Tălhărie

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CONSTANŢA

SECTIA PENALĂ

DOSAR PENAL NR.  375/212/2008

SENTINŢA CIVILĂ NR. 546

Şedinţa publică din data de 27.04.2009

Pe rol pronunţarea asupra cauzei penale privind pe inculpaţii II şi GC, trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.  211 C.pen. şi pe părţile civile CC şi TI reprezentat legal de TAI şi TC.

 La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu se prezintă părţile.Procedura legal îndeplinită, potrivit dispoziţiilor art. 310 alin. 2 teza 1 C.p.p..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 03.04.2009 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunţarea la data de 10.04 şi ulterior la acest termen.

În aceeaşi compunere,

INSTANŢA ,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

La data de 15.01.2008, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa, sub nr. 375/212/2008, rechizitoriul nr. 9356/P/2006 al Parchetului de lângă Judecătoria Constanţa, prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor Iliuşcă Ion şi Gheorghe Costel, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 211 alin. 21 lit. b; (21)1 C.pen.

S-a reţinut în sarcina inculpaţilor II şi GC că, la data de 17.09.2006, prin exercitarea de acte de violenţă, au deposedat părţile vătămate CC şi TI de un autoturism şi de un telefon mobil, respectiv de un telefon mobil şi de suma de 20 lei, prejudiciile fiind recuperate parţial.

În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea şi declaraţiile părţilor vătămate (f. 6 – 8, 10, 12 – 13), dovezile de restituire a bunurilor (f. 9, 14), raportul de constatare medico-legală nr. 490/LR/04.10.2006 eliberat de S.M.L. Constanţa (f. 11), procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică aferentă (f. 15 – 29), declaraţiile martorilor (f. 30 – 44), precum şi declaraţiile inculpaţilor (f. 46 – 49, 51 – 53).

În cadrul cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi, în mod nemijlocit, inculpaţii (f. 58 – 59), părţile vătămate (f. 112, 181 – 182), precum şi martorii (f. 60 – 61, 176, 195 – 196, 220); totodată, a fost administrată proba cu înscrisuri în circumstanţiere (f. 163, 221 – 228) şi au fost obţinute cazierele judiciare ale inculpaţilor (f. 208, 212).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa arată că, în actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 17.09.2006, în jurul orelor 19.00, inculpaţii II şi GC , împreună cu martorii CR şi PA, s-au deplasat cu autoturismul lui II, cu număr de înmatriculare CT – 67 – BAX, în zona Canalului 2, pe malul lacului Sinoe. Aici, s-au întâlnit cu părţile vătămate CC şi TI, care îi aşteptau pe martorii TCR, BVF şi IS, aflaţi la pescuit, cu barca pe lac.

Pornind de la un conflict anterior, în sensul că inculpatul II bănuia părţile vătămate că i-ar fi sustras o barcă proprietate personală, între părţi a izbucnit un conflict, în cursul căruia părţile vătămate au fost agresate fizic de către cei 2 inculpaţi.

În continuare, inculpatul II a controlat părţile vătămate prin buzunare, însuşindu-şi un telefon mobil marca Sagem, de la CC, respectiv un telefon mobil marca Siemens şi suma de 20 lei, de la TI.

Inculpatul II i-a pus în vedere părţii vătămate CC că îi va lua autoturismul, în contul bărcii sustrase, sens în care, împreună cu inculpatul GC ocupând locul din dreapta faţă, a plecat cu autoturismul părţii vătămate, cu număr de înmatriculare CT – 05 – VXF, înspre domiciliul său din comuna MV.

În urma inculpaţilor, au plecat şi martorii CR şi PA, cu autoturismul inculpatului II, condus de primul dintre martori.

După ce au revenit la mal, martorilor TCR, BVF şi IS li s-a povestit de către părţile vătămate cele întâmplate.

În aceste condiţii, partea vătămată CC s-a deplasat până la o cabană din Canalul 5, unde martorul GF i-a permis să dea telefon unei cunoştinţe, care să vină să îi ia de la locul faptei.

Conform raportului de constatare medico-legală nr. 490/LR/04.10.2006 eliberat de S.M.L. Constanţa (f. 11 d.u.p.), partea vătămată TI a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu sau de corp dur şi care au necesitat 4 – 5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Partea vătămată CC nu s-a prezentat la S.M.L. Constanţa.

În timpul cercetărilor penale, autoturismul şi cele 2 telefoane mobile au fost restituite părţilor vătămate, conform dovezilor de la dosar – f. 9 d.u.p., 14 d.u.p.

Audiaţi fiind, în mod constant, inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina lor, arătând că părţile vătămate însele le-au remis bunurile, urmând a reintra în posesia lor în momentul restituirii bărcii sustrase.

La termenul din data de 14.11.2008, din oficiu, instanţa a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor, din art. 211 alin. 21 lit. b; (21)1 C.pen. în art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. (pentru inculpatul II), respectiv în art. 26 C.pen. rap. la art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. (pentru inculpatul GC), şi, în aplicarea dispoz. art. 334 C.proc.pen., a prorogat discutarea acestui aspect odată cu fondul cauzei.

Pe de o parte, instanţa constată că textul legal sub care procurorul a făcut încadrarea faptei este incomplet şi total inexact, atât din punct de vedere al indicării alineatelor corespunzătoare, cât şi al literelor sub care se regăsesc circumstanţele agravante. Astfel, se impune a fi reţinut alin. 1 al art. 211 C.pen. – care prevede forma de baza a infracţiunii –, precum şi alin. 2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a – care prevăd formele calificate de săvârşire ale aceleiaşi fapte.

Referitor la forma continuată de săvârşire a faptei penale, instanţa constată că fapta a vizat 2 patrimonii distincte, individuale. Ca atare, la cercetarea unităţii sau pluralităţii infracţiunii complexe de tâlhărie, urmează să fie avut în vedere numărul subiecţilor pasivi, respectiv obiectul acţiunii principale, de furt (dec. nr. 4271/07.10.2003 a Î.C.C.J.), în considerarea căruia se realizează şi încadrarea infracţiunii în rândul celor îndreptate contra patrimoniului. Mai mult decât atât, în ipoteza vătămării a 2 patrimonii distincte, trebuie apreciată şi rezoluţia infracţională a autorului (dec. nr. 3389/18.06.2004 a Î.C.C.J.). Astfel, în speţa de faţă, teoretic, se poate aprecia că inculpaţii au avut, încă de la debutul activităţii lor infracţionale, reprezentarea determinată, concretă şi de ansamblu a acţiunii ilicite desfăşurate ulterior, prin acte de executare separată, iar cu fiecare astfel de executare hotărârea acestora s-a materializat.

Apreciind de această manieră situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, văzând, totodată, unitatea subiecţilor activi, precum şi unitatea de calificare juridică instanţa va admite schimbarea de încadrare juridică, sub acest aspect.

În privinţa reţinerii complicităţii inculpatului GC la săvârşirea faptei deduse judecăţii, instanţa va reveni asupra acestei opinii, constatând că, teoretic, acţiunile acestui inculpat – de agresare fizică a părţilor vătămate – reprezintă acte de executare care se circumscriu laturii obiective, constitutive, a infracţiunii de tâlhărie.

În consecinţă, va admite în parte schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în rechizitoriu în sarcina inculpaţilor, formulată din oficiu.

În baza art. 334 C.proc.pen. va schimba încadrarea juridică a faptei din art. 211 alin. 21 lit. b; (21)1 C.pen. în art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. (pentru inculpatul II), respectiv în art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. (pentru inculpatul GC).

Procedând la evaluarea probelor administrate, instanţa constată că singurele declaraţii în sensul culpabilităţii celor 2 inculpaţi emană de la părţile vătămate, iar aceasta doar în faza de urmărire penală. Cu toate acestea, per se, în mod singular, acestea nu pot fundamenta o eventuală soluţie de condamnare a inculpaţilor, fără a fi coroborate cu alte fapte şi împrejurări rezultante din ansamblul probelor existente în cauză, în sensul art. 75 şi urm. C.proc.pen.

Astfel, arată părţile vătămate că inculpaţii le-au aplicat lovituri cu bâtele pe toată suprafaţa corpului, după care le-au sustras suma de bani, telefoanele mobile şi autoturismul.

Această variantă a fost relatată, în primă fază, şi martorilor indirecţi, ai acuzării: TCR, BVF şi IS.

Pe de altă parte, martorii oculari CR şi PA arată că între părţi a avut loc o ceartă, în care au existat îmbrânceli reciproce, pornind de la barca sustrasă a inculpatului II. De asemenea, mai arată martorii că între părţi s-a ajuns la un consens, în sensul predării – primirii bunurilor mobile până în momentul restituirii bărcii.

În faza cercetării judecătoreşti, părţile vătămate au revenit asupra acestor declaraţii, arătând că, în prezenţa inculpaţilor, nu a avut loc decât o discuţie cu aceştia şi că, de abia ulterior, alte 3 persoane necunoscute i-ar fi lovit. Acestea le-ar fi produs leziunile traumatice, constatate medico-legal doar în privinţa părţii vătămate TI. Despre plângerea formulată împotriva inculpaţilor, părţile vătămate au precizat că a fost aprecierea lor subiectivă că agresorii ar fi fost trimişi de inculpaţi împotriva lor, urmare a conflictului legat de sustragerea bărcii. Mai mult decât atât, CC a declarat – în suplimentul din data de 14.11.2008 – că a încredinţat inculpaţilor de bună voie autoturismul, în care se aflau şi telefoanele mobile, până la restituirea bărcii. 

În mod corelativ, martorii indirecţi TCR, BVF şi IS au revenit asupra primelor depoziţii, arătând că, într-adevăr, persoane necunoscute, despre care s-a presupus că ar fi fost plătite de inculpaţi, au agresat cele 2 părţi vătămate.

Pe de altă parte, instanţa apreciază că procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică aferentă este un mijloc de probă indirect, mediat, derivat exclusiv din constatările statice efectuate asupra locului presupusei fapte penale. În lipsa altor elemente, în baza cărora instanţa să le poată verifica pertinenţa, nici aceste mijloace de probă nu pot fundamenta o soluţie de condamnare a inculpaţilor.

Concluzionând asupra mijloacelor de probă administrate în cauză, instanţa apreciază că nu sunt de natură a fundamenta o eventuală soluţie de condamnare a inculpaţilor.

Din contră, din perspectiva cantitativă şi calitativă a mijloacelor de probă administrate, nu rezultă de nici o formă eventuala contribuţie a inculpaţilor la săvârşirea faptei penale, contribuţie care să fi avut un caracter cert, efectiv, determinant, în sensul satisfacerii condiţiilor legale şi întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii pentru săvârşirea cărora au fost trimişi în judecată. Astfel, simplul denunţ formulat de părţile vătămate, asupra căruia s-a revenit, ulterior, nu este apt de a stabili, dincolo de orice dubiu rezonabil, săvârşirea faptelor de către inculpaţi.

Împrejurarea timpului îndelungat scurs de la presupusa comitere, de către autori, a faptei deduse judecăţii, coroborată cu dificultăţile specifice probaţiunii, cu retractările declaraţiilor părţilor vătămate şi ale martorilor, nu pot constitui argumente pentru o soluţie de condamnare a inculpaţilor, pe baza unor probe minimaliste şi nefuncţionale.

Pentru aceste considerente, apreciază că dubiile determinate de probele administrate în cauză vor profita inculpaţilor, din punctul de vedere al antrenării răspunderii penale a acestora.

În acest sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dezvoltată pe terenul art. 6 alin. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, Convenţia are a fi interpretată în aşa fel încât să garanteze drepturi concrete şi efective, nu teoretice şi iluzorii, principiu ce se aplică şi în privinţa dreptului la prezumţia de nevinovăţie, constând în aceea că, în îndeplinirea funcţiilor lor, membrii unui tribunal, să nu pornească de la ideea preconcepută că persoana trimisă în judecată a comis actul incriminat, respectiv în împrejurarea că sarcina probei revine acuzării, de situaţia îndoielnică beneficiind cel acuzat (in dubio pro reo). În plus, acuzarea trebuie să ofere suficiente probe care să fundamenteze o eventuală declaraţie de culpabilitate, prezumţia de nevinovăţie tinzând, practic, a proteja o persoană învinuită de săvârşirea unei fapte penale împotriva unui verdict de culpabilitate ce nu a fost stabilit în mod legal (cauza Nolkenbockhoff c./ Germaniei şi Bernard c./ Franţei).

Dreptul intern, reprezentat de art. 52 si art. 66 alin. 1 C.proc.pen., garantează inculpaţilor beneficiul prezumţiei de nevinovăţie, până la stabilirea vinovăţiei lor printr-o hotărâre penală definitivă.

Apreciind probele administrate în cauza dedusă judecăţii, este convingerea instanţei că acestea nu sunt de natură să fundamenteze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, săvârşirea faptei de către inculpaţii II şi GC, iar antrenarea răspunderii penale a acestora, în atare condiţii, ar fi de natură să înfrângă grav drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, astfel cum au fost anterior expuse.

În exercitarea rolului activ, prev. de art. 287 C.proc.pen., instanţa este ţinută să îşi îndeplinească atribuţiile cu imparţialitate, dând dovadă de independenţă şi echidistanţă faţă de părţi, în aprecierea probelor produse în cadrul cercetării judecătoreşti.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea principiului in dubio pro reo, apreciind că prezumţia de nevinovăţie, operantă în favoarea fiecăruia dintre inculpaţi, nu a fost răsturnată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 1 lit. c C.proc.pen. va achita inculpaţii: IIşi GC, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., respectiv prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.

Pe latura civilă a cauzei, părţile vătămate nu au formulat şi nici cuantificat pretenţiile civile.

Văzând soluţia care urmează a fi dispusă pe latura penală a cauzei, conf. art. 346 alin. 3 C.proc.pen. vor putea fi acordate despăgubiri civile.

Va lua act că inculpaţii nu au solicitat restituirea cheltuielilor judiciare făcute de către aceştia (onorariu de avocat).

Văzând şi prevederile art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a C.proc.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în rechizitoriu în sarcina inculpaţilor, formulată din oficiu.

În baza art. 334 C.proc.pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din art. 211 alin. 21 lit. b; (21)1 C.pen. în art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. (pentru inculpatul II), respectiv în art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. (pentru inculpatul GC).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 1 lit. c C.proc.pen. achită inculpaţii: II şi GC, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., respectiv prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.

Conf. art. 346 alin. 3 C.proc.pen. nu pot fi acordate despăgubiri civile.

În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a C.proc.pen. obligă părţile vătămate TI, prin reprezentanţi legali TA şi TC, şi CC la plata a câte 400 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat.

Ia act că inculpaţii nu au solicitat restituirea cheltuielilor judiciare făcute de către aceştia (onorariu de avocat).

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.04.2009.

Red. / tehnored. jud. A.E.M. – 08.07.09

Domenii speta

Spete similare