ca impozit pe clădiri – terenuri încheiat la data de 12.11.2010 pe numele reclamantei G. D. V. de către organul financiar al comunei B. judeţul D.; chitanţa de plată nr. 4STNI24092010 eliberată de Primăria comunei B., judeţul D. – Serviciul Impozite şi Taxe reclamantei G. D. V. şi actul de identitate al reclamantei G. V.Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu suma de 42 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi cu suma de 3 lei reprezentând timbru judiciar.La solicitarea instanţei, OCPI Dolj a depus la dosar la data de 24.12.2010, cu adresa nr. 10429/23.12.2010, fotocopie de pe procesul – verbal care a stat la baza emiterii Titlului de Proprietate nr. 1580/10.06.2003 eliberat de C. J. S. D  P. asupra Terenurilor D.. pe numele reclamantei G. D. V. (filele: nr. 14 şi nr. 15 din dosar), iar C. L. A. L. F. F. B. a depus la dosar la data de 20.01.2011, cu adresa nr. 4118/18.01.2011, fotocopii de pe actele care au stat la baza emiterii Titlului de Proprietate nr. 1580/10.06.2003 eliberat de C.J.S. D.P. T.D... pe numele reclamantei G.D. V. (filele: nr. 18 – nr. 21 din dosar).La data de 24.01.2011, pârâtul D.M. a depus la dosar un înscris intitulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi chemarea în garanţie a numiţilor G. C. şi G. I., în calitate de moştenitori ai numitului G. D., pentru a-l apăra de evicţiunea totală sau parţială, iar în caz de admitere a acţiunii, aceştia să fie obligaţi la plata despăgubirilor civile în cuantumul solicitat de reclamantă şi la plata cheltuielilor de judecată.În motivare, pârâtul a arătat că, la data de 02.02.2007 a cumpărat cu chitanţă de mână terenul în suprafaţă de 0,15 ha., situat în Tarlaua 67, Parcela 174, cu suma de 400 lei de la numitul G. D., fiul reclamantei, urmând ca ulterior, după întocmirea cadastrului de către acesta din urmă, să meargă la notar pentru perfectarea actului autentic.A mai arătat pârâtul că, la încheierea convenţiei de vânzare – cumpărare nu a solicitat vânzătorului să-i prezinte titlul de proprietate asupra terenului, fiind de notorietate, în localitate, faptul că acesta era proprietar.Pârâtul a învederat că, după încheierea convenţiei de vânzare – cumpărare a intrat în posesia terenului pe care l-a muncit netulburat de nimeni şi nici de către reclamantă până în momentul în care fiul acesteia a decedat înainte de a se perfecta actul în formă autentică, iar în prezent reclamanta doreşte să înstrăineze terenul unei alte persoane pentru a obţine venituri suplimentare.În susţinere, pârâtul a depus la dosar fotocopie de pe înscris sub semnătură privată intitulat "Chitanţă".Pârâtul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 42 de lei, respectiv chitanţa nr. 621022011/21.02.2011 (fila nr. 34 din dosar) şi timbru judiciar în valoare de 3 lei, aferente cererii de chemare în garanţie.La data de 21.02.2011, reclamanta a depus la dosar o precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a invocat nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată intitulat "Chitanţă" încheiat între G. D. şi D.M., având în vedere faptul că, înscrisul nu provine de la adevăratul proprietar şi nu întruneşte condiţiile prevăzute de legiuitor, motiv pentru care invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a garanţilor G. C. şi G. I..În susţinerea excepţiei a arătat că, potrivit art. 1000 din Codul civil, nu există niciunul din cazurile prevăzute de legiuitor de răspundere pentru fapta altuia şi nici măcar o situaţie asemănătoare celei prevăzute de art. 35 din Codul Familiei, conform căruia, dacă terenul litigios ar fi fost bun comun, înstrăinarea lui nu se putea face fără consimţământul celuilalt soţ.

A precizat reclamanta că, terenul litigios nu a aparţinut lui G. D.Totodată, a solicitat să se sancţioneze cu nulitatea absolută înscrisul sub semnătură privată intitulat "Chitanţă", deoarece nu s-a respectat forma autentică ad – validitatem pentru înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcţii, astfel cum prevăd dispoziţiile: art. 67 din Legea nr. 18/1991, art. 2 din Legea nr. 54/1998 şi art. 1179 din Codul civil; înscrisul sub semnătură privată intitulat "Chitanţă" nu a fost încheiat cu adevăratul proprietar G. D., reclamanta fiind singura persoană care are calitatea de moştenitoare a defunctului G. I.; nu se poate invoca de către pârât faptul că nu cunoştea cine este adevăratul proprietar al acestui teren, întrucât acesta a fost primarul comunei B. şi a ocupat, implicit funcţia de preşedinte al Comisiei de aplicare a legii nr. 18/1991, având rolul de a analiza şi stabili persoanele îndreptăţite la constituirea şi reconstituirea dreptului de proprietate şi având cunoştinţă de sentinţa civilă nr. 89/17.02.1999 prin care a fost anulat vechiul Titlu de Proprietate nr. 577 - 59342/16.07.1997, din noul titlu rezultând că reclamanta rămâne singurul proprietar al terenului moştenit de pe urma autorului G. I. – socrul ei.Mai mult, reclamanta a arătat că, este singura persoană care a depus cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate după G. Ghe., soţul ei, autor fiind G. I.În susţinerea precizării cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: în original adresa nr. 474/11.02.2011 emisă de către Primăria comunei B., j. Dolj către C. I.l A. S. M. şi, în fotocopie: cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate formulată de reclamanta Georgescu Victoria; sentinţa civilă nr. 89 pronunţată de Judecătoria Filiaşi la data de 17 februarie 1999, rămasă definitivă prin neapelare şi certificatul de moştenitor nr. 38/17 mai 1997 eliberat de B.N.P. G. I. în dosarul notarial nr. 62/1997.La data de 03.03.2011, persoana chemată în garanţie, pe nume G. C., soţie a defunctului G. D., a depus la dosar întâmpinare faţă de cererea de chemare în garanţie, solicitând respingerea acesteia ca netemeinică şi nelegală.În motivarea întâmpinării, a arătat că, nu are cunoştinţă de faptul că G. D., soţul său decedat, a încercat să înstrăineze pârâtului D.M. un teren situat în comuna B., j. D. prin intermediul unei chitanţe de mână, deoarece acesta nu a avut pământ, ci numai soacra sa, reclamanta din prezenta cauză şi nu cunoaşte nimic despre această vânzare sau de vreo sumă de bani care s-ar fi obţinut.A mai arătat persoana chemată în garanţie, pe nume G. C. că, nu are calitate procesuală faţă de cererea de chemare în garanţie, întrucât terenul pe care pârâtul consideră că îl are în proprietate în comuna B., j.D., situat în Tarlaua 67, Parcela 174, nu a aparţinut nicicând soţului său, ea nefiind responsabilă pentru faptele acestuia din urmă.Persoana chemată în garanţie, pe nume G. C. a învederat că, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 35 alin. 2 din Codul Familiei şi dispoziţiile art. 1000 din Codul Civil şi a solicitat, în temeiul prevederilor art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, judecarea pricinii în lipsa sa.La aceeaşi dată, 03.03.2011, persoana chemată în garanţie, pe nume G. I., fiu al defunctului G. D., a depus la dosar întâmpinare faţă de cererea de chemare în garanţie, solicitând respingerea acesteia ca netemeinică şi nelegală.În motivarea întâmpinării, a arătat că, nu are cunoştinţă de faptul că G, .D, tatăl său, a încercat să înstrăineze pârâtului D.M. un teren situat în comuna B., j. D. prin intermediul unei chitanţe de mână, deoarece acesta nu a avut pământ.A mai arătat persoana chemată în garanţie, pe nume G. I. că, nu poate răspunde pentru faptele tatălui său, nefiind incidente prevederile art. 1000 din Codul Civil.În şedinţa publică din data de 23 martie 2011, reprezentantul convenţional al reclamantei a depus la dosar fotocopie de pe certificatul de deces al defunctului G. D.Prin încheierea de şedinţă din data de 06 aprilie 2011, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chemaţilor în garanţie G. C. şi G. I.,  invocată de aceştia prin întâmpinare.În şedinţa publică din data de 18 mai 2011, instanţa, constatând că pârâtul a depus la dosar o cerere, având ca obiect "pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic", cerere la care acesta a ataşat şi dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 41 lei, a dispus, fiind vorba de o cerere nouă, desprinderea ei şi înaintarea la Serviciul Registratură al instanţei pentru repartizare aleatorie.La data de 15 iunie 2012, pârâtul D.M. a depus la dosar o precizare, prin care a învederat că, în situaţia în care va cădea în pretenţii, chemaţii în garanţie G. C. şi G. I., în calitate de moştenitori ai defunctului G. D., să fie obligaţi să-i restituie preţul de 400 lei achitat defunctului conform chitanţei aflate la dosar, sumă reactualizată cu indicele de inflaţie la momentul plăţii.În şedinţa publică din data de 14 septembrie 2011, pârâtul D. M. a depus la dosar precizare la cererea de chemare în garanţie, prin care a arătat că, în situaţia în care va cădea în pretenţii, instanţa să dispună restabilirea situaţiei anterioare încheierii contractului de vânzare –cumpărare prin obligarea chemaţilor în garanţie G. C. şi G. I. la restituirea sumei de 400 lei reprezentând contravaloarea terenului litigios şi plătită defunctului G. D., sumă reactualizată în raport de indicele de inflaţie din momentul plăţii.De asemenea, a mai arătat pârâtul că, solicită instanţei obligarea chemaţilor în garanţie la plata despăgubirilor pretinse de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată.Pe parcursul judecăţii, prin încheierea de şedinţă din data de 18 mai 2011 instanţa a încuviinţat pentru reclamantă şi pârât, proba cu înscrisuri şi proba testimonială, fiind audiaţi în cauză, la solicitarea reclamantei martorii: în şedinţa publică din data de 12 octombrie 2011 B. T. (depoziţie fila nr. 102 din dosar) şi în şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2011 B. I. (depoziţie fila nr. 113 din dosar), iar la solicitarea pârâtului martorii: în şedinţa publică din data de 12 octombrie 2011 P. M. (depoziţie fila nr. 103 din dosar) şi în aceeaşi şedinţă publică N. I. .În şedinţa publică din data de 12 octombrie 2011, instanţa a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice în specialitatea topografie şi a unei expertize tehnice în specialitatea agricultură, stabilind onorariile provizorii: în cuantum de 500 de lei pentru efectuarea expertizei tehnice topografice şi în cuantum de 500 de lei pentru efectuarea expertizei tehnice agricole, ambele în sarcina reclamantei.Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 06 decembrie 2011, instanţa a admis cererea formulată de reclamanta – petentă G. V. în temeiul dispoziţiilor O.U.G. numărul 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi a dispus acordarea ajutorului public judiciar pentru plata onorariilor experţilor: în specialitatea topografie şi specialitatea agricultură, din fondurile Ministerului Justiţiei privind ajutorul public judiciar.Raportul de expertiză tehnică topografică având ca obiective: 1) identificarea terenului în litigiu prin tarla, parcelă, suprafaţă şi învecinări; 2) stabilirea de către expert a regimului juridic al terenului în litigiu; 3) evaluarea terenului litigios şi 4) stabilirea de către expert a posesorului actual, a fost întocmit de expertul tehnic judiciar I. M. G. şi înaintat la dosar la data de 20 martie 2012 .Raportul de expertiză tehnică agricolă având ca obiectiv precizarea contravalorii producţiei pe ultimii trei ani, avându-se în vedere culturile din zonă, a fost întocmit de expertul tehnic judiciar R. D. şi înaintat la dosar la data de 10 ianuarie 2012 (filele: nr. 132 – numărul 136 din dosar).În şedinţa publică din data de 22 februarie 2012, pârâtul D.M. a depus la dosar o cerere reconvenţională şi obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică agricolă întocmit de expertul tehnic judiciar R. D., în cadrul cărora a solicitat şi completarea raportului în sensul ca expertul să stabilească şi valoarea lucrărilor pe care pârâtul le-a efectuat pentru obţinerea recoltei de pe terenul litigios.În temeiul dispoziţiilor art. 212 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanţa a încuviinţat obiecţiunile şi cererea de completare a raportului de expertiză în specialitatea agricultură, solicitându-i expertului tehnic judiciar R. D. să răspundă şi la următorul obiectiv: să stabilească valoarea lucrărilor pe care pârâtul le-a efectuat pentru obţinerea fructelor de pe terenul în litigiu.Suplimentul la raportul de expertiză în specialitatea agricultură întocmit în cauză a fost înaintat la dosar la data de 11 aprilie 2012 (filele nr. 183 – nr. 190 din dosar).Expertul tehnic judiciar în specialitatea agricultură R. D. a solicitat suplimentarea onorariului provizoriu cu suma de 300 lei, cerere admisă de instanţă în şedinţa publică din data de 21 martie 2012 şi, faţă de poziţia manifestată de reclamantă, i-a pus acesteia în vedere să facă dovada achitării suplimentului onorariului de expertiză tehnică agricolă, în cuantum de 300 lei, reclamanta conformându-se acestei dispoziţii.Prin cererea reconvenţională depusă la dosar în şedinţa publică din data de 22 februarie 2012, timbrată corespunzător cu suma de 44 lei taxă judiciară de timbru şi cu suma de 1,5 lei timbru judiciar, pârâtul D. M. a solicitat obligarea reclamantei G. V. la plata sumei de 434 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate pentru obţinerea recoltei de pe suprafaţa de 1.500 m.p., precum şi reţinerea contravalorii produselor până la plata de către reclamantă a contravalorii lucrărilor efectuate de el pe terenul litigios.În motivarea cererii reconvenţionale, pârâtul D. M. a arătat că, pentru obţinerea producţiei solicitată de către reclamantă a efectuat lucrări de arat, discuit, însămânţat, recoltat şi transportat, pe care le evaluează la suma de 434 lei.Cu privire la dreptul de retenţie, pârâtul D. M. a precizat că, în cauză există o conexitate obiectivă între echivalentul în bani al cantităţii de produse solicitată de reclamantă şi datoria de a plăti contravaloarea lucrărilor efectuate pentru obţinerea recoltei de pe terenul în litigiu.În drept, cererea reconvenţională a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 484 din Vechiul Cod Civil şi pe prevederile art. 550 din Noul Cod Civil.În şedinţa publică din data de 25 aprilie 2012, reclamanta – pârâtă G. V. a solicitat obligarea pârâtului – reclamant D.M. la plata sumei de 2.000 lei reprezentând daune morale, depunând la dosar, în sprijinul pretenţiei sale, două scrisori medicale.În şedinţa publică din data de 09 mai 2012, reprezentantul convenţional al reclamantei – pârâte a depus la dosar: în original chitanţa nr. 12, seria STM nr. 0000012 din data 23.04.2012 prin care se atestă faptul că aceasta a primit de la reclamantă suma de 350 lei reprezentând onorariu parţial avocat (rest de plată), de asemenea depune la dosar, în fotocopie, înscrisuri care se regăsesc în cuprinsul dosarului, fiind depuse la termenele anterioare, respectiv: Titlu de Proprietate nr. 1580 codul 071126 din data de 10.06.2003 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dolj pe numele reclamantei; sentinţa civilă nr. 89 pronunţată de Judecătoria Filiaşi la data de 17 februarie 1999 în dosarul nr. 506/1998; un număr de 12 chitanţe prin care se adevereşte că s-au plătit impozitele şi taxele pentru imobilul în litigiu, precum şi concluzii scrise.Reclamanta – pârâtă G. V. şi pârâtul – reclamant D. M. au formulat concluzii scrise.Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta – pârâtă reconvenţional G. V., a învederat instanţei următoarele: terenul în litigiu este proprietatea sa conform Titlului de Proprietate nr. 1580/10.06.2003 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dolj pe numele reclamantei G. D. V., act emis în baza sentinţei civile nr. 89 pronunţată de Judecătoria Filiaşi la data de 17 februarie 1999 în dosarul nr. 506/1998, rămasă definitivă şi irevocabilă; înscrisul sub semnătură privată intitulat "Chitanţă", depus la dosar de către pârâtul – reclamant reconvenţional D.M. şi încheiat de către acesta, în calitate de "cumpărător" şi G. D., în calitate de "vânzător" este un înscris care nu are valoarea juridică a unui act translativ de proprietate, întrucât el nu provine de la adevăratul proprietar, nu este întocmit în forma autentică prevăzută de legiuitor în art. 67 din Legea nr. 18/1991 şi art. 2 din Legea nr. 54/1998 şi nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 1179 din Codul civil pentru înscrisul sub semnătură privată; pârâtul – reclamant reconvenţional D.M. recunoaşte că munceşte terenul litigios pentru care nu are acte de proprietate; pentru terenul în litigiu reclamanta – pârâtă reconvenţional G. V. a plătit permanent taxele şi impozitele aferente; suprafaţa de teren ocupată este de 1926 m.p., potrivit raportului de expertiză, iar diferenţa stabilită de expert între valoarea uzufructului pe ultimii trei ani şi contravaloarea lucrărilor este de 2.016,8 lei, la care se adaugă 1.000 lei cheltuieli de judecată şi a solicitat acordarea sumei de 2.000 lei daune morale, cu motivarea că, datorită stresului acumulat cu prezentul proces, starea sa de sănătate s-a agravat.Prin concluziile scrise depuse la dosar, pârâtul – reclamant reconvenţional D. M. a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, deoarece a fost de bună – credinţă când a cumpărat terenul în suprafaţă de 1.514 m.p. de la G. D., fiul reclamantei – pârâte; de asemenea a solicitat respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere având ca obiect obligarea sa la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale, întrucât nu există nicio legătură între boala reclamantei – pârâte şi prezentul litigiu provocat de către aceasta; a mai solicitat admiterea cererii de chemare în garanţie şi obligarea chemaţilor în garanţie G. C. şi G. I.să-i plătească preţul în cuantum de 400 lei, sumă reactualizată în raport de indicele de inflaţie din momentul plăţii, precum şi cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu; totodată a solicitat obligarea chemaţilor în garanţie G. C. şi G. I. la plata către reclamanta – pârâtă reconvenţional G. V. a despăgubirilor constând în contravaloarea recoltei pe ultimii trei ani, avându-se în vedere şi cheltuielile făcute de el cu obţinerea acestei recolte şi, în final, a solicitat instituirea unui drept de retenţie asupra sumelor pretinse de reclamanta – pârâtă reconvenţional G. V. ca şi despăgubiri civile pentru recolta pe trei ani, până la plata de către aceasta a contravalorii lucrărilor efectuate pentru obţinerea recoltei respective.Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:În baza prevederilor: Legii nr. 18/1991, ale Legii nr. 169/1997 şi ale Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, precum şi în baza sentinţei civile nr. 89 pronunţată de Judecătoria Filiaşi la data de 17 februarie 1999 în dosarul nr. 506/1998, rămasă definitivă şi irevocabilă, a fost eliberat reclamantei – pârâte G. V., în calitate de moştenitoare a defunctului G. I., Titlul de Proprietate nr. 1580/10.06.2003 de către Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dolj, act prin care i-a fost reconstituit acesteia dreptul de proprietate pentru suprafaţa totală de 6 ha. şi 4600 m.p., teren de diferite categorii de folosinţă, situat pe raza comunei Braloştiţa, judeţul Dolj (filele: nr.  4 şi nr. 199 din dosar).În Titlul de Proprietate nr. 1580/10.06.2003 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dolj pe numele reclamantei – pârâte G. D. V., figurează şi terenul arabil extravilan în suprafaţă de 4014 m.p., situat în Tarlaua 67, Parcela 174, având ca vecini, conform raportului de expertiză tehnică topografică întocmit de expertul tehnic judiciar în specialitatea topografie – cadastru I. M. G: la Nord – Canal CE 1 – hotar convenţional, la Est – D.V. – hotar convenţional, la Sud – Drum exploatare 1746 – hotar convenţional şi la Vest – N. A. – hotar convenţional.Pârâtul – reclamant D. M. susţine că a dobândit suprafaţa de 0,15 ha. din terenul situat în Tarlaua 67, Parcela 174, printr-un înscris sub semnătură privată intitulat „Chitanţă”, de la fiul reclamantei – pârâte G. V., pe nume G. D., arătând prin întâmpinare că, a plătit în schimbul acestui imobil suma de 400 lei (fila nr. 24 din dosar).După cum rezultă din constatările la faţa locului ale expertului tehnic judiciar în specialitatea topografie – cadastru I. M. G, terenul arabil extravilan în suprafaţă de 4014 m.p., situat în Tarlaua 67, Parcela 174, cuprins în Titlul de Proprietate numărul 1580/10.06.2003 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dolj pe numele reclamantei – pârâte G. D. V., se suprapune, în limitele suprafeţei de 1514 m.p., cu terenul ocupat de pârâtul – reclamant D. M., cuprins în înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanţă”, act încheiat între acesta şi G. D., fiul reclamantei – pârâte G. V.A mai consemnat expertul tehnic judiciar în specialitatea topografie – cadastru I. M. G. că, din suprafaţa de 1514 m.p., ocupată de pârâtul – reclamant D.M., suprafaţa de 1100 m.p. este cultivată cu grâu, iar suprafaţa de 414 m.p. nu este cultivată.Din declaraţiile martorilor audiaţi: B. T. (depoziţie fila nr. 102 din dosar), B. I. (depoziţie fila nr. 113 din dosar) şi N. I.(depoziţie fila nr. 104 din dosar), rezultă că pârâtul – reclamant D.M. a împiedicat-o pe reclamanta – pârâtă G. V. să exercite posesia suprafeţei de teren de 1514 m.p., suprafaţă pe care o are în proprietate conform titlului de proprietate.Acţiunea în revendicare este acea acţiune reală, prin intermediul căreia proprietarul care a pierdut posesia unui bun individual determinat solicită instanţei să i se recunoască dreptul de proprietate asupra bunului respectiv şi să dobândească posesia lui de la cel care îl stăpâneşte fără a fi proprietar.Acţiunea în revendicare imobiliară constituie o acţiune reală, în cadrul căreia reclamantul trebuie să probeze că este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, în  favoarea pârâtului operand o prezumţie relativă de proprietate, desprinsă din faptul posesiunii  bunului.

În situaţia în care şi pârâtul invocă un titlu de proprietate asupra aceluiaşi teren, instanţa are obligaţia de a confrunta cele două titluri de proprietate şi în consecinţă, să stabilească care este  cel mai bine caracterizat, situaţie în care va da câştig de cauză titularului acestui drept de proprietate.Reclamantul din acţiunea în revendicare, care pretinde că este proprietarul bunului revendicat, trebuie să dovedească proprietatea sa după regulile dreptului comun.Regula este cuprinsă în art. 1169 din Codul civil (actori incubit probatio).Pârâtul, care se bucură de o prezumţie relativă de proprietate, va fi obligat să iasă din pasivitate şi să facă dovada la rândul său a titlului ce îl deţine.Prin titlu se înţelege actul juridic care realizează dobândirea sau transferul dreptului de proprietate.În materie de revendicare, titlul este valabil dacă emană de la adevăratul proprietar.Titlurile sunt acele acte juridice translative de proprietate, dar şi cele declarative de drepturi, inclusiv hotărârile judecătoreşti de partaj.Dacă ambele părţi, reclamantul şi pârâtul, prezintă titluri de proprietate provenite de la autori diferiţi, instanţa este obligată să le cerceteze şi să pronunţe hotărârea în favoarea acelei părţi care a dobândit bunul al cărui titlu este mai preferabil.Titlul preferabil este acela care este mai bine caracterizat din punct de vedere juridic având o valoare incontestabilă ancorată în norme juridice concrete.Reclamanta – pârâtă G.V. invocă Titlul de Proprietate numărul 1580/10.06.2003 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dolj pe numele său, titlu de proprietate emis în baza prevederilor: Legii numărul 18/1991, ale Legii nr. 169/1997 şi ale Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, precum şi în baza sentinţei civile nr. 89 pronunţată de Judecătoria Filiaşi la data de 17 februarie 1999 în dosarul nr. 506/1998, rămasă definitivă şi irevocabilă, după verificarea prealabilă a dreptului reclamantei – pârâte la reconstituirea dreptului de proprietate în procedura acestor legi, titlu de proprietate a cărui valabilitate nu a fost contestată până în prezent şi care în consecinţă face dovada deplină a dreptului de proprietate asupra terenului revendicat.Pârâtul – reclamant D.M., în schimb, a depus înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanţă”, prin care susţine că a cumpărat terenul revendicat.Instanţa reţine că pentru toate înstrăinările sau constituirile de drepturi reale având ca obiect terenuri este cerută în mod imperativ forma autentică, sancţiunea fiind aceea a nulităţii absolute. Toate reglementările în vigoare de la data încheierii înscrisului sub semnătură privată, data de 02.02.2007, au cerut imperativ încheierea în formă autentică a contractului de înstrăinare a terenurilor, respectiv dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 18/1991 – Legea Fondului Funciar, aşa cum era în vigoare în anul 1997, dispoziţii preluate de art. 2 din Legea nr. 54/1998 şi de art. 4 din Titlul X privind Circulaţia juridică a terenurilor din Legea nr. 247/2005.În privinţa proprietăţii terenului, actul depus la dosar de către pârâtul – reclamant D. M. nu valorează deci decât antecontract de vânzare – cumpărare, care nu constituie titlu în materie de revendicare imobiliară.În aceste condiţii, pârâtul – reclamant D.M. nu a devenit proprietarul terenului.Mai mult, persoana de la care susţine că a cumpărat terenul nici nu era proprietar al acestuia, astfel că nu putea să i-l înstrăineze în mod valabil.Cum titlul de proprietate invocat de reclamanta – pârâtă G. V. ca temei al proprietăţii sale, un titlu de proprietate emis în baza Legii 18/1991, este mai bine caracterizat decât titlul de proprietate invocat de pârâtul – reclamant D. M., un antecontract de vânzare – cumpărare care nu face dovada proprietăţii asupra terenului în suprafaţă de 1514 m.p., instanţa va acorda prioritate titlului invocat de reclamanta – pârâtă.În acelaşi sens, instanţa constată că, pârâtul – reclamant D. M., prin actele de opunere la folosirea de către reclamanta – pârâtă G. V. a terenului în suprafaţă de 1514 m.p., a împiedicat-o pe aceasta, fără drept, să folosească bunul imobil şi să exercite atributele dreptului de proprietate asupra terenului.În consecinţă, în temeiul art. 480 din Codul civil, va fi admis capătul principal al cererii formulată de reclamanta – pârâtă G. V., împotriva pârâtului – reclamant D.M. şi va fi obligat pârâtul – reclamant D.M. să lase reclamantei – pârâte G. V., în deplină proprietate şi liniştită posesie, terenul arabil extravilan în suprafaţă de 1.514 m.p., situat pe raza comunei B., judeţul D., în Tarlaua 67 Parcela 174, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul tehnic judiciar în specialitatea topografie, geodezie, cadastru ing. M. I., delimitat de punctele topografice 20 – 21 – 3 – 6 – 7 – 22 – 20 pe planul de amplasament şi delimitare anexat raportului de expertiză (fila nr. 164 din dosar), plan de amplasament şi delimitare ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.Bunul va fi readus în patrimoniul proprietarului, reclamanta – pârâtă G. V., liber de eventualele sarcini cu care fusese grevat de către posesorul neproprietar, pârâtul – reclamant D.M., în virtutea principiului "resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis".Cât priveşte restituirea fructelor produse de bunul revendicat în perioada ultimilor trei ani în care reclamanta – pârâtă G. V. a fost lipsită de stăpânirea imobilului, instanţa apreciază că pârâtul – reclamant D.M. se află în situaţia posesorului de rea – credinţă şi este ţinut să plătească echivalentul valoric al fructelor valorificate, proprietarul din prezenta cauză solicitând, în mod expres, aceasta.Potrivit art. 485 din Codul civil, "posesorul nu câştigă proprietatea fructelor decât când posedă cu bună-credinţă; la cazul contrariu, el este dator de a înapoia productele, împreună cu lucrul, proprietarului care-l revendică".În art. 486 şi art. 487, ambele din Codul civil se arată că, "posesorul este de bună-credinţă când posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui viciuri nu-i sunt cunoscute. El încetează de a fi cu bună-credinţă din momentul când aceste viciuri îi sunt cunoscute".În speţă, pârâtul – reclamant D. M. era primar al comunei B., j.D., la data încheierii înscrisului sub semnătură privată, respectiv data de 02.02.2007, astfel cum rezultă din adresa nr. 474/11.02.2011 emisă de către Primăria comunei B., judeţul D. către C. I. A. S. M.În perioada de timp, respectiv perioada anilor 2000 – 2008,  în care pârâtul – reclamant D. M. a avut funcţia de primar al comunei B., j. D., aceasta avea, implicit şi funcţia de preşedinte al Comisiei de aplicare a legii nr. 18/1991, cu rol de a analiza şi stabili persoanele îndreptăţite la constituirea şi reconstituirea dreptului de proprietate.

În acest context, raportat la gradul de instruire al pârâtul – reclamant D. M., instanţa apreciază că, acesta avea cunoştinţă de faptul că un antecontract de vânzare – cumpărare nu poate transmite, în mod valabil, dreptul de proprietate asupra unui teren, întrucât toate reglementările în vigoare, de la data încheierii înscrisului sub semnătură privată, data de 02.02.2007, au cerut imperativ încheierea în formă autentică a contractului de înstrăinare a terenurilor.Astfel, în calitate de preşedinte al Comisiei de aplicare a legii nr. 18/1991, cu rol de a analiza şi stabili persoanele îndreptăţite la constituirea şi reconstituirea dreptului de proprietate, pârâtul – reclamant D.M. era familiarizat cu dispoziţiile din Legea nr. 18/1991 – Legea Fondului Funciar, din Legea nr. 54/1998 şi din Legea nr. 247/2005, situaţie în care, pe baza unei prezumţii simple, instanţa poate trage concluzia logică, care are greutatea şi puterea de a naşte probabilitatea, potrivit căreia viciurile înscrisului sub semnătură privată intitulat "Chitanţă", erau cunoscute pârâtului – reclamant reconvenţional D.M.Pe de altă parte, temeiul obligaţiei posesorului de rea – credinţă de a plăti proprietarului echivalentul valoric al fructelor valorificate, îl poate constitui şi instituţia juridică a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie reglementată de dispoziţiile art. 998 şi art. 999, ambele din Codul civil.Din analiza acestor prevederi legale reiese că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, dispoziţiile art. 998 – art. 999, ambele din Codul civil impun îndeplinirea cumulativă a patru condiţii: existenţa unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu cert şi care să nu fi fost reparat încă, existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs şi vinovăţia celui răspunzător de producerea prejudiciului, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa celui care a acţionat.

Sarcina dovedirii acestora revine în condiţiile art. 1169 din Codul civil celui care se pretinde prejudiciat, lipsa oricărei dintre cele patru condiţii făcând imposibilă angajarea răspunderii civile delictuale.Instanţa reţine că, pârâtul – reclamant reconvenţional D. M., prin fapta sa ilicită, constând în ocuparea terenului proprietatea reclamantei – pârâte G. V., a adus acesteia un prejudiciu cert, constând în lipsa de folosinţă a bunului imobil, prejudiciu echivalent cu contravaloarea producţiei pe ultimii trei ani obţinută de pârâtul – reclamant prin cultivarea suprafeţei de teren proprietatea reclamantei – pârâte.Vinovăţia pârâtului – reclamant reconvenţional D.M. constă în încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei – pârâte G. V., aceasta fiind împiedicată în exercitarea prerogativelor de proprietar al terenului litigios: usus, fructus şi abusus.Pentru aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 485, art. 998 şi art. 999, toate din Codul civil, instanţa va omologa raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul tehnic judiciar în specialitatea agricultură dr. ing. D. R. şi va obliga pârâtul – reclamant D. M. să plătească reclamantei – pârâte G. V., suma de 2.016,8 lei reprezentând contravaloarea producţiei pe ultimii trei ani obţinută de pârâtul – reclamant prin cultivarea suprafeţei de teren proprietatea reclamantei – pârâte.Cât priveşte cheltuielile pe care pârâtul – reclamant D.M. le-a făcut pentru perceperea fructelor, instanţa apreciază că, acesta are dreptul la restituirea sumelor de bani folosite cu acest titlu, deoarece aceste cheltuieli ar fi trebuit să fie făcute şi de către adevăratul proprietar.Temeiul restituirii îl constituie prevederile art. 484 din Codul civil, potrivit cărora "fructele produse de vreun lucru nu se cuvin proprietarului, decât cu îndatorire din parte-i de a plati semănăturile, araturile şi munca pusă de alţii", dar şi instituţia îmbogăţirii fără justă cauză.Prin urmare, instanţa va admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul – reclamant D. M., împotriva reclamantei – pârâte G. V. şi va obliga reclamanta – pârâtă G. V. să plătească pârâtului – reclamant D.M., suma de 424,8 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de pârâtul – reclamant pentru exploatarea suprafeţei de teren proprietatea reclamantei – pârâte.Cu privire la capătul de cerere formulat de reclamanta – pârâtă G.V., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a convenţiei materializată în înscrisul sub semnătură privată intitulat "Chitanţă", încheiată între pârâtul – reclamant D.M. şi defunctul G. D., instanţa va respinge acest petit, întrucât nu se impunea ca reclamanta – pârâtă să solicite în cadrul acţiunii în revendicare, desfiinţarea promisiunii  de vânzare – cumpărare încheiată între pârâtul – reclamant D. M. şi defunctul G. D., având în vedere faptul că aceasta este terţ faţă de acest act, iar pe de altă parte a opus pârâtului – reclamant un titlu de proprietate valabil, respectiv Titlul de Proprietate nr. 1580/10.06.2003 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dolj pe numele reclamantei – pârâte G.D. V., iar actul opus de către pârâtul – reclamant nu transmitea vreun drept de proprietate, deci nu constituie titlu de proprietate.În ceea ce priveşte capătul de cerere formulat de reclamanta – pârâtă G. V., având ca obiect obligarea pârâtului – reclamant D. M. la plata către aceasta a sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale, instanţa va respinge şi acest petit, el fiind neîntemeiat pentru următoarele considerente:Analizând înscrisurile depuse la dosar în susţinerea acestei pretenţii, instanţa constată, pe de o parte că, afecţiunile de care suferă reclamanta – pârâtă datează încă din luna septembrie a anului 2010, în timp ce acţiunea de faţă a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi în luna noiembrie a anului 2010.Din anamneza cuprinsă în scrisoarea medicală din data de 04.04.2012, rezultă faptul că, reclamanta – pârâtă G. V. avea în cursul procesului acelaşi diagnostic ca cel stabilit în scrisoarea medicală anterioară începerii litigiului, respectiv cea din data de 13.09.2010, neintervenind o agravare a stării sale de sănătatePe de altă parte şi în situaţia în care starea de sănătate a reclamantei – pârâte G. V. s-ar fi agravat în cursul procesului, declanşat din iniţiativa sa, aceasta trebuia să facă dovada existenţei legăturii de cauzalitate între atitudinea pârâtului – reclamant din cursul litigiului şi urmarea produsă, respectiv agravarea stării sale de sănătate, în condiţiile în care, prin iniţierea respectivului demers judiciar, reclamanta – pârâtă trebuia să prevadă consecinţele acestuia asupra sănătăţii sale, asumându-şi sau nu un astfel de rol împovărător.Cu privire la capătul de cerere formulat de pârâtul – reclamant D. M., având ca obiect instituirea în favoarea sa a unui drept de retenţie asupra sumei de 2.016,8 lei reprezentând contravaloarea producţiei pe ultimii trei ani obţinută de pârâtul – reclamant prin cultivarea suprafeţei de teren proprietatea reclamantei – pârâte până la plata de către reclamanta – pârâtă G. V. a sumei de 424,8 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de pârâtul – reclamant pentru exploatarea suprafeţei de teren proprietatea reclamantei – pârâte, instanţa reţine următoarele aspecte:Dreptul de retenţie este acel drept real de garanţie imperfect, în virtutea căruia cel ce deţine un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să reţină lucrul respectiv, să refuze deci restituirea, până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele de bani pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreţinerea ori îmbunătăţirea acelui bun.Condiţia esenţială spre a putea fi invocat dreptul de retenţie este aceea ca datoria pe care deţinătorul lucrului o pretinde de la creditorul restituirii să se afle în conexiune, să aibă legătură cu lucrul, să fie prilejuită de acesta.Chiar posesorul de rea – credinţă al unui bun imobil revendicat de adevăratul proprietar poate reţine imobilul până ce i se vor restitui, potrivit legii, cheltuielile făcute cu bunul.În speţă, pârâtul – reclamant D.M. solicită instituirea în favoarea sa a unui drept de retenţie nu asupra imobilului revendicat de adevăratul proprietar, reclamanta – pârâtă G. V., ci asupra sumei de 2.016,8 lei reprezentând contravaloarea producţiei pe ultimii trei ani obţinută de pârâtul – reclamant prin cultivarea suprafeţei de teren proprietatea reclamantei – pârâte.Raportat la solicitarea pârâtului – reclamant, instanţa apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia esenţială spre a putea fi invocat dreptul de retenţie, neexistând un debitum cum re inctum între obligaţia pârâtului – reclamant de a plăti sumei de 2.016,8 lei reprezentând contravaloarea producţiei pe ultimii trei ani obţinută de acesta prin cultivarea suprafeţei de teren proprietatea reclamantei – pârâte şi plata de către reclamanta – pârâtă G. V. a sumei de 424,8 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de pârâtul – reclamant pentru exploatarea suprafeţei de teren respective.Creanţa pârâtului – reclamant s-a născut în legătură directă cu imobilul revendicat, iar nu cu obligaţia pârâtului – reclamant de a plăti sumei de 2.016,8 lei reprezentând contravaloarea producţiei pe ultimii trei ani obţinută de acesta prin cultivarea suprafeţei de teren proprietatea reclamantei – pârâte. Numai asupra bunului respectiv ar fi putut fi instituit în favoarea pârâtului – reclamant un drept de retenţie până când reclamanta – pârâtă îi va remite suma de bani la care este îndreptăţit.Cât priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul – reclamant D. M., în contradictoriu cu chemaţii în garanţie: G.C.şi G. I., instanţa constată următoarele:Între pârâtul – reclamant D. M. şi autorul chemaţilor în garanţie: G. C. şi G. I., defunctul G. D., s-a încheiat la data de 02.02.2007 o promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare, materializată în înscrisul sub semnătură privată intitulat "Chitanţă", aflat la fila nr. 24 din dosar, prin care pârâtul – reclamant D. M. a convenit cu defunctul G. D., ca acesta din urmă să-i vândă, în schimbul preţului de 400 de lei, achitat în întregime la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare, suprafaţa de teren de 0,15 ha., situată în extravilanul comunei B., judeţul D. în Tarlaua nr. 67, Parcela nr. 174.Promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare menţionată mai sus a fost încheiată în prezenţa martorilor P. M. şi N. I., care audiaţi fiind de instanţă, au arătat că, preţul de 400 de lei a fost plătit în întregime de către pârâtul – reclamant D. M. defunctului G. D. la data încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare.Antecontractul de vânzare – cumpărare nu constituie un titlu de proprietate care să stea la baza dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren revendicate de către reclamanta – pârâtă G. V.. El constituie un acord de voinţă contractual, prin care părţile îşi asumă reciproc obligaţia de a face, respectiv de a încheia între ele, în viitor, un anumit contract de vânzare – cumpărare, stabilind şi conţinutul esenţial al acestuia. Acest antecontract nu poate avea efect translativ de proprietate, constituind doar un contract valabil din care izvorăsc pentru părţi îndatoririle de a îndeplini toate operaţiile necesare pentru ca vânzarea – cumpărarea să poată fi perfectată potrivit legii şi, deci să opereze transmiterea dreptului de proprietate de la o persoana la alta.Având în vedere soluţia dată capătului de cerere principal al acţiunii promovată de către reclamanta – pârâtă G.V., instanţa constată că perfectarea unui contract de vânzare – cumpărare între pârâtul – reclamant D. M. şi chemaţii în garanţie: G. C. şi G. I., având ca obiect suprafaţa de teren de 0,15 ha., situată în extravilanul comunei B., judeţul D. în Tarlaua nr. 67, Parcela nr. 174, nu mai este posibilă, motiv pentru care va admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul – reclamant D.M., în contradictoriu cu chemaţii în garanţie: G. C. şi G. I., aşa cum a fost precizată la data de 15 iunie 2012 şi va obliga chemaţii în garanţie: G. C. şi G. I., în calitate de succesori, atât în drepturi, cât şi în obligaţii, ai autorului lor, defunctul G. D., să plătească pârâtului – reclamant D. M., suma de 400 lei pe care acesta din urmă a plătit-o autorului chemaţilor în garanţie, defunctul G. D., cu titlu de preţ pentru suprafaţa de teren care a făcut obiectul convenţiei materializată în înscrisul sub semnătură privată intitulat "Chitanţă", sumă reactualizată în raport de rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective.În temeiul dispoziţiilor art. 276 din Codul de procedură civilă, instanţa va obliga pârâtul – reclamant D.M. să plătească reclamantei – pârâte G. V., suma de 695 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, cu atât mai mult cu cât reclamanta – pârâtă G. V. a suportat singură plata suplimentului onorariului de expertiză tehnică agricolă, în cuantum de 300 lei, în condiţiile în care completarea raportului de expertiză în specialitatea agricultură dispusă în cauză la solicitarea pârâtului – reclamant şi pentru efectuarea căreia expertul tehnic judiciar a cerut suplimentarea onorariului,  i-a profitat în exclusivitate acestuia.Instanţa va obliga reclamanta – pârâtă G. V. să plătească pârâtului – reclamant D.M. suma de 87,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.Instanţa va compensa sumele datorate reciproc de părţi cu titlu de cheltuieli de judecată în limita sumei de 87,5 lei.În temeiul dispoziţiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă raportate la prevederile art. 276 din Codul de procedură civilă, instanţa va obliga pârâtul – reclamant D. M. să plătească către stat suma de 500 lei reprezentând cheltuieli pentru care reclamanta – pârâtă G. V. a beneficiat de scutire prin încuviinţarea ajutorului public judiciar, iar în temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. 1 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă raportate la prevederile art. 276 din Codul de procedură civilă, cheltuielile în cuantum de 500 lei pentru care reclamanta – pârâtă G. V a beneficiat de scutire prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor rămâne în sarcina statului.PENTRU ACESTAE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTEAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta – pârâtă G. V., domiciliată în comuna B., sat S. judeţul D. împotriva pârâtului – reclamant D.M., domiciliat în comuna B., sat S., judeţul D., aşa cum a fost precizată.Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul – reclamant D.M., împotriva reclamantei – pârâte G.V.Obligă pârâtul – reclamant D. M. să lase reclamantei – pârâte G.V., în deplină proprietate şi liniştită posesie, terenul arabil extravilan în suprafaţă de 1.514 m.p., situat pe raza comunei B., judeţul D. în Tarlaua 67 Parcela 174, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul tehnic judiciar în specialitatea topografie, geodezie, cadastru ing. M. I., delimitat de punctele topografice 20 – 21 – 3 – 6 – 7 – 22 – 20 pe planul de amplasament şi delimitare anexat raportului de expertiză (fila nr. 164 din dosar), plan de amplasament şi delimitare ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.Omologhează raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul tehnic judiciar în specialitatea agricultură dr. ing. D. R.Obligă pârâtul – reclamant D. M. să plătească reclamantei – pârâte G. V., suma de 2.016,8 lei reprezentând contravaloarea producţiei pe ultimii trei ani obţinută de pârâtul – reclamant prin cultivarea suprafeţei de teren proprietatea reclamantei – pârâte.Obligă reclamanta – pârâtă G. V. să plătească pârâtului – reclamant D.M., suma de 424,8 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de pârâtul – reclamant pentru exploatarea suprafeţei de teren proprietatea reclamantei – pârâte.Respinge capătul de cerere formulat de reclamanta – pârâtă G. V., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a convenţiei materializată în înscrisul sub semnătură privată intitulat "Chitanţă", încheiată între pârâtul – reclamant D.M. şi defunctul G. D.Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de reclamanta – pârâtă G. V.a, având ca obiect obligarea pârâtului – reclamant D. M. la plata către reclamanta – pârâtă G. V. a sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale.Respinge capătul de cerere formulat de pârâtul – reclamant D. M., având ca obiect instituirea în favoarea sa a unui drept de retenţie asupra sumei de 2.016,8 lei reprezentând contravaloarea producţiei pe ultimii trei ani obţinută de pârâtul – reclamant prin cultivarea suprafeţei de teren proprietatea reclamantei – pârâte până la plata de către reclamanta – pârâtă G. V. a sumei de 424,8 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de pârâtul – reclamant pentru exploatarea suprafeţei de teren proprietatea reclamantei – pârâte.

Admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul – reclamant D.M., în contradictoriu cu chemaţii în garanţie: G. C. şi G. I., ambii domiciliaţi în comuna B., sat R. de J., judeţul D. aşa cum a fost precizată.Obligă chemaţii în garanţie: G. C. şi G. I.să plătească pârâtului – reclamant D.M., suma de 400 lei pe care acesta din urmă a plătit-o autorului chemaţilor în garanţie, defunctul G. D., cu titlu de preţ pentru suprafaţa de teren care a făcut obiectul convenţiei materializată în înscrisul sub semnătură privată intitulat "Chitanţă", sumă reactualizată în raport de rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective.În temeiul dispoziţiilor art. 276 din Codul de procedură civilă,Obligă pârâtul – reclamant D. M. să plătească reclamantei – pârâte G. V., suma de 695 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.Obligă reclamanta – pârâtă G. V. să plătească pârâtului – reclamant D.M. suma de 87,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.Compensează sumele datorate reciproc de părţi cu titlu de cheltuieli de judecată în limita sumei de 87,5 lei.În temeiul dispoziţiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă raportate la prevederile art. 276 din Codul de procedură civilă,

Obligă pârâtul – reclamant D.M. să plătească către stat suma de 500 lei reprezentând cheltuieli pentru care reclamanta – pârâtă G. V. a beneficiat de scutire prin încuviinţarea ajutorului public judiciar.În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. 1 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă raportate la prevederile art. 276 din Codul de procedură civilă,Cheltuielile în cuantum de 500 lei pentru care reclamanta – pârâtă G. V. a beneficiat de scutire prin încuviinţarea ajutorului public judiciar rămân în sarcina statului.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică de la data de 06 iunie 2012.

10

Domenii speta

Spete similare