Actiune în constatare uzucapiune

Dosar nr. 1568/214/2010

R O M Â N I A

JUDECATORIA COSTESTI

SENTINTA CIVILA  Nr. 1350/2010

Sedinta publica de la 15 Decembrie 2010

Completul compus din:

PRESEDINTE Margareta Boros

Grefier Oana Maria Stefan

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant C C si pe pârât SU F, având ca obiect actiune în constatare uzucapiune.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns pârâtul, asistat de av. Pisicaru Irinel, reclamantul lipsind, fiind reprezentat de av. V.P. Oancea.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:

Doamna avocat solicita suplimentarea probelor cu proba testimoniala cu un martor, sub aspectul stapânirii terenului de catre reclamant si de catre autorul acestuia pentru sine si nu pentru alte persoane, sub aspectul categoriei de folosinta al terenului si sub aspectul situatiei de fapt al terenului.

Domnul avocat se opune suplimentarii de probatoriu si arata ca nu sunt incidente dispozitiile art. 138 C.pr.civ. în situatia de fapt, iar teza probatorie invocata de doamna avocat a fost calificata prin audierea celor patru martori.

Instanta va respinge suplimentarea probatoriului solicitata de doamna avocat, având în vedere atât dispozitiile art. 138 C.pr.civ, cât si inutilitatea efectuarii acestei proceduri.

Domnii avocati arata ca nu mai sunt alte cereri de formulat ori probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.

Doamna avocat solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, constatarea dobândirii proprietatii asupra suprafetei de teren de 3900 mp, ca efect al stapânirii acestui teren - al uzucapiunii – invocând în acest sens jonctiunea posesiilor, cu cheltuieli de judecata.

Domnul avocat solicita respingerea actiunii, cu cheltuieli de judecata, întrucât posesia exercitata de reclamant si de autorul acestuia nu este una utila, deoarece lipseste elementul intentional. Asadar, reclamantul este doar un detentor precar, nefiind îndeplinite în acest sens conditiile art. 1857 Cod civil.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Costesti, sub nr. 1568/214/2010, la data de 22.07.2010, reclamantul C C, în contradictoriu cu pârâta S F, a solicitat instantei pronuntarea unei hotarâri prin care sa se constate ca a dobândit prin uzucapiunea de lunga durata dreptul de proprietate asupra unei suprafete de teren de 3900 metri patrati, evaluat la suma de 1000 lei, situat în intravilanul comunei Slobozia, jud. Arges, având urmatoarele vecinatati: la nord, drumul comunal 65, la est, R T, la sud, drumul comunal 8, la vest S D. D, precum si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii, reclamantul a aratat, în esenta, ca terenul mentionat a fost stapânit de autorul sau înca din perioada anilor 1965, fiind cultivat, în mare parte, cu vita de vie, pâna în anul 2000. Dupa decesul acestuia, terenul a fost stapânit si muncit de reclamant, posesia acestuia nefiind tulburata nici înainte de 2000, nici dupa.

Reclamantul a precizat ca pârâta a introdus o actiune în revendicare în anul 2009, invocând un titlu de proprietate emis sotului sau, actiune pe care a câstigat-o în fond. Reclamantul a precizat ca nu s-a prezentat la judecata pe fond, nestiind ca dreptul sau nu va putea fi aparat, dar a formulat recurs, cauza fiind pe rolul Tribunalului Arges.

Potrivit reclamantului, dreptul sau se cere a fi recunoscut în baza art. 1890 si 1841 din Codul civil, întrucât a exercitat asupra terenului o posesie continua, utila, neviciata, sub nume de proprietar, timp de 40 de ani, având în vedere jonctiunea posesiei sale cu cea a autorului sau si a achitat taxele si impozitele asupra terenului.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1890 si 1841 din Codul civil.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, proba testimoniala si expertiza tehnica.

La termenul de judecata din data de 08.09.2010, în sedinta publica, reclamantul, prin avocat, a depus la dosar, în copie, sentinta Judecatoriei Costesti nr. 594 din 25.05.2010, pronuntata în dosarul nr. 555/214/2009 (filele 13-14) si recursul motivat formulat împotriva acesteia (filele 11-12).

Totodata, pârâta, prin avocat, a depus întâmpinare (filele 15-16), în cuprinsul careia a invocat exceptia inadmisibilitatii cererii reclamantului, aratând ca este inadmisibila o actiune în constatare pe cale principala, cât timp se prevaleaza de uzucapiune, pe cale de exceptie si în motivele de recurs, fiind posibil ca, în situatia admiterii recursului, sa existe doua hotarâri contradictorii asupra aceluiasi drept.

Pârâta a invocat si exceptia lipsei de interes, deoarece dreptul subiectiv al reclamantului a fost încalcat la momentul introducerii actiunii în revendicare, dovada ca a invocat, pe cale de exceptie, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

În drept, pârâta s-a întemeiat pe art. 115 si art. 274 din Codul de procedura civila.

Pârâta a depus la dosar, în copie, titlul de proprietate nr. 50136 din 25.07.1994 (fila 20).

La 13.10.2010, reclamantul a depus note scrise, solicitând respingerea exceptiei inadmisibilitatii actiunii, având în vedere ca aceasta nu este o veritabila exceptie. În plus, faptul ca a invocat uzucapiunea pe cale de exceptie nu înseamna ca nu poate fi invocata si pe cale principala, câta vreme nicio instanta nu s-a pronuntat asupra pretentiilor sale.

Asupra exceptiei lipsei de interes, reclamantul a apreciat ca aceasta este nefondata, întrucât interesul sau este unul legitim, nascut si actual. În subsidiar, reclamantul a cerut unirea exceptiei cu fondul, în vederea administrarii probatoriului.

La termenul de judecata din 13.10.2010, instanta a respins cele doua exceptii, ca nefondate, pentru motivele indicate în încheierea de sedinta si, în temeiul art. 167 din Codul de procedura civila, a încuviintat ambelor parti proba testimoniala cu doi martori si interogatoriul, apreciind ca sunt pertinente, concludente si utile solutionarii cauzei si a respins proba cu expertiza, ca inutila.

De asemenea, instanta a dispus emiterea unei adrese catre Comisia Locala de Fond Funciar pentru a se comunica situatia juridica a terenului în litigiu, daca suprafata atribuita în proprietatea pârâtei s-a aflat sau nu în patrimoniul C.A.P. si daca aceasta a avut sau nu destinatia de lot în folosinta oferit reclamantului.

Proba testimoniala si interogatoriile au fost administrate în sedinta de judecata din data de 10.11.2010, declaratiile martorilor si raspunsurile partilor la interogatoriu fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei (filele 28-35), iar informatiile solicitate Comisiei Locale de Fond Funciar au fost primite la 08.12.2010 (adresa nr. 76201 din 08.12.2010, fila 38).

La 15.12.2010, reclamantul a depus la dosar concluzii scrise, în cuprinsul carora a învederat ca, din probele administrate în cauza, rezulta în mod cert ca terenul în litigiu a fost atribuit autorului reclamantului în anul 1962, ca lot în folosinta, fiind stapânit de acesta, apoi de reclamant, sub nume de proprietar, fara nicio tulburare si fara a cunoaste ca pârâtei i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra acestui teren.

Potrivit reclamantului, aparitia Legilor nr. 58 din 1974 si nr. 59 din 1974 nu au întrerupt cursul prescriptiei, asa cum a stabilit Înalta Curte de Casatie si Justitie în decizia nr. IV din 2006, iar terenul este, în realitate, în extravilan si nu a constituit gradina, pentru a fi aplicabile prevederile art. 25, alin. 1 din Legea nr. 18 din 1991.

Reclamantul a mai aratat ca martorii propusi de pârâta nu locuiesc în comuna, au relatat doar ce le-a spus aceasta, nu au fost sinceri si nici nu au explicat de ce reclamanta nu a cerut eliberarea terenului din 2000 si pâna în prezent. Potrivit acestuia, pârâta a dat raspunsuri contradictorii la interogatoriu asupra existentei unei întelegeri cu reclamantul sau tatal acestuia si nici nu cunostea situatia terenului sau amplasamentul acestuia, pasivitate sanctionata tocmai prin institutia uzucapiunii.

Reclamantul a precizat ca a stapânit terenul sub nume de proprietar, nu a aflat despre titlul de proprietate al pârâtei decât odata cu introducerea actiunii în revendicare si nici nu o cunoaste pe aceasta ori pe sotul ei. Daca ar fi existat vreo întelegere, vecinii ar fi relatat o asemenea situatie.

Analizând materialul probator administrat în cauza, instanta retine urmatoarele:

În fapt, asa cum rezulta din adresa Primariei Comunei Slobozia – Comisia Locala de Fond Funciar nr. 76201 din 08.12.2010, terenul în litigiu a fost inclus în patrimoniul C.A.P. si a fost atribuit ca lot în folosinta tatal reclamantului, C C, în anul 1962. Dupa aparitia legii fondului funciar, terenul a fost lucrat în continuare de tatalui reclamantului, pâna la decesul sau, survenit în anul 2000. Ulterior, reclamantul a fost cel care a utilizat terenul (fila 38) si întelege sa invoce dobândirea dreptului de proprietate asupra acestuia prin uzucapiune.

Pârâta a formulat o actiune în revendicare a terenului, actiune admisa de prima instanta (sentinta Judecatoriei Costesti nr. 594 din 25.05.2010, pronuntata în dosarul nr. 555/214/2009, filele 13-14) si care se afla pe rolul Tribunalului Arges, în recurs, invocând titlul de proprietate nr. 50136 din 25.07.1994 (fila 20), emis în urma reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului, în baza Legii nr. 18 din 1991.

În drept, art. 1837 din Codul civil stabileste ca prescriptia este un mod de a dobândi proprietatea. Prescriptia achizitiva (uzucapiunea) reprezinta o sanctiune civila aplicata adevaratului proprietar al unui imobil care a ramas în pasivitate, lasând timp îndelungat bunul sau în posesia altuia, cu efectul dobândirii de catre posesor a dreptului de proprietate, în masura în care posesorul întelege sa invoce uzucapiunea.

În cauza, reclamantul si-au întemeiat cererea pe uzucapiunea de 30 de ani, prevazuta de art. 1890 din Codul civil, invocând jonctiunea posesiei sale cu cea a autorului sau.

Pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin efectul prescriptiei achizitive de 30 de ani, trebuie ca reclamantul sa fi posedat terenul vreme de 30 de ani, iar posesia acestuia sa fie utila, neviciata.

Potrivit art. 1846 alin. 1 orice prescriptie este fondata pe faptul posesiunii, iar potrivit alin. 2, posesiunea este detinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitata, una sau alta, de noi însine sau de altul în numele nostru. Art. 1847 prevede ca posesiunea trebuie sa continua, neîntrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar.

Deci posesia este un fapt juridic – reprezinta puterea de fapt pe care o persoana o exercita asupra unui bun corporal individual-determinat, care reuneste un element psihologic (animus) si un element material (corpus) si apare ca manifestarea exterioara a unui drept real principal, în speta, dreptul de proprietate.

Instanta constata ca posesia exercitata atât de autorul reclamantului asupra terenului, cât si de reclamant, nu a fost una sub nume de proprietar, întrucât, asa cum a învederat chiar reclamantul (în concluziile pe fondul cauzei, fila 39) si cum s-a specificat în adresa Comisiei Locale de Fond Funciar, lotul a fost atribuit tatalui reclamantului, de catre C.A.P., în folosinta.

Inclusiv martorii propusi de reclamant au confirmat faptul ca terenul a apartinut C.A.P., fiind lucrat de tatal reclamantului, pâna la decesul acestuia, în anul 2000, ca lot ajutator si, ulterior, de reclamant (filele 31, 32). Este deci nesincera sustinerea reclamantului de la întrebarea nr. 8 la interogatoriul propus de pârâta în sensul ca nu stia ca terenul a apartinut C.A.P. (fila 29).

Or, conform art. 1853, detentia precara nu poate duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, lipsind elementul subiectiv (animus), întrucât detentorul stie ca poseda pentru altul, iar nu pentru sine.

Totodata, art. 1855 si art. 1857 din Codul civil stabilesc ca detentorul precar conserva aceasta calitate pâna la proba contrara si nu poate schimba, fie el însusi, fie prin persoane interpuse, calitatea unei asemenea posesiuni.

Prin urmare, atât autorul reclamantului, cât si reclamantul stiau ca terenul nu le apartine si ca îl utilizeaza cu acordul C.A.P. si, ulterior, în calitate de tolerati, de catre persoana careia i s-a eliberat titlul de proprietate asupra terenului, în urma reconstituirii dreptului de proprietate. De altfel, martorul pentru reclamant Rizon Andrei, ce detine o suprafata de teren vecina lotului în litigiu, a declarat ca terenul a apartinut socrilor pârâtei înainte de colectivizare (fila 32).

Mai mult, martorii propusi de pârâta au învederat ca tatal reclamantului i-a dat pârâtei diverse produse dupa anul 1989, în schimbul dreptului de a lucra terenul. Martorul N S a însotit-o pe pârâta la ridicarea unor asemenea produse si l-a vazut pe tatal reclamantului când  le aducea, întrucât este vecin cu pârâta (fila 30). Potrivit martorului I G, tatal reclamantul a respectat întelegerea, iar reclamantul s-a oferit sa cumpere terenul, dar a oferit un pret inferior celui propus de alti cumparatori (fila 33).

Contrar sustinerii reclamantului (fila 40), raspunsurile pârâtei la interogatoriu nu sunt contradictorii, nu exista niciun indiciu de natura sa altereze credibilitatea martorilor propusi de aceasta si nici nu le revine martorilor sarcina de a explica de ce pârâta a asteptat 9 ani pentru a introduce actiunea în revendicare a terenului, mai ales ca aceasta actiune este imprescriptibila, putând fi introdusa oricând.

Chiar daca am admite pozitia reclamantului în sensul ca nu a existat o întelegere între el si pârâta cu privire la utilizarea terenului, autorul reclamantului a avut doar calitatea de detentor precar, iar reclamantul a fost de rea-credinta, întrucât cunostea ca terenul a apartinut C.A.P. si ca nu avea nici un titlu asupra acestuia, dovada faptul ca a invocat uzucapiunea, cu jonctiunea posesiilor,  iar nu un alt mod de dobândire a dreptului de proprietate. Totodata, actele neechivoce de negare a dreptului pârâtei au fost efectuate abia din momentul introducerii actiunii în revendicare. Astfel, nu opereaza niciunul dintre cazurile de intervertire a precaritatii în posesie, prevazute de art. 1858 din Codul civil.

În lumina considerentelor anterioare, nu prezinta relevanta a analiza daca termenul de prescriptie a fost întrerupt sau nu prin aparitia Legilor nr. 58 din 1974 si 59 din 1974 si nici daca era aplicabil art. 25, alin. 1 din legea nr. 18 din 1991.

În consecinta, instanta va respinge actiunea, ca nefondata.

În considerarea culpei procesuale a reclamantului în declansarea litigiului de fata, în conformitate cu dispozitiile art. 274, alin 1. C. proc. civ., instanta, respingând actiunea, va obliga reclamantul la plata catre pârâta a cheltuielilor de judecata efectuate în acest proces si probate conform art. 1169 C. civ., în cuantum de 1050 lei, reprezentând onorariu avocatial în cuantum de 1000 lei (chitanta nr. 5060332 din 13.10.2010) si combustibil GPL pentru deplasare la instanta, în valoare de 50 lei (bon fiscal din 15.12.2010).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge actiunea formulata de reclamantul C C, domiciliat în com. S, str. Stefan cel Mare, nr. x, jud. Arges, în contradictoriu cu pârâta S Fl, domiciliata în com. L, jud. Arges.

Obliga reclamantul sa-i plateasca pârâtei cheltuieli de judecata în valoare de 1050 lei.

Cu recurs.

Pronuntata în sedinta publica, 15.12.2010.

Domenii speta

Spete similare