Cerere în despăgubiri formulată ulterior soluţionării acţiunii civile în procesul penal. Inadmisibilitate.

Cerere în despăgubiri formulată ulterior soluţionării acţiunii civile în procesul penal. Inadmisibilitate.

Odată stabilită valoarea creanţei ce acoperă o repunere în situaţia anterioară imposibil de a se efectua „în natură”, respectiva valoare dobândeşte caracteristicile lucrului judecat, intentarea unei alte acţiuni pe acest aspect fiind inadmisibilă, indiferent că în primul litigiu, din motive imputabile sau nu, partea cu calitate procesual activă a indicat tot sau doar o parte din prejudiciu.

-Art.art.14 şi art.19 Cod procedură penală

Posibilitatea de a acţiona în faţa instanţei civile, pentru stabilirea despăgubirilor civile (repunerii în situaţia anterioară în cazul nulităţii), aparține doar celui ce nu s-a constituit parte civilă în procesul penal; per a contrario, cel ce a făcut-o trebuie să-şi realizeze pretenţiile în condiţiile acţiunii civile ataşate celei penale, din cadrul procesului penal.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR.511 din 10.12.2013)

Asupra apelului de faţă constată următoarele:

Prin cererea  înregistrată pe rolul  Tribunalului  Bucureşti - Secţia a VI-a  Comercială  la data de  04.05.2011  sub nr. 32410/3/2011 reclamantul A. A. K. D.  a chemat în judecată pârâta S.C. T. SA  solicitând instanţei să dispună: obligarea pârâtei la plata către reclamant  a sumei de  27.800 USD  (suma ce va fi actualizata cu indicele de inflaţie şi  dobânda  legală), reprezentând preţul plătit pentru achiziţionarea terenului în suprafaţă de 2316,53 mp şi construcţia aferentă acestuia în suprafaţă de 646,01 mp situate în Corn. Voluntari, şos. Afumaţi, lot. 20, jud. Ilfov, despăgubirea pentru îmbunătăţirile necesare şi utile pe care le-am efectuat imobilului şi pentru sporul de valoare adus prin acestea, evaluate provizoriu la suma de 203.077,75 lei, instituirea (recunoaşterea) unui drept de reţenţie  (drept real de garanţie) asupra imobilului teren şi construcţie situat în Corn. Voluntari, şos. Afumaţi, lot. 20, jud. Ilfov, în favoarea subsemnatului reclamant şi în contra pârâtei chemată în judecată, până la plata efectivă şi totală de către cea din urmă către mine a sumelor de la punctele I şi II precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată determinate de desfăşurarea prezentului proces.În motivarea  cererii  s-a  arătat  că la data de 16 dec. 2003 între reclamant  şi SC T. SA, societate reprezentată de numitul C. C., împuternicit printr-o Hotărâre AGA, a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare nr. 3134, prin care s-a achiziţionat terenul în suprafaţă de 2316,53 mp şi construcţia aferentă acestuia în suprafaţa de 646,01 mp situate în Corn. Voluntari, sos Afumaţi, lot 20, jud Ilfov.

În cuprinsul contractului de vânzare cumpărare se arată că SC T. SA este reprezentată de C. C. în baza Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor din data de 02.12.2003.

Preţul contractului a fost stabilit la suma de 27.800 USD, sumă ce a fost plătită SC T. SA cu ocazia autentificării contractului de vânzare-cumpărare.

După aproximativ un an de zile de la data încheierii respectivului contract de vânzare cumpărare reclamantul arata ca a fost chemată în judecată la Tribunalul Bucureşti Secţia Comercială de către acţionarii SC T. SA, M. I., C. G. S., P. F. şi Ş. G. G.

Motivele acţiunii în instanţă au constat în aceea că Hotărârea AGA ce a stat la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare nu corespunde adevărului, în sensul că nu au participat la şedinţa AGA din data de 02.12.2003, astfel aceştia nu au fost de acord cu vânzarea terenului ce face obiectul contractului.

Totodată, sus numiţii au invocat faptul că numitul C. C. a încălcat cu bună ştiinţă interdicţia de vânzare a terenului deoarece nu-l putea înstrăina întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare  acţiuni  încheiat  de  SC T. cu FPS sub numărul 534 din 10.08.1994 există  clauză prin care SC T. SA nu ar fi putut să înstrăineze bunurile sale pe o perioadă de 10 ani.

Prin cererea de chemare  in judecata  se învederează faptul că la momentul  încheierii  contractului  de vânzare cumpărare nr. 3134 din 16.12.2003, C. C. a prezentat hotărârea AGA din data de 02.12.2003 semnată de acesta şi de numitul M. Ion şi stampilată cu ştampila societăţii, lucru ce a fost determinant pentru  reclamant pentru a încheia contractul. Reclamantul arată că  nu  a cunoscut şi nici nu avea cum să cunoască  de existenţa contractului de vânzare cumpărare acţiuni numărul 534 încheiat de SC T. SA cu FPS,  de interdictia de înstrăinare si de faptul ca  numitul C. C. a acţionat fără acordul acţionarilor societăţii vanzand  un teren ce aparţine societăţii.

În  acest sens trebuie avută în vedere şi declaraţia făcută de C. C. în faţa notarului cu ocazia autentificării contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3134 din 16.12.2003, când a declarat faptul că terenul ce face obiectul contractului nu e grevat de sarcini, nu a fost revendicat în baza Legii 10/2001 şi nu există litigii pe rolul vreunei instanţe cu referire la acesta.

Reclamantul arată că toate  aspectele expuse mai  sus le-a  aflat cu ocazia acţionării sale  în judecată de către acţionarii SC T. SA pentru nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 3134 din 16.12.2003, judecată soluţionată irevocabil de către instanţa de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Comercială, ce a pronunţat Decizia comercială nr. 1542 din 8 mai 2008. Prin decizia anterior menţionată, s-a admis şi capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului.

Se mai arată că în contractul de vânzare cumpărare de acţiuni nr. 534/10.08.1994 încheiat între FPS şi Asociaţia T. SA se prevede la art 7.3 faptul că T. SA poate înstrăina într-o perioadă de 10 ani de la semnarea contractului bunurile sale cu obligatia de a plati  către FPS diferenţa dintre preţul  obţinut din vânzarea bunului si valoarea contabila a acestuia de la data semnării contractului.

Ca un cumpărător de bună credinţă, s-au  efectuat investiţii pe terenul respectiv al cărui preţ a crescut, până în prezent, de mai multe ori, faţă de preţul existent la momentul cumpărării lui.

 Prin decizia nr. 1542/08.05.2008 pronunţată în dosarul nr. 11013/2/2005, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Comercială a admis recursul numiţilor M. I. şi C. G. S. şi a admis capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.3134/16.12.2003, reclamantul  pierzând dreptul de proprietate asupra imobilului deşi plătise integral preţul contractului de vânzare - cumpărare. O consecinţă directă a anulării contractului de vânzare - cumpărare este repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Prezenta acţiune are la bază tocmai decizia de anulare a contractului de vânzare - cumpărare pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dar care a omis a se pronunţa şi asupra capătului de cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Principiul repunerii în situaţia anterioară - restitutio in integrum - este regula de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit astfel încât părţile raportului juridic trebuie să ajungă în situaţia în care acel act nu s-ar fi încheiat.

Atât rezoluţiunea, cât şi nulitatea constituie cauze de ineficacitate a actului juridic civil care produc efecte retroactive (ex tune), iar pe această cale se ajunge la înlăturarea efectelor actului care s-au produs între momentul încheierii şi cel al desfiinţării sale.

Principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară - restitutio in integrum - este o consecinţă a principiului retroactivităţii efectelor rezoluţiunii ori nulităţii şi un mijloc de asigurare a eficienţei practice a acestor sancţiuni de drept substanţial şi constă în acea regulă de drept potrivit căreia tot ceea ce s-a executat în baza actului desfiinţat, trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care actul nu ar fi fost încheiat.

Temeiul juridic al restituirii prestaţiilor între părţi ii constituie tocmai desfiinţarea actului juridic, deoarece astfel dispare fundamentul executării acestora.

De aceea, acţiunea prin care se solicită restituirea prestaţiilor se fundamentează pe îmbogăţirea fără justă cauza (actio de in rem verso), iar in cazul contractelor sinalagmatice, când ambele părţi şi-au executat obligaţiile înainte de anularea sau rezoluţiunea acestora, aceeaşi acţiune se fundamentează pe plata nedatorata (art. 1092 Cod civil), întrucât obligaţia fiecăreia dintre părţile contractului sinalagmatic, desfiinţat retroactiv, apare ca şi când nu a existat vreodată.

Astfel, pârâta urmează a restitui preţul contractului încasat la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare în sumă de 27.800 USD, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie si cu dobânda legală.

O soluţie contrară ar fi vădit inechitabilă, creând un dezechilibru între patrimoniul reclamantului  şi cel al pârâtei şi prin urmare doar repunerea părţilor în situaţia anterioară ar duce la restabilirea legalităţii.

În condiţiile în care în mai 2008 a pierdut proprietatea imobilului, patrimoniul sau a sărăcit în timp ce patrimoniul pârâtei a crescut direct proporţional (art. 482 C.civ.) cu sporul de valoare determinat de îmbunătăţirile necesare şi utile aduse de subsemnatul respectivului bun imobil. Instanţa trebuie să constate faptul că dezechilibrul patrimonial produs între părţile prezentului litigiu nu are un temei legal, îmbogăţirea pârâtei în sensul sus arătat fiind una lipsită de justă cauză.

Îmbunătăţirile  pe care reclamantul  le-a adus imobilului le evaluează provizoriu la suma de 203.077,32  lei, sumă  ce reiese din facturile fiscale depuse la dosarul cauzei odată cu prezenta acţiune.

Pe lângă aceste cheltuieli efectuate pentru îmbunătăţirile aduse imobilului, expertiza tehnică construcţii evaluatorie va evidenţia şi alte lucrări ce urmează a fi evaluate.

Având în vedere primele două capete de cerere se  solicita  instituirea (recunoaşterea) unui drept de retentie (drept real de garanţie imperfect în virtutea căruia cel ce deţine un bun imobil proprietatea altuia, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul de a reţine lucrul respectiv, deci, are dreptul să refuze restituirea lui, până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele de bani pe care cel dintâi le-a cheltuit cu conservarea, întreţinerea ori îmbunătăţirea acelui bun) asupra imobilului teren în suprafaţă de 2316,53 mp şi construcţia aferentă acestuia în suprafaţă de 646,01 mp situate în Corn. Voluntari, sos. Afumaţi, lot. 20, jud. Ilfov., în favoarea reclamantului şi în contra pârâtei chemate în judecată, până la plata efectivă şi totală de către cea din urmă a sumei ce face obiectul primului capăt de cerere şi suma ce face obiectul celui de-al doilea capăt de cerere, care va fi determinat prin expertiză, ambele sume urmând a fi consacrate de către instanţă prin hotărârea pe care o va pronunţa în speţă.

Dreptul reclamantului  de retentie este pe deplin întemeiat, elementul de bază pe care se întemeiază facultatea conferită creditorului (în speţă reclamatul ) fiind conexitatea obiectivă dintre un lucru si o datorie, astfel spus, există un debitum cum re iunctum.

Totodată acest drept reiese si din dispoziţiile art. 1444 C.civ. conform căruia: "Arendaşul ori locatarii nu pot fi daţi afara mai înainte de a fi dezdâunati de către locator, iar când acesta nu o face, de către cumpărător".

În drept, au  fost invocate  disp.  art. 482, art. 992, art. 997, art. 1092, art. 1444 C.civ.

În dovedirea cererii  au fost depuse  înscrisuri:  taxa judiciară de timbru provizorie aferentă primului capăt de cerere, 3240 lei, taxa judiciară de timbru provizorie pentru capătul doi de cerere - 2942lei, taxa judiciară de timbru pentru capătul trei de cerere - 8 lei şi timbrul judiciar pentru toate cele trei capete de cerere - 5 lei, 5 lei şi 0,3 lei, facturi reparaţii, decizia nr. 1542/2008 a ICCJ - Secţia Comercială, dovada chemării la conciliere directă, împuternicirea avocaţială.

Prin concluzii scrise, depuse la 21.01.2013 în faţa instanţei de fond pârâta a invocat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii ca urmare a exercitării dreptului de opţiune procedurală în cadrul procesului penal finalizat de sentinţa penală nr. 3256/27.12.2011 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 2588/01.04.2013, Tribunalul Bucureşti a luat act de renunţarea  la  judecata  petitului I (restituire preţ), a admis în parte cererea formulată de reclamantul Al A. K., a obligat pârâta  la plata  sumei de 180.000 lei despăgubiri, a instituit un drept  de retenţie  asupra  imobilului teren  +  construcţie situat  în comuna  Voluntari, sos. Afumaţi, lot. 20, judeţul Ilfov  în favoarea reclamantei  până  la plata efectivă  a  despăgubirilor  în cuantum  de 180.000; de asemenea a obligat pârâta  la plata  sumei  de 6711 lei  cheltuieli  de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut în esenţă că:

„La data de 16.12.2003 între reclamant  şi SC T. SA - reprezentată de numitul C. C. , împuternicit prin Hotărârea AGA din 02.12.2003 - a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare nr. 3134, prin care s-a achiziţionat terenul în suprafaţă de 2316,53 mp şi construcţia aferentă acestuia în suprafaţa de 646,01 mp situate în Corn. Voluntari, sos Afumaţi, lot 20, jud Ilfov.

Prin Decizia nr. 1542 /08.05.2008  pronuntata in dosarul nr. 11013/2/2005  Inalta Curte de Casatie si Justitie  - Sectia  Comerciala  a admis recursul asociatilor M. I.  si C.  G. S. si a admis capatul de cerere privind nulitatea absoluta a contractului  de vanzare-cumparare aut. sub nr.3134/16.12.2003 ( fila 16-22 ).

In acest sens s-a retinut ca prin  cap. III  art.7 alin.2  din actul constitutiv s-a prevazut  ca societatea se obliga  ca in adunarea generala a actionarilor sa nu se aprobe vanzarea timp de 10 ani  de la semnarea  contractului de vanzare-cumparare cu FPS  a vreunui teren din activele societatii. Astfel , a lipsit consimtamantul vanzatorului la incheierea contractului de vanzare-cumparare  si s-au fraudat dispozitii  legale imperative , avand in vedere si interdictia de vanzare a terenului pe o perioada de 10 ani.

Prin petitul I reclamantul a solicitat  obligarea paratei la plata sumei de 27.800 UDS (suma ce va fi actualizata cu indicele de inflaţie şi  dobânda  legală), reprezentând preţul plătit pentru achiziţionarea terenului în suprafaţă de 2316,53 mp şi construcţia aferentă acestuia în suprafaţă de 646,01 mp situate în Corn. Voluntari, şos. Afumaţi, lot. 20, jud. Ilfov .

Avand in vedere sentinta penala nr.3122/16.11.2012 pronuntata  de Judecatoria Sectorului 4 prin care au fost condamnati  M. I. si C. C. si obligati, alaturi de partea responsabila civilmente SC T. SA , la plata unor depsagubiri  reprezentand plata pretului reactualizat cu indicele de inflatie,  prin precizarile formulate la data de 01.04.2012 reclamantul a aratat ca renunta  la judecarea petitului I. In temeiul art.132 alin.2 pc.t 2 si art.246 C.pr.civ.  tribunalul  va lua act de renuntarea la judecata petitului I .

In ceea ce priveste petitul II  se solicita despagubiri  pentru imbunatatirile necesare si utile  efectuate imobilului si pentru sporul de valoare  adus.

 Se va retine in acest sens principiul  repunerii in situatia  anterioara – restitutio in integrum – in sensul ca tot ceea ce s-a executat in baza unui act anulat  trebuie restituit in asa fel incat partile sa ajunga  in situatia in care acel act nu s-ar fi incheiat

 Vor fi avute in vedere concluziile raportului de expertiza privind evaluarea imbunatatilor din care rezulta ca sporul de valoare  adus imobilului este egal cu valoarea materialelor si a manoperei  , respectiv 180.000 lei  , precum si  faptul ca prin Decizia nr.1542/2008 a ICCJ a fost desfiintat titlul cumparatorului , astfel incat  tribunalul va admite in parte petitul II si va obliga pârâta  la plata  sumei de 180.000 lei despăgubiri.

 Prin petitul III se solicita instituirea unui drept de retentie asupra imobilului pana la plata despagubirilor .

Dreptul de retentie, drept real de garantie imperfect , presupune ca cel  care detine  un bun mobil/imobil  al altcuiva , pe care trebuie sa il restituie , are dreptul sa retina lucrul respectiv si sa refuze  restituirea  pana in momentul in care i se vor plati sumele  cheltuite cu conservarea, intretinerea ori imbunatatirea  bunului.

 In speta de fata se constata ca datoria  pretinsa de detinatorul imobilului-reclamantul - are legatura cu lucrul , este  un debitum cum re iunctum  - astfel ca tribunalul va institui  un drept  de retenţie  asupra  imobilului teren  +  construcţie situat  în comuna  Voluntari, sos. Afumaţi, lot. 20, judeţul Ilfov  în favoarea reclamantei  până  la plata efectivă  a  despăgubirilor  în cuantum  de 180.000.

Pentru considerentele expuse, tribunalul, retinand dispozitiile legale evocate, va lua act de renuntarea la judecata petitului I, va admite in parte petitul II si va obliga pârâta  la plata  sumei de 180.000 lei despăgubiri, va admite petitul III si va institui  un drept  de retenţie  asupra  imobilului teren  +  construcţie situat  în comuna  Voluntari, sos. Afumaţi, lot. 20, judeţul Ilfov  în favoarea reclamantei  până  la plata efectivă  a  despăgubirilor  în cuantum  de 180.000.

In temeiul art.274 C.pr.civ. tribunalul va obliga  parata la plata sumei de 6711 lei cheltuieli de judecata reprezentând  taxa de timbru  aferenta despagubirilor acrdoate 180.000 lei - 5211 lei – si onorariul de expert ( fila 86 ) -  1500 lei”.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC T. SA care a solicitat suspendarea judecării prezentei cauze în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cpc până la soluţionarea cererii de revizuire înregistrată pe rolul ÎCCJ sub nr. 2167/1/2013 având ca obiect revizuirea Deciziei comerciale nr. 1543/08.05.2008, decizie în urma căreia a fost anulat contractului de vânzare cumpărare nr. 3134 din 16.12.2003.

De asemenea prin cererea de apel s-a reiterat excepţia inadmisibilităţii acţiunii principale, întemeiată pe principiul electa una via non datur recursus ad alteram.

În motivare se arată că, urmare a anulării contractului de vânzare cumpărare nr. 3134 din 16.12.2003 prin Decizia ÎCCJ 1542/08.05.2008, reclamantul a formulat plângere penală, iar în litigiul penal înregistrat sub nr. 22075/4/2011 s-a constituit parte civilă cu suma reprezentând preţul de vânzare actualizat cu rata inflaţiei. Prin sentinţa penală nr. 3122/16.11.2012. Judecătoria Sector 4 Bucureşti a dispus, pe latura civilă, „obligarea inculpaţilor C. C. Şi M. I. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T. SA la plata sumei de 93.383 lei (preţ exprimat în lei al contractului de vânzare cumpărare nr. 3134 din 16.12.2003) reactualizată cu rata inflaţiei, către partea civilă AL A. KHALDOUN, reprezentând daune materiale.

Se poate constata astfel că reclamantul constituindu-se parte civilă în procesul penal, iar instanţa de judecată admiţând acţiunea civilă, pretenţiile sale au fost soluţionate prin sentinţa penală nr. 3122/16.11.2012. Or, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat contravaloarea preţului vânzării, cât şi contravaloare îmbunătăţirilor, ambele cereri vizând aceleaşi aspecte ca şi cele solicitate pe latura civilă în procesul penal.

Pe fondul cauzei se arată că în mod greşit instanţa de fond a admis pretenţiile reclamantului privind contravaloarea îmbunătăţirilor, respingând în mod greşit obiecţiunile formulate la raportul de expertiză. Astfel se arată că din cele 4 facturi depuse de reclamant nu rezultă că reparaţiile şi materialele menţionate reprezintă lucrări efectuate la construcţia ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare; se mai arată că nu există contract de prestări servicii, proiect sau deviz de lucrări, proces verbal de recepţie finală a lucrărilor pentru lucrările pretins efectuate. Astfel, nu rezultă că respectivele lucrări au fost efectuate în condiţiile în care în 2003 construcţia era în stare de funcţionare, iar nu o construcţie degradată cum a susţinut reclamantul.

În drept apelantul a invocat art. 282 şi urm Cpc.

Intimatul-reclamant, legal citat, nu a depus întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului Curtea a reţinut următoarele, asupra cererii de apel:

Mai întâi trebuie observat că problema inadmisibilităţii/admisibilităţii cererii introductive, ridicată de pârâtă prin concluziile scrise depuse la 21.01.2013 şi reiterată în apel, nu a fost analizată/soluţionată de instanţa de fond, hotărârea neindicând respingerea excepţiei sau eventuala calificare a ei drept o apărare de fond, urmată de înlăturarea motivată a acesteia. Cum, în speţă, niciuna dintre părţi nu a solicitata expres prin cererea de apel (sau întâmpinare) anularea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, este obligatoriu ca instanţa de apel să analizeze ea însăşi direct problema omisă de prima instanţă (prin interpretarea extensivă a art. 297 Cpc ce prevede posibilitatea trimiterii pentru judecare în cazul omiterii soluţionării fondului doar dacă s-a solicitat expres aceasta).

Sub acest aspect instanţa constată că, conform înscrisurilor depuse la dosar, în urma anulării contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3134 din 16.12.2003 prin Decizia comercială nr. 1542 din 8 mai 2008 a ÎCCJ, reclamantul a înţeles să reclame săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune de către doi prepuşi ai pârâtei; în cadrul respectivului litigiu s-a constituit şi parte civilă faţă de cei doi inculpaţi (şi faţă de pârâta care era parte responsabilă civilmente) pentru prejudicii ce ar rezulta din faptele acestora (ce au condus la nulitatea contractului), acţiune civilă ce i-a fost admisă de instanţa penală, ce a obligat inculpaţii C. C. şi M. I. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T. SA la plata sumei de 93.383 lei (preţ exprimat în lei al contractului de vânzare cumpărare nr. 3134 din 16.12.2003) reactualizată cu rata inflaţiei (sentinţa penală 3122/16.11.2012, f. 97 dosar fond).

Or, este evident că prin prejudiciul cauzat de ilicitul penal imputat, ce este în acelaşi timp şi ilicit civil, reclamantul a înţeles să solicite repararea lui în cadrul litigiului penal. Or, art. 14 Cpp alin. 2 şi urm. arată că:  „Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă. Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile: a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare;  b) prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în natură nu este cu putinţă”. Din prevederile respectivului articol rezultă în mod clar că acţiunea civilă în procesul penal ale aceleaşi caracteristici ca o acţiune civilă declanşată separat, fiind supusă „dispoziţiilor legii civile”. Or, pentru aceeaşi situaţie de „repunere în situaţia anterioară” solicitată, conform legii civile, nu se pot intenta două acţiuni succesive, indiferent dacă s-ar indica prejudicii identice sau prejudicii diferite.

Astfel, odată stabilită valoarea creanţei ce acoperă o repunere în situaţia anterioară imposibil de a se efectua „în natură”, respectiva valoare dobândeşte caracteristicile lucrului judecat, intentarea unei alte acţiuni pe acest aspect fiind inadmisibilă, indiferent că în primul litigiu, din motive imputabile sau nu, partea cu calitate procesual activă a indicat tot sau doar o parte din prejudiciu.

În speţă, fiind vorba de o acţiune civilă în procesul penal în primă fază, iar acum de o acţiune civilă separată nu putem vorbi de o autoritate de lucru judecat propriu-zisă (părţile şi calităţile părţilor fiind diferite), însă este de observat inadmisibilitatea celui de-al doilea demers judiciar prin care se urmăreşte, în esenţă, stabilirea unui alt prejudiciu (altei valori a repunerii în situaţia anterioară) decât cea stabilită în primul cadru procesual finalizat.

La aceeaşi concluzie ne conduce şi art. 19 alin. 1 Cpp care arată că: „Persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor morale pricinuite prin infracţiune”. Deci, posibilitatea de a acţiona în faţa instanţei civile, pentru stabilirea despăgubirilor civile (repunerii în situaţia anterioară în cazul nulităţii), aparține doar celui ce nu s-a constituit parte civilă în procesul penal; per a contrario, cel ce a făcut-o, trebuie să-şi realizeze pretenţiile în condiţiile acţiunii civile rataşate celei penale, din cadrul procesului penal.

Faţă de aceste considerente, Curtea, a constatat că instanţa de fond nu a soluţionat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi analizând acest motiv de recurs în sensul analizării excepţiei invocate la fond conform celor de mai sus, a admis apelul formulat de apelanta pârâtă SC T. SA împotriva Sentinţei civile nr. 2588/01.04.2013, pronunţată de Secţia a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti în dosarul nr. 32410/3/2011 având ca obiect pretenţii, în contradictoriu cu intimatul reclamant AL A. K., a anulat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii astfel cum a fost precizată (faţă de petitele rămase, 2 şi 3) şi a respins acţiunea precizată ca inadmisibilă, urmând a păstra dispoziţia instanţei de fond cu privire la renunţarea la judecată pe capătul I al cererii.

Domenii speta

Spete similare