Cerere de rejudecare a cauzei penale formulată de condamnat. Scopul exercitării dreptului la rejudecare. Condiţiile de admisibilitate ale cererii. Condamnat judecat în lipsă, care a cunoscut că este acuzat într-un proces penal

Cerere de rejudecare a cauzei penale formulată de condamnat. Scopul exercitării dreptului la rejudecare. Condiţiile de admisibilitate ale cererii. Condamnat judecat în lipsă, care a cunoscut că este acuzat într-un proces penal.

-Codul de procedură penală (1969): art. 5221

-Al doilea Protocol Adiţional la Convenţia Europeană de Extrădare (1957): Titlul III, art. 3

-Legea nr. 302/2004: art. 34 alin. (1), art. 69

-Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: decizia nr. 5454/2007

Potrivit art. 522/1 alin. (1) C. pr. pen., în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.

Pentru interpretarea dispoziţiilor art. 522/1 C. pr. pen., trebuie avute în vedere şi considerentele Deciziei nr. 5454/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care se prevede cu claritate că persoana extrădată/predată va beneficia de rejudecarea cauzei numai în cazul când nu a avut cunoştinţă de derularea întregului proces penal, aceasta începând deci cu cercetările efectuate în cursul urmăririi penale.

În sprijinul acestei soluţii vin şi prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit cărora, noua procedură de judecată are ca scop salvgardarea drepturilor la apărare a persoanei care, judecată şi condamnată în lipsă, nu a avut cunoştinţă de procesul pornit împotriva sa şi prin urmare, nu a fost în măsură să-şi facă apărările. Consecinţa acestei dispoziţii este aceea că, la primirea solicitării de rejudecare din partea condamnatului, instanţa competentă este datoare să examineze dacă condiţia privind judecarea şi condamnarea în lipsă este îndeplinită, aceasta fiind o condiţie de admisibilitate după care se procedează la soluţionare.

În speţă, condamnatul a fost prezent în cursul cercetării şi urmăririi penale, a dat declaraţii, i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, nu a încunoştinţat organul de anchetă penală de intenţia de a pleca în străinătate pentru ca actele de procedură să-i fie comunicate la o altă adresă.

De asemenea condamnatul a uzitat şi de calea de atac, recursul, semnând respectiva cale de atac, fiind asistat de un avocat ales.

Pentru cele expuse, instanţa de recurs a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele înscrise în art. 522/1 C. pr. pen., raportat la art. 404-408 C. pr. pen., motiv pentru care în mod corect prima instanţă a respins cererea condamnatului.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 128/R din 30 ianuarie 2014, dr. M.B.

Prin sentinţa penală nr. 2932 din 31.10.2013, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 19421/325/2013, în baza art. 5221 C. pr. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de rejudecare a cauzei după extrădare, formulată de către condamnatul P.C., deţinut în Penitenciarul Timişoara, având ca obiect sentinţa penală nr. 931/06.04.2012, dată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr.18881/2010. În baza art. 192 alin. (2) C. pr. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 15.07.2013 sub nr. 19421/325/2013, petentul condamnat P.C. a solicitat rejudecarea cauzei nr. 18881/325/2010/2005, deoarece la acea dată nu era în ţară şi a fost judecat şi condamnat în lipsă.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 522/1 C. pr. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 931 pronunţată de Judecătoria Timişoara la data de 06.04.2012 în dosarul nr. 18881/325/2010 s-a dispus:

„În temeiul art. 26 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. condamnă inculpatul P.C., judecat în stare de libertate la pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat.

În temeiul art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă inculpatul la pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. şi a art. 34 lit. b) C. pen. dispune contopirea acestor pedepse cu cele aplicate în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni închisoare inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.

Sentinţa penală nr. 931/06.04.2012 a Judecătoriei Timişoara a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1294/R/24.09.2012 a Curţii de Apel Timişoara, fiind respinse ca nefondate recursurile inculpaţilor.

Sub titlul marginal al Secţiunii IV din Rejudecarea în caz de extrădare, „Rejudecarea celor judecaţi în lipsă în caz de extrădare” art. 522/1 C. pr. pen. stipulează că, „în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă”. Conform art. 69 din Legea nr. 302/2004, cu referire la postura de stat solicitant a României „prin cererea de extrădare, Statul Român va da asigurări în condiţiile art.34 alin. (1), privind posibilitatea rejudecării cauzei în prezenţa persoanei extrădate”.

Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 3, Titlul III din al doilea Protocol Adiţional la Convenţia Europeană de extrădare încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, ratificat de România prin Legea nr. 80/1997 rezultă că o condiţie sine qua non (fără de care nu se poate) pentru admiterea unei cereri de extrădare o constituie aceea ca statului solicitant să i se dea asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este cerută dreptul la o nouă procedură de judecată care să îi salvgardeze drepturile la apărare dacă persoana în cauză a fost judecată şi lipsă. Această hotărâre îndreptăţeşte partea solicitantă fie să execute judecata în cauză, dacă cel condamnat nu se împotriveşte, fie să-l urmărească pe extrădat în sens contrar.

Se poate observa că, în acord cu reglementarea dată de către Convenţia Europeană de Extrădare şi Legea nr. 302/2004, pentru a fi posibilă o rejudecare la cererea celui extrădat, trebuiesc îndeplinite două condiţii esenţiale: prima ca persoana extrădată să fi fost condamnată în lipsă, iar a doua, ca persoana extrădată care a cerut rejudecarea să invoce încălcarea dreptului la apărare.

În speţă, s-a constatat că petentul condamnat a participat la toate actele procesuale în cursul urmăririi penale, fiindu-i prezentat de către procuror întregul material întocmit şi semnând actul final al acesteia, respectiv procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

Pe de altă parte, acesta a urmărit derularea cauzei inclusiv în calea de atac a recursului, declarând şi semnând respectiva cale de atac şi care i-a fost respinsă în urma analizei fondului şi nu prin respingerea formală, ca tardiv declarat, iar susţinerea potrivit căreia recursul nu a fost declarat şi semnat de petentul condamnat, ci de un membru al familiei, nu este dovedită în nici un fel.

Deşi este un drept personal, nu se poate acredita ideea necunoaşterii de către petentul condamnat a mersului procesului propriu, funcţie de cele anterior expuse, ca şi prin prisma faptului că în cauză coinculpat este chiar fratele acestuia.

Aspectul că, în atare condiţii, în deplină cunoştinţă de cauză asupra a tot ceea ce se derula în faţa instanţelor de fond şi recurs, petentul condamnat a ales acest mod de a-şi gestiona propria cauză, adică prin neprezentarea în faţa instanţelor, nu trebuie să ducă automat la o admitere de plano a cererii de rejudecare, doar motive obiective şi care au împiedicat persoana să se prezinte şi să-şi facă apărarea dorită, putând atrage admiterea unei asemenea cereri. Altminteri, s-ar crea o discriminare părţilor judecate în lipsă şi care nu au format obiectul unei cereri de extrădare, aspect inadmisibil, în opinia instanţei.

S-a reţinut că dispoziţiile art. 522/1 C. pr. pen. nu impun în mod imperativ rejudecarea unei cauze, acest articol trebuie să fie raportat la normele legale speciale privind extrădarea, respectiv art. 69 raportat la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, acestea prevăzând că rejudecarea cauzei se impune în cazul în care procedura de judecată a persoanei condamnate nu a satisfăcut minimul de drepturi recunoscute oricăror persoane învinuite, drepturi pe deplin garantate şi valorificate în prezenta cauză, în ceea ce îl priveşte pe petentul condamnat.

Pentru considerentele expuse, văzând că deşi lipsă în faţa instanţelor petentul condamnat a beneficiat de asistenţă juridică prin intermediul unui apărător desemnat din oficiu în faţa instanţei de fond, respectiv a unui avocat ales în calea de atac a recursului, instanţa a constatat că judecarea cauzei s-a făcut cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale prevăzute de lege, condamnatul neputând invoca în favoarea sa vreo vătămare odată ce judecarea în lipsă în căile de atac, dar cu respectarea procedurii de citare şi cu asigurarea asistenţei juridice, a fost urmarea culpei sale.

Pentru cele ce preced, având în vedere faptul că pe parcursul judecării cauzei au fost respectate normele legale privind dreptul la apărare al condamnatului, iar judecarea în lipsă a şi a recursului s-a datorat doar atitudinii acestuia care, având cunoştinţă de existenţa procesului nu a înţeles să se prezinte la termenele de judecată acordate de instanţa de control judiciar, iar lipsa inculpatului pe parcursul procesului penal, datorată exclusiv culpei sale, în condiţiile în care nu i-a fost încălcat dreptul la apărare, nu poate conduce la necesitatea rejudecării cauzei, în baza art. 522/1 C. pr. pen. cu referire la art. 69 raportat la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanţa a respins cererea formulată de petentul condamnat P.C. privind rejudecarea dosarului nr. 18881/325/2010 al Judecătoriei Timişoara în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 931/06.04.2012.

Împotriva sentinţei penale nr. 2932 din 31.10.2013 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 19421/325/2013 declarat recurs condamnatul P.C.  înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 11.12.2013, sub nr. 19421/325/2013. Recursul nu a fost motivat în scris.

Din analiza sentinţei recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate şi analizate din oficiu, potrivit art. 385/9 alin. (3) C. pr. pen. ,Curtea reţine următoarele:

Potrivit art. 522/1 C. pr. pen. alin. (1) „În cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.

Alin. (2) Dispoziţiile art. 404-408 se aplică în mod corespunzător.”

Pentru interpretarea dispoziţiilor art. 522/1 C. pr. pen., trebuie avute în vedere şi considerentele Deciziei nr. 5454/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care se prevede cu claritate că persoana extrădată /predată va beneficia de rejudecarea cauzei numai în cazul când nu a avut cunoştinţă de derularea întregului proces penal, aceasta începând deci cu cercetările efectuate în cursul urmăririi penale.

În sprijinul acestei soluţii vin şi prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit cărora, noua procedură de judecată are ca scop salvgardarea drepturilor la apărare a persoanei care, judecată şi condamnată în lipsă, nu a avut cunoştinţă de procesul pornit împotriva sa şi prin urmare, nu a fost în măsură să-şi facă apărările. Consecinţa acestei dispoziţii este aceea că, la primirea solicitării de rejudecare din partea condamnatului, instanţa competentă este datoare să examineze dacă condiţia privind judecarea şi condamnarea în lipsă este îndeplinită, aceasta fiind o condiţie de admisibilitate după care se procedează la soluţionare.

Rejudecarea cauzei poate fi dispusă doar în condiţiile în care petentul a fost judecat şi condamnat în lipsă, ceea ce înseamnă că în concret trebuie dovedită împrejurarea că petentul-condamnat nu a avut cunoştinţă de procesul penal, nu a fost prezent niciodată în faţa instanţei de judecată, nu s-a putut realiza audierea sa şi nu a putut participa nemijlocit la administrarea probatoriilor.

În speţă, condamnatul a fost prezent în cursul cercetării şi urmăririi penale, a dat declaraţii, i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, nu a încunoştinţat organul de anchetă penală de intenţia de a pleca în străinătate pentru ca actele de procedură să-i fie comunicate la o altă adresă.

De asemenea, condamnatul a uzitat şi de calea de atac, recursul, semnând respectiva cale de atac şi fiind asistat de un avocat ales.

Articolul 6 paragraful 3 din Convenţia Europeană a Dreptului Omului recunoaşte celui acuzat „dreptul de a se apăra el însuşi”, Curtea Europeană stabilind că prezenţa inculpatului este în principiu obligatorie la soluţionarea cauzei. Se admit excepţii de la regula prezenţei inculpatului atunci când asigurarea acestei condiţii ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii şi dacă inculpatul are o culpă în absenţa sa.

Curtea a mai stabilit că art. 6 paragraful 3 nu se aplică fugarilor (celor care se sustrag) şi celor care au renunţat fără echivoc la dreptul de a se apăra personal în faţa instanţei (cauza Colozza c. Italiei, Somogyi c. Italiei, Medecina c. Suediei). Pentru a fi respectată voinţa legiuitorului, interpretarea corectă din punct de vedere gramatical şi sistematic a sintagmei „persoane judecate şi condamnate în lipsă”, nu poate fi decât aceea ce include în sfera de aplicare exclusiv pe inculpaţii condamnaţi ce au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Instanţa apreciază că dispoziţiile art. 522/1 C. pr. pen. nu trebuiesc interpretate izolat, ci prin raportare la principiile fundamentale ale dreptului, unul din aceste principii fiind nemo auditur propriam turpitudinem allegans, deci, nimeni nu se poate prevala de propria culpă pentru a se apăra în proces. Acesta este principiul de drept căruia se impune a-i fi subsumate şi prevederile înscrise în art. 522/1 C. pr. pen., deci şi accesul condamnatului la rejudecarea cauzei după extrădare/predare. Lucrările dosarului pun în evidenţă circumstanţele în care s-a produs absenţa persoanei judecate şi sub acest aspect, considerăm că petentul nu era străin de procedurile penale care se desfăşurau împotriva sa, el a fost prezent în faţa organelor de cercetare penală în faza actelor premergătoare şi după începerea urmăririi penale a fost prezent în faţa organelor de urmărire penală inclusiv la prezentarea materialului de urmărire penală, i s-au pus în vedere drepturile şi obligaţiile procesuale.

Se va reţine că condamnatul s-a aflat într-o conduită culpabilă, sustrăgându-se de la judecarea cauzei cu toate demersurile întreprinse pentru aducerea lui în faţa instanţei. Deşi a fost încunoştinţat de îndatoririle procesuale pe care le are, petentul nu a anunţat organele de anchetă penală despre schimbarea de domiciliu şi plecând în străinătate, organele statului fiind în imposibilitate de a stabili locul unde se află.

Pentru cele expuse, instanţa de recurs constată că nu sunt îndeplinite cerinţele înscrise în art. 522/1 C. pr. pen., raportat la art. 404-408 C. pr. pen., motiv pentru care în mod corect prima instanţă a respins cererea condamnatului.

Curtea constată că în cauză nu este dat niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 alin. (1) C. pr. pen.

Pentru aceste considerente, în baza art. 385/15 pct.1, lit. b) C. pr. pen. a respins ca nefondat recursul declarat de condamnatul P.C., împotriva sentinţei penale nr. 2932 din 31.10.2013, pronunţată de Judecătoria Timişoara, în dosar nr. 19421/325/2013.

Domenii speta

Spete similare