Teren intravilan ocupat de detalii de sistematizare-imposibilitatea acordarii de despagubiri

Decizie 2538 din 29.11.2010


 Prin sentinţa civilă nr. 10787/29.06.2010 pronunţată de Judecătoria Iaşi, în dosarul nr. 12341/245/2010 s-a respins plângerea formulată de reclamantul Z. P., în contradictoriu cu Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi, prin care s-a solicitat anularea Ordinului nr. 840/2010 emis de pârât şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 400 m.p. teren situat în Iaşi, strada S. nr. 4.

În considerentele acestei sentinţe s-a arătat că prin plângerea formulată de reclamantul Z. P. formulata in contradictoriu cu parata Instituţia Prefectului Iaşi s-a solicitat anularea ORDINULUI PREFECTULUI 840 /2010 si reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 400 mp teren situat in Iaşi str. S. 4.

Prin Ordinul 840 /2010 a fost respinsa cererea reclamantului de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 400 mp teren situată in Iaşi str. S. nr. 4

In motivarea Ordinului intimata arata ca terenul pentru care petentul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate este afectat de lucrări de sistematizare respectiv blocuri si zona de protecţie a blocului .

 Instanţa a pus in discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize topo având ca obiectiv identificarea terenului de 400 mp

 Faţă de acesta proba petentul s-a opus întrucât recunoaşte ca terenul este afectat de lucrări de sistematizare arătând petentul că solicita acordarea de despăgubiri .

 Potrivit art. 36 din Legea nr. 18/1991 terenurile fără construcţii neafectate de lucrări de investiţii aprobate potrivit legii din intravilanul localităţilor aflate in administrarea consiliilor locale considerate proprietate de stat prin aplicarea dispoziţiilor decretului nr. 712/1966 si a altor acte normative speciale se restituie foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora după caz, la cerere, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcuta in baza verificării situaţiei juridice a terenului.

Ipoteza acestei norme si procedura de atribuire sunt reluate aproape identic in art. 34 din Legea nr. 1/2000 cu modificările si completările ulterioare.

 Textele Legii 18 /91 nu prevăd posibilitatea atribuirii de terenuri in compensarea celor ocupate de construcţii, nici posibilitatea acordării de despăgubiri. Voinţa legiuitorului este clar exprimata in aceste norme, astfel încât nu exista motiv pentru interpretarea lor extensiva.

 Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

 În acest sens, reclamantul a susţinut că terenul solicitat este afectat de detalii de sistematizare, dar potrivit Legii nr. 2/2001,Legii nr. 18/1991, cu modificările ulterioare se stabileşte că „ în situaţia în care nu se poate face reconstituirea dreptului de proprietate integral, se vor acorda despăgubiri pentru terenul neretrocedat”.

Conform Legii nr. 1/2000, art. 34 -„ terenurile fără construcţii preluate în mod abuziv, inclusiv cu titlu de donaţie… se restituie foştilor proprietari”.

Ori, în speţa de faţă, terenul este afectat de construcţii, fapt ce conduce la aplicarea Legii nr. 247/2005, art. 1-1.4 privind despăgubirile pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada 1945 – 1989.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Zevoi Petrea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. În acest sens, reclamantul a susţinut că terenul solicitat este afectat de detalii de sistematizare, dar potrivit Legii nr. 2/2001,Legii nr. 18/1991, cu modificările ulterioare se stabileşte că „ în situaţia în care nu se poate face reconstituirea dreptului de proprietate integral, se vor acorda despăgubiri pentru terenul neretrocedat”.

Conform Legii nr. 1/2000, art. 34 -„ terenurile fără construcţii preluate în mod abuziv, inclusiv cu titlu de donaţie… se restituie foştilor proprietari”.

Ori, în speţa de faţă, terenul este afectat de construcţii, fapt ce conduce la aplicarea Legii nr. 247/2005, art. 1-1.4 privind despăgubirile pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada 1945 – 1989.

Tribunalul constată neîntemeiat recursul formulat.

Prin Ordinul nr. 840/5.03.2010 emis de Prefectul Judeţului Iaşi, s-a respins cererea formulată de Z. C. P. privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 400 m.p. teren situat în Iaşi, strada S. nr. 4, motivat de faptul că vechiul amplasament al proprietăţii revendicate3 este afectat de detalii de sistematizare respectiv bloc de locuinţe şi zona de protecţie a blocului.

Cererea de atribuire în proprietate a terenului sus menţionat a fost formulată de reclamant la 30.11.2005, Legea nr. 247/2005.

În raport de acest moment, solicitarea reclamantului va fi analizată în raport de prevederile art. 34 din Legea nr. 1/2000, întrucât cererile întemeiate pe prevederile art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991 puteau fi formulate doar până la 1.11.2001 potrivit art. 36 alin. 5 indice 1 din Legea nr. 18/1991.

Dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 1/2000 stabilesc: „ Terenurile fără construcţii, neafectate de lucrări de investiţii aprobate potrivit legii sau cu lucrări ce au fost deteriorate, distruse şi nu mai prezintă nici o valoare de întrebuinţare, preluate în orice mod, inclusiv cu titlu de donaţie, considerate proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ teritoriale, prin aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 712/1966 şi ale altor acte normative speciale, se restituie foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora după caz”.

Situaţia terenului solicitat de reclamant nu este contestată de acesta – fostul amplasament al proprietăţii autorilor reclamantului este ocupat de detalii de sistematizare. În mod corect, în această situaţie, instanţa de fond a respins plângerea reclamantului pentru situaţiile reglementate de art. 34 din Legea nr. 1/2000,legiuitorul neprevăzând posibilitatea acordării de despăgubiri în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă.

Această posibilitate este reglementată de dispoziţiile unui alt act normativ – Legea nr. 10/2001, despăgubirile prevăzute de legile fondului funciar vizând situaţiile de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile ce au fost cooperativizate, nu şi pentru cazul restituirilor pentru terenurile ce au fost trecute în proprietatea statului, cum este cazul în speţă.