Testament. Anulare pentru lipsă discernământ. Condiţii

-Codul civil din 1864 – art. 856, art. 948 pct. 2

-Codul de procedură civilă din 1865 – art. 201

Doar lipsa de discernământ a testatorului la data întocmirii testamentului, dovedită fără echivoc, atrage anularea actului astfel întocmit.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 338/R din 27 februarie 2013

Prin decizia civilă nr. 430/20.11.2012 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 19210/55/2010*, a fost respins apelul declarat de pârâta A.E. împotriva sentinţei civile nr. 11700/10.12.2009 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 19210/55/2010 în contradictoriu cu reclamanţii P.G. şi P.V.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut în vedere că, prin sentinţa apelată, prima instanţă a admis acţiunea civilă exercitată de reclamanţi şi, pe cale de consecinţă, a constatat nulitatea testamentului autentic nr. 3830/08.07.2008 al BNP E.L. şi valabilitatea testamentului autentic sub nr. 990/24.05.2006 al BNP S.L.C.

Urmare analizei tuturor probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut în fapt că, la data de 24.05.2006, prin testamentul autentic autentificat sub nr. 990/24.05.2006 al BNP S.L.C., pârâta a testat în favoarea reclamanţilor P.G. şi P.V., pe care i-a instituit legatari universali.

La data de 08.07.2008, pârâta a testat în favoarea lui B.M. şi B.G.T., prin testamentul autentic sub nr. 3830 din 08.07.2008 al BNP E.L., instituindu-i de data aceasta pe cei doi ca şi legatari universali.

Cu toate că a semnat în faţa notarului testamentul autentic sub nr. 3830 din 08.07.2008 al BNP E.L., la data de 08.07.2008, pârâta A.E. a fost lipsită de discernământ şi aceasta deoarece, la data de 23.02.2008, a fost examinată de către Clinica de Psihiatrie, iar în urma consultării, medicul a sesizat că sunt sesizabile lacune însemnate în gândirea sa.

Din examinarea înscrisului medical nr. 219/2008, instanţa de fond a reţinut că în urma consultului psihologic de la cabinetul CMI Psihologie M.R., la data de 27.05.2008, s-a constatat că pârâta este dezorientată, că are dificultăţi amnezice marcate, observându-se totodată de către psiholog că pârâta are halucinaţii prezente la momentul respectiv, că este în incapacitatea de anticipare a consecinţelor propriilor sale acţiuni, că deteriorarea cognitivă a pârâtei este severă şi că pârâta este în incapacitatea de a se administra.

Scrisoarea medicală nr. 3338921/18.06.2008, eliberată de Cabinetul neurologic către institutul de protecţie a persoanelor cu handicap, evidenţiază că numita A.E. a fost consultată la data de 18.06.2008 şi prezenta diagnosticul de demenţă Alzheimer forma medie – severă - atrofie corticală difuză.

S-a constatat cu acea ocazie că boala a debutat în urmă cu 5 – 6 ani, iar simptomatic a fost constatată dezorientarea temporo-spaţială marcată şi dezorientarea cu privire la propria persoană a pârâtei; s-a constatat totodată că pârâta nu îşi poate asigura igiena personală şi hrana, că a periclitat situaţia bunurilor personale şi locuinţa şi reprezintă un potenţial pericol pentru comunitate şi pentru propria sa persoană.

Medicul specialist neurolog a observat că pârâta are halucinaţii vizuale, că este afazică, că execută doar unele ordine simple, că nu execută ordine complicate şi semicomplicate şi că nu poate răspunde la întrebări simple.

Cu ocazia unei internări, comisia de internare a stabilit că pârâta are o atitudine cooperantă, colaborare dificilă datorită deficienţelor cognitive şi senzoriale, că aceasta este lucidă, dar este dezorientată temporal şi nu are conştiinţa tulburării sale psihice actuale.

Aceeaşi comisie a supus-o testului ceasului - pârâta reuşind să totalizeze 3 puncte din 10 puncte - şi testului MMSE, totalizând 16 puncte din 30 puncte.

Prin urmare, comisia a concluzionat că pârâta are capacitatea psihică de înţelegere a semnificaţiei şi înţelegere a actelor de înţeles civil mult scăzută.

Prin urmare, după cum rezultă din cele relatate mai sus, aprecierile instanţei au fost în sensul că este evident că nu doar la data de 08.07.2008, ci chiar de la începutul anului 2008 (23.02.2008), pârâta nu mai dispunea de facultatea de a discerne, de a judeca şi a aprecia lucrurile la justa lor valoare, cu atât mai puţin de a pătrunde semnificaţia unor acte juridice.

Este adevărat că modul în care Comisia medico-legală din data de 21.10.2008 şi-a formulat concluziile („pârâta are capacitatea psihică de înţelegere a semnificaţiei şi înţelegere a actelor de înţeles civil - discernământul actelor de interes civil mult scăzut”) este oarecum echivoc şi lasă loc la interpretări, însă, în speţă, adevărul cu privire la starea de sănătate a pârâtei la data de 08.07.2008 se impune a fi stabilit în raport cu totalitatea probelor amintite, inclusiv cu probele testimoniale administrate într-un alt dosar aflat pe rolul instanţei.

Or, din actele medicale analizate a rezultat că, pe durata în discuţie, pârâta era o persoană cu lacune grave în gândire, dezorientată temporo-spaţial şi dezorientată cu privire la propria ei persoană.

Împotriva soluţiei a declarat apel pârâta A.E., solicitând schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii.

În dezvoltarea motivelor a arătat că motivarea instanţei de fond este bazată pe declaraţiile unor martori care nu au fost audiaţi în prezenta cauză, ci în dosarul nr. 12224/55/2008; or, această împrejurare contravine dispoziţiilor art. 169 alin. (1) C. pr. civ., cu atât mai mult cu cât acei martori au fost audiaţi la solicitarea intimatei reclamante.

Soluţia atacată este netemeinică şi nelegală şi prin prisma faptului că instanţa de fond a făcut o interpretare personală a observaţiilor medicale, a raportului de expertiză medico-legală din care a extras doar anumite aspecte şi a tuturor celorlalte acte medicale administrate în probaţiune, descriind simptomatologia bolii de care suferă pârâta şi ajungând la concluzia proprie cum că apelantei i-ar fi lipsit discernământul la momentul încheierii testamentului. Cu alte cuvinte, instanţa de fond s-a substituit atribuţiilor Institutului Medico Legal şi Institutului de Medicină Legală Arad şi, în ciuda concluziilor raportului de expertiză, a reţinut nejustificat că pârâta nu a avut discernământ în momentul încheierii testamentului autentificat sub nr.3830/08.07.2009 de BNP E.L.

Prin urmare, deşi raportul de expertiză este, la rândul său, o probă administrată într-un alt dosar, acesta este singura probă care se poate pronunţa avizat şi profesionist cu privire la discernământul apelantei la momentul încheierii contractului.

Analizând apelul în cadrul dat de art. 294-296 C. pr. civ. şi prin prisma motivelor invocate, Tribunalul a constatat că nu este fondat, astfel:

Prima instanţă a reţinut o stare de fapt care se coroborează cu probele administrate în cauză şi analizate în mod temeinic, examinând actele medicale privitoare la starea de sănătate mintală a pârâtei, atât anterior cât şi ulterior datei de 08.07.2008, data încheierii testamentului autentic nr. 3830 al BNP E.L.

Prima instanţă nu a dat interpretări personale actelor medicale, ci doar a redat, în cuprinsul hotărârii, constatările şi concluziile acestora.

Este de notorietate faptul că o persoană diagnosticată cu demenţă Alzheimer prezintă o deteriorare mentală serioasă şi care se manifestă prin lacune în gândire, dezorientare tempo-spaţială, dezorientare cu privire la persoanele din jur, halucinaţii.

O astfel de boală, odată instalată, poate evolua sau poate rămâne la un anumit stadiu, dar nicidecum nu se poate vorbi despre o îmbunătăţire a stării mentale a persoanei suferinde.

Împotriva deciziei a declarat recurs în termen pârâta, care a solicitat modificarea ei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivare, a invocat că, interpretând probele, instanţele au ignorat concluziile raportului de expertiză – probă ştiinţifică – din conţinutul căruia rezultă că, deşi avea discernământul mult scăzut la data încheierii testamentului, acesta nu îi lipsea; în consecinţă, actul nu putea fi anulat.

A invocat greşita interpretare dată de instanţe actului dedus judecăţii.

În drept a invocat disp. art. 304 pct. 8, 9 C. pr. civ.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi în baza art. 306 alin. (2) C. pr. civ., instanţa a reţinut următoarele:

În primul rând, pentru considerentele ce vor fi mai jos arătate, vor fi înlăturate susţinerile intimaţilor referitoare la împrejurarea potrivit cu care criticile recurentei vizează exclusiv aspecte de netemeinicie a hotărârii, aspecte ce nu ar putea fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. pr. civ.

În continuare, instanţa reţine că, pe calea cererii de chemare în judecată, reclamanţii au invocat nulitatea relativă a testamentului încheiat de pârâtă pentru lipsa discernământului acesteia, această susţinere fiind reiterată şi cu ocazia dezbaterilor asupra fondului.

Corespunde realităţii că valabilitatea actului juridic presupune consimţământul valabil al persoanei care îl încheie (art. 948 pct. 2 Cod civil din 1864 în vigoare la data încheierii testamentului din 8.07.2008), şi că lipsa discernământului este de natură a atrage nulitatea actului.

Calificat de art. 802 Cod civil ca fiind un act juridic, şi testamentul trebuie să întrunească cerinţa de validitate mai sus-menţionată.

Având în vedere dispoziţiile art. 856 Cod civil potrivit cu care orice persoană este capabilă a face un testament dacă nu este oprită de lege, rezultă că regula este capacitatea de a dispune prin testament, incapacitatea fiind excepţia.

În consecinţă, pentru a se dispune anularea testamentului este necesar a se dovedi în mod neechivoc lipsa de discernământ a dispunătorului.

Stabilirea fără echivoc a lipsei de discernământ presupune corecta aplicare a dispoziţiilor art. 129 alin. (4), (5) C. pr. civ., art. 167 alin. (1), art. 169 alin. (1) C. pr. civ.; dată fiind împrejurarea cu care instanţa a fost sesizată (discernământul pârâtei), dispoziţiile art. 201 C. pr. civ. se impun a fi aplicate în cauză, părerea unui specialist fiind necesară şi prevalând asupra altor probe.

Or, în cauză, deşi părerile astfel exprimate sunt în sensul discernământului mult scăzut al pârâtei, lipsa totală a acestuia nu a fost ştiinţific stabilită fără echivoc.

În consecinţă, anulând testamentul încheiat de pârâtă la 08.07.2008 pentru lipsa discernământului pârâtei, instanţele au făcut greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 948 pct. 2, art. 856 Cod civil şi ale art. 129 alin. (4), (5) C. pr. civ., art. 201 C. pr. civ.

Pe de altă parte, instanţa reţine că este discutabil dacă un act unilateral care-şi produce efectele doar după moartea dispunătorului (în speţă, testamentul sus-menţionat) poate fi contestat pe calea unei cereri în anulare formulată în timpul vieţii testatorului.

Dată fiind soluţia de menţinere a testamentului autentificat la 8.07.2008 şi efectele acestuia asupra testamentelor anterioare încheiate de pârâtă, văzând şi că testamentul din 24.05.2006 încheiat pe numele reclamanţilor nu a fost contestat nici anterior şi nici pe parcursul judecăţii, urmează a fi respinsă şi cererea de constatare a valabilităţii testamentului ai cărui beneficiari sunt aceştia.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2), (3) C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., instanţa a admis recursul declarat de reclamant, a modificat decizia recurată, în sensul că a admis apelul reclamantului, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei atacate, dispunând ca pârâta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de „Ş.”.

Domenii speta

Spete similare