Civil - Pretenţii

Sentinţă civilă 744 din 04.10.2012


ROMÂNIA

JUDECATORIA CHISINEU CRIS operator 3210/2501

DOSAR NR……………….

SENTINTA CIVILA NR. …..

Sedinta publica din 04 octombrie 2012

Judecator : ………………….

Grefier : ………………… 

S-a luat în examinare la a doua strigare cauza civila formulata de reclamantul ……….. în contradictoriu cu pârâtul ………………  având ca obiect pretentii. 

La apelul nominal facut în sedinta publica lipsa partile.

Procedura de citare legal îndeplinita.

Actiunea timbrata cu taxa de timbru în cuantum de 255,50 lei si timbru judiciar de 3 lei.

S-a facut referatul cauzei, de catre grefierul de sedinta, dupa care:

Instanta constata decaderea pârâtului din proba cu martorii …………………..si ……………….., în temeiul art. 170 C.pr.civ., întrucât nu s-a depus în termen de 5 zile de la încuviintarea probei,  prin serviciul registratura, lista cu adresele martorilor.

Instanta constatând ca nu mai sunt necesare alte probe de administrat pe marginea probelor de la dosar a trecut la judecarea cauzei.

JUDECATA

Instanta deliberând, constata ca prin cererea de chemare în judecata înregistrata sub numarul dosarului ……………….. la data de 16.05.2012 reclamantul ……………… în contradictoriu cu pârâtul ………………………  a solicitat instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa fie obligat pârâtul la restituirea sumei de 6.665 lei, reprezentând suma împrumutata acestuia, cu cheltuieli de judecata.

În motivare, reclamantul arata ca a împrumutat pârâtului suma de 6.665 lei conform contractului de împrumut încheiat la data de 02.03.2009.

 În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1578 si 1584 Cod civil.

În probatiune reclamantul solicita înscrisuri, proba încuviintata de instanta.

Pentru solutionarea cauzei s-au depus la dosar: contract de împrumut f. 4, interogatoriul pârâtului f. 13.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Actiunea reclamantului este întemeiata în parte în ce priveste obligarea pârâtului  sa plateasca reclamantului suma de 3332, 5 de lei  cu titlu de pretentii civile, precum si dobânda legala calculata potrivit prevederilor art. 3 alin. 2 din O.G. Nr. 13 din 24 august 2011,  asupra debitului principal in suma de 3332, 5 de lei, începând cu data ramânerii definitive si irevocabile a prezentei hotarâri si pâna la achitarea efectiva a debitului principal, întrucât pârâtul a recunoscut, conform interogatoriului aflat la f. 13 dosar, semnarea contractului de împrumut încheiat între partile prezentului dosar la data de 02 martie 2009, aflat la fila 4 dosar, prin care pârâtului i-a fost împrumutata suma de 6665 lei, cu obligatia de a-i restitui pâna la data de 16 mai 2008, iar pârâtul nu a facut dovada restituirii catre reclamant a sumei împrumutate, situatie în care datoreaza si dobânda legala,  potrivit prevederilor art 3 alin. 2 din O.G. Nr. 13 din 24 august 2011, calculata asupra debitului principal in suma de 3332, 5 de lei.

Întrucât reclamantul a înteles sa achite numai o parte din taxa de timbru datorata pentru actiune, instanta va admite numai în parte actiunea reclamantului, respectiv cu privire la suma de 3332, 5 de lei si dobânzi legale, corespunzatoare taxei de timbru achitate partial de reclamant, urmând sa fie anulate ca netimbrate celelalte pretentii ale reclamantului, care exced sumei de 3332, 5 de lei si pentru care nu s-a platit taxa de timbru corespunzatoare, având în vedere prevederile art. 20 din Legea nr. 146 din 24 iulie 1997 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cu care pretentiile reclamantului vor trebui solutionate, în limitele în care taxa judiciara de timbru s-a platit în mod legal.

  Pentru aceste motive, în baza art. 1073, 1576 Cod civil, instanta va admite în parte actiunea reclamantului, în sensul celor aratate în dispozitivul prezentei hotarâri.

În baza art. 274 C.pr.civ., va obliga pârâtul sa plateasca reclamantului suma de 258,5  de  lei cu titlu de cheltuieli de judecata constând  în taxa de timbru.

ÎN NUMELE LEGII

PENTRU ACESTE MOTIVE

H O T A R A S T E

 Admite în parte  actiunea formulata de reclamantul …………… cu domiciliul în ……………………….. împotriva pârâtului  …………….. domiciliat în …………………….. si, în consecinta:

Obliga pârâtul  sa plateasca reclamantului suma de 3332, 5 de lei  cu titlu de pretentii civile, precum si dobânda legala calculata potrivit prevederilor art 3 alin. 2 din O.G. Nr. 13 din 24 august 2011,  asupra debitului principal in suma de 3332, 5 de lei, începând cu data ramânerii definitive si irevocabile a prezentei hotarâri si pâna la achitarea efectiva a debitului principal.

Anuleaza ca netimbrate celelalte pretentii ale reclamantului.

Obliga pârâtul sa plateasca reclamantului suma de 258,5  de  lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 4 octombrie 2012.

JUDECATORGREFIER

………………..………………….