Fondul funciar

Decizie 7191 din 02.10.2012


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MOINEŞTI

JUDEŢUL BACĂU

Dosar nr. 7191 /260/2011 fond funciar

Din 15.09.2011 (suspendat art. 243 al. 1 pct. 1 cp.c)

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică de la 02 octombrie 2012 Completul constituit din: PREŞEDINTE RAMONA OANA ROGOZ - C.8 GREFIER Mariana Purcariu

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta DIRECŢIA SILVICĂ BACĂU şi pe pârâţii: COMISIA JUDEŢEANĂ PENTRU ' STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE BACĂU, COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE BRUSTUROASA, BALCANU N.COSTICĂ, BALCANU N.TOMA,MATEI N.MARIA,FRANCISC PROFIRA, având ca obiect litigiu de fond funciar.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică lipsesc părţile şi apărătorul pârâtei Comisia Locală de fond funciar Brusturoasa - av. Constantinescu Adrian.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, instanţa constată depuse la dosarul cauzei Referatul întocmit de grefierul de şedinţă cu privire la consemnările din considerente şi dispozitiv din încheierea din 12 aprilie 2012 şi prin serviciul registratură adresa nr. 3328/10.09.2012 emisă de Primăria comunei Brusturoasa din care rezultă că în actul nr. 31 din 3.10.2011 s-a înregistrat decesul numitului Balcanu Costică fiul lui Balcanu Neculai şi Elisabeta, născut la 24 noiembrie 1938 în Brusturoasa, cu ultimul domiciliu în Brusturoasa.

Având în vedere că s-a comunicat că pârâtul Balcanu Costică a decedat din data de 3.10.2011, după depunerea cererii de chemare în judecată şi că reclamanta nu a solicitat introducerea în cauză a moştenitorilor astfel cum a fost notificată de instanţă, instanţa rămâne în pronunţare pe suspendare conform dispoziţiilor art. 243 al.l pct.l codpr. civilă.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15.09.2011 pe rolul Judecătoriei Moineşti sub nr. 7191/260/2011, reclamanta Direcţia Silvică Bacău a chemat în judecată pe pârâţii Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Bacău, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Brusturoasa şi Balcanu N. Costic[, Balcanu N.Toma, Matei N. Măria şi Francisc Profura solicitând instanţei constatarea nulităţii absolute totale a titlului de proprietate nr. 1676/1993 emis de Comisia Judeţeană Bacău pe numele pârâţilor pentru suprafaţa de 1 ha teren cu vegetaţie forestieră şi

2 obligarea pârâtei Comisia Judeţeană Bacău la radierea suprafeţei de 1 ha cu vegetaţie forestieră din T 16 parcela 490/6.

în drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 18/1991, art. 948-950, 960 cod civil, art. III lit. a din Legea nr. 169/1997.

în susţinerea cererii au fost depuse înscrisuri.

în temeiul art. 242 cod procedură civilă, reclamanta a solicitat şi judecarea cauzei în lipsă.

Legal citată, pârâta Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar Brusturoasa a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Ceilalţi pârâţi nu au formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din 3.07.2012, instanţa a pus în vedere reclamantei să indice dacă înţelege să introducă în cauză pe moştenitorii pârâtului defunct Balcanu N. Costică.

Reclamanta nu a răspuns solicitrării instanţei şi nu a indicat moştenitorii acestui pârât.

Conform adresei nr. 3328 din 10.09.2012 a Primăriei comunei Brusturoasa, aflată la fila 84 dosarul cauzei, decesul pârâtului Balcanu N. Costică, fiul lui Neculai şi a Elisabetei, a fost înregistrat sub nr. 31 din 3.10.2011, dată ulterioară introducerii prezentei cereri de chemare în judecată.

în aceste condiţii, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 243 alin 1 pct. 1 C.pr.civ privind suspendarea de drept a judecării cauzei, având în vedere şi faptul că, deşi în principiu coparticiparea procesuală are un caracter facultativ, datorită naturii prezentului litigiului, coparticiparea procesuală pasivă este obligatorie deoarece în constatarea nulităţii absolute a unui act, instanţa trebuie să constate nevelabilitatea actului faţă de toate părţile pronunţarea unei hotărâri unitare reprezentând o necesitate obiectivă în materia nulităţii actelor juridice, în cauză litisconsorţiul fiind necesar, obligatoriu şi unitar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

In temeiul art.243 alin 1 pct.l C.proc.civ. suspendă judecarea cauzei privind pe reclamanta Direcţia Silvică Bacău cu sediul în Bacău, str. N. Titulescu nr. 14, jud. Bacău şi pe pârâţii Comisia Judeţeană Bacău de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Comisia Locală Brusturoasa de stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Balcanu N, Costică, Balcanu N.Toma, Matei N. Măria şi Francisc Profira.

Cu drept de recurs pe toata durata suspendării.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2.10.2012.

PREŞEDINTE, RAMONA OANA ROGO:

Red./tehnored.^.RQW 19.10.2012 MP/19.10.2012 '

Ex.9/com.părţi 19.10.2012

Grefier, Mariana rurcariu

Domenii speta