Recurs litigii cu profesionişti. Procedura insolvenţei. Contestaţie la tabelul preliminar. Creanţe bugetare rezultate din titluri executorii necontestate în termenele şi condiţiile prevăzute de codul de procedură fiscală. Exceptare de la verificare de căt

SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

Recurs litigii cu profesionişti. Procedura insolvenţei. Contestaţie la tabelul preliminar. Creanţe bugetare rezultate din titluri executorii necontestate în termenele şi condiţiile prevăzute de codul de procedură fiscală. Exceptare de la verificare de către administratorul judiciar.

- art. 66 din Legea nr. 85/ 2006

- art. 169 şi 218 din O.G. nr. 92/ 2003

Decizia nr. 209/ C/ 03. 06. 2014 a Secţiei a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Oradea.

Dosar 7376/ 83/ 2010/ a1- R

Prin Sentinţa nr. 290/F/2014 Tribunalul S.M. în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2006, a respins contestaţia formulată de administratorul statutar al SC K. SRL - L. J. împotriva „Tabelului Preliminar al creanţelor împotriva averii debitoarei” întocmit de practicianul în insolvenţă E. I. SPRL S.M., în contradictoriu cu creditoarea D.G.F.P. S.M.

Fără cheltuieli de judecată.

Analizând contestaţia la tabelul de creanţă formulată în cauză, actele şi lucrările dosarului, judecătorul sindic a reţinut următoarele:

Judecătorul sindic a apreciat că, pentru a fi admisibilă o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2006, este absolut necesar a se invoca şi a se proba existenţa uni fals, dol sau eroare esenţială care au determinat admiterea/ neadmiterea unei creanţe sau a unui rang de preferinţă în tabelul de creanţe al debitoarei falite contestat.

 În speţă, judecătorul sindic a constatat că eroarea esenţială invocată de către contestator ar fi determinată de interpretarea eronată dată de practicianul în insolvenţă facturilor depuse în probaţiune de către autoritatea publică creditoare respectiv contestarea caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei fiscale înscrisă în tabelele de creanţe ale debitoarei.

Deşi se invocă inexistenţa unei datorii la bugetul consolidat al statului şi implicit inexistenţa unei creanţa a DGFP S.M. faţă de societatea debitoare, înscrisurile depuse la dosar de către DGFP S.M. înlătură susţinerea contestatoarei că actul administrativ prin care i s-au stabilit obligaţiile de plată nu i-a fost comunicat.

Deciziile de impunere, somaţiile şi confirmările de primire atestă faptul că creanţa DGFP este certă, lichidă şi exigibilă.

În ceea priveşte excepţia prescripţiei invocate de către contestator prin notele de şedinţă formulate la data de 31.01.2014, judecătorul sindic a constatat că verificarea acestora pe calea contestaţiei la tabelul de creanţe al debitoarei este inadmisibilă, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 66 din Legea nr. 85/200, „toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii.

 (2) Nu sunt supuse acestei proceduri creanţele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale.”

Întrucât, contestatorul nu a făcut dovada faptului că titlurile de creanţă şi formele de executare silită emise împotriva acestuia de către organele fiscale de executare silită au fost contestate în condiţiile art. 169 şi următoarele, respectiv art. 218 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, judecătorul sindic a constatat că înscrisurile depuse de către organul fiscal în susţinerea declaraţiei sale de creanţă nu mai pot fi verificate de către judecătorul sindic sub aspectul legalităţii şi temeiniciei acestora.

Judecătorul sindic a apreciat că singura verificare pe care acesta este îndreptăţit să o efectueze pe calea contestaţiei la tabelul preliminar formulată împotriva unei creanţe declarate în legătură cu o creanţă fiscală este cea privind existenţa posibilităţii de reducere a cuantumului creanţei datorate de către organele fiscale urmare a stingerii acesteia în una din modalităţile prevăzute de lege, respectiv prin plată, compensare, scutire de la plată etc., or în speţă nu s-a invocat stingerea creanţei fiscale în această modalitate.

Prin urmare, judecătorul sindic a constatat că, în legătură cu creanţa declarată de către creditoarea DGFP S.M., contestatorul nu a prezentat probe suficiente pentru a dovedi susţinerile acestuia din contestaţia la tabelul de creanţă în sensul că această creanţă este nelegală şi nedatorată de către debitoare.

De asemenea, în lipsa invocării şi dovezii existenţei unei erori esenţiale în cauză, respectiv în lipsa altor motive de nulitate invocate de către contestator, judecătorul sindic a constatat că în speţă nu ne aflăm în niciuna din situaţiile de admisibilitate a unei contestaţii formulate în condiţiile art. 75 din Legea nr. 85/2006 motiv pentru care, în temeiul art. 11 lit. i din Legea nr. 85/2006 şi a textelor de lege anterior amintite, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de administratorul statutar împotriva tabelului definitiv de creanţe al debitoarei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea debitoare SC K. SRL, solicitând modificarea sa în totalitate în sensul admiterii cererii sale, astfel cum a fost formulată, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru o parte din creanţele solicitate, respectiv pentru debitele a căror scadenţă începe din 12.12.2003 şi se întinde până în 25.04.2008, reprezentând în totalitate suma de 23.840 lei, iar pe fond să se constate că suma datorată este de 23.603 lei reprezentând debite şi accesorii, din care se va scădea suma de 1884 lei reprezentând TVA achitat în plus.

În motivare, recurenta arată că este prescris dreptul material la acţiune pentru o parte din creanţele solicitate, respectiv pentru debitele a căror scadenţă începe din 12.12.2003 şi se întinde până în 25.04.2008, reprezentând în totalitate suma de 23.840 lei. Prescripţia începe să curgă de la data la care se naşte dreptul la acţiune, astfel, în cauză, dreptul la acţiune s-a născut la data la care obligaţiile asumate prin declaraţiile fiscale au devenit scadente. În cauză sunt incidente astfel dispoziţiile art. 91 din OG nr. 92/2003, art. 2552 din Noul Cod civil, art. 182 Cod de procedură civilă, în ce priveşte durata şi calculul termenului de prescripţie, iar urmând aceste calcule, suma de 23.840 lei solicitată de creditoarea intimată este prescrisă. Această sumă nu este legal solicitată şi nu-i poate fi imputată, fiind plătitoare de bună – credinţă pentru întreaga perioadă cuprinsă în certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice nr. xxxxx/ xx.xx.2008. Acest act reprezintă actul administrativ fiscal emis de organul fiscal competent la solicitarea contribuabilului, care cuprinde creanţele fiscale exigibile, existente în sold în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii şi în prima zi a lunii următoare depunerii cererii.

Suma de 23.840 lei reprezintă o sumă care nu apare în certificatul de atestare fiscală, fiind o sumă care nu s-a operat în timpul legal de către angajaţii creditoarei, nu îi este opozabilă şi nu a recunoscut-o. Achitarea sumei cuprinse în certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice nr. xxxxx/xx.xx.2008, în valoare de 351.634 lei, la data de 12.06.2008, înseamnă achitarea în întregime a obligaţiilor de plată către buget până la data de 09.06.2008 şi eliberarea de datorie pentru întreaga perioadă. Sumele solicitate ulterior achitării în conformitate cu certificatul fiscal nu îi sunt opozabile, sunt nelegale şi prescrise, iar acest fapt reprezintă culpa exclusivă a angajaţilor creditoarei DGFP şi nu i se poate imputa.

Includerea acestei suma este o eroare esenţială, conform art. 75 din Legea nr. 85/2006. Invocarea ulterioară a unui alt calcul decât cel cuprins în certificatul de atestare fiscală reprezintă un dol al creditoarei DGFP S.M., făcut cu intenţia de a o frauda şi de a defavoriza în cadrul procedurii insolvenţei. DGFP trebuie înscrisă în tabelul definitiv cu suma de 23.603 lei.

În drept, recurenta invocă prevederile art. 301 – 303 Cod de procedură civil ă, Decretul nr. 167/1958 – art. 7, art. 91 alineatul 2 din OG nr. 92/2003, art. 2552 alineatul 2 din Legea nr. 287/2009, art. 182 alineatul 2 din Legea nr. 134/2010, art. 75 din Legea nr. 85/2006.

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

Verificând sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, s-a constatat că aceasta este temeinică şi legală, iar recursul formulat este nefondat, fiind respins, pentru următoarele considerente:

Este adevărat că la data de 09.06.2008, la cererea debitoarei, creditoarea DGFP S.M. a emis Certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice nr. xxxxx prin care îi erau comunicate obligaţiile fiscale datorate la acel moment, în valoare de 351.634 lei, obligaţii pe care debitoarea le-a şi achitat la data de 12.06.2008.

Declaraţia de creanţă formulată de creditoare în prezentul dosar cuprinde însă şi obligaţii fiscale calculate în sarcina debitoarei pe perioada anterioară emiterii certificatului de atestare. Astfel, din cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză rezultă că fişa plătitorului pe care îşi întemeiază creditoarea cererea de înscriere creanţă cuprinde dobânzi şi penalităţi care la data de 09.06.2008 erau calculate de DGFP S.M., dar care nu erau instituite, pentru debite la care scadenţa plăţii începe din 12.12.2003 şi se întinde până la data de 25.04.2008. Mai reţine expertul, în mod legal de altfel, că aceste sume trebuiau să fie cuprinse în certificatul de atestare fiscală emis de DGFP la data de 09.06.2008 şi că, la 6 luni după emiterea acestui certificat, creditoarea a emis Decizia nr. xxxx/xx.xx.2008 prin care a instituit aceste dobânzi şi penalităţi în sarcina debitoarei.

 Chiar dacă debitoarea nu a fost informată corect asupra obligaţiilor de plată la bugetul de stat, la data emiterii certificatului de atestare fiscală, atâta vreme cât obligaţiile instituite ulterior în sarcina sa au fost stabilite printr-o Decizie comunicată debitoarei şi pentru care au fost emise somaţii şi titluri executorii de asemenea comunicate debitoarei, conform dovezilor de comunicare de la dosar, iar debitoarea nu a contestat aceste acte emise de creditoare, instanţa nu poate pe calea contestaţiei la tabelul de creanţe să înlăture forţa unor titluri executorii necontestate, opunându-se în acest sens dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 85/200, conform cărora toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii şi nu sunt supuse acestei proceduri creanţele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale, raportat la dispoziţiile art. 169 şi următoarele, respectiv art. 218 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aşa cum de altfel în mod legal şi temeinic a reţinut şi judecătorul sindic.

Cu alte cuvinte, odată stabilite în sarcina sa aceste obligaţii de plată necuprinse în certificatul de atestare fiscală, fiindu-i comunicate, debitoarea avea posibilitatea legală, prevăzută de Codul de procedură fiscală, de a contesta aceste Decizii şi titluri executorii, iar în condiţiile în care nu a făcut-o, nici administratorul sau lichidatorul judiciar nu mai pot să înlăture forţa obligatorie a acestor titluri executorii, şi nici instanţa de judecată, dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 85/2006 fiind clare sub acest aspect.

În consecinţă, toate apărările recurentei legate de prescripţia dreptului la acţiune, culpa creditoarei intimate şi buna sa credinţă, ar fi putut fi avute în vedere de o instanţă investită cu soluţionarea contestaţiilor împotriva Deciziilor de impunere şi a titlurilor executorii emise pentru plata creanţei contestate prin prezenta cerere, dar nu pot conduce la modificarea cuantumului creanţei în prezenta contestaţie.

Pentru toate aceste motive, Sentinţa atacată cu recurs a fost menţinută, fiind legală şi temeinică.

Domenii speta

Spete similare