Fond funciar. Exceptia lipsei calitatii procesuale active

Hotărâre 844 din 02.06.2009


FOND FUNCIAR . EXCEPTIA LIPSEI CALITATII PROCESUALE ACTIVE ( 844 din 2.06.09).

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Gura Humorului  reclamanta A  P S  prin reprezentant C A a solicitat în contradictoriu cu pârâtii C L F F C si C I ca instanta de judecata prin hotarârea ce se va pronunta sa verifice calitatea solicitantilor înscrisi în Anexa 54, pozitia 92 , respectiv faptul ca pârâtul C I nu este ruda dupa autorul înscris cu dreptul de padure  la pozitia 92.

Instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei în formularea cererii si având în vedere prevederile art. 137 cod procedura civila a ramas în pronuntare asupra exceptiei.

Prin Legea 18/1991, initial si ulterior prin legile de modificare a acesteia  s-a recunoscut posibilitatea reconstituirii, la cerere, a dreptului de proprietate privata asupra terenurilor cu destinatie forestiera care au apartinut persoanelor fizice si care au trecut în proprietatea statului prin efectul unor legi speciale, beneficiind de prevederile legii, persoanele care au facut dovada faptului ca au fost titulare ale dreptului de proprietate asupra unor suprafete de teren cu vegetatie forestiera sau mostenitorii acestora.

Deci potrivit prevederilor legale susmentionate, pot formula plângere împotriva modului de reconstituire a dreptului de proprietate, persoanele titulare a dreptului de proprietate, sau mostenitorii acestora.

În speta, reclamanta A O P S N potrivit art. 2 din statul asociatiei, are dreptul de a administra suprafetele de padure dobândite de fostii proprietari sau de mostenitorii acestora, neavând un drept de proprietate sau vocatie succesorala dupa autorul  dreptului de padure 27 – C G înscris în anexa 54 la nr. 92, astfel încât instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei  si a respins actiunea.

Domenii speta