Titlu: Legea 10/2001. Acţiune introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. Prematuritate.

TRIBUNALUL CONSTANŢA

SECŢIA I CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR.866

Şedinţa publică din  06 mai 2015

PREŞEDINTE – ...

Grefier – ...

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ..., cu domiciliul procesual ales la ..., în contradictoriu cu pârâţii ...,  cu sediul în …, având ca obiect Legea nr.10/2001.

Procedura este legal îndeplinită cu  respectarea dispoziţiilor art.157 şi următoarele Cod procedură civilă.

La apelul nominal făcut în şedinţă se prezintă: -  pentru reclamantă avocat ..., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 0071980/2013 depusă la dosar (fila 5, dosarul Judecătoriei Constanţa); - pentru  pârâţii se prezintă avocat ... , în baza împuternicirii avocaţiale nr.10243/2014 depusă la dosar (fila 31, dosarul Judecătoriei Constanţa).

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de şedinţă prin care se arată obiectul, părţile, stadiul pricinii şi modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, învederându-se că  la dosarul cauzei s-a depus de către pârâţii note de şedinţă prin care s-a invocat excepţia prematurităţii introducerii acţiunii,  după care:

Instanţa acordă cuvântul pe excepţia prematurităţii introducerii acţiunii.

Reprezentantul pârâţilor pune concluzii de admiterea excepţiei prematurităţii introducerii acţiunii conform Deciziei Inaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie nr.5/2015 care a statuat faptul că toate acţiunile introduse după intrarea în vigoare a Legii nr.165/2013 sunt premature.  Cu cheltuieli de judecată.

Apărătorul reclamantului solicită respingerea excepţiei prematurităţii acţiunii având în vedere că pârâţii au comunicat în anul 2005 în care comunică că soluţionarea notificării se va efectua în 10 zile şi de atunci au trecut 10 ani. Chiar pe obligaţia de a face se poate primi acţiunea.

Instanţa rămâne în pronunţare pe excepţia prematurităţi introducerii acţiunii.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată sub nr. 38691/118/2014 reclamanta ... a solicitat ca în contradictoriu cu pîrîţii ... şi ... să se dispună obligarea pîrîţilor să îi restituie în natură a imobilului situat în ... compus din construcţie şi teren de 143 mp, iar în subsidiar acordarea de despăgubiri, obligarea pîrîtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că, prin actul de vînzare cumpărare autentificat sub nr. 12791/1973, împreună cu soţul său ... (ulterior decedat), construcţia situată în ..., prin decizia nr. 392/1986 imobilul  a trecut în proprietatea statului cu plata contravalorii construcţiei; a mai arătat că deşi a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, cererea sa a fost înaintată Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 10/2001, însă nu a fost soluţionată până în prezent.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 conform precizărilor depuse la fila 25.

În probaţiune, reclamantul a depus în copie înscrisuri.

Prin întâmpinare, pîrîţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicită respingerea cererii.

Prin sentinţa civilă nr. 1132/6.02.2015 Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei şi a dcelinat cauza la Tribunalul Constanţa

În şedinţa din data de 6.05.2015 instanţa, din oficiu, a invocat excepţia prematurităţii acţiunii.

Potrivit art 248 c.pr.civ. „Instanta se va pronunta mai intii asupra exceptiilor de procedura precum si asupra celor de fond care fac inutilă, in totul sau in parte cercetarea in fond a cauzei „

Analizînd actele dosarului instanţa constată că prin notificarea nr. 496/2001 reclamanta a a solicitat, în baza dispoziţiilor art 21 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului situat în în ... ....

Imobilul a fost dobîndit de către reclamantă împreună cu soţul său prin actul de vînzare cumpărare nr. 12791/1973, iar prin decizia nr. 392/1986 acesta a trecut în proprietatea Statului în baza Decretului nr. 223/1974.

Potrivit art. 33 din Legea nr. 165/2013 „Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a)în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri; b)în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri; c)în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri. (2)Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.”

Conform art 34 din Legea nr. 165/2013 „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.(2)În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.”

Din textul de lege citat mai sus instanţa reţine faptul că legiuitorul a înţeles să suspende pe o perioada de timp de 12, 24 sau 36 de luni, începînd cu data de 1.01.2014, toate acţiunile judecătoreşti prin care persoanele îndreptăţite solicitau soluţionarea notificărilor lăsate în nelucrare de către unităţile notificate.

Acest aspect rezultă în mod neechivoc din reglementările citate mai sus, unitatea deţinătoare avînd la dispoziţie un termen înăuntrul căruia trebuie să soluţioneze notificarea şi, numai în măsura în care nu emite decizia în termenul legal, notificatorul se poate adresa justiţiei, la rîndul său, într-un termen de 6 luni.

Instanţa va avea în vedere şi decizia Curţii Constituţionale a Romaniei nr. 88/2014 prin care s-a constat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

Per a contrario, dispoziţiile legii sunt constituţionale în măsura în care se aplică cererilor introduse pe rolul instanţelor de judecată după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.

Totodată, Tribunalul apreciază că prin aplicarea Legii nr. 165/2013 nu sunt încălcate dispoziţiile art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.

Potrivit art.1 din Protocolul nr.1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale".

Pentru a se aprecia dacă s-a  încălcat dreptul unei persoane la proprietate Curtea Europeana  Drepturilor Omului a statuat că trebuie verificate mai multe cerinţe şi anume, dacă persoana respectivă a avut un „bun” în sensul art 1 din Protocolul nr. 1, dacă există o ingerinţă a statului în exercitarea dreptului asupra bunului ce are ca efect privarea totală sau parţială de bun a  persoanei respective şi dacă ingerinţa statului este proporţională cu scopul urmărit în sensul de a se păstra un just echilibru, o proporţionalitate între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.

În cauza … contra României, Curtea a reţinut că, atîta timp cît nicio instanţă sau autoritate administrativă internă nu a recunoscut doamnelor …, în mod definitiv, dreptul la restituirea apartamentului în litigiu, acesta nu reprezintă un „bun actual”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, de care reclamantele ar putea să se prevaleze. Faţă de acest aspect, Tribunalul reţine că nici în cazul de faţă reclamanta nu are un bun în sensul Convenţiei, atîta timp cît nicio instanţă sau autoritate administrativă internă nu a recunoscut, în mod definitiv, reclamantei dreptul la restituirea terenului în discuţie.

Avînd în vedere, însă, că în cazul reclamantei procedura prealabilă emiterii dispoziţiei nu a fost finalizată, Tribunalul apreciază că aceasta are o „speranţă legitimă” pentru a obţine utilizarea efectivă a unui drept de proprietate.

Reţinînd că reclamanta are o speranţă legitimă, trebuie analizat dacă a existat o ingerinţă din partea statului, respectiv dacă art. 7 din Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România constituie o încălcare a dreptului reclamanţtei de a obţine dispoziţia în baza Legii nr. 10/2001.

Instanţa apreciază că în acest caz, respectiv cel în care s-a suspendat accesul la o instanţă de judecată pe perioada parcurgerii procedurii administrative, s-a produs o încălcare a dreptului reclamanţilor de a obţine utilizarea efectivă a unui drept de proprietate.

Cerinţa care mai trebuie verificată pentru a stabili dacă măsura aplicată de stat prin dispoziţiile Legii nr. 165/2013 este în concordanţă cu prevederile Convetiei pentru Apararea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, deci dacă este legală, şi dacă se respectă justul echilibru între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.

Aplicînd aceste principii în speţă, instanţa apreciază că ingerinţa este una legală, iar prevederile Legii nr. 165/2013 sunt  suficient de accesibile, precise şi previzibile în aplicarea lor, stabilindu-se cît se poate de clar o procedură administrative în domeniul restituirii proprietăţilor preluate abuziv, precum şi momentul pînă la care operează această suspendare.

În mod indubitabil, scopul Legii 165/2013 este subsumat utilităţii publice, respectiv unui interes general ale comunităţii, legat de necesitatea inventarierii prealabile a bunurilor aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unităţii administrativ-teritoriale, care pot face obiectul restituirii şi, implicit, al recunoaşterii dreptului de proprietate, pe fiecare unitate administrativ-teritorială.

De remarcat în acest sens este şi opinia Curtii Europene a Drepturilor Omului care în cauza …contra Lituaniei ( paragraful 83) a arătat că „De asemenea, o ampla marja de apreciere este de obicei lasata statului pentru ca acesta sa poata lua masuri de ordin general in domeniul economic si social. Datorita unei cunoasteri directe a societatii lor si a nevoilor acesteia, autoritatile nationale sunt in principiu mai in masura decit judecatorul international sa hotarasca ceea ce este de interes public in domeniul economic sau social. Curtea respecta in principiu modul in care statul concepe imperativele de interes public, cu exceptia situatiei in care judecata sa se dovedeste « in mod evident lipsita de baza rationala » (vezi, de exemplu, …. impotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, Volum 1997-VII, § 80, si …, citat mai sus, § 52).”

In ceea ce priveşte raportul de proporţionalitate dintre interesul general şi cel al apărării dreptului de proprietate instanţa apreciază că s-a păstrat un just echilibru între cele doua cerinţe.

Prin urmare dreptul fundamental de proprietate al reclamantei nu a fost afectat în substanţa sa, ci realizarea acestui drept a fost amînată pe o perioadă determinată în timp.

În consecinţă, instanţa apreciază că în cauză nu a existat o încălcare a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.

Excepţia de prematuritate a dreptului este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie şi constă în aceea că dreptul  care se invoca nu este actual.

Or, aşa cum am arătat mai sus, dreptul la acţiune nu este actual, acesta putînd fi exercitat după expirarea termenelor stabilite de art 33 din Legea nr. 165/2014.

Pentru cele expuse mai sus, instanţa va admite excepţia prematurităţii acţinii şi va respinge acţiunea ca prematur formulată.

Avînd în vedere faptul că în urma demersului său judiciar reclamanta a căzut  în pretenţii, fiind în culpă procesuală, în baza art 453 c.pr.civ Tribunlaul va obliga reclamanta la plata către pîrîţi a sumei de 540 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentînd onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia prematurităţii acţiunii.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul ..., cu domiciliul procesual ales la ..., în contradictoriu cu pârâţii ... şi …,  cu sediul…, ca prematură.

Obligă reclamantul la plata către pârâţi a sumei de 540 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 6.05.2015.

PREŞEDINTE GREFIER

... ...

Tehnored.jud.

6 ex./14.05.2015

Domenii speta

Spete similare