Salarizare

Titlu: salarizare

Domeniu asociat: cereri

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinţa Nr. 571/2015

Şedinţa publică de la 15 Mai 2015

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamanţii A. în contradictoriu cu pârâţii  B şi C, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează obiectul cauzei, stadiul judecăţii şi modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, că prin compartimentul registratură s-a depus un set de înscrisuri de către B., într-un  singur exemplar, precum şi faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Tribunalul constată că părţile nu sunt prezente la strigarea cauzei în ordine a de pe listă şi pentru a da posibilitatea acestora să fie prezente la strigarea cauzei, dispune lăsarea dosarului la a doua strigare. S-a lăsat dosarul la a doua strigare.

S-a procedat la restrigarea cauzei la sfârşitul şedinţei de judecată.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, instanţa încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar şi nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată încheiată cercetarea procesului şi rămâne în pronunţare asupra cauzei, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1.Acţiunea reclamanţilor.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal la data de …., sub nr….., reclamanţii A. au chemat în judecată pe pârâţii B. şi C. solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce va pronunţa, să dispună obligarea acestora la acordarea diferenţei de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 şi în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcţie de indicele de inflaţie, precum şi la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011 şi până la plata efectivă a drepturilor băneşti în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr.13/2011 privind dobânda legală.

În motivarea în fapt  a cererii, reclamanţii au arătat că acest drept a fost prevăzut în legislaţia în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câştigat, care nu mai poate fi desființat retroactiv. În acest sens Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii a statuat că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru DT 330/2009, ci reprezintă în continuare o creanţă lichidă şi exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în corect, numai modalitatea de acordarea, şi anume eşalonat şi succesiv, în cursul anului 2011, prin creşterea în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizaţiei de bază. Ori, raportat la această concluzie, s-a reţinut că dreptul la premiul anual a fost menţinut şi după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeaşi instanţă a stipulat în deciziile menţionate că majorarea salarială în anul 2011, rezultând ca urmare a includerii premiului anual din anul 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază este acordată şi în continuare.

 Curtea Constituţională, au susţinut reclamanţii, a statuat asupra modalităţii, în care subzistă dreptul de creanţă al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.

Din acest punct de vedere nu se mai poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menţinere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forţă obligatorie de Curtea Constituţională.

Au menţionat că, dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executarea succesivă.

Au susţinut că, interpretarea textului din motivarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este de natură a le îndreptăţi la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unor majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte şi instanţele ordinare au interpretat în acelaşi sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferenţe salariale profesorilor.

Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 2/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial ci „ Stabileşte că în interpretarea si aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010 prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări”.

 În acest sens se poate remarca faptul că prin art. 25 din Legea nr. 330/2009 s-a prevăzut acordarea acestui drept, dispoziţii abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit dm fonduri publice publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28.12.2010, ce a intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2011 ( art. 46).

De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285 din 28.12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28.12.2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Au apreciat că, dreptul lor de a beneficia de acest premiu este câştigat, atâta timp cât dispoziţiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor băneşti fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încalcă principiul neretroactivităţii.

În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art. 1 din Codul civil este consacrat în prevederea înscrisă la art. 15 alin. 2 din Constituţie principiul neretroactivităţii legilor. Că, potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare şi după aducerea ei la cunoştinţă prin publicare în Monitorul Oficial ca rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.

Drept consecinţă, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai poate fi modificat ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

De aceea în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se ţină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă faţă de cea veche ci şi de siguranţa raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voinţă sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.

Că, norma neretroactivităţii, înscrisă în art. 1 din Codul Civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu şi-a epuizat toate efectele.

Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiu, iar supravieţuirea legii vechi, excepţia şi fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna şi asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune intrarea în vigoare a noilor dispoziţii pentru toate situaţiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.

Ori, în cazul lor, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câştigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menţionate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intră în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.

De asemenea, au considerat că trebuiau observate dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, intitulat „ Tratatele internaţionale privind drepturile omului”, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertățile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, şi legile interne au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Aşadar dacă instanţele de judecată constată că legile interne încalcă pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conţinând dispoziţii mai puţin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi şi să fac aplicarea celor din reglementarea internaţională mai favorabilă.

Procedând astfel, instanţele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, precum şi pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale aii omului la care România este parte.

În ceea ce priveşte prevederile internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speţă potrivit art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului „ Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singur cât şi în asociaţie cu alţii. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa”.

Au mai menţionat că, lipsirea lor de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câştigat, reprezintă, indiscutabil o ingerinţă ce a avut ca efect privarea lor de acest bun în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1.

Astfel că, introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege al deciziilor antemenţionate.

De asemenea, au considerat că trebuia avută în vedere şi soluţia dată de Comisia Europeană în cazul C 310, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău secţia civilă în cauza aflată pe rolul acestei instanţe, privind interpretarea art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE.

Au arătat că, concluziile Comisiei Europene au fost în sensul că „ Dreptul primar al Uniunii şi dispoziţiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalităţii de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică şi ale art. 17 din Directiva Consiliului nr, 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curţii Constituţionale prin care li se interzice instanţelor naţionale să înlăture aplicarea unor dispoziţii interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii”.

Judecătorul naţional are obligaţia să înlăture aplicarea unei reglementări naţionale contrare dreptului Uniunii. În acest scop tribunalele naţionale nu sunt ţinute să aştepte abrogarea sau modificarea dispoziţiilor interne sau o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanţe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, aşa cum a fost interpretat de Curtea de Justiţie, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispoziţiilor legislative naţionale, sau a deciziilor Curţii Constituţionale care sunt contrare dreptului Uniunii.

În drept, şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin. 2, 20, 41, 44, 124, 125 din Constituţia României, art. 1 din protocolul adiţional Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000/78/CL de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Iar, potrivit art.272 din Codului Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă îi revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa.

În temeiul art. 223 şi art.411 alin. 2 Cod procedură civilă a solicitat judecarea în lipsă.

În dovedirea cererii, reclamanţii s-au folosit de proba cu înscrisuri, depunând la dosar în original adresa nr. 10910 din data de 30.12.2015 şi Dispoziţia nr.7 din data de 08.01.2015.

2. Apărările pârâţilor.

Prin întâmpinare pârâtul B. a arătat că lasă soluţia la aprecierea instanţei.

În drept şi-a întemeiat întâmpinare pe dispoziţiile art.205 Cod procedură civilă.

În temeiul art.223 alin.3 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

3. Măsurile dispuse de instanţa de judecată.

Din oficiu, instanţa a dispus emiterea unei adrese către pârâtul B. prin care i s-a solicitat să comunice la dosarul cauzei deciziile de salarizare privind pe reclamanţi la data de 01.01.2011 şi în prezent şi să precizeze dacă a soluţionat cererea reclamanţilor înregistrată sub nr. 1802 din data de 26.02.2015, în caz negativ să arate motivele pentru care nu a procedat la soluţionarea acesteia urmând a depune dovezi în acest sens, răspunsul fiind comunicat la dosar, filele 69-97.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de către părţi.

4. Considerentele sentinţei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul aparatului de specialitate al B.

Prin acţiunea de faţă, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor  la acordarea diferenţei de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 şi în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcţie de indicele de inflaţie, precum şi la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011 şi până la plata efectivă a drepturilor băneşti în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr.13/2011 privind dobânda legală.

 Tribunalul reţine că din succesiunea actelor normative în domeniul salarizării funcţionarilor publici rezultă că până la nivelul anului 2009 inclusiv, legiuitorul naţional a reglementat pentru personalul salarizat din fonduri publice posibilitatea acordării unui premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.

Acest drept privind premiu anual a fost abrogat definitiv prin art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2011, în care s-a menţionat în mod expres că sumele corespunzătoare pentru premiul anual pentru anul 2010 şi care era reglementat prin art.25 din Legea nr.330/2009 nu se mai acordă.

Prin decizia nr.1325/04.12.2008 Curtea Constituţională soluţionând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor OUG nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, a reţinut că Parlamentul şi prin derogare legislativă în condiţiile art.115 din Constituţie, Guvernul, au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală, instanţele judecătoreşti neavând o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia potrivit art.126 alin.1 din Constituţie, adică de a soluţiona aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor subiective.

Tribunalul are în vedere, totodată, considerentele şi raţionamentul juridic al Curţii Constituţionale arătate în decizia nr.1601 din data de 09.12.2010, publicată în MO nr.91 din 4 februarie 2011, pronunţată cu privire la constituţionalitatea altor dispoziţii legale, respectiv art. 50 din Legea nr. 330/2009,  însă într-o situaţie similară, respectiv aceea a neacordării printr-o lege de salarizare ulterioară a unor drepturi salariale suplimentare. Astfel, instanţa constituţională statuează că, invocarea art. 969 din Codul civil poate fi făcută în raporturile dintre angajatorul public şi angajat numai într-o anumită măsură, respectiv numai cu privire la cuantumurile sau marja în interiorul cărora legiuitorul permite angajatorului public să aibă o anumită independenţă decizională. Însă, în măsura în care legea elimină sporurile pe care chiar angajatorul le putea acorda chiar în temeiul legii, acordarea ulterioară a acestora nu se va realiza decât cu încălcarea legii.

Că, în  ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat de care se poate bucura o hotărâre judecătorească, în sensul obligării autorităţii publice la plata unui spor, este una absolută doar pe durata de aplicare a prevederii legale în baza căreia subzistă o atare obligaţie a autorităţii publice; raportat la faptul că în sistemul constituţional românesc hotărârea judecătorească pronunţată de instanţele judecătoreşti ordinare constituie un izvor formal al dreptului constituţional şi prin urmare nu se poate susţine că statul îşi încalcă obligaţia de a executa întocmai atribuţiile care decurg din prevederile art.6 din Convenţie. Drepturile salariale suplimentare, deşi sunt protejate de dispoziţiile art.1 din Protocolul adiţional nr.1 la Convenţie, acestea nu se opun competenţei legiuitorului naţional de a reforma sistemul de salarizare, de a reaşeza bazele de calcul, coeficienţii sau valorile de referinţă, astfel că protecţia acordată se întinde în timp, atât cât subzistă temeiul şi baza legală a acordării lor. Că, sporurile, stimulentele, adaosuri acordate la salariul/indemnizaţia/solda de bază nu intră în sfera de protecţie a art. 41 alin. (1) din Constituţie. Astfel, chiar dacă legiuitorul suprimă un astfel de drept salarial suplimentar nu angajează incidenţa art. 41 alin. (1) din Constituţie. 

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art.1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale potrivit căruia, "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publica şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional", aşa cum se poate observa, încetarea acordării în continuare a acestui spor, a avut loc în temeiul şi în condiţiile legii, nefiind încălcate dispoziţiile convenţiei.

De altfel, în cuprinsul Legii nr.285/2010 nu se reglementează drepturile ce se acordă personalului plătit din fonduri publice, întrucât nu este o lege organică privind salarizarea unitară a personalului, începând cu 1 ianuarie 2010 legea cadru de salarizare este Legea nr.284/2010, care reglementează toate drepturile ce se acordă acestui personal fără a se mai prelua dispoziţiile art.25 din Legea nr.330/2009 în ceea ce priveşte acordarea premiului anual, făcându-se referire doar la dreptul unui premiu lunar şi individual care corespunde unui procent de 2,5%, conform dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 284/2010: „ (1) Ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului prevăzut în statul de funcţii, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget. Premiile se pot acorda în cursul anului salariaţilor care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiei. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiaşi an bugetar. (2) Premiile individuale se stabilesc de către ordonatorii de credite în limita sumelor alocate cu această destinaţie de către ordonatorul principal de credite şi în limita individuală a două salarii de bază lunare pe an, a două solde lunare ale funcţiei de bază/a două salarii lunare ale funcţiei de bază pe an, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanţilor salariaţilor, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale.”.

În consecinţă, se constată că nu se poate pune în discuţie principiul neretroactivităţii reglementat de art.15 alin.2 din Constituţie , în cazul de faţă se pune în discuţie doar instituţia aplicării legii în timp reglementată de  dispoziţiile art.1 din Codul civil şi care vizează limitele în care legea în vigoare se aplică din momentul publicării acesteia în monitorul oficial şi până în momentul în care încetează, în cazul de faţă aşa cum s-a menţionat anterior în momentul abrogării exprese de către legiuitor conform art.39 pct.w din Legea nr.284/2010 care abrogă art.25 din Legea nr. 330/2009, precum şi din momentul intrării în vigoare a Legii nr.285/2010 care prin art.8 a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai  acordă, iar pentru anul 2011 acest premiu anual nu mai este reglementat, aşa cum s-a menţionat anterior.

Nu este de omis nici faptul că prin decizia nr. 21 din 2013 pronunţată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa şi legislaţia  comunitară invocată de către reclamanţi nu se poate reţine faptul că s-ar fi încălcat dreptul acestora la un salariu într-un anumit cuantum şi pentru o anumită perioadă în care munca a fost prestată deoarece  legile  de salarizare unitară a personalului plătit din fondurile publice au stabilit ca şi principiu general nediminuarea salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare lunară cu elementele componente ale acestora astfel că premiul anual reprezintă un drept salarial distinct de aceste salarii de bază şi indemnizaţii de încadrare şi care  a fost prevăzut şi acordat până la nivelul anului 2009 inclusiv ca un premiu anual pentru activitatea desfăşurată de către fiecare reclamant în parte.

Nu se poate reţine că acest premiu anual ar reprezenta un drept câştigat din momentul în care legiuitorul naţional nu a mai reglementat în legile cadru de salarizare acest drept salarial distinct de salariul de bază şi indemnizaţia de încadrare întrucât pentru munca prestată la nivelul anilor 2010 şi în continuare, fiecare reclamant în parte a primit salariul corespunzător în raport de încadrarea fiecăruia în parte de vechimea în muncă şi de toate celelalte criterii prevăzute în legile succesive de salarizare. 

Tribunalul apreciază că deşi drepturile de natură salarială intră în sfera dreptului de proprietate reglementate de art.1 din Primul Protocolul adiţional la Convenţie, CEDO face o distincţie esenţiala intre dreptul de a continua să primeşti in viitor un salariu intr-un anumit cuantum şi dreptul de a primi efectiv salariul câştigat pentru o perioada in care munca a fost prestată (Lelas c. Croatiei din 20 mai 2010, par. 58), astfel că acordarea acestui premiu anual pentru anii solicitaţi nu mai poate fi acordat atâta timp cât dispoziţiile legale ce au prevăzut acordarea lui nu mai sunt în vigoare. Nu se poate reţine aprecierea reclamanţilor cum că aceste sume au fost suspendate sau amânate, întrucât din nicio dispoziţie legală nu rezultă aplicarea acestor instituţii, din contră legiuitorul în mod expres a dispus anularea acestui premiu anual, făcând modificările legislative menţionate anterior.

Nu este de omis nici faptul că reclamanţii nu au înţeles să aleagă calea prevăzută de legiuitor, în sensul că nu au înţeles să conteste dispoziţiile de încadrare şi salarizare emise de către angajator în baza legilor de salarizare unitară, în situaţia în care erau nemulţumiţi de modul de stabilire a cuantumului brut al salariului, dispoziţiile de salarizare căpătând în acest fel caracter definitiv.

Faţă de aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 109 din Legea 188/1999,  cu raportare la  Legea-cadru nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, Legea nr. 283/2011, OUG nr. 84/2012, OUG nr. 19/2012 şi OUG nr. 103/2013, constatând neîntemeiată acţiunea de faţă,o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată de reclamanţii A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C.

Cu  drept de recurs în 15 zile de la comunicare,  care se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Mai 2015, la Tribunalul Gorj.

.

Domenii speta

Spete similare