Rejudecarea în caz de extrădare a unui dosar privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, care a fost judecat în lipsa persoanei condamnate prevăzută de art. 5221 Cod procedură penală din anul 1969.

Sentinţă penală 1019 din 08.05.2014


Instanţa de fond, în temeiul art. 5221 alin. 2 vechiul Cod procedură penală, raportat la art. 406 alin. 1 vechiul Cod procedură penală,  a admis cererea de rejudecare a cauzei şi a dispus anularea sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Galaţi, definitivă la data de 08.04.2011 prin decizia penală Tribunalului Galaţi  privind pe inculpatul P.V..

În temeiul art.386 alin.1 noul Cod de procedură penală a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului P.V. din infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 alin.1, 2, 3 şi 4 vechiul Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 vechiul Cod penal şi art. 5 alin.1 noul Cod penal, în infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prev. de art.244 alin.1 şi 2 noul Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 vechiul Cod penal. 

În temeiul art.244 alin.1 şi 2 noul Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 vechiul Cod penal, art.396 alin.2 şi alin.10 noul Cod de procedură penală, a condamnat pe inculpatul P.V. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (şase acte materiale săvârşite în perioada iulie – august 2005).

În temeiul art.290 alin.1 vechiul Cod penal cu aplicarea art.5 alin.1 noul Cod penal, art.396 alin.2 şi alin.10 noul Cod de procedură penală, a condamnat pe inculpatul P.V. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată (faptă comisă în perioada iulie – august 2005). 

În temeiul art.33 lit. a – art.34 lit. b vechiul Cod penal cu aplicarea art.5 alin.1 noul Cod penal a contopit cele două pedepse arătate anterior, inculpatul P.V. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare sporită la 3 ani şi 2 luni închisoare. 

În temeiul art. 36 alin. 3 vechiul Cod penal cu aplicarea art.5 alin.1 noul Cod penal, a dispus deducerea din pedeapsa de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare (aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală) a perioadei executată de acesta anterior, respectiv: perioada  arestului provizoriu executat în Italia de la data de 27.10.2012- 28.12.2012, cât şi  perioada executată in ţară de la data de 28.12.2012  până la zi.

A menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa penală a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de 08.04.2011 prin decizia penală a Tribunalului Galaţi. A respins cererea privind constituirea de parte civilă ca lipsită de interes. 

A dispus anularea mandatului de executare emis în baza sentinţei penale a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de 08.04.2011 prin decizia penală a Tribunalului Galaţi şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pe numele inculpatului  după rămânerea definitivă a sentinţe penale şi a menţinut starea de arest a inculpatului  P.V.. 

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a obligat pe inculpatul  P.V.  la plata sumei de 1100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Instanţa de apel, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi a desfiinţat sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Galaţi, iar  în rejudecare a respins, ca nefondată, cererea inculpatului P.V. de rejudecare după extrădare, conform art. 5221 Cod procedură penală cu privire la sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Galaţi, rămasă definitivă prin decizia penală a Tribunalului Galaţi.

A dispus deducerea din pedeapsa aplicată prin hotărârea penală a cărei rejudecare s-a cerut, a perioadei arestului preventiv din Italia de la data de 27.10.2012 – 28.12.2012, precum şi a perioadei executate în ţară de la data de 28.12.2012 la zi, respectiv, 24.07.2014 şi a dispus anularea mandatului de executare emis în baza sentinţei penale a Judecătoriei Galaţi şi emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei hotărâri.

Instanţa de apel a avut în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr.265/06.05.2014 prin care constată neconstituţionalitatea art. 5 din codul penal, privind aplicarea legii mai favorabile, instanţa de fond trebuia să opteze pentru aplicarea globală a unei legi.

Analizând cererea inculpatului P.V. de rejudecare a cauzei ce a făcut obiectul sentinţei penale nr. 1041/02.06.2010 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. …, definitivă la data de 08.04.211 prin decizia penală  pronunţată de Tribunalul Galaţi, instanţa de control judiciar a constatat că aceasta se încadrează în cerinţele limitativ prevăzute de art. 5221 Cod procedură penală.

Din toate probele dosarului, a reieşit faptul că inculpatul se face vinovat de faptele reţinute în sarcina sa prin hotărârea a cărei rejudecare se cere. Văzând modalitatea prin care au fost săvârşite faptele, numărul actelor materiale (6 acte materiale), precum şi pedeapsa aplicată inculpatului P.V., a constatat că, în virtutea deciziei Curţii Constituţionale, legea mai favorabilă inculpatului este legea veche.

In aceste condiţii, având în vedere numărul de acte materiale, ce ar conduce la o pedeapsă mult mai mare, pedeapsa aplicată inculpatului prin hotărârea a cărei rejudecare se cere, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de noua lege, în rejudecare, instanţa de control judiciar a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi, în rejudecare, a respins, ca nefondată, cererea inculpatului P.V. de rejudecare a cauzei, în condiţiile art. 5221  Cod procedură penală.

Problema de drept

Aplicarea greşită a legii penale mai favorabile – pentru faptul că văzând Decizia Curţii Constituţionale nr.265/06.05.2014, a cărei motivare a fost publicată după pronunţarea sentinţei penale nr. 1019/08.05.2014, instanţa de control judiciar a analizat soluţia dată în rejudecarea după extrădare raportat la aplicarea globală a legii penale mai favorabile şi nu raportat la aplicarea pe instituţii de drept penal  a legii penale mai favorabile. Astfel, a ajuns la concluzia că dacă s-ar aplica global prevederile noii legi penale s-ar ajunge la o pedeapsă mai mare decât cea aplicată conform celei vechi, motiv pentru care a respins cererea de rejudecare ca fiind nefondată.