Tulburare de posesie. Lipsa posesiei. Achitare

Prin incriminarea infracţiunii de tulburare de posesie legiuitorul a urmărit să apere posesia ca stare de fapt, respectiv acel element exterior, aparent şi obiectiv necesar, conform căruia, la momentul comiterii faptei, subiectul pasiv stăpâneşte imobilul, adică îl deţine efectiv.

Întrucât partea vătămată nu avea posesia (nu deţinea în fapt, nu stăpânea efectiv) terenului reclamat a fi ocupat abuziv de inculpaţi, lipsind situaţia premisă pentru existenţa acestei infracţiuni, fapta inculpaţilor nu este prevăzută de legea penală, astfel că se impunea achitarea acestora şi lăsată nesoluţionată acţiunea civilă.

Decizia penală nr.189/A/12.03.2014 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 471/11.12.2013 a Judecătoriei Panciu, în baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, prin raportare la art.220 alin. 1, 2, 3 Cod penal, au fost condamnaţi pe inculpaţii  M.I. şi M.C. la câte o  pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie.

În temeiul art. 71 Cod penal,art. 20 alin. 2 din Constituţia României şi art. 1 din CEDO, s-au  interzis inculpaţilor  drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, de la data rămânerii definitive până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

În baza art. 81 Cod penal s-a suspendat condiţionat executarea pedepselor aplicate inculpaţilor, respectiv pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa accesorie acesteia pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 Cod penal.

În temeiul art. 112 alin. 1 lit. a raportat la art. 113 Cod penal a fost obligat  inculpatul M.C. la tratament medical până la însănătoşire având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică  nr. …/2013 din 10.07.2013 din care rezultă că inculpatul a avut discernământ diminuat la data şi în raport de fapta comisă, suferind de schizofrenie paranoidă stabilizată cu defect Psihopatoid.

S-a respins  cererea privind obligarea inculpaţilor la plata daunelor materiale ca neîntemeiată.

 În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum total de 550 lei fiecare.

Prin încheierea de şedinţă din data de 24.12.2013, în baza art. 195 Cod procedură penală, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul şi considerentele sentinţei penale nr. sentinţei penale nr. 471/11.12.2013 în sensul că s-a dispus repunerea  părţilor în situaţia anterioară comiterii infracţiunii de tulburare în posesie, respectiv a repus partea vătămată în dreptul de a stăpâni terenul în suprafaţă de 3000 mp situat în punctul V.Z. comuna M., judeţul V.

În motivarea hotărârii s-a arătat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu nr. 462/22.10.2013 s-a pus în mişcare acţiunea penală şi au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii M.I. şi M.C., domiciliaţi în comuna M, sat F, judeţul V pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 alin. 1, 2, 3 Cod penal.

S-a reţinut în sarcina inculpaţilor că au ocupat fără drept suprafaţa de 3000 mp teren arabil situat în punctul V.Z. comuna M. ce aparţine părţii vătămate M.G. şi care refuzau să-l elibereze, faptă săvârşită prin ameninţare.

Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângere, declaratie parte vătămată, proces verbal, raport de expertiză medico-legală psihiatrică, declaraţie martori, declaraţii învinuiţi, proces verbal, cazier judiciar.

În cursul cercetării judecătoreşti a fost administrată proba testimonială - depoziţia martorilor R.E., S.C. fiind cosemnată şi ataşată la dosar, proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma cererilor şi apărărilor formulate, a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale în materie, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 146/2004 pronunţată de Judecătoria Panciu pe numele părţii vătămate s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra mai multor suprafeţe de teren; prin procesul verbal de punere în posesie nr. 2104/01.07.2010 emis de Comisia locală de fond funciar M s-a dispus punerea în posesie şi cu privire la suprafaţa de 3000 mp situată în punctul V.Z.

Deşi inculpaţilor le-a fost adus la cunoștință în mod expres că terenul în suprafaţă de 3000 mp din V.Z. aparţine părţii vătămate, aceştia au ocupat fără drept încă din 2007 acest  teren şi au refuzat să-l elibereze.

În data de 28.05.2013 partea vătămată M.G. efectua lucrări la acest teren moment în care au venit inculpaţii la volanul unui tractor tip V445; inculpatul M.C. a efectuat lucrări de arătură a terenului, iar în momentul în care au fost somaţi de organele de poliţie să întrerupă lucrările, cei doi inculpaţi, au devenit agresivi refuzând să părăsească terenul adresând ameninţări la adresa părţii vătămate M.G.

S-a menţionat că situaţia de fapt descrisă anterior, rezultă din depoziţia martorilor R.E. şi S.C., audiaţi în faţa instanţei.

S-a reţinut că, în drept, fapta inculpaţilor de a ocupa fără drept suprafaţa de 3000 mp teren situat în punctul V.Z. comuna M, judeţul V prin folosirea de ameninţări  întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art.220 alin. 1, 2, 3 Cod penal.

În ceea ce priveşte latura obiectivă, instanţa a reţinut că probele administrate în cauză evidenţiază realizarea elementului material specific infracţiunii, constând într-o acţiune de ocupare fără drept a suprafeţei de 3000 mp aparţinând părţii vătămate M.G.  urmarea imediată constând în încălcarea libertăţii persoanei.

S-a precizat că acţiunea de ocupare  a fost realizată fără drept, inculpaţii  neavând nicio justificare legală să acapareze terenul proprietate părţii vătămate .

S-a arătat că, sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, în accepţiunea art. 19 pct. 1, lit. a Cod penal, aceştia având reprezentarea faptei lor, a consecinţelor păgubitoare asupra inviolabilităţii terenului părţii vătămate şi au urmărit acest rezultat, care apare ca inevitabil din momentul ocupării acestuia fără acordul părţii vătămate.

S-a reţinut că fapta a fost săvârşita de inculpaţi în forma agravată, având în vedere că a fost săvârşit de două persoane împreună şi prin acte de ameninţare.

S-a precizat că la individualizarea sancţiunii şi proporţionalizarea acesteia, se va avea în vedere dispoziţiile art. 72 alin.1 şi art.52 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, persoana inculpaților, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă stabilite de lege.

S-a apreciat că aplicarea, fiecăruia dintre cei doi inculpaţi, a câte o pedeapsă cu închisoare în cuantum de câte 3 (trei) ani este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar şi un mijloc de reeducare eficient.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa a apreciat că raportat la natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, împrejurările cauzei, persoana inculpaților, aceștia sunt  nedemni în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. a  teza a II-a şi lit.b, fiind justificată îndepărtarea acestora de la activităţi ce presupun încrederea publică ori exerciţiul autorităţii.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa a apreciat, în contextul probelor administrate, că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenţie, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpaţilor, care pot fi reintegraţi social şi reeducaţi şi fără izolare în regim de detenţie, urmând a dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art. 81 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, conform art. 82 din Codul penal.

În ceea ce-l privește pe inculpatul M.C. instanţa a dispus, în baza disp. art. 112 alin. 1, lit. a raportat la art. 113 Cod penal, obligarea acestuia la tratament medical până la însănătoşire având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. …/2013 din 10.07.2013 din care rezultă că inculpatul a avut discernământ diminuat la data şi în raport de fapta comisă, suferind de schizofrenie paranoidă stabilizată cu defect psihopatoid.

Sub aspectul laturii civile s-a reţinut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5000 lei reprezentând contravaloarea lucernei şi recoltei neculese de pe terenul litigios pe intervalul de 3 ani anteriori.

S-a arătat că se va respinge cererea părţii vătămate de obligare a celor doi inculpaţi la plata sumei de 5000 lei întrucât din niciun mijloc de probă administrat în cauză nu rezultă  cuantumul prejudiciului pe care l-ar fi suferit.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii M.I. şi M.C. solicitând aplicarea legii noi iar pe fond achitarea întrucât stăpânesc acel teren din 1950, iar parte vătămată nu l-a stăpânit niciodată.

Apelurile sunt fondate.

Examinând  cauza prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de  drept, conform art. 417 al .2 C.pr.pen., Curtea  constată că hotărârea apelată este netemeinică sub aspectul condamnării inculpaţilor şi repunerii părţilor în situaţia anterioară.

Cu privire la aplicarea legii mai favorabile, Curtea constată că legea nouă, respectiv art.256 alin.1 din noul Cod penal, este mai favorabilă inculpaţilor atât cu privire la condiţiile de incriminare, eliminându-se modalitatea de comitere a faptei prin refuzul de eliberare a imobilului ocupat şi agravanta comiterii faptei de două sau mai multe persoane împreună, cât şi cu privire la limitele de pedeapsă care sunt mai reduse (de la 1 la 5 ani închisoare sau amendă) faţă de pedepsele aplicate pentru formele agravante prev. de art.220 alin.2 şi 3 Cod penal din 1969 (2-7 ani, 3-10 ani).

Conform art.256 alin.1 din noul Cod penal, constituie infracţiunea de tulburare de posesie fapte de a ocupa, în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia.

Situaţia premisă pentru existenţa acestei infracţiuni este aceea ca o anumită persoană să posede efectiv un  imobil pentru ca făptuitorul să-i tulbure posesia prin ocuparea acelui imobil.

Posesia este o stare de fapt, nu de drept, şi care poate sau nu să aparţină titularului dreptului de proprietate.

Prin incriminarea infracţiunii de tulburare de posesie legiuitorul a urmărit să apere posesia ca stare de fapt, respectiv acel element exterior, aparent şi obiectiv necesar, conform căruia, la momentul comiterii faptei, subiectul pasiv stăpâneşte imobilul, adică îl deţine efectiv.

Clarificarea situaţiei dreptului de proprietate cu privire la un imobil revendicat de mai multe persoane nu se poate face decât printr-o acţiune civilă.

În cauză, partea vătămată nu a posedat, nu a stăpânit în fapt terenul pe care reclamă că i  l-au ocupat inculpaţii.

Astfel, deşi partea vătămată, prin sentinţa civilă nr.146/2004 a Judecătoriei Panciu (în contradictoriu cu Primăria M – Comisia locală de aplicare a Legii nr.18/1991 şi Prefectura Vrancea – Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr.18/1991) deţine o suprafaţă de 4,11 ha în extravilanul comunei M, din care 1,25 ha vie, 2,36 ha arabil şi 0,50 ha fâneaţă, această suprafaţă nu este identificată în teren.

Procesul verbal de punere în posesie a părţii vătămate cu privire la suprafaţa de 3000 mp din punctul Z, care face obiectul prezentei cauze, este pur formal, doar pe hârtie, nefiind făcută o punere în posesie efectivă a părţii vătămate cu privire la acest teren, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

În acest sens, martorul S.C., secretarul Comisiei locale de aplicare a Legii nr.18/1991, a declarat că anterior emiterii procesului verbal de punere în posesie s-a deplasat personal la terenul litigios şi a constatat că terenul era stăpânit de inculpatul M.C.I., teren care ulterior a fost reconstituit părţii vătămate. A mai arătat că inculpatului M.C.I. i s-a pus în vedere în repetate rânduri să elibereze terenul litigios fiind încunoștințat că, cu privire la acest teren a fost pusă în posesie partea vătămată M.G., ceea ce duce la concluzia că acesta nu a eliberat terenul respectiv la momentul cvasi punerii în posesie a părţii vătămate şi nici ulterior.

Nici din declaraţia martorei R.E., inspector de specialitate în cadrul Primăriei M., nu rezultă că partea vătămată ar fi fost pusă efectiv în posesia terenului. Aceasta se desprinde din aspectele arătate de martoră care a precizat că la faţa locului a  găsit pe partea vătămată şi pe cei doi inculpaţi care se certau cu privire la terenul litigious, iar ulterior Comisia locală de fond funciar a stabilit ca terenul litigios să fie atribuit părţii vătămate, ocazie cu care s-a întocmit proces verbal de punere în posesie care a fost înaintat Comisiei Judeţene Vrancea. A mai arătat că organele de poliţie le-au pus în vedere celor doi inculpaţi să elibereze terenul întrucât acesta este atribut părţii vătămate, aspect ce duce la concluzia că inculpaţii stăpâneau de fapt acel teren.

Un aspect care conduce la aceeaşi concluzie, respectiv lipsa posesiei asupra terenului de către partea vătămată, este faptul că în rechizitoriu s-a reţinut ca şi dată a comiterii faptei 28.05.2012 în timp ce plângerea părţii vătămate este cu circa două săptămâni mai înainte, pe 15.05.2012. În această plângere partea vătămată arată că nici nu poate să treacă pe acolo (terenul în litigiu) deoarece inculpatul M.C.I. începe să strige  „hoţii”, „mă omoară banditul de M.G.”, că inculpatul M.C.I. şi familia lui a intrat şi a cosit vreo 300 kg de lucernă, că în anul 2012 a rămas fără lucernă, aspecte care duc încă o dată la concluzia că partea vătămată nu a folosit în fapt acel teren.

Inculpaţii au arătat constant că acel teren l-au dobândit prin donaţie de la bunicii lor, conform actului de donaţie autentificat sub nr…/15.02.1950 şi de atunci l-au stăpânit împreună.

Susţinerile inculpaţilor sunt confirmate parţial  şi de actele aflate la dosar.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 486/1997 a Judecătoriei Panciu, s-a dispus încetarea procesului penal, printre alţii, şi faţă de inculpaţii M.I. şi M.C., pentru infracţiunea de tulburare de posesie, la plângerea prealabilă a părţii vătămate M.G., motivat de faptul că plângerea prealabilă nu a fost făcută în termenul legal, reţinându-se ca dată a faptei anul 1995, ceea ce duce la concluzia că la acel moment terenul era stăpânit de inculpaţi şi nu de partea vătămată.

Prin  rezoluţia 611/P/2009 din 30.07.2009, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu s-a dispus neînceperea urmării penale faţă de inculpatul M.I.  pentru infracţiunea de tulburare de posesie,  la plângerea a părţii vătămate M.G., motivat de faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni întrucât acţiunea de ocupare s-a făcut în baza unui drept recunoscut, făptuitorul deţinând terenul în baza unui contract de donaţie, aspect care conduce la concluzia că nici în anul 2009 partea vătămată nu avut posesia în fapt a terenului respectiv.

De asemenea, din considerentele sentinţei penale 261/2008 a Judecătoriei Panciu rezultă că familia inculpaţilor a deţinut şi lucrat terenul respectiv încă de pe vremea CAP-ului M, deci înainte de 1990, iar partea vătămată, deşi mai are teren în vecinătate, nu a afirmat vreo dată că terenul lucrat de familia inculpaţilor i-ar fi aparţinut.

Din cele arătate rezultă cu prisosinţă că la data de 28.05.2012,  presupusă a se fi comis infracţiunea de tulburare de posesie de către inculpaţi, partea vătămată nu avea posesia (nu deţinea în fapt, nu stăpânea efectiv) terenul reclamat a fi ocupat abuziv de inculpaţi, lipsind situaţia premisă pentru existenţa acestei infracţiuni.

Totodată, se constată că inculpaţii aveau convingerea că terenul le aparţine, conform actului de donaţie arătat mai sus, astfel că mai lipseşte un element necesar existenţei infracţiunii de tulburare de posesie, acela ca aceştia să acţioneze fără drept.

Prin urmare, fapta inculpaţilor nu este prevăzută de legea penală, astfel că se impunea achitarea acestora şi lăsată nesoluţionată acţiunea civilă, eventualele litigii între părţi cu privire la proprietatea terenului putând  fi soluţionată printr-o acţiune civilă separată.

În consecinţă,  în baza disp. art.  421  pct. 2 lit. a C.pr.pen., s-au admis apelurile declarate inculpaţii  M.I. şi M.C. şi s-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi încheierea de şedinţă din data de 24.12.2013.

În rejudecare,  în baza disp. art.386 C.proc.pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art.220 alin.1, 2, 3  Cod penal din 1969 în infracţiunea prev. de art.256 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal, iar în baza art.396 alin.5 Cod procedură penală în referire la art.16 alin.1 lit.b tz.I Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpaţilor M.I. şi M.C., pentru infracţiunea de tulburare de posesie.

În baza disp. art.25 alin.5 Cod procedură penală, s-a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

Domenii speta

Spete similare