Repararea integrală a prejudiciului produs salariatului

Potrivit art.166 al.4 Codul muncii întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Daunele interese trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului cauzat, acestea putând să cuprindă atât pierderea suferită cât şi beneficiul de care a fost lipsit creditorul – art.1084 Cod civil.

Spre deosebire de daunele moratorii, actualizarea are caracter compensatoriu şi urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti având ca finalitate aducerea creanţei la valoarea ei existentă în momentul stabilirii, protejând interesele creditorului care nu trebuie să suporte din patrimoniul său, fără a avea o culpă, efectele devalorizării monedei.

Dobânda legală reprezintă daune interese moratorii, respectiv echivalentul prejudiciului provocat creditorului prin întârzierea executării obligaţiei de către debitor, având un temei diferit de al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate pretinde cerând actualizarea creanţei.

Prin urmare dobânda reprezintă o sancţiune pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei de plată iar actualizarea cu indicele de inflaţie reprezintă valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii – daune compensatorii, astfel încât nu se ajunge la o dublă reparaţie.

Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 3 iunie 2013 reclamanţii O. S. şi S. C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureş şi Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Maramureş la achitarea dobânzii legale la debitele restante stabilite prin sentinţele civile nr. 1153/31.10.2007, 736/10.07.2009, 1313/26.11.2009, 17/15.01.2008 şi 898/09.10.2009, dobândă calculată începând cu data scadenţei şi până la plata efectivă, şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice de a aloca sumele necesare efectuări plăţii. În subsidiar, reclamanţii au solicitat dobânda legală la debitele restante calculate pe ultimii 3 ani şi în continuare, de la momentul înregistrării acţiunii până la plata efectivă.

În motivarea acţiuni reclamanţii au arătat că prin sentinţele indicate, pronunţate de Tribunalul Maramureş şi rămase definitive şi irevocabile, s-a dispus obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Maramureş la plata unor drepturi salariale legale al căror cuantum urmează să fie actualizat cu indicele de inflaţie la momentul plăţii lor, că această reparaţie nu exclude posibilitatea aplicării la debit şi a dobânzii legale pentru lipsa de folosinţă a sumelor datorate.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 998 Cod civil (actual art. 16 Cod civil), Decretul Lege nr. 167/1958, O.G. nr. 9/2000, iar începând cu 01.09.2011 O.G. 13/2011.

În probaţiune reclamanţii au solicitat încuviinţarea probelor depuse anexat cererii de chemare în judecată: sentinţele civile indicate în acţiune.

Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Apel Cluj a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, arătând că drepturile solicitate de reclamanţi prin acţiune sunt prescrise, întrucât s-a împlinit termenul legal de prescripţie, precizând că dobânda legală trebuia solicitată în aceleaşi condiţii, inclusiv termen de prescripţie, ca şi debitul principal. A mai fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat raportat la pretenţiile ce vizează Sentinţa civilă nr. 898/09.10.2009 a Tribunalului Maramureş, având în vedere că prin această hotărâre s-a dispus plata către reclamanţi şi a dobânzii legale aferente diferenţelor salariale acordate. Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că pretenţiile reclamanţilor sunt neîntemeiate deoarece prin admiterea cererii s-ar ajunge la o dublă reparaţie a pierderii suferite, prin hotărârile judecătoreşti menţionate în acţiune fiind dispusă deja plata sumelor solicitate actualizate cu rata inflaţiei. În opinia pârâtei, câtă vreme indicele în raport de care este stabilită dobânda legală reflectă cel puţin în parte variaţiile de valoare ale creanţelor, adică inflaţia, el tinde să acopere în perioadele de inflaţie şi erodarea creanţei, astfel că acordarea cumulată indexării cu rata inflaţiei şi a dobânzii legale cauzează îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului. Pârâta a mai arătat că fiind vorba despre drepturi băneşti eşalonate la plată, conform art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, aceste sume nu sunt exigibile decât la momentul scadenţei, astfel cum s-a stabilit prin actul normativ arătat, ori dobânda legală curge doar în cazul nerespectării termenului de plată, care în speţă nu s-a împlinit.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare prin care a arătat, în esenţă, că reclamanţii au obţinut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese, constând în actualizarea sumelor datorate de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective, că potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, drepturile salariale se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică, astfel că prin acordarea dobânzii legale ar obţine o îmbogăţire fără just temei. De asemenea, a mai arătat că în ceea ce priveşte titlurile executorii, neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin O.U.G. nr. 71/2009.

Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat prin întâmpinare excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş, arătând că potrivit art. 111 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori a instanţei de la sediul pârâtului, şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, arătând că între părţile în litigiu nu există raporturi juridice de muncă.

Prin sentinţa civilă nr.2270 din 15 noiembrie 2013 a Tribunalului Mureş s-a respins excepţia necompetenţei teritoriale; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice invocată de acesta, s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecată invocată de către pârâta Curtea de Apel Cluj; s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâta Curtea de Apel Cluj pentru pretenţiile solicitate până la data de 03.06.2010; s-a respins acţiunea formulată de către reclamanţii O. S. F. şi S. C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin reprezentant DGPF Mureş ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins acţiunea formulată de către reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureş  şi Ministerul Justiţiei astfel:

-în privinţa pretenţiilor reprezentând dobânda legală aferentă drepturilor acordate prin sentinţa civilă nr. 898 din 9.10.2009 pronunţată de Tribunalul Maramureş – Secţia civilă în dosar nr. 4401/100/2009, ca urmare a existenţei autorităţii de lucru judecat;

-în privinţa pretenţiilor reprezentând dobândă legală aferentă drepturilor acordate prin celelalte hotărâri judecătoreşti şi solicitate de la data scadenţei până la data de 03.06.2010 ca fiind prescris dreptul material la acţiune;

-ca neîntemeiată pentru restul pretenţiilor.

Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul a reţinut că  excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş este neîntemeiată din următoarele motive.

În susţinerea excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş în soluţionarea cererii de chemare în judecată introdusă de reclamanţi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat dispoziţiile art. 111 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă („cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului”). Având în vedere că fiecare dintre reclamanţi îndeplineşte funcţia de asistent judiciar la Tribunalul Maramureş, instanţa apreciază că în speţă, în stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze cererea, sunt aplicabile dispoziţiile art. 269 alin. 1 şi 2 din Codul muncii („Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul”), coroborat cu dispoziţiile art. 127 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă („Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea” – alin. 1; „Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor” – alin. 3). Văzând că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la Tribunalul Maramureş, care se află în circumscripţia Curţii de Apel Cluj, şi că această curte de apel este învecinată cu Curtea de Apel Tg. Mureş, instanţa a apreciat că este competentă teritorial să judece cauza,  respingând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanţelor Publice este întemeiată, din următoarele considerente.

Este adevărat că potrivit art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice Ministerul Finanţelor Publice are atribuţii în elaborarea proiectelor legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite şi rolul de administrator al bugetului statului prin repartizarea sumelor către ordonatorii principali de credite, însă trebuie observat că nu are atribuţia de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat şi nici de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat. Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. 1 lit. a din aceeaşi lege, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea bugetară urmând aceeaşi procedură, conform principiului simetriei actelor juridice. Atribuţiile menţionate, stabilite în sarcina Ministerului Finanţelor Publice nu pot constitui fundamentul unui raport obligaţional în privinţa drepturilor băneşti ale reclamantului, mai ales că prin Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 sunt reglementate modalităţile prin care instituţiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii, iar dispoziţiile art. 2 din acest act normativ prevăd expres că, dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată, situaţie în care nu intră în funcţiune vreo răspundere sau garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, ci trebuie parcursă procedura de rectificare bugetară prevăzută de lege.

Excepţia autorităţii de lucru judecat raportat la pretenţiile ce vizează Sentinţa civilă nr. 898/09.10.2009 a Tribunalului Maramureş este întemeiată.

Prin Sentinţa Civilă nr. 898/09.10.2009 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 4401/100/2009 şi rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1870/R/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, instanţa a obligat pârâţii Tribunalul Maramureş, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice la plata în favoarea reclamanţilor (reclamanţii din prezenta cauză) a unor diferenţe de drepturi salariale calculate pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzute de lege pentru funcţiile de demnitate publică pentru perioadele din intervalul 08.11.2005 – 31.12.2007, şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăţilor. De asemenea, pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamanţilor şi dobânda legală aferentă diferenţelor salariale acordate prin hotărârea menţionată mai sus.

Apreciind că este îndeplinită condiţia existenţei triplei identităţi (părţi, obiect, cauză), instanţa a  admis excepţia autorităţii de lucru judecat raportat la pretenţiile ce vizează Sentinţa civilă nr. 898/09.10.2009.

Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este întemeiată din următoarele motive.

Prin Sentinţa Civilă nr. 1153/31.10.2007 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 5026/100/2007 şi rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 2699/R/2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, instanţa a obligat pârâţii Tribunalul Maramureş, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei la plata în favoarea reclamanţilor şi intervenienţilor (reclamanţii din prezenta cauză) a sporului de 50% de risc şi suprasolicitare neuropsihică începând cu luna septembrie 2004 şi până la data pronunţării hotărârii şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăţilor.

Prin Sentinţa Civilă nr. 736/10.07.2009 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 3913/100/2009 şi rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 2554/R/2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, instanţa a obligat pârâţii Tribunalul Maramureş, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice la plata în favoarea reclamanţilor (reclamanţii din prezenta cauză) a sporului de 50% de risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru viitor şi în continuare şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăţilor.

Prin Sentinţa Civilă nr. 1313/26.11.2009 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 4356/100/2009 şi rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1680/R/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, instanţa a obligat pârâţii Tribunalul Maramureş, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice la plata în favoarea reclamanţilor şi intervenienţilor (reclamanţii din prezenta cauză) a sporului de sporului de confidenţialitate de 15% începând cu luna septembrie 2004 şi până la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăţilor.

Prin Sentinţa Civilă nr. 77/15.01.2008 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 5199/100/2007 şi rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 381/R/2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, instanţa a obligat pârâţii Tribunalul Maramureş, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei la plata în favoarea reclamanţilor şi intervenienţilor (reclamanţii din prezenta cauză) a unor diferenţe de drepturi salariale calculate pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzute de lege pentru funcţiile de demnitate publică pentru perioadele din intervalul 01.01.2007 - 31.12.2007, şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăţilor.

Cererea de obligare a pârâţilor la plata dobânzii legale la debitele restante stabilite prin sentinţele civile arătate mai sus are un caracter accesoriu faţă de cererile de obligare a pârâţilor la plata drepturilor băneşti (fie şi doar un rest al acestora, cum este cazul în speţă). De aceea, instanţa a apreciat că această cerere este supusă aceloraşi dispoziţii legale privitoare la termenul de prescripţie ca şi în cazul drepturilor băneşti a căror actualizare se doreşte.

Fie că acest temei este dat de art. 1 şi 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, fie de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii (art. 268, în noua numerotare), termenul de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune s-a împlinim în cazul tuturor drepturilor băneşti a căror actualizare se doreşte (deci şi a sumelor rămase neachitate din aceste drepturi băneşti obţinute prin sentinţele arătate mai sus) şi care sunt anterioare datei de 03.06.2010.

În concluzie, instanţa a apreciat că dacă dreptul material la o acţiune având ca obiect drepturile băneşti pentru perioadele indicate în sentinţele de mai sus ar fi prescris, atunci şi cererea având ca obiect plata dobânzilor legale aferente acestor sume este prescrisă.

De aceea, instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţi în privinţa pretenţiilor reprezentând dobândă legală aferentă drepturilor acordate prin celelalte hotărâri judecătoreşti şi solicitate de la data scadenţei până la data de 03.06.2010.

În ceea ce priveşte pretenţiile reprezentând dobândă legală aferentă drepturilor acordate prin celelalte hotărâri judecătoreşti şi solicitate de la data de 03.06.2010, instanţa a apreciat că acestea sunt neîntemeiate.

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 se prevede că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

Întrucât eşalonarea plăţii sumelor cuvenite reclamanţilor s-a realizat prin lege, iar termenele pentru efectuarea plăţii tranşelor nu au fost depăşite (situaţie raportată la data introducerii acţiunii), instanţa a considerat că pretenţiile reprezentând dobândă legală aferentă drepturilor acordate reclamanţilor prin hotărârile judecătoreşti menţionate şi solicitate de la data de 03.06.2010 sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal reclamanţii iar în temeiul art.472 Cod procedură civilă, apel incident, pârâta Curtea de Apel Cluj.

Reclamanţii au solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea apelului reclamanţii au arătat, în esenţă, că se impune respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice date fiind dispoziţiile H.G.500/2002.

 În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune solicită respingerea acestei excepţii având în vedere dispoziţiile art.268 alin.1 lit. c şi art.268 alin.1 din Codul Muncii, termenul de prescripţie fiind suspendat prin plăţile parţiale efectuate de Tribunalul Maramureş şi ca efect al prevederilor OUG. 71/2009.

Referitor la fondul cauzei reclamanţii au arătat că nu este vorba despre o dublă reparaţie cum susţine pârâta Curtea de Apel Cluj dobânda legală şi actualizarea cu indicele preţului de consum sau rata inflaţiei fiind instituţii diferite.

 Prin apelul incident formulat în cauză, Curtea de Apel Cluj a solicitat modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi pentru perioada ulterioară datei de 3.06.2010.

Dobânda legală se solicită în aceleaşi condiţii ca debitul principal, nefiind o creanţă nouă ci o creanţă accesorie debitului principal solicitat prin hotărârile judecătoreşti. Pronunţarea hotărârilor judecătoreşti depuse în probaţiune şi care au ca obiect debitul principal nu au întrerupt termenul de prescripţie pentru accesoriile respectivului debit.

 La apelul principal pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acestuia.

Analizând sentinţa atacată în raport de motivele de apel invocate şi în baza caracterului devolutiv al apelului prevăzut de art.476 Cod procedură civilă, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, apreciem că criticile apelanţilor reclamanţi sunt întemeiate.

Astfel prin cererea de chemare în judecată nu se solicită obligarea acestui pârât la plata efectivă către reclamanţi a dobânzii legale ci numai obligarea acestui pârât la alocarea fondurilor necesare plăţii. Sub acest aspect potrivit art.28 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice Ministerul Finanţelor Publice are atribuţii în elaborarea legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite şi rolul de administrator al bugetului statului prin repartizarea sumelor către ordonatorii principali de credite. În consecinţă şi Ministerul Finanţelor are atribuţii în ceea ce priveşte alocarea acestor sume, urmând ca obligaţiile sale sa fie exercitate ulterior efectuării demersurilor privind alocarea acestor sume de către ordonatorii principali de credite.

În ceea ce priveşte fondul cauzei reţinem că potrivit art.166 al.4 Codul muncii întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Daunele interese trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului cauzat, acestea putând să cuprindă atât pierderea suferită cât şi beneficiul de care a fost lipsit creditorul – art.1084 Cod civil.

Pornind de la aceste dispoziţii legale reţinem ca situaţie de fapt că reclamanţilor nu li s-au achitat în întregime creanţele stabilite prin titlurile executorii menţionate anterior, fiind totodată în imposibilitatea executării silite a acestor titluri efect al eşalonării, prin acte normative, a plăţilor.

Or, în această situaţie, date fiind şi dispoziţiile art.1073 din vechiul Cod civil, preluate în art.1535 din noul Cod civil, dobânzile legale sunt daune moratorii datorate pentru neexecutarea obligaţiei la timp.

Spre deosebire de daunele moratorii, actualizarea are caracter compensatoriu şi urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti având ca finalitate aducerea creanţei la valoarea ei existentă în momentul stabilirii, protejând interesele creditorului care nu trebuie să suporte din patrimoniul său, fără a avea o culpă, efectele devalorizării monedei.

Dobânda legală reprezintă daune interese moratorii respectiv echivalentul prejudiciului provocat creditorului prin întârzierea executării obligaţiei de către debitor, având un temei diferit de al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate pretinde cerând actualizarea creanţei la inflaţie.

Prin urmare dobânda reprezintă o sancţiune pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei de plată iar actualizarea cu indicele de inflaţie reprezintă valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii – daune compensatorii, astfel încât nu se ajunge la o dublă reparaţie.

De altfel şi dispoziţiile O:G: nr.13/2001 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţiile băneşti , precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar contabile în domeniul bancar, întăresc această distincţie, reglementând atât dobânda remuneratorie cât şi dobânda penalizatoare.

Mai mult prin Decizia civilă nr.2 din 17.04.2014 pronunţată de ÎCCJ în soluţionarea recursului în interesul legii s-a arătat :"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1  şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011."

În ceea ce priveşte perioada pentru care reclamanţii sunt îndreptăţiţi la daune moratorii reţinem că, în conformitate cu dispoziţiile art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, republicat, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.

De asemenea, potrivit art. 278 alin. 1 din Codul muncii, republicat, dispoziţiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile.

Prin urmare, termenelor de prescripţie reglementate de art. 268 din Codul muncii le sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privind începutul, suspendarea sau întreruperea curgerii lor.

Apreciem că, în speţă, nu s-au dovedit cauze de întrerupere sau suspendare a cursului termenului de prescripţie de 3 ani, în condiţiile în care hotărârile judecătoreşti executate parţial voluntar şi cu privire la executarea cărora au fost emise O.U.G. nr. 71/2009, O.U.G. nr. 45/2010 şi Legea nr. 230/2011, nu cuprind dispoziţii privind plata dobânzii legale, care a fost solicitată pentru prima dată de reclamanţi prin acţiunea înregistrată la data de 3.06.2013.

Prin urmare, prin plata parţială a drepturilor salariale stabilite prin hotărârile judecătoreşti irevocabile şi prin emiterea actelor normative menţionate privind eşalonarea plăţii, debitorii nu au recunoscut îndreptăţirea reclamanţilor şi la plata dobânzii legale, având în vedere că aceasta nu a fost solicitată şi nu a făcut obiectul proceselor anterioare, în care au fost pronunţate titlurile executorii.

Potrivit art. 7 şi art. 12 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe sa : curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, iar, în cazul în care un debitor este obligat la prestaţii succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită.

Aşa fiind, raportat la momentul introducerii acţiunii, respectiv 3.06.2013, Curtea de Apel a menţinut dispoziţiile instanţei de fond cu privire la admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile solicitate pentru perioada anterioară datei de 3.06.2010, urmând, pentru considerentele arătate să admită acţiunea pentru pretenţiile ulterioare acestei date.

De asemenea a menţinut dispoziţiile privind admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat pentru pretenţiile reprezentând dobânda legală aferentă drepturilor salariale acordate prin sentinţa civilă nr.898/9.19.2009 pronunţată de Tribunalul Maramureş, sub acest aspect hotărârea instanţei de fond nefiind atacată.

În ceea ce priveşte apelul incident formulat de Curtea de Apel Cluj, acesta a fost respins ca nefondat, relevantă în acest sens fiind decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anterior invocată, obligatorie, în care se prevede că însăşi eşalonarea plăţilor către reclamanţi în temeiul OUG nr.71/2009 creează un prejudiciu pentru reclamanţi pentru repararea integrală a acestuia aceştia fiind îndreptăţiţi la acordarea dobânzii legale, cu respectarea termenului de prescripţie anterior menţionat.

Faţă de cele ce preced, a urmat ca, în temeiul prevederilor art.480 Cod procedură civilă, Curtea de Apel să admită apelul reclamanţilor, să schimbe în parte sentinţa atacată în sensul admiterii pretenţiilor reclamanţilor şi obligării pârâţilor Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureş şi Ministerul Justiţiei, la plata dobânzii legale aferentă debitelor restante stabilite prin Sentinţa civilă nr. 1153/31.10.2007 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosar nr. 5023/100/2007, sentinţa civilă nr. 736/10.07.2009, pronunţată de  Tribunalul Maramureş în dosar nr. 3913/100/2009, sentinţa civilă nr. 1313/26.11.2009 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosar nr. 4356/100/2009, sentinţa civilă nr. 17/15.01.2008 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosar nr. 5199/100/2007, începând cu data de 03.06.2010 şi până la achitarea integrală a sumelor datorate.

Domenii speta

Spete similare