Cuantumul Debitului

Sentinţă civilă 522/2013 din 25.03.2013


JUDECĂTORIA NOVACI, JUDEŢUL GORJ

Sentinţa Civilă Nr. 522/2013

Şedinţa publică de la 25 Martie 2013

Completul constituit din:

PREŞEDINTE:

Grefier:

Nr. operator: 3923

Pe rol fiind judecarea contestaţiei la executare, formulată de contestatorul C. I, domiciliat în Tg-Jiu, str. nr........, Judeţul Gorj şi reşedinţa în comuna......, sat ............. nr.12, Judeţul Gorj, împotriva executării silite a deciziei civile nr.1980/2011 din data de 16.09.2011, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr........ **, rămasă irevocabilă, în contradictoriu cu intimatul N.E iţă , domiciliat în comuna .........sat........., Judeţul Gorj.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns contestatorul, lipsind intimatul, fiind reprezentat de avocat D. I.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că se constată depusă la dosar la data de 13 noiembrie 2013, Adresa nr.412 din 12.11.2013, înaintată de OPRM Tg-Cărbuneşti, iar la data de 18 noiembrie 2013, Adresa nr.710 din 15.11.2013, înaintată de Oficiul Poştal Tg-Jiu, nr.4. De asemenea, la data de 21.11.2013, a fost depusă la dosar Adresa nr.420 din 20.11.2013, înaintată de OPRM Tg- Cărbuneşti, după care, contestatorul învederează instanţei că la data de 22.11.2013, conform cuponului de mandat poştal nr.6, a primit suma de 500 lei pe care-i depusese pentru N. E . Că a primit banii pentru a nu fi pierduţi, întrucât Oficiul poştal i-a comunicat faptul că în termen de 6 luni nu mai pot fi ridicaţi, luându-i-se o declaraţie în acest sens, care după citire şi semnare s-a ataşat la dosar (fila 212).

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, instanţa acordă cuvântul pe fond.

Contestatorul a solicitat admiterea acţiunii şi anularea formelor de executare silite şi acordarea cheltuielilor de judecată făcute în acest dosar şi a depus concluzii scrise şi note de cheltuieli.

Avocat D. I pentru intimat, a solicitat respingerea contestaţiei la executare formulată împotriva formelor de executare din dos.nr.........., ca fiind neîntemeiată., solicitând totodată  obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 500 lei, către intimat.

INSTANŢA,

Asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 26.06.2013, sub nr. dosar .........contestatorul C.I, a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite a deciziei civile nr.1980/2011, din data de 16.09.2011, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr............. **, rămasă irevocabilă,  în contradictoriu cu intimatul N.E M.

S-a solicitat ca până la soluţionarea acestei contestaţii să se dispună suspendarea executării, iar în cazul admiterii contestaţiei şi anulării formelor de executare a solicitat să-i fie restituită taxa de timbru şi intimatul să fie obligat să-i plătească cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze.

În motivarea acţiunii, contestatorul a arătat că în fapt, în data de 07.06.2013, când s-a deplasat la Casa Judeţeană de Pensii Gorj, pentru a-şi ridica cuponul de pensie, a fost informat (iniţial verbal) că i s-a înfiinţat poprire pe pensie.

Că a depus cerere pentru a-i comunica ce reprezintă poprirea şi de la cine provine, astfel că i s-a eliberat adresa nr.126146 din 07.06.2013, adresă cu care s-a prezentat la „Societatea civilă profesională de executări judecătoreşti D. C & Asociaţii”, unde a primit adresa cu nr.3373/27.05.2013.

A precizat de asemenea că a depus la Oficiul Poştal Cărpiniş, Judeţul Gorj, prin mandat poştal suma de 500,00 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea cheltuielilor de judecată pe care le datorează intimatului N. E M , conform sentinţei civile nr.1980/2011, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr............. ** înainte de a cunoaşte despre formele de executare ce formează obiectul dosarului de executare nr............... iar act doveditor reprezintă factura cu seria CNPRMAN aaa, nr.4202093 (nr.6), din data de 05.06.2013.

Totodată a menţionat faptul că având în vedere că a achitat debitul înainte de a fi somat sau înştiinţat de societatea de executare, a solicitat admiterea contestaţiei, anularea formelor de executare, iar până la soluţionarea acesteia să se dispună suspendarea executării silite.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art.399 alin.1 – 401 alin. 1 C.p.c.

A depus la dosar adresa nr.126146/06.06.2013, eliberată de Casa Judeţeană de Pensii Gorj, factura nr.4202093 din 05.06.2013, eliberată de Oficiul Poştal Cărpiniş, Judeţul Gorj şi adresa de înfiinţare a popririi nr. ..............

În cauză a formulat întâmpinare intimatul, care consideră ca fiind neîntemeiată acţiunea contestatorului, solicitând respingerea contestaţiei şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, intimatul a arătat că Decizia civilă nr................ a fost pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr............ la data de 16.09.2011 şi că în perioada ce a urmat (de circa 2 ani şi 6 luni) avea posibilitatea să execute de bună voie obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată stabilite de instanţă.

Că plata făcută de contestator la data de 5 iunie 2013, nu avea legătură cu executarea deciziei civile nr.1980/2011 a Tribunalului Gorj, iar până la data de 05.06.2013, au existat mai multe litigii civile între el şi contestatorul C.I , inclusiv  de executare silită a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de Judecătoria Novaci, (...........) ceea ce  constituie un motiv suplimentar pentru aşi îndeplini obligaţiile stabilite de Tribunalul Gorj.

În susţinerea celor prezentate, intimatul a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri.

La întâmpinare, a formulat răspuns contestatorul (fila 20).

În şedinţa publică din data de 30.09.2013, contestatorul depune la dosar în copie decizia nr.1064 din 19 aprilie 2013, dată în dosarul nr. ..........Decizia nr. 1980 din 16 septembrie 2011 dată în dosarul nr............ ** de Tribunalul Gorj – secţia civilă, iar apărătorul intimatului depune în copie comunicarea emisă în dosarul nr.......... Tot în şedinţa publică din data de 30.09.2013, contestatorul a arătat că renunţă la capătul de cerere privind suspendarea executării silite, precizare faţă de care, s-a luat o declaraţie contestatorului care după citire şi semnare s-a ataşat la dosar (fila 36) şi s-a dispus emiterea unei adrese către Societatea civilă profesională de executori judecătoreşti D.C şi Asociaţii, pentru a comunica cererea depusă de contestator la data de 07.06.2013, precum şi cererea nr.126 146/06.06.2013, a Casei Judeţene de Pensii Gorj, ce a însoţit cererea menţionată anterior. De asemenea, să  comunice ce alte dosare de executare mai există cu privire la părţile din cauza de faţă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21 octombrie 2013, s-a dispus emiterea unei adrese către Oficiul Poştal Tg-Cărbuneşti (unde se află arhiva fostului Oficiu Cărpinişi ce a fost desfiinţat la data de 01.10.2013), pentru a preciza dacă suma de 500 lei menţionată în factura nr. 6/05.06.2013, a fost predată destinatarului N. E M şi la ce dată, sau dacă a fost restituită, precum şi înaintarea  în xerocopie, a facturii amintită şi a mandatului poştal la care face referire factura.

Societatea civilă profesională de executori judecătoreşti D. C şi Asociaţii, a comunicat  adresa nr.126146/06.06.2013 a Casei Judeţene de Pensii, ce a însoţit cererea menţionată, precum şi copii certificate de pe dosarele execuţionale nr........... Totodată s-a comunicat faptul că debitorul C. I , mai are două dosare de executare silită aflate pe rolul biroului lor, respectiv dosarele nr. 557/E/2013 şi 558/E/2013.

Prin adresa nr.388 din 04.11.2013, a fost înaintat  şi răspunsul solicitat Oficiului Poştal Tg-Cărbuneşti (unde se află arhiva fostului Oficiu Cărpinişi ce a fost desfiinţat la data de 01.10.2013), după care, contestatorul C. I,  a depus la dosar, în copie decizia nr. 296 din 06 februarie 2013 dată în dosarul nr.............. de Tribunalul Gorj – secţia civilă pentru a face dovada că a fost executat de două ori pentru aceeaşi sumă şi precizează instanţei că nu i-a fost restituită suma de 500 lei, aşa cum reiese din adresa înaintată de Oficiul Poştal Tg-Cărbuneşti, motiv pentru care a solicitat emiterea unei adrese către Oficiul Poştal nr. 4 Tg.Jiu, cu sediul în municipiul........, str. Nicolae Titulescu, Judeţul .........., pentru a face dovada că nu a primit acea sumă de bani, depusă pe numele intimatului.

S-a luat o declaraţie contestatorului, în sensul celor menţionate, declaraţie care după citire şi semnare s-a ataşat la dosar (f.203).

La data de 13 noiembrie 2013, s-a depus la dosar adresa nr.412 din 12.11.2013, înaintată de OPRM Tg-Cărbuneşti, iar la data de 18 noiembrie 2013, adresa nr.710 din 15.11.2013, înaintată de Oficiul Poştal Tg-Jiu, Nr.4.

De asemenea, la data de 21.11.2013, a fost depusă la dosar adresa nr.420 din 20.11.2013, înaintată de OPRM Tg-Cărbuneşti, după care, contestatorul a învederat instanţei că la data de 22.11.2013, conform cuponului de mandat poştal nr.6, a primit suma de 500 lei pe care-i depusese pentru N. E  . Că a primit banii pentru a nu fi pierduţi, întrucât Oficiul poştal i-a comunicat faptul că în termen de 6 luni nu mai pot fi ridicaţi, luându-i-se o declaraţie în acest sens, care după citire şi semnare s-a ataşat la dosar (fila 212).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa, constată şi reţine următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă, contestatorul C.I, a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite a deciziei civile nr.1980/2011 din data de 16.09.2011 pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr............ *, rămasă irevocabilă,  în contradictoriu cu intimatul N. E M . S-a solicitat ca până la soluţionarea acestei contestaţii să se dispună suspendarea executării, iar în cazul admiterii contestaţiei şi anulării formelor de executare a solicitat să-i fie restituită taxa de timbru şi intimatul să fie obligat să-i plătească cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze.

În şedinţa publică din data de 30.09.2013, contestatorul a arătat că renunţă la capătul de cerere privind suspendarea executării silite, precizare faţă de care, s-a luat o declaraţie contestatorului, care după citire şi semnare s-a ataşat la dosar (fila 36).

Potrivit art.711 alin.1 din Codul de procedură civilă, „împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii”.

În cauza dedusă judecăţii, titlul executoriu este reprezentat de decizia civilă nr. 1980/2011, a Tribunalului Gorj, pronunţată în dosarul civil nr............... *.

Rezultă din actele existente la dosar, că potrivit deciziei civile nr.1980/2011, a Tribunalului Gorj, pronunţată în dosarul civil nr............ *, ce se află ataşată la dosar la fila nr.32, contestatorul din  cauza de faţă, a fost obligat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată faţă de intimatul N. E M .

Prin cererea adresată executorului judecătoresc la data de 12/04/2013, intimatul a solicitat executarea silită a deciziei civile nr.1980/2011, a Tribunalului Gorj.

Ulterior, prin cererea adresată Judecătoriei Tg-Jiu, Judeţul Gorj, ce se află ataşată la dosar la fila nr.60, s-a solicitat de către Societatea civilă profesională de executări judecătoreşti D. C  & Asociaţii”, încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr.1980/2011, a Tribunalului Gorj, fiind încuviinţată prin încheierea de şedinţă din data de 22.04.2013, ce se află ataşată la dosar la fila nr.61.

Cu adresa nr............, din data de 21.05.2013, emisă de Societatea civilă profesională de executări judecătoreşti D. C & Asociaţii”, contestatorul a fost somat să ducă la îndeplinire obligaţiile stabilite prin titlul executoriu.

La data de 27/05/2013, conform adresei emisă de executorul judecătoresc şi înaintată Casei Judeţene de Pensii Gorj, s-a dispus executarea silită prin poprire din venitul net lunar realizat de contestator.

Într-adevăr, contestatorul, conform facturii nr.6/05.06.2013, ce se află ataşată la dosar la fila nr.198, a depus suma de 500 lei pe numele intimatului, însă, din cuprinsul acesteia nu rezultă pentru ce titlu executoriu a fost depusă, având în vedere că la dosarul cauzei este depusă şi o altă decizie a Tribunalului Gorj, respectiv nr.296/2013( fila nr.164), înaintată de către biroul executorului judecătoresc, potrivit căreia, contestatorul a mai fost obligat la 500 lei cheltuieli de judecată faţă de intimatul din cauza de faţă.

Pe de altă parte, conform dispozitivului titlului executoriu, se apreciază că debitorul este de drept pus în întârziere, astfel că avea obligaţia legală de a executa fără somaţie, obligaţiile impuse de titlul executoriu, reprezentat de decizia civilă nr.1980/2011, a Tribunalului Gorj.

Potrivit art.622 alin.1 C.p.c, „obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie”,iar potrivit alin.2, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.

În cauza de faţă, obligaţia nu este dusă la îndeplinire, întrucât contestatorul, aşa cum a arătat în şedinţa publică din data de 02.12.2013, conform mandatului poştal nr.6, a primit înapoi suma de 500 lei, pe care o depusese pe numele intimatului.( fila nr.212), aşadar, obligaţia nefiind îndeplinită aşa cum s-a arătat şi mai sus, de bunăvoie.

Prin urmare, motivele ce pot fi primite pe calea contestaţiei la executare, vizează atât situaţia în care fie persoanele direct implicate în raporturile execuţionale, respectiv creditorul şi debitorul, fie orice alte persoane care invocă o vătămare adusă prin nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea unui act de executare, cât şi situaţia în care se pretind de către persoane faţă de executarea silită începută, un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit.

Se constată însă, că în cauza de faţă, contestatorul nu a justificat nici una din aceste situaţii.

Pe fondul cauzei, instanţa constată că potrivit titlului executoriu, s-a început urmărirea silită a contestatorului, pentru o sumă de bani ce reprezintă cheltuieli de judecată.

În consecinţă, constatând că în prezenta cauză nu s-a invocat, respectiv nu s-a probat nici un motiv întemeiat de natură a face aplicabile dispoziţiile legale care reglementează instituţia contestaţiei la executare, se apreciază a fi neîntemeiată prezenta contestaţie, motiv pentru care urmează a se dispune respingerea acesteia.

Conform art.453 alin.1 din Codul de procedură civilă, urmează a obliga contestatorul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată faţă de intimat, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanţei seria GJ/DYA nr.00127/4.10.2013, ce se află ataşată la dosar la fila nr.213.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Respinge contestaţia la executare formulată de contestatorul C. I, domiciliat în ......str........., nr..........., judeţul Gorj şi reşedinţa în comuna........., sat..........., nr.12, judeţul Gorj, împotriva executării silite a deciziei civile nr.1980/2011 din data de 16.09.2011 pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr.............. **, rămasă irevocabilă,  în contradictoriu cu intimatul N. E M, domiciliat în comuna........., sat ........judeţul Gorj.

Obligă contestatorul la 500 lei, cheltuieli de judecată, faţă de intimat.

Cu apel.

Pronunţată în şedinţa publică,  astăzi 02.12.2013.

 

Preşedinte,

Dafinescu ElenaGrefier,

Ana Maria Udrescu

Red.DE/tehnored.AU

ex.4

12 Decembrie 2013