Cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă faţă de debitoare. Incheiere contract de prestare servicii.

Potrivit art.3 din Legea nr. 85/2006 „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

1) Insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile:

a) Insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria faţă de creditor, prezumţia este relativă…”

Legiuitorul a stabilit ce se înţelege prin „creditor îndreptăţit” să solicite deschiderea procedurii, în conţinutul art.3 pct.6 din legea privind procedura insolvenţei, si anume că: „Prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile..”.

Cu alte cuvinte, creditorul ce are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, de mai bine de 90 de zile, faţă de patrimoniul debitoarei, nu poate fi obligat a urma calea executării pe dreptul comun, şi a nu aborda calea legii speciale, în condiţiile în care insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor, şi, mai mult, în condiţiile în care prezumţia era relativă, nu au fost produse dovezi în sensul art.1169 Cod civil, ce ar fi infirmat această stare.

Art.3 din Legea nr.85/2006

Art.1169 Cod civil

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la data de 7 aprilie 2011 şi înregistrată cu nr.1355/88/2011, iar la judecătorul sindic sub nr.78/2011, reclamanta - creditoare SC A. SRL a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă cu privire la debitoarea SC V.T.C. SRL.

Motivând cererea, învederează, în esenţă, că între părţi a fost încheiat contractul de prestări servicii nr.167/07.03.2008, în baza căruia creditoarea a efectuat lucrări de construcţii pentru debitoare, iar după o perioadă de colaborare, debitoarea nu a mai achitat facturile emise de creditoare, în valoare totală de 77.227,43 lei, plus penalizări contractuale şi dobânzi.

În drept, reclamanta creditoare şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 26 alin.1 şi art. 31 alin.1 şi alin.2, art.20 lit.e, lit.l din Legea nr. 85/2006.

La data de 18 februarie 2011, pârâta debitoare a formulat contestaţie în temeiul art.33 alin.2 din Legea nr.85/2006, prin care a arătat că, societatea nu se află în incapacitate de plată, debitul solicitat de reclamantă neîndeplinind prevederile art.2 pct.12 din Legea nr.85/2006.

S-a arătat că, pentru factura în valoare de 39.956 lei, creditoarea a formulat acţiune în temeiul OUG nr.119/2007, ce a format obiectul dosarului nr.1783/327/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Tulcea, acesteia, fiindu-i respinsă cererea ca inadmisibilă, prin încheierea pronunţată la data de 21 octombrie 2009.

Prin Sentinţa civilă nr.3356 din 16.09.2011, Tribunalul Tulcea respinge, ca nefondată contestaţia formulată de debitoare, cu consecinţa admiterii cererii formulată de reclamanta - creditoare SC A. SRL, pentru ca, în temeiul art.3 pct.24, raportat la art.1 alin.1, art.31 şi art.33 alin.4 din Legea nr. 85/2006, să se fi dispus deschiderea procedurii de insolvenţă în formă generală faţă de debitoarea SC V.T.C. SRL, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar HM E. I., care s-a dispus a exercita atribuţiile prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006 , precum şi cele care, îi vor fi stabilite de judecătorul sindic, şi orice alte atribuţii care îi revin, cu o retribuţie de 3000 lei + TVA.

Pentru a aprecia de această manieră, judecătorul sindic a reţinut că, între părţi a fost încheiat contractul de prestări servicii nr.167/07.03.2008, în baza căruia, creditoarea a efectuat lucrări de construcţii pentru debitoare, iar pentru încasarea c/val. serviciilor prestate, a emis factura cu nr.7070622/03.03.2008 în sumă de 50.000 lei achitată parţial, iar pentru diferenţa de 35.364,84 lei Judecătoria Tulcea a pronunţat Sentinţa civilă nr.2643/07.10.2009 în dosar nr. 1782/327/2009, prin care pârâta, respectiv debitoarea S.C. V.T.C. S.N.C, a fost obligată şi la plata penalităţilor de întârziere şi la cheltuieli de judecată.

Hotărârea judecătorească, deşi irevocabilă, nu a fost executată, chiar dacă s-a început procedura executării silite, iar debitoarea contestatoare, deşi a depus înscrisuri în apărare, nu a dovedit nici că a efectuat plata şi nici că nu datorează suma pretinsă.

Totodată, s-a arătat că, în susţinerea creanţei, creditoarea reclamantă a invocat şi alte facturi cu nr.7070631/15.04.2008 în valoare de 39.956 lei, factura nr.7070612/05.11.2007 în valoare de 118,40 lei, factura nr.7070630/10.04.2008 în valoare de 788,19 lei pentru care, chiar dacă nu există hotărâre judecătorească de obligare la plată, creanţa este certă, lichidă, exigibilă şi neachitată în sensul Legii nr.85/2006.

Aşa fiind, şi având în vedere că, potrivit art.3 pct.6 Cod pr.civilă, prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei, se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă, de mai mult de 90 de zile, iar potrivit art.3 pct.1 lit.a din Legea nr.85/2006, insolvenţa este prezumată ca fiind vădită, atunci când debitorul, după 90 de zile de scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor, această prezumţie fiind relativă, instanţa de fond a apreciat în sensul admisibilităţii acţiunii.

Se arată că, în speţă, creditoarea a făcut dovada creanţei certe, lichide, exigibile, îndeplinind condiţia valorii prag prevăzută de art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006, iar debitoarea contestatoare, nu a făcut dovada contrară prezumţiei relative, prevăzută de art.3 pct.1 lit.a din Legea nr.85/2006. astfel că s-a respins contestaţia debitoarei ca nefondată şi, în consecinţă, s-a admis cererea de deschidere a procedurii Legii nr.85/2006.

Având în vedere ofertele depuse la dosar, în cauză a fost desemnat, în calitate de administrator judiciar HM E. I., care urmează a exercita atribuţiile prev.de art.20 din Lg.85/2006 şi pe cele care, îi vor fi stabilite de judecătorul sindic, precum şi orice alte atribuţii care îi revin, stabilindu-se o remuneraţie de 3000 lei + TVA.

 Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC V.T.C. SRL Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu motivaţia în esenţă că:

-cererea formulată de creditoare se referă la o creanţă care este sub minimul de 45.000 lei, valoare-prag (art.3 pct.121 – Legea nr.85/2006);

-societatea recurentă nu poate fi în insolvenţă în înţelesul art.3 pct.12 lit.”a” şi „b” din Legea nr.85/2006, deoarece are suficiente fonduri băneşti disponibile, pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile;

-creditoarea SC A. SRL a încercat să fraudeze dispoziţiile legale în materie pentru a-şi încasa creanţa pe care o datorează recurenta, însă deschiderea procedurii insolvenţei nu trebuie confundată cu instituţia executării silite, care are o reglementare specifică şi care, trebuia folosită.

Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Prin Note scrise, HM E. – I., administrator judiciar al recurentei debitoare, solicită respingerea recursului formulat de aceasta ca nefondat, cu motivaţia în esenţă că:

-referitor la susţinerea recurentei că SC A. SRL nu ar deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă – se învederează că asociatul societăţii debitoare, în contestaţia la tabelul preliminar al creanţelor debitoarei, recunoaşte că societatea figurează în evidenţele contabile cu o creanţă în sumă de 77.228,43 lei (anexa 1), astfel că, faţă de recunoaşterea debitului, critica adusă hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei, este nefondată;

- în legătură cu solvabilitatea debitoarei, se precizează că în tabelul preliminar rectificat al creanţelor, la masa credală s-au înscris creditori ce deţin creanţe în sumă totală de 272.223,83 lei (anexa 2), iar creditorii ce nu au fost înscrişi la masa credală au formulat contestaţii la tabelul preliminar, cu valoare de 76.975 lei şi 62.707,16 euro, astfel că nici această critică nu este fondată.

Solicită respingerea recursului, ca nefundat, şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate şi a probatoriului administrat, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esenţă:

Părţile au perfectat contractul de prestări servicii nr.167/07.03.2008, în baza căruia creditoarea a efectuat lucrări de construcţii pentru debitoare, iar pentru încasarea contravalorii serviciilor prestate:

-a emis factura nr.7070622/03.03.2008 în valoare de 50.000 lei, achitată parţial, situaţie de fapt urmare căreia, pentru diferenţa în sumă de 35.364,84 lei Judecătoria Tulcea a pronunţat Sentinţa civilă nr.2643/07.10.2009 în dosar nr.1782/327/2009, de obligare a debitoarei la plata penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor de judecată;

-a emis facturile nr.7070631/15.04.2008 în valoare de 39.956 lei, nr.7079612/05.11.2007 în valoare de 118,40 lei şi nr.7070630 din 10.04.2008 în valoare de 788,19 lei, pentru care nu există hotărâre judecătorească, însă faţă de probatoriul administrat în conformitate cu art.1169 Cod civil, creanţa apare ca fiind certă, lichidă, exigibilă şi neachitată în sensul Legii nr.85/2006.

În atare situaţie, cum procedura colectivă poate fi deschisă, de „lege lata”, fie la cererea debitorului, fie la cererea unuia sau mai multor creditori ai acestuia, care au o creanţă certă, lichidă, exigibilă şi neachitată de debitor timp de cel puţin 30 de zile, cel din urmă fiind prezumat a fi în stare de insolvenţă, Curtea apreciază că, în mod legal şi temeinic, în analiza cauzei, instanţa de fond a examinat dispoziţiile cuprinse în art.3 din Legea nr.85/2006.

Astfel, potrivit art.3 „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

1) Insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile:

a) Insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria faţă de creditor, prezumţia este relativă…”

Faţă de conţinutul textelor de lege sus-citate, reţine Curtea că, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a apreciat în sensul că debitoarea contestatoare nu a făcut dovada contrară prezumţiei relative, sarcina incumbându-i, aceasta în condiţiile în care, potrivit art.3 pct.3 din Legea nr.85/2006: „Procedura colectivă este procedura în care creditorii recunoscuţi participă împreună la urmărirea şi recuperarea creanţelor lor, în modalităţile prevăzute de prezenta lege”.

De altfel, reţine Curtea că legiuitorul a înţeles a stabili ce se înţelege prin „creditor îndreptăţit” să solicite deschiderea procedurii, în conţinutul art.3 pct.6 din legea privind procedura insolvenţei arătând că: „Prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile..”, ori, în acest caz, şi funcţie de textele de lege sus-citate, apreciază Curtea că, în cauză, nu pot fi reţinute susţinerile recurentei potrivit cărora „Legea insolvenţei nu reprezintă o cale de recuperare a eventualelor creanţe”.

Cu alte cuvinte, creditorul ce are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, de mai bine de 90 de zile, faţă de patrimoniul debitoarei, nu poate fi obligat a urma calea executării pe dreptul comun, şi a nu aborda calea legii speciale, în condiţiile în care insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor, şi, mai mult, în condiţiile în care prezumţia era relativă, nu au fost produse dovezi în sensul art.1169 Cod civil, ce ar fi infirmat această stare.

Nici susţinerile recurentei referitoare la împrejurarea că „Creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă”, nu pot fi primite de Curte, atât timp cât:

-creditorul a produs dovezi în sensul art.379 alin.3 Cod pr. civilă, privind faptul că datoriile sunt certe, existenţa lor fiind neîndoielnică, rezultând din însuşi actul de creanţă – facturi fiscale – recunoscute de el, precum şi din hotărâri judecătoreşti – Sentinţa civilă nr.2643/07.10.2009 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosar nr.1732/327/2009;

-creditorul se află în posesia unei creanţe lichide, astfel cum precizează art.379 alin.4 Cod pr.civilă, odată ce câtimea creanţei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă, sau a altor acte – hotărâri judecătoreşti – recunoscute de debitor, opozabile lui în baza unor dispoziţii legale, sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă, prin această determinare, ar fi nevoie de calcule deosebite;

-este îndeplinită şi condiţia exigibilităţii creanţei, atât timp cât, ea rezultă din ajungerea datoriei la scadenţă.

În referire la motivul de recurs privind faptul că „cererea formulată de creditoare se referă la o creanţă care este sub minimul de 45.000 lei valoare prag pentru care se poate introduce o cerere pentru deschiderea procedurii”, Curtea apreciază în sensul respingerii acestor susţineri, atât timp cât, potrivit art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006, „Valoarea prag reprezintă cuantumul minim al creanţei , pentru a putea fi introdusă cererea creditoarei. Aceasta este de 45.000 lei …”, iar, în speţă, s-au produs dovezi în sensul art.1169 Cod civil, din care rezultă că intimata SC A. SRL figurează în evidenţele contabile ale debitoarei cu o creanţă ce se circumscrie sumei de 77.228,43 lei.

De neprimit, apreciază Curtea, este şi motivul de recurs privind „Solvabilitatea debitoarei”, atât timp cât, potrivit Tabelului preliminar rectificat al creanţelor, la masa credală s-au înscris creditori ce deţin creanţe în sumă totală de 272.223,83 lei, astfel cum rezultă din Notele scrise depuse la dosar de administratorul judiciar desemnat HM E. – I.

Pentru toate considerentele sus-expuse, şi având în vedere textele legale sus-citate, Curtea apreciază că, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a respins contestaţia debitoarei ca nefondată şi a admis cererea de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de debitoare, astfel că, deoarece nu există motive pentru reformarea hotărârii recurate, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare