Posibilitatea valorificării veniturilor brute obţinute în perioada 01.07.1977 – 01.01.1991.

Distincţia prevăzută de art. 165 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 între veniturile brute şi nete are ca obiectiv facilitarea preluării de către casele de pensii a datelor din carnetele de muncă, pornind de la realitatea consemnării în acestea a veniturilor nete în perioada 1.07.1977 – 1.01.1991, dar aceasta nu înseamnă că pentru această perioadă a fost modificat modul de calcul al punctajului anual prevăzut de art. 96 alin. 2 din Legea nr. 263/2010.

Utilizarea la stabilirea punctajelor lunare a veniturilor nete realizate în perioada 1.07.1977 – 1.01.1991 presupune preluarea datelor corespunzătoare din carnetele de muncă, dar nu împiedică utilizarea veniturilor brute odată ce acestea sunt cunoscute.

Prin art. 165 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 263/2010, legiuitorul nu a intenţionat să excludă raportarea veniturilor brute realizate la salariile medii brute, potrivit art. 96 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, ci doar să faciliteze calculul punctajelor lunare atunci când singurele date disponibile cuprind veniturile nete, caz în care raportarea acestora se face la salariile medii nete.

Legea nr. 263/2010

I. Sentinţa apelată:

Prin sentinţa civilă nr. 3559/17.09.2013, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată la 16.07.2013 de reclamantul SŞ în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea şi a obligat pârâta să emită o nouă decizie în favoarea reclamantului cu luarea în considerare a adeverinţei nr. A/12.12.2012 emisă de SC SO S.A. în privinţa veniturilor menţionate la rubricile „venit pentru ore suplimentare” şi „venit pentru munca în acord”. De asemenea, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantului diferenţa dintre pensia cuvenită în urma recalculării în sensul mai sus arătat şi pensia efectiv încasată, conform art. 107 alin. 5 din Legea nr. 263/2010 până la data emiterii noii decizii de recalculare a pensiei şi a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata diferenţei de pensie aferentă perioadei 16.07.2010 – 18.12.2012.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele:

În baza Deciziei nr. D/25.01.2013, în urma examinării actelor dosarului de pensionare înregistrat la nr. 263/2010, a fost admisă cererea de  pensionare a reclamantului. În sus-menţionata decizie s-a precizat că Adeverinţa nr. A/12.12.2012 emisă de SO SA nu s-a valorificat deoarece veniturile brute realizate nu se regăsesc în Anexa nr. 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 aprobate prin H.G. Nr.257/2011, ca fiind sporuri cu caracter permanent.

La data de 14.02.2013, reclamantul a contestat Decizia nr. D/25.01.2013. Prin Hotărârea nr. H/01.07.2013 a Comisiei de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, s-a dispus respingerea ca nefondată a contestaţiei formulate, arătându-se că sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea şi/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. 2 din Legea 263/2010, aprobate prin H.G. 257/2011, sunt cele prevăzute în Anexa nr. 15.

 Se constată că din Adeverinţa nr. A/12.12.2012 emisă de SO SA, reclamantul a realizat şi venituri pentru ore suplimentare precum şi venituri pentru munca în acord, venituri pentru care s-au reţinut şi virat contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale.

Trebuie arătat că, potrivit Legii nr. 3/1977,  nu exista obligaţia salariatului de a vira contribuţia pentru pensia de asigurări sociale, această obligaţie revenind numai angajatorului. Ulterior, Legea nr. 19/2000 a instituit obligaţia virării acestei contribuţii de asigurări sociale atât pentru angajator, cât şi pentru angajat, reglementând şi posibilitatea recalculării pensiei prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia.

Din formularea art. 3 din Legea nr. 3/1977 rezultă că acest act normativ stabilea dreptul la pensie potrivit principiului contributivităţii, pe care însă nu-l nominalizează în mod expres, nominalizare ce s-a realizat prin art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, potrivit cu care sistemul de asigurări sociale român este guvernat de principiul contributivităţii, care a fost apoi preluat de Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii public, prin art. 2 lit. c).

Or, conform art. 8, 9 şi 117 din Legea nr. 57/1974 şi art. 4 şi 5 din Legea nr. 2/1983 cu privire la principiile de bază ale perfecţionării sistemului de retribuire a muncii şi de repartiţie a veniturilor oamenilor muncii, care reglementa lucrul în acord global şi instituia forma de retribuire prin acord global, veniturile realizate prin munca în acord global nu aveau natura unor sporuri, ci, la acea vreme, ele reprezentau însăşi o formă de retribuire.

În acelaşi timp dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 3/1977 prevedeau că baza de calcul al pensiei o constituie retribuţia tarifară, text ce a fost modificat ulterior prin Legea nr. 49/1992, prin care baza de calcul al pensiei a fost extinsă, în sensul că la stabilirea drepturilor de pensionare erau avute în vedere salariul de bază şi o serie de sporuri sau indemnizaţii ce nu intraseră anterior în această bază.

Ca atare, veniturile obţinute în acord de către reclamant în respectiva perioadă aveau caracter permanent, pentru care s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale, astfel cum atestă însăşi emitenta potrivit Adeverinţei nr. A/12.12.2012 emisă de SO SA.

Totodată, se observă că, potrivit Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, veniturile obţinute în sistemul de salarizare în acord global erau avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie.

Astfel, potrivit art. 21 alin. 1) lit. b din Legea nr. 3/1977: „media retribuţiilor tarifare lunare care se ia în considerare la calcularea pensiei se stabileşte pe baza: b) retribuţiei tarifare de încadrare, corespunzătoare la 204 ore, pentru cei retribuiţi cu ora, inclusiv pentru personalul care lucrează în acord”.

Cât priveşte enumerarea ce se regăseşte în textul  hotărârii executivului României, trebuie arătat că Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 prin care au fost aprobate Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, fiind dată în aplicarea acestei legi, nu trebuie să încalce principiul fundamental al contributivităţii, cu neluarea în calcul a tuturor formelor de retribuire a muncii, anterior datei de 1 aprilie 2001.

Regimul juridic al prelungirii timpului de lucru a fost reglementat iniţial prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1546/1952, care prevedea că ministerele de resort, de comun acord cu uniunea sindicală respectivă, vor putea aproba şantierele de construcţii şi montaj pentru care se admite program normal de lucru, până la 10 ore pe zi, iar în cazuri excepţionale, prelungirea zilei de lucru peste 10 ore pe zi, conform art. 2 din această hotărâre, orele efectuate în aceste condiţii urmând a fi considerate şi plătite ca ore normale.

Ulterior, prin Legea nr. 10/1972, a fost adoptat Codul muncii al R.S.R., care în art. 116 prevedea că în construcţii, în industria forestieră, în agricultură, precum şi în alte activităţi cu condiţii specifice, durata zilei de muncă poate fi mai mare, în condiţiile şi limitele stabilite prin hotărâre a Consiliului de Miniştri, de comun acord cu Uniunea Generală a Sindicatelor.

Potrivit art. 120 din fostul Cod al muncii, orele în care o persoană prestează munca peste durata normală a timpului de lucru sunt ore suplimentare şi se compensează cu timp liber corespunzător, iar dacă munca astfel prestată nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, orele suplimentare se vor retribui cu un spor de 50% sau 100%, în condiţiile reglementate de acelaşi cod.

Aceste dispoziţii au fost preluate şi de Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, care în art. 71 prevedea că personalul care lucrează peste durata normală a zilei de muncă sau în zilele de repaus săptămânal ori în alte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează are dreptul să fie retribuit dacă nu i s-a asigurat, în compensare, timpul liber corespunzător.

Prin urmare, veniturile realizate din munca prestată peste programul normal de lucru, potrivit dispoziţiilor legale mai sus arătate, sunt venituri cu caracter tarifar, care trebuie luate în considerare la stabilirea bazei de calcul al pensiei datorate pentru munca depusă.

Trebuie subliniat faptul că pentru aceste sume încasate s-a plătit contribuţia la asigurările sociale de stat, deoarece Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuţia pentru asigurări sociale de stat prevedea această sarcină asupra câştigului brut realizat de personalul salariat, fără nicio distincţie.

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că dreptul la pensie este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieţii individului, acesta fiind obligat prin lege să contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual raportat la nivelul venitului realizat. Corelativ, se naşte obligaţia statului ca în perioada pasivă a vieţii individului să îi plătească o pensie al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivităţii, cele două obligaţii fiind intrinsec şi indisolubil legate (Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010).

De altfel, în interesul legii, Î.C.C.J. a statuat că sumele plătite pentru munca prestată de foştii salariaţi in regim de lucru prelungit se au in vedere la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, (Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010), iar formele de retribuire obţinute in acord global vor fi luate in considerare la stabilirea si recalcularea pensiilor din sistemul public, daca au fost incluse in salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii. (Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011).

Mai mult, prin Decizia nr. 19/10 decembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie, în interesul legii, a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi pct. V din Anexa la O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislaţiei anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.

Sunt reţinute şi prevederile art. 107 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, pensia poate fi recalculată prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia şi în egală măsură, această prevedere este aplicabilă şi în cazul în care nu s-au valorificat în cadrul unui stagiu de cotizare, anumite date cu privire la veniturile reale obţinute de beneficiar, fiind vorba de o valorificare incorectă a stagiului de cotizare respectiv.

Date fiind argumentele prezentate, tribunalul a admis acţiunea în parte, obligând pârâta sa emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului, cu includerea in baza de calcul si a veniturilor menţionate la rubrica "venit pentru munca in acord" si "venit pentru ore suplimentare", conform adeverinţei nr. A/12.12.2012 emisa de SC SO SA.

Conform prevederilor art. 107 alin.3 din Legea nr. 263/2010, pensia poate fi recalculată, prin adăugarea veniturilor şi/sau stagiilor de cotizare prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.

Potrivit prevederilor art. 107 alin.5 din aceeaşi lege: „Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin.3…se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.”

Instanţa a reţinut că, în speţă, contestatorul s-a adresat cu cerere de recalculare a pensiei la data de 19.12.2012, aşa după cum rezultă din copia acesteia aflată la dosarul cauzei. Aşa fiind, instanţa a obligat pârâta să-i plătească reclamantului diferenţa dintre pensia cuvenită în urma recalculării în sensul mai sus arătat şi pensia efectiv încasată, conform prevederilor art. 107 alin. 5 din Legea nr. 263/2010 şi până la data emiterii noii decizii de recalculare a pensiei, respingând ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la a-i plăti diferenţa de pensie aferentă perioadei 16 iulie 2010- 18 decembrie 2012.

II. Apelul:

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea.

În motivarea cererii de apel, pârâta a arătat că veniturile care fac obiectul acţiunii nu constituie sporuri cu caracter permanent conform Anexei nr. 15 a HG nr. 257/2011. de asemenea, veniturile brute nu pot fi valorificate, potrivit art. 165 din Legea nr.263/2010

Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

III. Analiza apelului:

1. Potrivit adeverinţei nr. A/12.12.2012 emisă de SC [...] SA, reclamantul a obţinut venituri pentru ore suplimentare şi pentru munca în acord în perioada octombrie 1979 – martie 2001.

Potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1, se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.

Prin decizia ÎCCJ în interesul legii nr. 19/2012, obligatorie pentru instanţe potrivit art. 3307 alin. 4 C. proc. civ., s-a stabilit că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şi reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat îl reprezintă contribuţiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat.

De asemenea, prin decizia ÎCCJ în interesul legii nr. 19/2011 s-a stabilit că formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

În cuprinsul adeverinţei în cauză este menţionat expres că unitatea a reţinut şi a virat cota de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Prin urmare, intimatul reclamant este îndreptăţit la valorificarea adeverinţei mai sus menţionate, aplicându-se principiul contributivităţii prevăzut de art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010.

2. În ceea ce priveşte faptul că adeverinţa care face obiectul cauzei atestă pentru întreaga perioadă veniturile pentru ore suplimentare şi pentru munca în acord sub forma unor sume brute, se reţine că art. 165 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 prevede că, „la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.”

Această distincţie are ca obiectiv facilitarea preluării de către casele de pensii a datelor din carnetele de muncă, pornind de la realitatea consemnării în acestea a veniturilor nete în perioada 01.07.1977 – 01.01.1991. Aceasta nu înseamnă însă că, pentru această perioadă, a fost modificat modul de calcul al punctajului anual prevăzut de art. 96 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia „punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică”. O dispoziţie similară a fost prevăzută şi de art. 78 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, text la care s-a raportat chiar şi art. 2 din OUG nr. 4/2005 în vederea recalculării pensiilor stabilite până la 1.04.2001, în baza Legii nr. 3/1977.

Astfel, la calcularea punctajului lunar şi apoi anual şi mediu anual, în aplicarea principiului contributivităţii, se porneşte întotdeauna, în principiu, de la venitul brut, asupra căruia a fost calculată contribuţia la fondul de asigurări sociale de stat. Pentru perioada 1.07.1977 – 1.01.1991, reflectată în carnetele de muncă sub forma veniturilor nete, legiuitorul a prevăzut la art. 165 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 un mecanism de informare a destinatarilor legii în scopul de a se evita un eventual refuz de valorificare a datelor privind veniturile nete înscrise în carnetele de muncă, fără însă ca prin aceasta să se ajungă la trunchierea principiului contributivităţii şi la diminuarea nejustificată a punctajelor lunare.

Aşa fiind, legiuitorul a prevăzut, cu titlu excepţional pentru perioada amintită, obligaţia caselor de pensii de a calcula punctajele lunare pornind de la veniturile nete înscrise în carnete de muncă, însă cu respectarea şi în acest caz a art. 96 alin. 2 din lege, ceea ce presupune în acest caz raportarea veniturilor nete realizate la venitul mediu net, punctajul lunar fiind acelaşi cu cel rezultat din determinarea pe baza veniturilor nete a celor brute, urmată de efectuarea raportului prevăzut de acest text de lege dintre veniturile brute şi câştigul salarial mediu brut lunar.

Un argument suplimentar în acest sens este şi că în Anexa nr. 7 a Legii nr. 263/2010 sunt prevăzute salariile medii anuale atât brute, cât şi nete. Or menţionarea inclusiv a salariilor medii brute dovedeşte că legiuitorul nu a intenţionat să excludă raportarea veniturilor brute realizate la salariile medii brute, potrivit art. 96 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, ci doar să faciliteze calculul punctajelor lunare atunci când singurele date disponibile cuprind veniturile nete, caz în care raportarea acestora se face la salariile medii nete.

În concluzie, utilizarea la stabilirea punctajelor lunare a veniturilor nete realizate în perioada 01.07.1977 – 01.01.1991 presupune preluarea datelor corespunzătoare din carnetele de muncă, dar aceasta nu împiedică utilizarea veniturilor brute odată ce acestea sunt cunoscute, cum se întâmplă în cazul în care pensionarul este în măsură să prezinte o adeverinţă din care să rezulte aceste venituri brute, cum a făcut reclamantul din cauza de faţă, care a prezentat adeverinţa  nr. A/12.12.2012 emisă de SC SO SA.

Constatând astfel că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt şi a făcut o corectă aplicare a legii, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge apelul formulat în cauză ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare