Emitere titlu proprietate

Sentinţă civilă 15258 din 04.12.2012


Dosar nr.

 R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

Sentinţa civilă  Nr. 15258/2012

Şedinţa publică de la 04 Decembrie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Grefier

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petiţionarii V M. I, V M. I, F R şi pe intimatele COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991 BÎLTENI şi COMISIA JUDEŢEANĂ GORJ, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns reclamanţii asistaţi de avocat P V, lipsă fiind intimatele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, s-a constatat depusă la dosarul cauzei adresa nr. 15793/2012 a Primăriei Comunei Bîlteni , după care avocatul reclamanţilor a depus copii ale cărţilor de identitate ale reclamanţilor V Işi F R şi, nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanţa a constatat cercetarea judecătorească încheiată, acordând cuvântul pe fond.

Avocat P V pentru reclamanţi a solicitat admiterea cererii aşa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

INSTANŢA

Deliberând, constată :

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.-Jiu sub nr. …..petiţionarii V M. I, V M. I, F R au solicitat instanţei de judecată să dispună obligarea intimatei COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991 BÎLTENI să întocmească şi să înainteze documentaţia şi obligarea intimatei COMISIA JUDEŢEANĂ GORJ să emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de 0,5000 ha tern agricol situată în tarlaua 76, parcela 596 aflată pe raza comunei Bîlteni, sat Peşteana, jud. Gorj.

În motivarea cererii s-a arătat că prin adeverinţa de proprietate nr. 4263 din 05.05.2008 emisă de intimata Comisia Locală Bîlteni s-a stabilit dreptul de proprietate al petiţionarilor  pentru suprafaţa de 0,5000 ha tern agricol situată în ……….aflată pe raza ………………..cu vecini la…………..  De asemenea, prin HCJ nr. 81/1992 a fost dispusă validarea dreptului de proprietate cu privire la această suprafaţă, însă până în prezent nu s-au mai urmat procedurile necesare eliberării titlului de proprietate care să consfinţească dreptul petiţionarilor asupra acestei suprafeţe de teren.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1516 Cod civil.

Deşi legal citate în cauză, intimatele nu au formulat întâmpinare, însă prin adresa nr. 15793/2012 aflată la fila 15 din dosar, intimata Comisia Locală Bîlteni a învederat instanţei de judecată că nu s-a întocmit în cauză documentaţia în vederea eliberării titlului de proprietate deoarece conform normelor OCPI Gorj tarlaua 76 nu este avizată privind închiderea.

Din actele aflate la dosar, instanţa reţine că prin HCJ nr. 81/1992 s-a validat dreptul de proprietate al autorului V M pentru suprafaţa de ……situată în………….. Ulterior, a fost eliberată adeverinţa de proprietate nr. 4263/2008 în acord cu prevederile HCJ nr. 81/1992, după care Comisia Locală nu a mai urmat procedurile legale, necesare întocmirii documentaţiei şi înaintarea acesteia către Comisia Judeţeană Gorj în vederea emiterii titlului de proprietate.

Din adresa nr. 15793/2012 aflată la fila 15 din dosar, intimata Comisia Locală Bîlteni a învederat instanţei de judecată că nu s-a întocmit în cauză documentaţia în vederea eliberării titlului de proprietate deoarece conform normelor OCPI Gorj tarlaua 76 nu este avizată privind închiderea.

Prin urmare, instanţa constată că este în sarcina intimatei Comisia Locală Bîlteni să efectueze demersurile necesare în vederea parcurgerii etapelor procedurale în vederea finalizării activităţii de întocmire a documentaţiei în cauză şi de a înainta ulterior această documentaţie Comisiei Judeţene Gorj, cu propunerea corespunzătoare.

În consecinţă, instanţa va admite cererea petiţionarilor cu privire la această intimată, apreciind că nu şi-a îndeplinit obligaţia legală cu privire la soluţionarea cererii autorului petiţionarilor în vederea eliberării titlului de proprietate . în schimb, instanţa constată că în speţa de faţă Comisia Judeţeană Gorj nu este în culpă în vreun fel, ea neprimind până în prezent documentaţia cu privire la petiţionari, astfel că instanţa nu o poate obliga la eliberarea titlului de proprietate în cauză, pe de o parte întrucât nu a primit o documentaţie şi nu a fost învestită în vreun fel în acest sens, pe de altă parte acestei instituţii ăi revine, la acest stadiu, o obligaţie legală ca în momentul în are este sesizată de şi învestită de o comisie locală să acţioneze potrivit dispoziţiilor legale, instanţa neputând obliga la ceva ce legea însăşi obligă. Mai mult decât atât, Comisia Judeţeană va adopta o soluţie în funcţie de documentaţia întocmită, instanţa nu poate prevedea dacă documentaţia ce va fi întocmită şi înaintată acestei instituţii va corespunde cerinţelor legale, pentru a fi urmată de emiterea titlului de proprietate.

Prin urmare, instanţa va respinge acest capăt de cerere.

Instanţa va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte cererea formulată de petiţionarii V M. I cu domiciliul în ………V M. I cu domiciliul în ……….şi  F Rcu domiciliul în ………….în contradictoriu  cu intimatele Comisia Locală de fond Funciar Bîlteni şi Comisia Judeţeană Gorj pentru aplicarea Legilor fondului funciar.

Obligă intimata Comisia Locală Bâlteni să efectueze demersurile necesare în vederea întocmirii şi înaintării documentaţiei privind pe autorul V M către Comisia Judeţeană Gorj , pentru suprafaţa de 0,5000 ha teren agricol situată în ……….

Respinge capătul de cerere privind obligarea Comisiei Judeţene Gorj la emiterea titlului de proprietate în cauză.

Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi,  04 Decembrie 2012 la Judecătoria Tg.-Jiu.

Domenii speta