Desfiintarea sentintei apelate si trimiterea cauzei primei instante pentru a fi solutionată cu respectarea garantiilor procesuale conferite părtilor. Afectarea substantială a dreptului la apărare a inculpatului.

Curtea constată că prima instanţă nu a readministrat integral mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, limitându-se la audierea inculpatului şi a persoanei vătămate [...], cu toate că în cauză mai exista o persoană vătămată şi prin rechizitoriu fuseseră nominalizaţi doi martori, audiaţi în cursul urmăririi penale.

Conform art. 374 alin. 7 Cod procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti; acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor şi sunt avute în vedere de instanţă la deliberare.

În art. 376 Cod procedură penală, aplicabil în cazul în care nu se recunoaşte învinuirea şi se contestă probele, se prevede că instanţa are obligaţia de a efectua cercetarea judecătorească, audiind inculpatul, persoana vătămată, partea civilă, precum şi celelalte probe încuviinţate, în cazul de faţă fiind în discuţie martorii propuşi prin rechizitoriu.

O componentă a dreptului la un proces echitabil îl constituie principiul nemijlocirii, care include şi readministrarea în faţa instanţei a probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În numeroase hotărâri pronunţate împotriva României (de exemplu cauzele Beraru împotriva României, Cutean împotriva României) Curtea europeană a Drepturilor Omului a stabilit că „un aspect important al unui proces penal echitabil este posibilitatea pe care o are inculpatul de a fi confruntat cu martorii în prezenţa judecătorului care, în cele din urmă, se pronunţă asupra cauzei. Principiul nemijlocirii este o garanţie importantă în procesul penal în cadrul căruia observaţiile făcute de instanţă cu privire la comportamentul şi credibilitatea unui martor pot avea consecinţe importante pentru inculpat”.

Art. 374 alin. 7 Cod procedură penală

Art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale

CEDO - cauzele Beraru împotriva României, Cutean împotriva României

Prin sentinţa penală nr. 202/06.02.2015 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr. 5867/327/2014 s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi art. 5 NCP, condamnă inculpatul [...] ..., cu antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti.

În temeiul art. 71 Cod penal anterior, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 180 alin. (1) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 NCP, condamnă inculpatul [...] la pedeapsa de 2 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

În temeiul art. 71 Cod penal anterior, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 193 alin. (1) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi art. 5 NCP, condamnă inculpatul [...] la pedeapsa de 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare.

În temeiul art. 71 Cod penal anterior, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 39 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi art. 5 NCP, condamnă inculpatul [...] la pedeapsa de 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare săvârşită împotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şi în legătură cu aceasta.

În temeiul art. 71 Cod penal anterior, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 NCP, contopeşte pedepsele de 6 luni închisoare, 2 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare, aplică pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 4 luni, inculpatul [...] urmând să execute pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare.

În temeiul art. 71 Cod penal anterior, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 83 alin. (1) Cod penal anterior, raportat la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1050/18.09.2012 a Judecătoriei Tulcea, definitivă prin decizia penală nr. 182/27.11.2012 a Tribunalului Tulcea.

Dispune executarea în întregime a pedepsei de 4 luni închisoare, care se adaugă la pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute în regim de detenţie pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare.

În temeiul art. 71 Cod penal anterior, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 19 NCPP şi art. 397 NCPP, raportat la art. 1357 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă a părţii civile [...] şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2500 euro, la cursul oficial al BNR la data plăţii, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 19 NCPP şi art. 397 NCPP, raportat la art. 1357 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă a părţii civile [...] şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 500 euro, la cursul oficial al BNR la data plăţii, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 276 alin. (1) NCPP, obligă inculpatul la plata a 500 lei către partea civilă [...], respectiv la plata a 500 lei către partea civilă [...], cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 274 alin.(1) NCPP, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 900 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 3215/27.09.2013 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. 5873/327/2013, definitivă prin decizia penală nr. 924/16.12.2013 a Tribunalului Tulcea, a fost admisă acţiunea formulată de către reclamanta [...] în contradictoriu cu pârâtul [...], şi s-a emis un ordin de protecţie a reclamantei faţă de pârât pe o perioadă de 6 luni.

Prin hotărârii de referinţă, pe durata ordinului de protecţie, s-au dispus în sarcina pârâtului următoarele măsuri:

- evacuarea din imobilul situat în [...];

- obligaţia de a păstra o distanţă minimă de 200 m faţă de reclamantă şi faţă de locuinţa acesteia;

- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu victima.

A. Pe fondul celor sus-menţionate, la data de 23.12.2013 orele 19:30, urmare unei sesizări prin intermediul SNUAU 112 a părţii vătămate [...], organele de cercetare penală deplasate la imobilul din [...] l-au găsit pe inculpatul [...] în curtea imobilului.

Din cuprinsul procesului-verbal întocmit de organele de poliţie cu această ocazie, instanţa reţine că la faţa locului aceştia au fost întâmpinaţi de către numitul [...] care a declarat faptul că este avocatul părţii vătămate [...] şi care a prezentat sentinţa civilă nr. 3215/27.09.2013.

S-a mai reţinut totodată faptul că potrivit celor relatate de partea vătămată [...] organelor de poliţie, inculpatul nu numai că nu i-a permis accesul în locuinţă ci a agresat-o verbal şi fizic, lovind-o în zona capului şi a mâinilor.

Potrivit actului constatator de referinţă, în curtea imobilului a fost identificat inculpatul [...] care a ieşit din imobil şi care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice prezentând halenă alcoolică; acesta, la vederea părţii vătămate [...] i-a adresat acestuia injurii şi expresii jignitoare.

Mai mult, potrivit celor consemnate în procesul-verbal în cauză, inculpatul precizează că în jurul orelor 18:00, în momentul în care a sosit la domiciliu le-a găsit aici pe partea vătămată [...] şi fiica acestora [...], iar urmare unei discuţii în contradictoriu cu fosta soţie ([...]) cea din urmă a solicitat intervenţia organelor de poliţie.

Reţine instanţa că, potrivit declaraţiei martorei [...] dată în faţa organelor de cercetare penală,  în data de 23.12.2013 a mers împreună cu partea vătămată [...] şi fiul său la imobilul din str. [...] [...]; inculpatul, imediat cum i-a văzut, a început să ţipe la partea vătămată [...] întrebând-o ce caută în locuinţă.

În condiţiile date, arată martorul, partea vătămată l-a sunat pe avocatul acesteia pentru a-i cere un sfat, moment în care inculpatul s-a apropiat de fosta soţie şi a lovit-o cu pumnul în cap şi peste mână, [...] scăpând telefonul; în acel moment martora a intervenit şi l-a ţinut pe inculpat, care continua să ţipe, să o înjure şi ameninţe cu moartea pe partea vătămată

Potrivit declaraţiei martorei, în momentul în care inculpatul a observat prezenţa părţii vătămate [...] la faţa locului – sosit urmare solicitării lui [...] – a început să îl înjure, să-l jignească şi să îi adreseze ameninţări cu moartea, menţionând că numai din cauza acestuia s-au întâmplat aceste fapte.

Pe cale de consecinţă, instanţa reţine ca nefondate susţinerile inculpatului, atât din cursul urmăririi penale cât şi urmare declaraţiei date în şedinţa de judecată din data de 03.02.2015, potrivit cărora nu a lovit-o sau ameninţat-o pe fosta soţie, partea vătămată [...], respectiv că nu l-a ameninţat pe avocatul acesteia sosit la faţa locului, partea vătămată [...].

B. Instanţa reţine că la data de 24.12.2013, în jurul orelor 10:35, urmare unei sesizări a IPJ Tulcea, organele de cercetare penală s-au deplasat la acelaşi imobil situat în [...], ocazie cu care l-au găsit pe inculpatul [...] în curtea locuinţei.

Potrivit procesului-verbal întocmit de organele de poliţie, a fost depistat inculpatul în timp ce adresa injurii părţii vătămate [...] şi încerca să pătrundă în locuinţă lovind cu piciorul uşa de acces; la vederea organelor de poliţie [...] a descuiat uşa iar inculpatul a pătruns în imobil.

Partea vătămată a prezentat organelor de poliţie sentinţa civilă emisă de Judecătoria Tulcea aducându-le la cunoştinţă că inculpatul a încălcat prevederile acesteia.

Urmare legitimării inculpatului, acesta a precizat că s-a deplasat la imobil cu scopul de a-şi lua bagajele, fosta soţie nu a descuiat poarta motiv pentru care a sărit gardul şi a încercat să pătrundă în locuinţă.

 Potrivit martorei [...], la data de 24.12.2013 în jurul orelor 10:00, fiind la domiciliul mamei sale [...], a observat cum inculpatul a pătruns în curte şi ţipa să i se deschidă uşa locuinţei; cum partea vătămată [...] nu a fost de acord, inculpatul a început să lovească uşa cu picioarele şi să o ameninţe cu moartea pe fosta soţie, care a solicitat intervenţia organelor de poliţie.

C. La data de 24.12.2013, în jurul orelor 15:25, urmare unei sesizări prin intermediul SNUAU 112 formulată de partea vătămată [...], organele de cercetare penală deplasate la faţa locului l-au identificat pe inculpatul [...] la o distanţă de aproximativ 40 m de imobilul situat în [...], locaţie de care nu avea voie să se apropie la o distanţă mai mică de 200 m potrivit sentinţei civile nr. 3215/27.09.2013.

Din cuprinsul procesului-verbal întocmit de organele de cercetare penală instanţa reţine că acestea au luat legătura cu [...] odată ajunşi la faţa locului, care le-a arătat pe inculpatul [...] pe str. [...] în dreptul imobilului cu nr. [...].

Fiindu-i solicitat să se legitimeze, inculpatul a refuzat acest lucru şi a devenit recalcitrant adresând injurii organelor de poliţie, motiv pentru care a fost condus la sediul unităţii de poliţie.

Potrivi menţiunilor din cuprinsul actului constatator întocmit de organele de cercetare penală, locul unde a fost identificat inculpatul se află la o distanţă de aproximativ 50 m de locuinţa părţii vătămate [...].

Reţine instanţa că potrivit declaraţiei martorei [...], inculpatul a revenit în dreptul curţii locuinţei mamei sale în data de 24.12.2013 jurul orei 15:00, ţipând, înjurând-o şi ameninţând-o cu moartea pe fosta soţie [...], care a solicitat din nou intervenţia organelor de poliţie.

Potrivit martorei, inculpatul a încercat să sară în curte până la sosirea poliţiştilor însă a alunecat şi căzut pe troturar, context în care a plecat fiind găsit de organele de poliţie la o distanţă de 50 m de imobil.

Mai mult, arată martora că odată cu sosirea de la unitatea de poliţie a mamei sale aceasta era însoţită şi de avocatul său, partea vătămată [...], dar şi de inculpat respectiv un echipaj de poliţie.

În timp ce inculpatul îşi lua din bagaje acesta a jignit-o şi ameninţat-o pe partea vătămată [...], reproşându-i că acesta este vinovat de faptul că el a ajuns în stradă.

D. La data de 09.01.2014 în jurul orelor 19:00, inculpatul a revenit la imobilul din mun. Tulcea str. [...] [...], ameninţând-o pe partea vătămată [...] că îi dă fac la casă.

Potrivit martorei [...] inculpatul a venit la poartă ţipând, înjurând şi ameninţând că va incendia imobilul, context în care [...] a solicitat intervenţia organelor de poliţie, până la sosirea cărora inculpatul a plecat.

Potrivit martorei [...], la începutului lunii ianuarie 2014, în jurul orelor 10:00, fiind la domiciliu cu soţul său, acesta din urmă a fost sunat de către inculpat care i-a cerut să o informeze pe fiica sa [...] să iasă din locuinţă întrucât el are un recipient cu benzină şi urmează să incendieze imobilul.

E. La data de 10.01.2014, inculpatul, după ce a urmărit-o şi ameninţat-o cu moartea pe partea vătămată [...], s-a întors în dreptul imobilului din mun. Tulcea str. [...] [...] ţipând şi ameninţând că va incendia locuinţa.

Reţine instanţa că, potrivit declaraţiei martorei [...], în dimineaţa zilei sus-menţionate, după ce [...] a plecat la serviciu, urmând ca în prealabil să meargă la sediul organului de poliţie pentru sesizarea aspectelor petrecute în seara anterioară, a rămas acasă cu fiul său; la scurt timp în faţa imobilului şi-a făcut apariţia inculpatul care ameninţa că la da foc locuinţei, aruncând totodată cu mai multe pietre în pereţii şi geamurile casei.

Situaţia de fapt descrisă rezultă din declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor [...] şi [...], procesele verbale întocmite de organele de poliţie în 23.12.2013, respectiv 24.12.2013, sentinţa civilă nr. 3215/27.09.2013 a Judecătoriei Tulcea.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă inculpatului, instanţa reţine că regimul sancţionator al concursului de infracţiuni prevăzut de Noul Cod penal este mai defavorabil inculpatului, prevăzând necesitatea aplicării obligatorii a unui spor, pe lângă pedeapsa cea mai grea.

Pe cale de consecinţă, instanţa reţine că dintre legile penale succesive intervenite, inculpatului îi este mai favorabil Codul penal anterior.

A. În drept, faptele repetate ale inculpatului [...] care, în 23.12.2013, 24.12.2013. 09.01.2014 şi 10.01.2014, a nesocotit obligaţia de a păstra o distanţă minimă de 200 m faţă de partea vătămată [...] şi locuinţa acesteia situată în [...], jud. Tulcea, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, în formă continuată, prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi art. 5 NCP.

B. În drept, fapta inculpatului [...] care, la data de 23.12.2013, a exercitat violenţe fizice asupra părţii vătămate [...], întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (1) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 NCP.

C. În drept, faptele repetate ale inculpatului [...], care în 23.12.2013, 24.12.2013, 09.01.2014 şi 10.01.2014, a ameninţat-o pe partea vătămată [...] cu săvârşirea unor infracţiuni sau a unor fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei ori a unei rude apropiate, de natură să îi producă o temere gravă şi temeinică, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare în formă continuată, prevăzută de art. 193 alin. (1) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi art. 5 NCP.

D. În drept, faptele succesive ale inculpatului [...], care în 23.12.2013 şi 24.01.2013, a ameninţat-o pe partea vătămată [...], în timp ce aceasta reprezenta interesele clientei sale, cu săvârşirea unor infracţiuni sau a unor fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa, de natură să îi producă o temere gravă şi temeinică, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare săvârşită împotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şi în legătură cu aceasta în formă continuată, prevăzută de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi art. 5 NCP.

Pe cale de consecinţă, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 Noul Cod de procedură penală (NCPP), în sensul că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat, instanţa a ţinut cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal anterior, respectiv : dispoziţiile părţii generale ale codului penal,  limitele de pedeapsă ale infracţiunii, gradul de pericol social al faptei, modalitatea şi împrejurările în care a fost săvârşită fapta, persoana inculpatului şi comportamentul din tot cursul procesului penal.

Din cuprinsul certificatului de cazier judiciar rezultă că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, prin sentinţa penală nr. 1050/18.09.2012 a Judecătoriei Tulcea, definitivă prin decizia penală nr. 182/27.11.2012 a Tribunalului Tulcea acesta fiind condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare în formă continuată.

Executarea pedepsei a fost suspendată condiţionat pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 luni.

În considerarea celor anterior menţionate, având în vedere poziţia procesuală exprimată de către inculpat, precum şi conduita sa anterioară:

A. în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi art. 5 NCP, instanţa urmează să condamne inculpatul [...] la pedeapsa de 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti.

B. în temeiul art. 180 alin. (1) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 NCP, instanţa urmează să condamne inculpatul [...] la pedeapsa de 2 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

C. în temeiul art. 193 alin. (1) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi art. 5 NCP, instanţa urmează să condamne inculpatul [...] la pedeapsa de 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare.

D. în temeiul art. 39 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi art. 5 NCP, instanţa urmează să condamne inculpatul [...] la pedeapsa de 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare săvârşită împotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şi în legătură cu aceasta.

Instanţa reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 33 Cod penal anterior, infracţiunile săvârşite de inculpat fiind concurente.

În context, ţinând seama şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014, în temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 NCP, instanţa va contopi pedepsele de 6 luni închisoare, 2 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare, va aplica pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, pe care o va spori cu 4 luni, inculpatul [...] urmând să execute pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare.

Sporul de 4 luni aplicat pe lângă pedeapsa cea mai grea a închisorii de 6 luni este justificat de perseverenţa infracţională a inculpatului, aplicarea acestuia fiind de natură a-l determina să îşi corijeze comportamentul.

Din analiza sentinţei penale nr. 1050/18.09.2012 pronunţată de Judecătoria Tulcea, definitivă prin decizia penală nr. 182/27.11.2012 a Tribunalului Tulcea, instanţa reţine că infracţiunile ce fac obiectul prezentei cauze au fost săvârşite în cursul termenului de încercare de 2 ani şi 4 luni al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 4 luni închisoare.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 83 alin. (1) Cod penal anterior, raportat la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, instanţa a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1050/18.09.2012 a Judecătoriei Tulcea, definitivă prin decizia penală nr. 182/27.11.2012 a Tribunalului Tulcea.

De asemenea s-a dispus executarea în întregime a pedepsei de 4 luni închisoare, care se va adăuga la pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre de 10 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în regim de detenţie pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare.

Sub aspectul acţiunii civile, s-a avut în vedere faptul că, deşi ne aflam în cadrul unui proces penal, în soluţionarea laturii civile trebuie urmărite, mutatis mutandis şi în măsura în care legea procesual penală nu conţine dispoziţii contrare, regulile care guvernează sarcina probei în procesul civil.

În raport de situaţia de fapt reţinută prin prisma probelor administrate, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1357 Cod civil conform cărora „(1)cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare ” respectiv „(2)autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă”;

În considerarea celor sus-reţinute, rezultă că în speţa dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, prin existenţa atât a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, prin implicarea sa în comiterea acesteia precum şi prin existenţa unei legături de cauzalitate dintre elementele subscrise.

Partea civilă [...] şi-a precizat pretenţiile la suma de 80.000 lei cu titlu de daune morale, pentru acoperirea suferinţelor fizice şi psihice suferite urmare acţiunilor inculpatului, iar partea civilă [...] şi-a precizat pretenţiile la suma de 80.000 lei cu titlu de daune morale.

Atât în doctrină cât şi în practica majoritară a instanţelor judecătoreşti s-a decis că atingerea adusă integrităţii fizice şi/sau psihice a unei persoane,  potenţează existenţa unui prejudiciu care trebuie să fie reparat chiar dacă nu întotdeauna poate fi evaluat, pentru ca astfel să se poată asigura o ocrotire deplină a drepturilor subiective  ale celui vătămat.

 Ca atare, fără a avea ca şi consecinţă  constituirea unei surse de dobândire a unor venituri suplimentare, repararea prejudiciului trebuie să răspundă necesităţii de a înlătura integral efectele faptei ilicite.

Părţile civile au suferit cu siguranţă un prejudiciu nepatrimonial, materializat sub forma  suferinţelor psihice şi fizice (partea civilă [...]), respectiv suferinţe psihice cauzate de acţiunile inculpatului.

Încălcarea acestor valori generează dreptul si obligaţia la repararea consecinţelor şi, chiar dacă este adevărat că prejudiciul nepatrimonial nu are un conţinut economic, evaluarea acestuia nu înseamnă stabilirea echivalenţei în bani a valorilor încălcate prin fapta ilicită, însă s-a statuat că, atingerile aduse acestei valori manifestându-se concret, permit aprecierea intensităţii şi gravităţii lor în raport de toate împrejurările cauzei, de modul de acţiune şi de consecinţe.

Aşadar, dimensiunea prejudiciului moral urmează a se stabili nu doar în raport de intensitatea durerilor psihice şi fizice suferite de părţile civile, dar şi a împrejurărilor concrete în care s-au petrecut faptele, gravitatea acestora şi de atitudinea manifestată de inculpat după producerea faptei. Repararea trebuie sa fie justă şi nu este un prilej de îmbogăţire pentru persoana lezată.

Pentru considerentele expuse, ţinând seama şi de circumstanţele concrete de săvârşire a faptei, instanţa a admis în parte cererile de acordare a daunelor morale formulate de părţile civile.

Împotriva sentinţei penale nr. 202/06.02.2015 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr. 5867/327/2014 a declarat apel inculpatul [...], care a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, întrucât nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de care este acuzat; a mai susţinut că i-au fost încălcate drepturile procesuale, prin respingerea cererilor formulate cu privire la reaudierea martorilor şi  a persoanelor vătămate, despăgubirile au fost stabilite greşit în altă monedă decât moneda naţională, iar cheltuielile judiciare stabilite sunt exagerate.

Examinând sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, precum şi din oficiu, conform art. 420 C. Pr. Pen., Curtea constată că apelul inculpatului [...] este fondat.

Inculpatul [...] a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior, art. 193 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (1) Cod penal anterior, art. 180 alin. (1) Cod penal anterior şi art. 39 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal anterior.

Atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată inculpatul [...] a negat săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa. Prima instanţă a audiat în cursul cercetării judecătoreşti pe inculpatul [...], persoana vătămată [...] şi martorul [...].

Curtea constată că prima instanţă nu a readministrat integral mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, limitându-se la audierea inculpatului [...]  şi a persoanei vătămate [...], cu toate că în cauză mai exista o persoană vătămată - [...] şi prin rechizitoriu fuseseră nominalizaţi doi martori - [...] şi [...], audiaţi în cursul urmăririi penale.

Inculpatul a depus la dosarul cauzei un memoriu prin care a contestat explicit declaraţiile martorilor, susţinând că nu au fost prezenţi la locul săvârşirii faptelor reclamate şi a solicitat reaudierea martorilor de către prima instanţă. Cu toate că prima instanţă a luat act de memoriul inculpatului, nu a readministrat mijloacele de probă din faza de urmărire penală, rezultând implicit că a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. 7 Cod procedură penală, chiar dacă nu a făcut trimitere la această dispoziţie procedurală.

Conform art. art. 374 alin. 7 Cod procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti; acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor şi sunt avute în vedere de instanţă la deliberare.

Conform art. 8 Cod procedură penală, organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.

În art. 376 Cod procedură penală, aplicabil în cazul în care nu se recunoaşte învinuirea şi se contestă probele, se prevede că instanţa are obligaţia de a efectua cercetarea judecătorească, audiind inculpatul, persoana vătămată, partea civilă, precum şi celelalte probe încuviinţate, în cazul de faţă fiind în discuţie martorii propuşi prin rechizitoriu.

Curtea constată că în mod greşit prima instanţă nu a procedat la readministrarea tuturor mijloacelor de probă administrate în faza de judecată, afectând substanţial dreptul la apărare al inculpatului, în condiţiile în care readministrarea probelor în cursul cercetării judecătoreşti constituie o componentă a dreptului la un proces echitabil, principiu care este consacrat de art. 8 Cod procedură penală şi art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

În art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale se prevede că „orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei”.

O componentă a dreptului la un proces echitabil îl constituie principiul nemijlocirii, care include şi readministrarea în faţa instanţei a probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În numeroase hotărâri pronunţate împotriva României (de exemplu cauzele Beraru împotriva României, Cutean împotriva României) Curtea europeană a Drepturilor Omului a stabilit că „un aspect important al unui proces penal echitabil este posibilitatea pe care o are inculpatul de a fi confruntat cu martorii în prezenţa judecătorului care, în cele din urmă, se pronunţă asupra cauzei. Principiul nemijlocirii este o garanţie importantă în procesul penal în cadrul căruia observaţiile făcute de instanţă cu privire la comportamentul şi credibilitatea unui martor pot avea consecinţe importante pentru inculpat”.

Necesitatea respectării principiului nemijlocirii şi readministrarea probelor în faţa instanţei a fost subliniată în mod constant în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În cauza Colozza contra Italia s-a precizat că „deşi acest lucru nu este în mod expres menţionat în paragraful 1 al articolului 6, obiectul şi scopul articolului în ansamblu arată că o persoană „acuzată în materie penală" are dreptul să ia parte la audieri. Mai mult, subparagrafele (c), (d) şi (e) ale paragrafului 3 garantează „oricărui acuzat" dreptul de a se apăra „el însuşi", „de a întreba sau solicita audierea martorilor" şi „de a fi asistat gratuit de un interpret dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere" şi este dificil de stabilit cum îşi poate exercita persoana în cauză aceste drepturi fără a fi prezentă”.

Garanţia unui proces echitabil se compune dintr-o serie de drepturi distincte, cum ar fi cele privind o instanţă imparţială şi independentă, judecata publică sau termenul rezonabil de desfăşurare. Pentru unele dintre aceste drepturi se poate admite renunţarea (de exemplu, în ceea ce priveşte publicitatea procedurii, aşa cum s-a reţinut în cauza Albert şi Le Compte contra Belgiei), însă, în schimb, altele formează însăşi esenţa noţiunii de “proces echitabil”, acesta neexistând în absenţa lor. Astfel, este cerinţa privind o instanţă imparţială şi independentă, la care nu se poate renunţa.

Importanţa deosebită care îi este atribuită dreptului la un proces echitabil într-o societate democratică face ca însăşi renunţarea la el de către beneficiar să fie supusă unor condiţii, fără de care ea nu poate fi considerată validă.

Din analiza hotărârilor Deweer contra Belgie; Neumeister contra Austria; Le Compte, Van Leuven şi De Meyere; Albert şi Le Compte; Colozza contra Italiei se constată că două sunt cerinţele pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului le consideră necesare pentru ca o astfel de renunţare să poată produce efecte: prima dintre ele vizează libertatea actului de voinţă, în sensul de a nu fi fost exercitată nici o constrângere asupra beneficiarului dreptului, iar cea de-a doua, lipsa echivocului. Potrivit jurisprudenţei stabilite de Curte, renunţarea la exercitarea unui drept garantat de Convenţie trebuie stabilită într-o manieră neechivocă, această condiţie interesând cauza de faţă.

Inculpatul [...] nu a renunţat la dreptul său de a solicita readministrarea mijloacelor de probă din faza de urmărire penală, dimpotrivă a solicitat expres primei instanţe readministrarea mijloacelor de probă, cerere ignorată de prima instanţă.

Instanţa de apel reţine că aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. 7 Cod procedură penală presupune existenţa unei manifestări exprese de voinţă, din care să rezulte fără echivoc că toate părţile din cauză renunţă la dreptul de a solicita readministrarea probelor din cursul urmăririi penale. Instanţa nu poate aplica dispoziţiile art. 374 alin. 7 Cod procedură penală în lipsa unei manifestări exprese de voinţă a părţilor, de aceea în cauză nu erau aplicabile dispoziţiile art. 374 alin. 7 Cod procedură penală deoarece inculpatul a solicitat readministrarea probelor.

Prima instanţa trebuia să judece cauza potrivit procedurii de drept comun, cu parcurgerea tuturor etapelor judecăţii în primă instanţă şi cu respectarea tuturor principiilor specifice acestei faze procesuale, consacrate de art. 351 Cod procedură penală.

Potrivit art. 351 Cod procedură penală, judecata cauzei se desfăşoară în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu. Aceste principii care guvernează faza de judecată îşi găsesc aplicarea în reglementarea judecăţii cauzei în primă instanţă. Astfel, instanţa are obligaţia de a proceda la audierea inculpatului şi a martorilor, în acest fel fiind respectate principiile nemijlocirii şi contradictorialităţii.

Modalitatea în care a procedat prima instanţă nu poate echivala cu o soluţionare efectivă  a cauzei, judecata având un caracter pur formal, care nu corespunde exigenţelor regulilor de bază ale procesului penal, astfel că se impune rejudecarea cauzei de prima instanţă. Totodată, în condiţiile în care legea procesual penală prevede două grade de jurisdicţie, este necesar ca judecata să parcurgă toate etape procesuale, pentru a nu priva inculpatul de un grad de jurisdicţie, prin soluţionarea cauzei direct de instanţa de apel, după readministrarea probelor în apel.

Instanţa de apel nu ar putea substitui integral faza de judecată care ar fi trebuit să aibă loc în primă instanţă, deoarece o astfel de soluţie ar determina eliminarea artificială a unui grad de jurisdicţie, în defavoarea intereselor procesuale ale inculpatului, pentru care legislaţia procesuală prevede parcurgerea a două grade de jurisdicţie.

Neregularitatea constatată de curte nu se regăseşte printre cele prev. de art. 281 C. pr. pen. care, conform art. 421 pct. 2 lit. b C. Pr. Pen, permit trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe. Cu toate acestea, în condiţiile în care nu a avut loc o judecată propriu-zisă în faţa primei instanţe, pentru a nu priva inculpatul de un grad de jurisdicţie prin judecarea cauzei de instanţa de apel, după readministrarea tuturor probelor,  se impune desfiinţarea sentinţei penale şi rejudecarea cauzei de prima instanţă, în vederea soluţionării fondului cauzei cu respectarea garanţiilor procesuale conferite părţilor de Codul de procedură penală. Hotărârea instanţei de apel este definitivă, potrivit art. 552 Cod procedură penală şi prin urmare nu există o altă instanţă de judecată care poate examina legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de către instanţa de apel care a administrat şi interpretat probele administrate nemijlocit pentru prima oară, în condiţiile în care instanţa de fond nu a administrat nemijlocit toate probele necesare.

Dublul grad de jurisdicţie este un drept recunoscut în materie penală prin Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Acesta presupune că orice persoană declarată vinovată de săvârşirea unei infracţiuni de un tribunal, are dreptul de a cere examinarea hotărârii prin care i s-a stabilit vinovăţia de către o instanţă superioară ierarhic. Dublul grad de jurisdicţie vizează o judecare devolutivă a cauzei în faţa a două instanţe de judecată, una de fond, iar cea de-a doua, de control judiciar. În primă instanţă nu a avut loc o judecată cu respectarea tuturor garanţiilor procedurale, astfel că în speţă primul grad de jurisdicţie nu poate fi luat în considerare, de aceea pentru respectarea dreptului la un proces echitabil şi asigurarea efectivă a două grade de jurisdicţie, conform art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este justificată trimiterea cauzei spre rejudecare.

De altfel, dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a C. Pr. Pen. obligă instanţa de apel să pronunţe o nouă hotărâre şi să procedeze potrivit dispoziţiilor privind judecată în fond, ceea ce duce la concluzia că noua hotărâre a instanţei de apel poate fi pronunţată numai pentru a substitui hotărârea anterioară a primei instanţe, dar care a fost pronunţată după desfăşurarea unei judecăţi ce a respectat dispoziţiile art. 349 şi urm. Cod procedură penală. Hotărârea primei instanţe nu a urmat regulile menţionate, tocmai de aceea ar fi contrar spiritului legii în a impune instanţei de control judiciar să judece direct în apel o cauză care nu a parcurs toate etapele judecăţii în prima instanţă.

Curtea constată că inexistenţa unui al doilea grad de jurisdicţie sub aspectul interpretării şi administrării nemijlocite a probelor aduce atingere dreptului la un proces echitabil al inculpatului prev. de art.6 par.1 din Convenţie pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, dreptul la un proces echitabil fiind în strânsă legătură cu dreptul la dublul grad de jurisdicţie în materie penală.

Având în vedere aceste considerente, curtea reţine că prima instanţă trebuie să  soluţioneze cauza conform procedurii de drept comun, cu respectarea principiilor oralităţii,  nemijlocirii şi contradictorialităţii, inclusiv sub aspect probator.

Drept urmare, se impune cu necesitate desfiinţarea sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei primei instanţe pentru a soluţiona cauza cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale conferite părţilor, mai sus menţionate.

Petru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. b Cod procedură penală curtea va admite apelul declarat de inculpatul [...] împotriva sentinţei penale nr. 202/06.02.2015 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr. 5867/327/2014.

În baza art. 423 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului  se va desfiinţa sentinţa penală apelată şi se va dispune rejudecarea cauzei de prima instanţă - Judecătoria Tulcea, cu respectarea dispoziţiilor art. 374,376 Cod procedură penală.

În  baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel  vor rămâne în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare