Acţiune pauliană.

Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 22.04.2013 sub nr. 4526/311/2013, reclamanta C. V., în contradictoriu cu pârâţii V. I. şi V.M. D., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa pe calea acţiunii revocatorii, să se constate inopozabilitatea faţă de reclamantă a vanzarii-cumpararii realizata intre parati in temeiul Sentintei civile nr. 9737/17.10.2012, pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr. 3000/311/2012, irevocabila, cu cheltuieli de judecată

În fapt, reclamanta a arătat că este creditoarea pârâtului V. I., în baza sentinţei civile nr. 2037/16.06.2011 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani in dosarul nr. 1053/223/2011. În vederea executării silite a debitorului, a formulat cerere către BEJ P. G., care a început executarea prin dosarul de executare nr. 116/9722/311/2011. Debitorul deţinea gospodăria din comuna Strejeşti, compusă din casă de locuit şi terenuri cuprinse în titlul de proprietate nr. 15181/14/21.02.2000 emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Olt. Aceste bunuri sunt în posesia debitorului de pe urma părinţilor acestuia, V.G. şi V.M., decedaţi.

În temeiul sentinţei civile nr. 2037/16.06.2011 şi a procesului verbal de cheltuieli întocmit de BEJ P. G., debitorul a fost somat la data de 01.09.2011 (primită la 07.09.2011) ca în termen de 1 zi să achite suma de 35.422,71 lei.

Debitorul nu numai că nu s-a conformat somaţiei de plată, dar ulterior la data de 10.10.2011 (după cum rezultă din sentinţa nr. 9737/17.10.2012) a încheiat un înscris sub semnătură privată prin care a vândut fiului lui, V. M. D. toate bunurile pe care le deţinea în proprietate.

Executarea silită asupra imobilelor nu a putut continua, întrucât terenurile erau trecute în titlul de proprietate emis pe numele părinţilor debitorului, iar gospodăria era edificată tot de aceştia.

Deşi executorul judecătoresc a făcut adresă la Primărie pentru a se comunica dacă s-a dezbătut succesiunea părinţilor debitorului, nici un asemenea act nu a fost înregistrat în evidenţele lor, motiv pentru care la data de 12.06.2012 a formulat acţiune oblică prin care a solicitat să se constate deschisă succesiunea autorilor V. M. şi V. G., componenţa masei succesorale, să se constate calitatea de unic moştenitor a pârâtului V. I., în calitate de descendent de gradul I al autorilor sus menţionaţi, tocmai pentru a putea continua executarea silită.

Pe parcursul cercetărilor judecătoreşti, pârâtul (prin fiul său, care s-a prezentat la termenele de judecată) a depus la dosarul cauzei certificatele de moştenitor nr. 124/20.11.2009, 116/08.02.1991, precum şi sentinţa civilă nr. 9737/17.10.2012, ocazie cu care reclamanta a luat la cunoştinţă de vânzarea efectuată în frauda sa.

Articolul 1562 din Codul civil prevede posibilitatea creditorilor de a cere să fie declarate inopozabile faţă de ei  actele frauduloase făcute de debitor în frauda dreptului lor, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate.

Pentru a se putea intenta acţiunea revocatorie este necesar să fie îndeplinite mai multe condiţii:

1. Prima condiţie este că actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, constând în aceea că debitorul şi-a cauzat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate.

În cauză, această condiţie este îndeplinită pentru că prin contractul de vânzare-cumpărare au fost înstrăinate toate bunurile imobile pe care debitorul le avea în proprietate, devenind astfel insolvabil, ulterior emiterii somaţiei de plată.

Este neîndoios că în speţă actul atacat i-a creat un prejudiciu, constând în imposibilitatea sa de a-şi încasa creanţa certă, lichidă şi exigibilă.

2. A doua condiţie pentru promovarea acţiunii revocatorii este frauda debitorului, constând în aceea că a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor, adică şi-a dat seama că prin încheierea acelui act şi-a creat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate, lucru cert în cauză, mărturie stând în acest sens modalitatea aleasă de debitor în scopul sustragerii de la executarea silită a imobilelor din litigiu, întocmind formalităţile de vânzare a acestora la scurt timp după data când avea obligaţia de restituire a împrumutului şi ştia că este urmărit silit, fiind înştiinţat de aceasta prin somaţia primită cu confirmare de primire la data de 7 septembrie 2011.

3. A treia condiţie pentru promovarea acţiunii revocatorii este că trebuie să existe o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, şi această condiţie fiind îndeplinită.

Creanţa este certă atunci când existenţa ei este fermă, neechivocă, potrivit art. 379 al. 3 din C.proc.civ. „Creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”;

La alineatul 4 al aceluiaşi articol se arată că „Creanţa este lichidă atunci când are un cuantum foarte bine determinat, când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală”.

Cu privire la condiţia ca această creanţă să fie exigibilă, aceasta înseamnă o creanţă cu scadenţa împlinită, deci a cărei executare, dacă nu s-a realizat de bunăvoie, poate fi cerută imediat de către creditor.

Prin urmare sunt îndeplinite toate condiţiile pentru exercitarea acţiunii revocatorii, inclusiv cea care impune complicitatea terţului la frauda debitorului care a încheiat actul juridic pentru a-l prejudicia pe creditor, cumpărătorul V.M. D. acţionând negreşit în contra intereselor reclamantei în calitate de creditor, el având cunoştinţă de existenţa datoriei datorită gradului de rudenie apropiat, fiind fiul vânzătorului debitor.

Pentru aceste motive, reclamanta a solicitat admiterea acţiunii cu consecinţa constatării inopozabilităţii fata de ea a vanzarii-cumpararii realizata intre parati in temeiul Sentintei civile nr. 9737/17.10.2012 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr. 3000/311/2012, irevocabila, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

În drept, s-au invocat disp. art. 1562 şi urm. C.civ., art. 451 C.p.c., orice alte dispoziţii legale incidente.

Ca probe a indicat interogatoriu pârâţi, înscrisuri, martori. A ataşat în copie actele menţionate în cuprinsul cererii (filele 6-19, 29-33).

La solicitarea instanţei, reclamanta a depus precizare la data de 21.05.2013, în sensul că solicită audierea martorilor R. E. şi F. M., indicând domiciliile pentru citare.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâţii, legal citati, au depus întâmpinare la termenul din 31.10.2013, prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivare, au arătat că pentru a putea fi admisă în principiu acţiunea revocatorie, reclamanta ar trebui să facă dovada certă că pârâtul-debitor nu mai deţine nici un fel de bunuri şi venituri prezente sau viitoare care să poată fi executate pentru realizarea creanţei reclamantei-creditoare, cu condiţia dovedirii şi a celorlalte condiţii de admisibilitate a cererii, legate de frauda debitorului şi complicitate la frauda terţului, astfel că pentru a putea promova o astfel de acţiune trebuie îndeplinite cumulativ toate condiţiile prevăzute de lege.

Astfel, pârâtul deţine şi alte bunuri în proprietate, creditoarea făcând acte de executare pe terenul pe care el îl deţine cu contract de vânzare-cumpărare. Prezumţia de fraudă este determinată numai în condiţiile unui preţ derizoriu iar această dovadă nu a fost produsă. Vânzarea imobilelor s-a făcut în scopul achitării unor datorii, achitând reclamantei suma de 8000 lei din cea datorată conform sentinţei pronunţată de Judecătoria Drăgăşani, aceasta asigurându-l că-i va da un răgaz necesar pentru a strânge restul datoriei. Existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile nu este suficientă pentru revocarea unui act de înstrăinare, necesară fiind starea de insolvabilitate, creditoarea nefăcând suficiente diligenţe pentru această dovadă dat fiind că pârâtul deţine şi alte imobile.

Nu este îndeplinită nici condiţia cu privire la invocarea complicităţii terţului la frauda debitorului care a încheiat actul juridic pentru a-l prejudicia pe creditor, deoarece la data cumpărării nu existau sarcini pe imobil în evidenţele de carte funciară sau ale Oficiului Registrului Comerţului. Au apreciat că acţiunea reclamantei este inadmisibilă şi neîntemeiată şi au solicitat respingerea acesteia.

În cauză au fost încuviinţate şi administrate proba cu înscrisurile depuse de părţi, proba cu interogatoriul pârâţilor la cererea reclamantului, a fost audiat martorul R. E. propus de reclamantă, declaraţia fiind consemnată şi ataşată la dosar.

La solicitarea instanţei, BEJ P.G. a înaintat în copie dosarul de executare nr. 116/9722/311/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 6512/30.06.2014 Judecătoria Slatina a admis cererea avand ca obiect actiune pauliana (revocatorie) formulată de reclamantă, a constatat, conform art. 1565 alin. 1 NC.civ., inopozabilitatea fata de reclamanta a vanzarii-cumpararii realizata intre parati in temeiul Sentintei civile nr. 9737/17.10.2012 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr. 3000/311/2012, irevocabila prin renuntarea la calea de atac, pana la concurenta sumelor, reactualizate, rezultate si recunoscute reclamantei prin Sentinta civila nr. 2037/16.06.2011 pronuntata de Judecatoria Dragasani in dosarul nr. 1053/223/2011, irevocabila la data de 27.07.2011, reprezentand creanta si restul cheltuielilor de judecata si a celor de executare silita din dosarul de executare silita nr. 116/9722/311/2011 al BEJ P. G., şi a indisponibilizat, conform art. 1565 alin. 2 teza a II-a NC.civ., bunurile imobile, care fac obiectul Sentintei civile nr. 9737/17.10.2012 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr. 3000/311/2012, pana la incetarea executarii silite a creantei detinute de reclamanta, stabilita in mod irevocabil prin Sentinta civila nr. 2037/16.06.2011 pronuntata de Judecatoria Dragasani in dosarul nr. 1053/223/2011.

Au fost obligaţi paratii, in solidar, sa plateasca reclamantei suma de 1805.43 lei, reprezentand cheltuieli de judecata (taxa de timbru, timbru judiciar si onorariu avocat) şi s-a respins ca neintemeiata cererea paratilor de obligare a reclamantei la plata cheltuieilor de judecata.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin Sentinta civila nr. 2037/16.06.2011 pronuntata de Judecatoria Dragasani, jud. Vâlcea (fila 16 si urm. din dosar), irevocabila la data de 27.07.2011, reclamanta a obtinut titlul executoriu prin care paratul V. I. a fost obligat la plata in favoarea primeia a sumei de 25.100 lei, actualizata la valoarea inflatiei, plus dobanda aferenta la data platii efective, reprezentand imprumutul contractat de paratul anterior mentionat de la reclamanta din 20.02.2008.

Reclamanta, in vederea recuperarii sumei recunoscute prin titlul executoriu mentionat mai sus, a formulat la data de 23.08.2011 (fila 4 din dosarul de executare silita atasat la dosarul cauzei) cerere de executare silita la BEJ P. G., formandu-se dosarul de executare silita nr. 116/9722/311/2011, fiind incuviintata aceasta executare de Judecatoria Slatina prin Incheierea nr. 8648/30.08.2011 pronuntata in dosarul nr. 9722/311/2011 (fila 8 din dosarul de executare).

Prin procesul-verbal din 01.09.2011 (fila 9 dosar de executare) s-a stabilit de executorul judecatoresc cuantumul cheltuielilor de executare silita la suma totala de 35422,71 lei.

Procedand la executarea silita a debitorului-parat V. I., executorul judecatoresc a efectuat demersuri la autoritatile locale in vederea identificarii bunurilor detinute in proprietate de paratul mentionat mai sus, iar la data de 01.09.2011 (fila 11 dosar executare) a emis somatia care debitorul-parat V. I. pentru efectuarea platii sumei stabilite prin titlul executoriu detinut de reclamanta-creditoare, alaturi de sumele stabilite cu titlu de cheltuieli de executare silita.

Aceasta somatie a fost primita de paratul-debitor V. I. la data de 02.09.2011 (fila 23 dosar executare silita), iar prin adresa nr. 4272/28.09.2011 emisa de Primaria com. Strejesti (fila 25 dosar executare) s-a remis executorului judecatoresc raspunsul solicitat prin adresa mentionata anterior, din care rezulta ca debitorul V. I. nu figureaza cu bunuri mobile sau imobile in proprietate.

Conform Sentintei civile nr. 9737/17.10.2012 pronuntata de Judecatoria  Slatina in dosarul nr. 3000/311/2012 (fila 6 dosarul instantei), irevocabila prin renuntarea la calea de atac, paratului-debitor V. M. D. i-a fost constituit dreptul de proprietate asupra următoarelor imobile situate în Comuna Strejeşti, Sat Strejeştii de Jos, Jud. Olt:

- casă de locuit construită din 3 camere în suprafaţă de 36 mp, construită din cărămidă, acoperită cu ţiglă;

- teren intravilan curţi-construcţii în suprafaţa de 763 m2, situat în T 57, P 26, cu următoarele vecinătăţi: N – N. M., E – Dcl 32, S – T. M., V – A 27;

- teren intravilan vii în suprafaţa de 205 m2, situat în T 57, P 28, cu următoarele vecinătăţi: N – N. M, E – A 27, S – A 27, V – De 232/1;

- teren intravilan vii în suprafaţa de 199 m2, situat în T 57, P 30, cu următoarele vecinătăţi: N – A 27, E – A 27, S – T. M., V – A 27;

- teren intravilan arabil în suprafaţa de 2203 m2, situat în T 57, P 27, cu următoarele vecinătăţi: N – N. M. şi Vh 28, E – Cc 26, S – T. M. şi Vh 30, V – Vh 28, Vh 30, De 232/1.

- teren arabil extravilan în suprafaţa de 2830 m2, situat în T 17, P 52, cu următoarele vecinătăţi: N – N. Gh., E – De 232/1, S – T. M., V – De 232.

Din înscrisurile depuse la dosarul Judecătoriei Slatina nr. 3000/311/2012, s-a reţinut faptul că la data de 10.10.2011 paratii din prezentul dosar dedus judecatii (reclamant si parat in dosarul mentionat) au încheiat sub semnătură privată o convenţie denumită ,,chitanţă” prin care pârâtul a înţeles să vândă reclamantului imobilele identificate în cererea de chemare în judecată pentru suma de 6000 lei, urmând ca ulterior să se prezinte la un notariat pentru perfectarea vânzării în formă autentică.

Din cele ce preced, instanta de fond a retinut ca paratul V. I. a instrainat fiului acestuia, paratul V. M. D., imobilele detinute in proprietate, mentionate mai sus, iar aceasta instrainare a dobandit caracter cert si de plin drept in urma pronuntarii Sentintei civile nr. 9737/17.10.2012 pronuntata de Judecatoria  Slatina in dosarul nr. 3000/311/2012.

Din punct de vedere temporal, instanta de fond a mai retinut ca reclamanta este detinatoarea unei creante certe, lichide si exigibile din data de 27.07.2011, data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti care constituie titlu executoriu, iar paratul V. I. a instrainat paratului V. M. D. in mod valabil bunurile imobile detinute in proprietate ulterior, respectiv la data de 17.10.2012.

In privinta imprejurarii invocate de paratul V. I.pe parcursul judecatii, in legatura cu faptul ca mai detine in proprietate bunuri imobile care pot face obiectul executarii silite (pe conditia insolvabilitatii debitorului – conditie a actiunii pauliene), instanta de fond a retinut ca aceasta afirmatie este contrazisa de actele si lucrarile dosarului, care nu fac dovada faptului pretins.

In drept, instanta de fond a retinut ca acţiunea revocatorie definită, în reglementarea art. 1562 NCod civil, ca o acţiune în inopozabilitatea actului juridic încheiat de debitor în frauda creditorului, are în vedere un domeniu determinat de condiţia insolvabilităţii debitorului, dar şi prejudiciul adus creditorului.

Existenţa unei creanţe certe lichide şi exigibile nu este suficientă pentru revocarea unui act de înstrăinare cu titlu oneros, necesară fiind crearea stării de insolvabilitate.

Astfel, conditiile de admisibilitate ale actiunii promovate de reclamanta se vor referi in primul rand la actul incheiat de debitor ce trebuie sa fi produs un prejudiciu creditorului – respectiv, sa fi creat ori sa fi marit insolvabilitatea debitorului si, totodata, sa fie un act fraudulos si care rezida in aceea ca debitorul la data incheierii actului a avut (si simpla) cunostinta ca prin acesta va prejudicia pe creditorul sau prin provocarea sau marirea starii de insolvabilitate, ceea ce inseamna ca in materia actiunii pauliene nu este ceruta o intentie doloziva din partea debitorului (adica, directa, calificata prin scopul urmarit “de a-l prejudicia pe creditor”), ci este suficient ca debitorul doar sa aiba simpla cunostinta a prejudiciului creat acestora (creditorilor sai).

Conditiile se refera si la creditor. In egala masura, se cere a nota caracterul  – in general  -  subisdiar al actiunii revocatorii, intrucat ea se justifică numai în situaţia în care creditorul nu-şi poate realiza creanţa împotriva debitorului ce a devenit insolvabil.

Noul Cod Civil, desi mai generos in a oferi si conditiile de exercitare a acestei actiuni fata de vechea reglementare a art. 975 din VC.civ. de la 1864, se limiteaza a consacara doar doua dintre acestea, respectiv prima referitoare la prejudiciul incercat de creditor, urmare a incheierii acestui act, consacat in terminis la alin. (1) al art. 1562, ce prevede ca “Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere (…)”, iar cea de a doua condite reliefata de legiuitor se refera de aceasta data la situatia incheierii de acte frauduloase oneroase de catre debitor, caz in care, se cere ca tertul sa fi cunoscut ca prin acest contract sau plata facuta “debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate” – alin. (2) al aceluiasi articol. Asa fiind, si in actuala reglementare, conditiile, cu unele deosebiri, raman aceleasi.

In prealabil, se impune a preciza ca, fata de exprimarea generica a legii “actele viclene ale debitorului”, fara o circumstantiere a acestora, apare ca intemeiata teza potrivit cu care toate actele prin care o persoana isi diminueze patrimoniul, daca sunt frauduloase pentru creditor, pot fi atacate pe calea actiunii pauliene.

Ba mai mult, se recunoaste aceasta posibilitate chiar si atunci când conventia partilor este consfintita printr-o hotarâre judecatoreasca, fie ea sau nu obiectivata intr-o hotărâre de expedient. Conditiile privind actul implica un element material si unul moral – prejudiciul si frauda – ce trebuie dovedite in cadrul procedurii judiciare de catre reclamant, respectiv de creditorul fraudat, astfel ca in vreme ce elementul prejudiciu, ca element material, poate fi in mod facil dovedit prin orice mijloc de proba (de regula prin procesul verbal al executorului de constatare a inexistentei de bunuri susceptibile de executare), elementul frauda (elementul moral) ce reprezinta un element de natura psihica (format in mintea debitorului) este mai dificil de probat, si oricum imposibil prin mijloace de proba directe (pentru ca ar presupune o introspectie).

Acest element se va dovedi prin orice mijloc de proba (indirecta) ce va evidentia acele imprejurari care sa formeze convingerea judecatorului investit cu solutionarea cererii ca debitorul la data facerii actului (sau anterior) cel putin cunoaste ca prin aceasta creeaza un prejudiciu creditorului.

In plus, practica judiciara a relevant faptul ca noţiunea de fraudă – condiţie a acţiunii pauliene – are un înţeles special, ce nu se confundă cu dolul contractual, ci este suficient ca debitorul să fi avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor.

Astfel, se apreciaza, pe drept cuvant, ca daca se probeaza cunoasterea de catre debitor a rezultatului actului (in sensul ca proprii creditori nu vor mai avea ce executa, sau desi vor avea, va fi insuficient) se poate prezuma ca a vrut sa pagubeasca pe creditorii sai.

Raportand aceste date legale si doctrinare la imprejurarile de fapt retinute anterior de instanta de fond, reiesite din probele administrate in cursul procesului, s-a retinut ca actiunea este intemeiata, intrucat, pe aceasta conditie a actiunii pauliene, respectiv prejudiciul, paratul V. I., prin instrainarea printr-un act sub semnatura privata incheiat ulterior primirii somatiei din partea executorului judecatoresc care a procedat la punerea in executare silita a titlului executoriu detinut de reclamanta si-a provocat o stare totala (dovedita prin inscrisurile atasate la dosarul de executare silita si in cel al instantei, si nu pe baza afirmatiilor facute in proces si nedovedite, desi s-au dat mai multe termene de judecata pentru acest aspect) de insolvabilitate, iar asupra acesteia nu se poate concepe in mod pertinent ca paratul in cauza nu si-a reprezentat aceasta stare, in conditiile in care paratul V. I. nu este o persoana iresponsabila (fara discernamant) sau suferinda de vreo boala care l-ar face incapabil de a percepe in mod obiectiv starea materiala in care se afla.

Sub acest aspect, instanta de fond a retinut si ca sustinerile din proces, precum si in cadrul probei cu interogatoriu din data de 30.06.2014, in sensul ca paratul V. I. detine si alte imobile in proprietate, astfel incat starea de insolvabilitate invocata de reclamanta nu se sustine, este total neintemeiata, intrucat nu s-a facut dovada acestor alegatii, desi instanta de judecata a acordat mai multe termene de judecata in aceasta privinta, iar paratul mentionat in acest paragraf nu a fost in masura sa prezinte inscrisuri din care sa rezulte ca este proprietar si al altor bunuri care l-ar face vandabil in faza executarii silite.

In cazul unui act cu titlu oneros, in puterea principiului protectiei dobanditorului cu titlu oneros de buna-credinta, se cere pentru revocarea actului a fi dovedita si complicitatea la frauda a acestuia, intrucat pana la proba contrara (spre pilda in caz de simulatie) a dat o valoare pentru bunul respectiv, pe care ar trebui – teoretic – sa o recupereze de la transmitator, respectiv de la acelasi debitor insolvabil, regres numai iluzoriu, intrucat, fata de insolvabilitatea acestuia, este cert ca nu va putea recupera acea valoare.

In sensul stabilirii continutului notiunii de “complicitate la frauda” practica si doctrina au relevat ca este suficient a se proba faptul ca acesta (tertul) cunostea la data facerii actului ca se iveste sau se agraveaza starea de insolvabilitate a debitorului (transmitatorului), cu efectul prejudicierii creditorilor sai, despre care se cere ca acesta sa aiba cunostinta. Altfel spus, se cere implinirea conditiei “cunoasterii pagubirii creditorilor”, astfel ca, odata probat acest fapt, se probeaza si intentia (indirect – respectiv nu a urmarit, dar a acceptat) frauduloasa.

De altfel, Noul Cod Civil, prevede in terminis ca “Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate” (art. 1562 alin. (2) NC.civ.), astfel incat se absolutizeaza conditia relei-credinte a tertului contractant sau beneficiar al platii si, in plus, se determina intelesul acestei notiuni, de rea-credinta, care in aceasta materie se intruchipeaza sub forma cunoasterii de catre tert a faptului ca prin incheierea acestui act debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate.

Textul trebuie interpretat in sensul ca tertul trebuie sa aiba inclusiv reprezentarea faptului ca urmare a acestei stari creditorii cocontractantului ori ai platitorului vor fi pagubiti.

Din acest punct de vedere, retinand ca tertul contractant este chiar fiul paratului-debitor al reclamantei, instanta de fond a constatat ca pretinsa relatie incordata si chiar dusmanoasa intre paratii din proces nu este dovedita, fiind evidenta coniventa acestora in fraudarea creditorului - reclamanta din proces -, in conditiile in care in procesul dedus judecatii aceste parti (aflate in dusmanie si fara sa se intereseze unul de soarta altora !!) au apelat la un avocat comun, iar apararea acestora este comuna (a se vedea intampinarea formulata tardiv la data de 31.10.2013).

In aceasta privinta, instanta de fond a retinut ca afirmatiile paratilor din proces, in sensul ca relatiile dintre acestia au fost si sunt in totala disensiune, sunt contrazise flagrant si total de inscrisurile de la dosar. Astfel, din chiar cuprinsul hotararii contestate in cauza, Sentinta civile nr. 9737/17.10.2012 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr. 3000/311/2012, s-a constatat ca paratii au incheiat o conventie (care, prin definitie, presupune un acord de vointe si nu o relatie dusmanoasa, cu atat mai mult cu cat partile sunt in grad de rudenie evidenta – tata-fiu) dupa ce a fost demarata executarea silita de catre reclamanta din proces, astfel incat toata apararea formulata de parati pe acest aspect „cade”, neputand fi primita cu titlu serios.

Faptul ca ulterior incheierii conventiei sub semnatura privata a fost obtinuta o hotarare judecatoreasca nu poate conduce la inadmisibilitatea promovarii actiunii pauliene, ca si aparare de fond formulata de parati prin intampinarea tardiva depusa la dosar.

In privinta tertului contractant, fiul paratului V. I., respectiv V. M.D., instanta de fond a retinut ca raspunsurile acestuia de la interogatoriul administrat in cauza la solicitarea reclamantei (in special la intrebarea 5) confirma „suspiciunile” formulate de reclamanta in privinta conventiei paratilor, intrucat acesta a declarat ca a cumparat bunurile de la tatal sau fara ca ulterior dobandirii acestui drept sa le posede efectiv, in special in privinta imobilului casa de locuit, cu consecinta indepartarii tatalui sau din acest imobil, intrucat tot ceea ce nu este normal nu poate fi credibil, respectiv nu poate fi primita sustinerea dobandirii unor imobile in proprietate fara ca proprietarul sa le posede in fapt decat sporadic.

Totodata, in ceea ce priveste relatia dintre parati (tata si fiu), pe baza interogatoriului solicitat de reclamanta, instanta de fond a retinut ca pretinsa relatia „rece” intre aceste parti nu este dovedita, cu atat mai mult cu cat tertul parat invoca imprejurarea relatiei neprotocolare cu tatal sau prin faptul „purtarii” prin judecata de catre tatal sau. Aceasta afirmatie este extrasa de instanta de fond si adusa in planul raportului actiunii pauliene, respectiv a conditiei fraudei debitorului si tertului, avand in vedere ca paratii, daca se adopta afirmatiile acestora, au inceput sa dezvolte o relatie neoprietenoasa in urma neintelegerilor ivite cu privire la incheierea actului autentic cu privire la bunurile asupra carora au tranzactionat in data de 10.10.2011, ceea ce presupune si rezulta per a contrario ca anterior acestea au avut o relatie normala, aspect care este in defavoarea sustinerilor acestora, in special a tertului parat, care nu poate nega valabil si credibil ca la data la care s-a primit somatia de tatal sau, deci anterior incheierii tranzactiei cu tatal sau, acesta nu cunostea despre datoria tatalui sau in baza hotararii judecatoresti in temeiul careia reclamanta si-a solicitat creanta.

Fata de toate cele ce preced, instanta de fond a retinut ca actiunea promovata este întemeiata, astfel că a fost admisa in totalitate.

Avand in vedere solutia data cererii de chemare in judecata, au fost obligaţi paratii, in solidar, sa plateasca reclamantei suma de 1805.43 lei, reprezentand cheltuieli de judecata (taxa de timbru, timbru judiciar si onorariu avocat), in conditiile art. 451 si urm. NC.pr.civ.

S-a respins ca neîntemeiata cererea paratilor de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, corolar admiterii cererii de chemare in judecata, astfel incat paratii nu mai au suport legal pentru recuperarea cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

Împotriva sentinţei, în termen legal, au declarat apel apelanţii pârâţi  V. I.  şi V. M.-D., pe care o considera nelegala si netemeinica, solicitând admiterea apelului si modificarea in totalitate a sentinţei in sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiata si inadmisibila.

Considera ca in mod nelegal si netemeinic instanţa de fond a admis cererea având ca obiect actiune pauliană formulata de către intimata reclamantă, cerere care este inadmisibila si nu putea fi admisa, mai ales in baza probatoriului administrat, probatoriu care a fost încuviinţat doar reclamantei,  apelanţii pârâţii fiind decăzuţi din dreptul de a se apăra, deşi puteau dovedi cu martori ca cele consemnate in cerere de aceasta nu corespund realităţii, dar chiar si in aceste condiţii, din declaraţia martorului reclamantei si din intreg probatoriu administrat in cauza nu s-a făcut in niciun fel dovada îndeplinirii celor trei condiţii esenţiale pentru admiterea acţiunii pauliene.

Apreciază ca motivarea instanţei de fond este netemeinica, aceasta motivare bazându-se pe aspecte care nu sunt prevăzute de legiuitor, ba mai mult convingerile instanţei fiind făcute in urma unor criterii bazate pe o apreciere eronata, singurele argumente fiind ca paraţii au apelat la un avocat comun si nu a dovedit relaţia acestora, care in momentul de faţă nu este una tocmai buna.

Deşi instanţa de fond  a făcut referire in hotărâre si detailează cele trei condiţii de admisibilitate ale acţiunii pauline, apreciindu-le ca fiind îndeplinite, nu argumentează in baza căror probe administrate in cauza s-a făcut dovada celor afirmate, dat fiind faptul ca prin martorul reclamantei audiat in speţa nu s-a dovedit niciunul dintre cele trei condiţii cumulative pentru admiterea cererii, nu s-a dovedit in niciun fel reua-credinta, frauda sau starea de insolvabilitate, instanţa de fond referindu-se doar la interogatoriul  care le-a fost luat, prin care s-a arătat ca in prezent relaţiile dintre tata-fiu s-au răcit datorita unor împrejurări obiective.

Argumentarea instanţei de fond în sensul ca V. M. D. nu poseda in mod continuu imobilul cumpărat, ci doar sporadic, nu este un argument obiectiv care sa duca la convingerea unei complicităţi la frauda, întrucât nu s-a reţinut si motivul pentru care o perioada de timp V. M. D. nu a locuit efectiv in imobil, ci doar la sfârşit de săptămâna, întrucât acesta a fost in deplasare la locul de munca, insa domiciliul stabil si efectiv fiind in acel imobil cumpărat de la V. I., pe care cumpărătorul il poseda de la data cumpărării si in prezent.

Solicită a se  observa ca, din întreg probatoriu administrat in cauza, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru admiterea cererii pauline, acţiune care are un caracter subsidiar si este justificata numai in ipoteza in care creditorul nu-si poate realiza creanţa împotriva debitorului dat fiind ca prin actele frauduloase acesta a devenit insolvabil incat creanţa nu poate fi executata in întregime sau nici parţial. Aceasta creanţă, asa cum se poate observa, a fost executata parţial prin executor judecătoresc in ceea ce priveşte suprafaţa de 3800 m.p. teren extravilan situaţi pe raza Comunei Strejesti, Judeţul Olt, iar ului dintre apelanţi i-a dat si suma de 8000 lei plus alte produse in contul sumei.

Nu a fost dovedita starea de insolvabilitate si nici complicitatea la frauda a terţului dobânditor, faptul ca dobanditorul este fiul vânzătorului nu este de natura sa înlăture buna-credinţa a acestuia, si chiar in situaţia in care s-ar fi produs o stare de insolvabilitate-ceea ce nu este cazul,  frauda cumpărătorului nu a fost dovedita.

Instanţa de fond nu a avut in vedere si nu i-a admis proba cu martori, pentru a putea dovedi faptul ca nici cea de-a treia condiţie pentru promovarea acţiunii revocatorii nu a fost îndeplinita, in sensul ca asa cum a precizat si la instanţa fond, in momentul de fata creanţa nu este certa, lichida si exigibila, întrucât creditoarea a primit suma de 8.000 lei, bani ce i-au fost înmânaţi acesteia fara a face un înscris, fiind in imposibilitate morala de a-i solicita întocmirea un înscris, dat fiind faptul ca aceasta manifesta un comportament prietenos - insa fals-, care i-a făcut sa creadă in cuvintele spuse, mai mult decât atat, ulterior aceasta i-a solicitat in contul banilor anumite produse cum ar fi animale, pasări, zarzavat, asigurandu-i ca ii va scădea din cuantumul datoriei, urmând ca dupa vânzarea legumelor si zarzavaturilor sa-i dea restul sumei datorate,  apelanţii pârâţi  ocupandu-se cu grădinăritul si cu vânzarea produselor obtinute.

Arată că instanţa de fond nu a fost imparţiala fata de părţile din cauza, nu  le-a analizat si motivele lor, nu le-a incuviintat proba cu martori, ba mai mult s-a si antepronuntat indirect înainte de a pune concluziile pe fond, ceea ce duce la concluzia ca intreg probatoriu a fost analizat subiectiv iar soluţia a fost data fara aplicarea prevederilor legale.

Complicitatea cumpărătorului la frauda debitorului, nu a fost dovedita în nici-un fel, iar instanţa de fond nu a ţinut cont de buna credinţa a cumparatorului care la data cumpărării a achitat preţul solicitat, bani strânşi din munca proprie pentru a-si obţine o locuinţa personala dat fiind faptul ca acesta si-a întemeiat o familie, imobilul provenea de la bunicii acestuia, mai mult decât atat la acea data nu existau sarcini pe imobil in evidenţele de carte funciara sau ale Oficiului Registrului Comerţului.

Mai arată apelanţii pârâti  că nici starea lor de insolvabilitate nu a fost dovedita, instanţa de fond nu a avut in vedere afirmaţiile prin care au invederat ca debitorul nu este insolvabil, dat fiind faptul ca patrimonial unei persoane nu cuprinde numai bunuri mobile si imobile, ci si lichidităţi băneşti si drepturi de creanţa fata de alti debitori, astfel ca, asa cum a arătat, a achiziţionat un autoturism si a arendat mai multe hectare de teren, ocupandu-se cu munca în agricultura, urmând ca dupa recoltarea si vânzarea produselor sa intre in posesia sumelor de bani rezultaţi.

De altfel, chiar si prin încheierea actului de vânzare cumpărare,  nu şi-a creat o stare de insolvabilitate, intrucat valoarea bunului înstrăinat a fost înlocuita de preţul primit, proba prejudiciului actual sau a riscului unei insolvabilităţi viitoare, incuba creditorului, acesta nefacand dovada unei insolvabilităţi prezente sau viitoare.

Solicită admiterea apelului iar pe fondul cauzei modificarea in totalitate a sentinţei atacate si respingerea cererii având ca obiect acţiune pauliana, ca inadmisibila si neîntemeiata.

Intimata reclamantă  C. V. a  depus la dosar întâmpinare prin care solicită  respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca temeinică şi legală, cu obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

A invocat excepţia nulităţii cererii de apel in baza art. 470 alin 1 lit. e, in sensul că, deşi cererea este formulată de cei doi apelanţi, poartă o singură semnătură si aceea indescifrabilă, fără a se şti cărei părţi îi aparţine, sau dacă, este a reprezentantului legal.

De asemenea arată că apelul nu a fost încadrat in drept, nu respecta condiţiile impuse de disp. art. 470 din c.p.c.

Apelanţii paraţi au invocat drept motiv de apel, faptul că, prin probele administrate la instanţa de fond, nu s-ar fi făcut dovada celor trei condiţii esenţiale pentru admiterea acţiunii pauliene.

 Apreciază că apelul este neîntemeiat, susţinerea apelanţilor nu corespunde realităţii şi  contravine probelor administrate in cauză.

Conform art. 1562 Cod Civil, dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate, un contract cu titlu oneros sau o plată făcuţi în executarea unui asemenea contract putând fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate iar conform art. 1563, creanţa trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii.

Prin urmare, condiţiile impuse de textul de lege sunt următoarele: actul atacat trebuie să fi creat un prejudiciu creditorului, respectiv prin încheierea lui debitorul şi-a cauzat sau şi-a majorat starea de insolvabilitate trebuie să existe o fraudă din partea debitorului şi a terţului cu care aceste a încheiat actul atacat, respectiv aceste persoane să cunoască faptul că prin încheierea actului debitorul îşi creează sau măreşte insolvabilitatea, iar creanţa trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii.

Instanţa de fond a analizat amplu, in detaliu si in ansamblu aceste condiţii, cu respectarea art. 264 din c. p.c, iar pe baza probatoriului administrat si  a evoluţiei in timp a raporturilor dintre părţi, le-a constatat îndeplinite.

S-a reţinut corect că este creditoarea pârâtului V. I., în baza sentinţei civile nr.2037/16-06-2011 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani jud. Vâlcea, irevocabilă.

Că, în vederea executării silite a debitorului, a formulat cerere către BEJ P. G., care a început executarea prin dosarul de executare 116/9722/311/2011. Executarea silită a fost încuviinţata de Judecătoria  Slatina prin încheierea nr. 8648 din 30.08.2011.

În temeiul sentinţei civile nr. 2037/16-06-2011 şi a procesului verbal de  cheltuieli întocmit de BEJ P. G., debitorul a fost somat la data 01-09-2011 (primită la 07-09-2011) ca în termen de 1 zi să achite suma 35.422,71 lei.

Debitorul nu numai că nu s-a conformat somaţiei de plată, dar ulterior, la  data de 10-10-2011 potrivit sentinţei civile nr.9737/17.10.2012, irevocabila, a încheiat un înscris sub semnătură privată prin care a vândut fiului lui, V. M. D., toate bunurile pe care le deţinea în  proprietate.

 La solicitarea executorului judecătoresc, Primăria Strejesti, jud. Olt a răspuns că debitorul V. I. nu figurează in evidenţe cu bunuri mobile sau imobile.

Aşadar, s-a apreciat corect că vânzarea bunurilor de către debitor, terţului, adică fiului debitorului, ulterior primirii somaţiei emisă de executorul judecătoresc, s-a făcut cu scopul fraudării intereselor intimatei reclamante.

Susţine că prima condiţie impusă de lege in sensul  că, actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, constând în aceea că debitorul şi-a cauzat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate este îndeplinită, pentru că, prin convenţia de vânzare cumpărare, au fost înstrăinate toate bunurile imobile pe care debitorul le avea în proprietate, devenind astfel total insolvabil, ulterior  emiterii somaţiei de plată.

Este neîndoios că, în speţă, actul atacat i-a creat un prejudiciu, constând în imposibilitatea de a-şi încasa creanţa certă, lichidă şi exigibilă.

Prin încheierea convenţiei de vânzare, debitorul a devenit insolvabil, dar prin motivele de apel susţine contrariul, desi nu a probat aceste afirmaţii.

Practica judiciara a statuat ca, „Sarcina probei pentru dovedirea unei stări de insolvabilitate incumba debitorului. Debitorul are obligaţia de face dovada unui fapt pozitiv, acela ca are alte bunuri in proprietate a care valoare poate acoperi cuantumul creanţei debitorului si nu invers, respectiv obligaţia creditorului de a face dovada unui fapt negativ general (inexistenţa şi patrimoniul debitorului de bunuri urmaribile), C. Ap. Oradea dec. n 1211/2007.

Dar, daca debitorul deţine si alte bunuri in proprietate si nu este insolvabil asa cum s-a dovedit, nu explică instanţei pentru care motive nu-şi aduce îndeplinire de bunăvoie obligaţia din hotărârea judecătorească, respectând astfel principiul prevăzut in art. 371/1 din c.p.c, fară a mai aştepta executarea silită care face să crească valoarea debitului.

A doua condiţie pentru promovarea acţiunii revocatorii, frauda debitorul constă în aceea că, a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă creditor, adică şi-a dat seama că prin încheierea acelui act şi-a creat si şi-a mărit o stare de insolvabilitate, lucru cert în cauză. Mărturie, stă în acest sens, modalitatea aleasă de debitor în scopul sustragerii de la executarea silită a imobilelor din litigiu. Acesta, persoană responsabilă, cu discernământ, a întocmit formalităţile de vânzare a bunurilor la scurt timp după data când avea  obligaţia de restituire a împrumutului şi ştia că este urmărit silit, fiind  înştiinţat de executorul judecătoresc prin somaţia primită cu confirmare de primire la data de 7 septembrie 2011.

Complicitatea terţului la frauda debitorului constă in starea de spirit comună care se rezumă in cunoaşterea situaţiei patrimoniale debitorului in momentul încheierii convenţiei de vânzare-cumparare.

Arată că apelantul V. M. D. a acţionat negreşit, cu rea credinţă, în contra intereselor  sale în calitate de creditor, el având cunoştinţă  de existenţa datoriei urmare a gradului de rudenie apropiat. Acesta fiind fiul vânzătorului debitor, nu putea fi străin de datoria tatălui său.

A treia condiţie pentru promovarea acţiunii revocatorii, anume să existe o creanţă certă. Spre deosebire de reglementarea anterioară, potrivit actuale reglementări, creanţa nu trebuie să mai fie lichidă şi exigibilă, doar certă, dar în speţa supusă discuţiei sunt îndeplinite şi celelalte condiţii ale creanţei, cum in mod corect, a reţinut instanţa de judecată.

Dacă creanţa nu ar fi fost certă, asa cum eronat susţin apelanţii, nu s-ar fi admis încuviinţarea executării silite prin încheierea nr. 8648/30.08.2011 a Judecătoriei Slatina, ( f. 8 dosar de executare), această instanţă având abilitatea de a verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor legale.

Creanţa este certă atunci când existenţa ei este fermă, neechivocă, potrivit art. 379 al. 3 din C. Proc. Civ., "Creanţa certă este aceea a cărei existenţe rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul";

In speţa, certitudinea creanţei rezulta din titlul executoriu, respectiv sent.civ nr. 2037/16.06.2011, irevocabilă, a Judecătoriei Drăgăsani, jud. Vâlcea, f. 16 dosar, asemenea si lichiditatea creanţei.

La alineatul 4 al aceluiaşi articol se arată: "Creanţa este lichidă atunci când are un cuantum foarte bine determinat, când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă ci ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de Ic debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală".

Cu privire la condiţia ca această creanţă să fie exigibilă, aceasta înseamnă o creanţă cu scadenţa împlinită, deci a cărei executare, dacă nu s-a realizat de bunăvoie, respectând principiul prevăzut in art. 371/1 din C. pr.civ., poate fi cerută imediat de către creditor.

Mai arată că debitorul, în loc să-şi onoreze obligaţia stabilită în titlul executoriu, a preferat să încheie cu fiul său convenţia de vânzare-cumpărare a imobilelor ce le avea în proprietate, devenind astfel, cu bună ştiinţă, insolvabil, determinând-o în acest mod să iniţieze executarea silită în baza art. 371/1 pct.2 C.p.civ.

Prin urmare, susţine că au fost îndeplinite  toate condiţiile pentru exercitarea acţiunii revocatorii iar instanţa de fond a reţinut corect, pe baza probelor administrate că, prin înstrăinarea imobilelor, pârâtul debitor în dosarul de executare silită, şi-a creat  starea de insolvabilitate, împrejurare ce a avut drept consecinţă prejudicierea reclamantei creditoare în dosarul de executare, care se vede în situaţia de a nu-şi putea acoperi creanţa, astfel a purces , temeinic şi legal, la admiterea acţiunii.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 471 şi art. 205 C.p.civ.

La data de 09.02.2015 apelanţii pârâţi  V. I.  şi V. M.D. au depus la dosar cerere de ajutor public judiciar, prin care solicită scutirea de la taxa judiciară aferentă soluţionării cauzei, întrucât sunt în imposibilitatea de a putea achita taxa pusă în vedere de instanţă.

In drept, s-a invocat dispoz. OG nr. 51/2008.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 12.02.2015, pentru motivele acolo expuse, tribunalul a acordat apelanţilor ajutor public judiciar sub forma  scutirii de la plata taxei de timbru aferentă apelului.

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Critica apelanţilor privind greşita lor decădere din dreptul de a propune probe nu poate fi primită de tribunal.

În acest sens, potrivit art. 254 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul reţine că probele de propun, sun sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse şi oral, în cazurile anume prevăzute de lege.

Textul „reaminteşte” ceea ce, implicit, Codul de procedură civilă a stabilit atunci când a reglementat cuprinsul cererii de chemare în judecată şi al întâmpinării.

Sancţiunea decăderii poate fi invocată şi din oficiu, norma înscrisă în art. 245 alin. 1 C.proc.civ. nefiind de ordine privată.

Începând prin a sublinia sancţiunea decăderii, art. 245 alin. 2 C.proc.civ. prevede că dovezile care nu au fost propuse în condiţiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute şi încuviinţate în cursul procesului, în afară de cazurile în care:

1. necesitatea probei rezultă din modificarea cererii;

2. nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească şi partea nu o putea prevedea;

3. partea învederează instanţei că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute;

4. administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii;

5. există acordul expres al tuturor părţilor.

Având în vedere sintagma „în afară de cazurile în care”, înseamnă că textul stabileşte situaţiile de excepţie de la regula că proba necerută în condiţiile impuse de Codul de procedură civilă nu mai poate să fie administrată.

În cauza de faţă, tribunalul constată că acţiunea a fost comunicată apelanţilor pârâţi la data de 31.05.2013, punându-li-se în vedere obligaţia de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile, astfel cum rezultă din dovezile de înmânare în condiţiile art. 163 alin. 1 şi 6 C.proc.civ. (f. 41, 42 dosar fond).

Deşi încunoştiinţaţi despre obligaţia depunerii întâmpinării şi termenul în care acest act de procedură trebuie săvârşit, pârâţii au stat în pasivitate, astfel că, în conformitate cu art. 208 alin. 2 C.proc.civ., a intervenit sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu dispune altfel.

Trebuie menţionat că sancţiunea decăderii impusă de legiuitor urmăreşte un scop legitim, respectiv disciplinarea părţilor, asigurarea celerităţii judecării cauzei, ea este adecvată şi necesară pentru atingerea acestui scop în sensul că posibilitatea indicării dovezilor a fost una efectivă - şi nu iluzorie - în etapa anterioară începerii propriu-zise a judecăţii, pârâtul dispunând de un timp suficient (25 de zile) pentru formularea întâmpinării.

În privinţa existenţei unui just echilibru între interesele concurente, respectiv cel de bună administrare a justiţiei, în vederea asigurării unei ordini şi discipline procesuale, pe de o parte, şi exigenţele dreptului la apărare, pe de altă parte, se constată că între acestea nu există un dezechilibru, întrucât sancţiunea procesuală impusă nu este nici excesivă şi nici nerezonabilă, din contră, ea asigură părţilor un cadru procesual stabil, ceea ce determină o previzibilitate sporită în privinţa desfăşurării ulterioare a procesului.

Astfel, părţile nu vor putea fi surprinse de folosirea altor dovezi direct în faza de judecată, ceea ce echivalează cu existenţa unui climat de ordine şi de predictibilitate necesar pentru exercitarea în condiţii optime a oricărui drept fundamental. Aşadar, sancţiunea procesuală a decăderii este una proporţională cu scopul legitim urmărit şi nu este de natură a afecta substanţa dreptului la apărare.

De altfel, nu se pot absolutiza nici exigenţele dreptului la apărare, acesta trebuind, pe de o parte, să cunoască o reglementare statală corespunzătoare, iar, pe de altă parte, să se integreze în concepţia procesului civil, astfel cum a fost configurat de noua reglementare procesual civilă.

Mai mult, cu toate că au susţinut că instanţa de fond a decăzut nelegal apelanţii din dreptul de a administrat probe nesolicitate în termenul legal, tribunalul constată că prin intermediul apelului nu s-a formulat nicio cerere de încuviinţare de probe, permise de dispoziţiile art. 478 alin. 2 C.proc.civ..

Neîntemeiat critică apelanţii şi constatarea instanţei de fond privind îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a acţiunii revocatorie, formulată de intimata reclamantă, soluţia adoptată fiind amplu şi detaliat motivată, instanţa de fond indicând atât probele care susţin concluzia, cât şi textele legale aplicabile speţei.

Astfel, potrivit art. 1562 C.civ., „Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate.

(2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate.”.

În acord cu instanţa de fond, tribunalul reţine că textul legal sus-menţionat reglementează cele trei condiţii ale acţiunii revocatorii, cu observaţia că tabloul complet al condiţiilor este format prin includerea dispoziţiilor art. 1563 C.civ.:

a) prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încheierii actului juridic de către debitor.

Această cerinţă presupune un prejudiciu personal şi actual al creditorului,  constând în faptul că debitorul şi-a creat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate prin încheierea actului juridic.

Ori, în speţă, instanţa de fond în mod temeinic a stabilit că prima condiţie este îndeplinită, raportându-se la înscrisurile de la dosar.

În acest sens, tribunalul constată că în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2037/16.06.2011, pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în dosarul nr. 1053/223/2011, intimata reclamantă a trecut la aducerea la îndeplinire prin executare silită a obligaţiei de a plăti suma de 25.100 lei, actualizată la valoarea inflaţiei plus dobânda aferentă la data plăţii efective, stabilită în sarcina apelantului pârât V. I..

Ulterior primirii somaţiei de executare din data de 01.09.2011, prin care se punea în vedere debitorului V. I. să plătească suma 35.422,71 lei - somaţie comunicată la data de 07.09.2011, la data de 10.10.2011 debitorul încheie cu apelantul pârât V. M. D. un înscris sub semnătură privată. Prin acesta, cel dintâi înţelege să vândă celui de-al doilea imobilele a căror proprietar exclusiv era (paragrafele 5 şi 7, pag. 2 din sent.civ. nr. 9737/17.10.2012, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 3000/311/2012, prin care se constituie apelantului pârât V. M. D. dreptul de proprietate asupra imobilelor ce au format obiectul acelui dosar).

Din coroborarea răspunsului apelantului pârât V. I. la întrebarea nr. 1 din interogatoriu (f. 115 dosar fond), cu adresa nr. 4272/28.09.2011, emisă de primăria com. Strejeşti, jud. Olt, rezultă că debitorul nu deţinea alte bunuri, mobile sau imobile, în proprietate.

Este cert astfel că, prin încheierea actului juridic a cărui inopozabilitate se solicită în speţă, debitorul şi-a cauzat o stare de insolvabilitate, pentru că, prin antecontractul de vânzare-cumpărare, ce a constituit fundamentul sent.civ. nr. 9737/2012, au fost înstrăinate toate bunurile imobile pe care debitorul le avea în proprietate, creditoarea fiind pusă în imposibilitatea de a-şi încasa creanţa certă, lichidă şi exigibilă.

Apărarea apelanţilor referitoare la remiterea către intimata creditoare a sumei de 8.000 lei, ori la predarea în contul creanţei a diverselor produse, nefiind susţinută de nicio probă, nu poate fi primită de tribunal.

b) frauda debitorului, care, în această materie, este reglementată în alin. 1 indiferent de natura actului juridic şi are un înţeles larg, cuprinzând nu numai intenţia directă de a-l prejudicia pe creditor, ci şi simpla cunoaştere de către acesta a faptului că îşi provoacă sau îşi agravează starea de insolvabilitate.

Această condiţie este neîndoios îndeplinită în speţă, apelantul debitor Vladu Ion neputând pretinde justificat că nu a avut reprezentarea efectelor prejudiciabile pentru creditoare a actului juridic încheiat, în condiţiile în care, încă din data de 27.07.2011 avea obligaţia de a executa de bunăvoie cele stabilite prin sentinţa civilă nr. 2037/16.06.2011.

Cum la data de 10.10.2011 apelantul debitor a ales să încheie un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect material toate bunurile pe cale le deţinea în proprietate exclusivă, se naşte prezumţia rezonabilă că acesta a cunoscut rezultatul păgubitor pentru creditoare al actului juridic încheiat.

c) complicitatea terţului la fraudă, cerinţă specificată exclusiv în privinţa contractelor cu titlu oneros sau a plăţii făcute în executarea unui asemenea contract, conform alin. 2.

Potrivit tezei finale a alin. 2, frauda în persoana terţului există atunci când acesta cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate; rezultă că frauda terţului are de asemenea un înţeles larg, ca şi în cazul debitorului, cuprinzând nu numai intenţia directă, ci şi simpla cunoaştere a prejudicierii creditorului.

Instanţa de fond a constatat temeinic şi legal îndeplinirea acestei condiţii în cauza pendinte, nemulţumirile apelanţilor, privitoare la soluţia pronunţată, nefiind suficiente pentru înlăturarea acestei concluzii.

Este de necontestat în speţă calitatea apelantului pârât V. I. de debitor, obligat să plătească intimatei reclamante-creditoare suma de 25.100 lei, actualizată la valoarea inflaţiei plus dobânda aferentă la data plăţii efective, stabilită prin titlul executoriu sent.civ. nr. 2037/16.06.2011 (35.422,71 lei, potrivit procesului-verbal de executare din data de 01.09.2011, întocmit conform art. 3717 alin. 4 V.C.proc.civ.). Caracterul cert al creanţei, singura condiţie cerută de 1563 C.civ., rezultă din chiar titlul executoriu indicat anterior.

Tot astfel, este de necontestat în speţă că la data de 07.09.2011, titlul executoriu, somaţia de executare şi procesul-verbal din data de 01.09.2011 au fost comunicate debitorului (apelantul pârât V. I., în prezenta procedură judiciar).

La data de 10.10.2011 apelanţii au încheiat înscrisul sub semnătură privată denumit „chitanţă”, prin care apelantul pârât V. I. a înţeles să vândă apelantului pârât V. M. D., fiul său, casa de locuit, construită din cărămidă, având 3 camere, în suprafaţă de 36 mp, şi terenurile intravilane şi extravilane în suprafaţă totală de 6200 mp, la preţul de 6.000 lei.

Această stare de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond, fiind atestată fără putinţă de tăgadă de înscrisurile de la dosar.

Apărarea apelantului pârât V. M. D. în sensul că, la momentul contractării, nu cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate, a fost înlăturată în mod temeinic şi legal de instanţa de fond, al cărei raţionament logico-juridic este împărtăşit şi de tribunal.

Nu poţi afirma credibil că relaţiile anterioare dintre tată şi fiu erau „dezastruoase” (răspuns la întrebarea 3 din interogatoriu), în condiţiile în care încheierea unui act juridic, indiferent de natura lui, presupune un acord de voinţă, ceea ce, evident, exclude lipsa de comunicare şi, cu atât mai mult, o relaţie de natura celei pretinse de apelanţi.

Dimpotrivă, preţul acceptat de promitentul vânzător, apelantul pârât V. I., pentru construcţia şi terenurile înstrăinate, apreciat modic de tribunal, contrazice existenţa neînţelegerilor dintre tată şi fiul său, la momentul încheierii convenţiei.

Este drept că, potrivit art. 14 alin. 2 C.civ., buna-credinţă se prezumă, însă această prezumţie este relativă. Proba contrară în cauza de faţă s-a făcut, instanţa de fond stabilind în mod corect că apelantul pârât V. M. D. nu poate afirma valabil si credibil că, la momentul incheierii tranzacţiei cu tatăl său, nu cunoştea despre datoria celui din urmă şi despre demararea executării silite.

Raportat la considerentele de mai sus, în temeiul art. 480 C.proc.civ., tribunalul urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de apelanţii pârâţi.

În temeiul art. 453 alin. 1 rap. la art. 451 alin. 2 C.proc.civ. şi la cererea intimatei reclamante, tribunalul va obliga pe apelanţi să plătească intimatei suma de 750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Chiar dacă intimata a plătit suma de 1500 lei drept onorariu avocat, ţinând seama de gradul de dificultate al pricinii, tribunalul constată că suma de 750 de lei răspunde criteriilor stabilite în practica CEDO.

Astfel, aşa cum a statuat Curtea Europeana a Drepturilor Omului in jurisprudenţa sa (Costin impotriva Romaniei - Hotararea din 26.05.2005, cauza Johanna Huber impotriva Romaniei-hotararea din 21.02.2008), se poate afirma ca si in dreptul intern, partea care a castigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli decat in masura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil. Aşadar, partea care a cazut in pretentii nu va putea fi obligata la plata cheltuielilor de judecata decat in masura in care in mod real, necesar si rezonabil au fost platite de partea care a castigat procesul in timpul si in legatura cu acel litigiu.

În speţă,  se reţine că  intimata a făcut dovada caracterului efectiv al cheltuielilor efectuate (prin chitanţa depusă la dosar in original), însă tribunalul apreciază că aceste cheltuieli nu au fost necesare si nici rezonabile in raport cu munca depusă de avocat, faza procesuală (apel) şi valoarea obiectului litigiului.

Data publicarii pe portal:14.05.2015

Domenii speta

Spete similare