Recurs contencios administrativ. Despăgubiri

SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Materie: RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Despăgubiri

-Art. 18 alin. 6 din H.G. nr.  1120/ 2006

La data de 22.08.2007 Comisia Judeţeană Bihor pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis pe numele mamei reclamantei  Hotărârea cu nr. 70.

Prin Hotărârea nr. 70/2007 s-a stabilit cu titlu de despăgubiri suma de 266.836,22 lei, compensaţii băneşti pentru bunurile pe care le-a deţinut în proprietate, în localitatea Lipnic - Basarabia, abandonate şi sechestrate ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris în anul 1947.

În ceea ce priveşte prematuritatea cererii de plată, prima instanţă a reţinut în mod corect incidenta dispoziţiilor deciziei Curţii Constituţionale nr.528/2013, privind neconstituţionalitatea prevederilor OUG 10/2013 privind plata eşalonată a despăgubirilor în termen de 10 ani.

Referitor la actualizarea despăgubirilor cu coeficientul de inflaţie, s-a constatat că plata primei tranşe de 40% a devenit exigibilă la data de 25.03.2014, plată neonorată de către recurentă iar în anul următor reclamanta este îndreptăţită la plata diferenţei de 60% din totalul despăgubirilor, prima instanţă a făcut în mod legal aplicarea prev. art. 18 alin.6 din HG 1120/2006, conform cărora suma achitată beneficiarilor se actualizează cu indicele de inflaţie din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de I.N.S., faţă de luna decembrie a anului anterior.

Interpretarea recurentei că această actualizare se referă doar la cea de a doua tranşă este eronată, textul legal nefăcând o astfel de trimitere.

Decizia nr. 70/CA/ 19. 01. 2015 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Dosar 7142/ 111/ CA/ 2013

Prin sentinţa nr. 3342 /CA/3.04.2014 Tribunalul Bihor a admis în parte cererea formulată de reclamanta B.G., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR şi în consecinţă:

A obligat pârâta în favoarea reclamantei la plata sumei de 266.836,22 lei cu titlu de despăgubiri pentru bunurile imobile rămase în Basarabia, localitatea Lipnic, proprietatea mamei acesteia, sumă ce va fi actualizată cu coeficientul de inflaţie existent la data plăţii compensaţiei.

Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta pârâtă AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca fiind neîntemeiată.

În motivare arată că temeiul art. 483 si urm., din Noul Cod de procedură civilă, consideră Sentinţa civilă nr. 3342/2014, ca fiind netemeinică si nelegală.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei privind plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 70/2007, solicită să se constate că cererea este prematur introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Cu privire la prematuritatea cererii formulate, în contextul intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 10/20141, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, „se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către şeful Cancelariei Primului - Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, şi, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006".

Prin urmare, creanţa stabilită prin Hotărârea nr. 70/22.08.2007 emisă de către Comisia Judeţeană Bihor pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu este exigibilă în momentul de faţă, astfel că acţiunea formulată de reclamantă este prematură.

Aşa cum rezultă şi din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 10/2014, suspendarea plăţilor pe o perioadă de 6 luni este necesară, având în vedere urgenţa şi necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea drepturilor privind acordarea despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 9/1998  şi Legii nr. 290/2003 cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât persoanele îndreptăţite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile şi predictibile, în conformitate cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptăţite, întrucât statul român nu numai că nu refuză plata acestor despăgubiri, ci se obligă la plata sumelor prevăzute în deciziile de plată şi hotărârile prin care se stabileşte cuantumul despăgubirilor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia din 4 septembrie 2012 pronunţată în Cauza Dumitru şi alţii împotriva României, a reţinut că nu se poate aprecia că însăşi substanţa dreptului reclamanţilor a fost afectată, iar eşalonarea plăţii creanţelor datorate reclamanţilor nu poate fi considerată nerezonabilă (paragraful 51). De asemenea, a apreciat că echilibrul dintre interesele reclamanţilor şi interesul general al societăţii a fost menţinut, neexistând vreo dovadă potrivit căreia Guvernul nu ar avea intenţia să respecte calendarul de plăţi (paragrafele 49 - 50).

Concluzia care se impune este aceea că statul nu contestă existenţa unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată şi hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, precum şi Legii nr. 393/2006, şi nu refuză plata acestora. Măsura reglementată este mai degrabă una prin care se garantează realizarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile respectării ţintei de deficit bugetar asumate. Rezultă că prin O.U.G. nr. 10/2014 statul nu afectează esenţa dreptului de proprietate, nu aduce atingere substanţei acestui drept şi cu atât mai puţin nu neagă existenţa acestuia.

În ceea ce priveşte obligarea sa la actualizarea despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 70/2007, cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, face următoarele precizări:

În cazul în care plata despăgubirilor nu a fost suspendată, aşa cum s-a prevăzut prin O.U.G. nr. 10/2014, instanţa ar trebui să aibă în vedere prevederile art. 10 alin (2) din Legea 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, „Despăgubirile sau compensaţiile băneşti vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti, după caz, (...); plata lor se poate face şi în rate, în maximum 2 ani, în funcţie de disponibilităţile băneşti (...)".

Iar în conformitate cu prevederile art. 18 alin (6) din H.G. 1120/2006, actualizarea se face, „în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima luna pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistică, faţă de luna decembrie a anului anterior".

Având în vedere termenul imperativ de 1 an în care urmează a se face plata despăgubirilor sumelor mai mici de 50.000 lei, ori a primei tranşe dintr-o despăgubire mai mare de 50.000 lei, acest interval de timp a fost apreciat de legiuitor ca neglijabil pentru a actualiza sumele cuvenite beneficiarilor. În consecinţă, pentru a nu se crea o discriminare între beneficiarii care au primit sumele integral şi cei care primesc plata în două tranşe, s-a prevăzut actualizarea sumelor din cea de-a ll-a tranşă, actualizare care se referă la perioada cuprinsă între scadenţa primei tranşe şi data achitării efective a celei de-a ll-a tranşe.

Aşadar, având în vedere că Hotărârea nr. 70/2007 a fost emisă în data de 22.08.2007, termenul de plată al celei de-a ll-a tranşe a fost scadent la data de 22.08.2009, actualizarea ar trebui făcută după data scadentă.

În drept a invocat dispoziţiile art. 483 şi urm. din Noul Cod de procedură civilă, Legea nr.290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, HG nr.1120/2006, O.U.G. nr. 10/2014.

Prin întâmpinarea formulată de intimată se solicită respingerea recursului si a apărărilor invocate.

Cu privire la prematuritatea invocată de autoritate arată că autoritatea însăşi a stabilit cuantumul despăgubirilor acum peste şapte ani şi de atunci au trecut toate scadenţele stabilite prin actul administrativ susmenţionat. Invocarea unui act normativ din 2014 prin care să se motiveze neplata unor restante tot din culpa autorităţii, este cel puţin o dovadă de rea-intenţie.

Împrejurarea că statul trebuie să îşi clarifice situaţia financiară şi să îşi fundamenteze măsurile prin care să se facă plăţile de despăgubiri, a fost invocată şi în cursul anului 2012, 2013, etc. De la data stabiliri acestor despăgubiri, statul trebuia şi putea să facă balanţele anuale ale sumelor pe care însăşi ea le-a stabilit şi ca atare să aloce aceste resurse în funcţie de aceste balanţe, ceea ce nu s-a făcut cu rea intenţie declarată. în condiţiile în care aceste drepturi sunt drepturi de proprietate aşa cum însăşi autoritatea recunoaşte în recursul declarat (de altfel în consonanţă cu practica CEDO), atunci nu există nici un temei pentru blocarea restituirii acestor drepturi pentru că suspendarea sau lipsirea de efecte juridice a dreptului de proprietate sunt expres şi limitativ prevăzute în constituţie şi legile organice privind proprietatea - Codul civil. Ca atare nici o ordonanţă de urgenţă nu poate modifica aceste principii şi norme de drept fundamental care privesc pe de o parte întinderea iar pe de alta limitele restrângerii dreptului de a exercita atributele dreptului de proprietate.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, instanţa a apreciat recursul declarat de recurentul A.N.R.P. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

La data de 22.08.2007 Comisia Judeţeană Bihor pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis pe numele mamei reclamantei  Hotărârea cu nr. 70.

Prin Hotărârea nr. 70/2007 s-a stabilit cu titlu de despăgubiri suma de 266.836,22 lei, compensaţii băneşti pentru bunurile pe care le-a deţinut în proprietate, în localitatea Lipnic - Basarabia, abandonate şi sechestrate ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris în anul 1947.

În ceea ce priveşte prematuritatea cererii de plată, prima instanţă a reţinut în mod corect incidenta dispoziţiilor deciziei Curţii Constituţionale nr.528/2013, privind neconstituţionalitatea prevederilor OUG 10/2013 privind plata eşalonată a despăgubirilor în termen de 10 ani.

Referitor la actualizarea despăgubirilor cu coeficientul de inflaţie, s-a constatat că plata primei tranşe de 40% a devenit exigibilă la data de 25.03.2014, plată neonorată de către recurentă iar în anul următor reclamanta este îndreptăţită la plata diferenţei de 60% din totalul despăgubirilor, prima instanţă a făcut în mod legal aplicarea prev. art. 18 alin.6 din HG 1120/2006, conform cărora suma achitată beneficiarilor se actualizează cu indicele de inflaţie din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de I.N.S., faţă de luna decembrie a anului anterior.

Interpretarea recurentei că această actualizare se referă doar la cea de a doua tranşă este eronată, textul legal nefăcând o astfel de trimitere.

Pentru aceste aspecte recursul declarat de recurentă este nefondat şi a fost respins în baza art. 496 cod procedură civilă.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

Domenii speta

Spete similare