Pretenţii

Sentinţă civilă 592 din 26.01.2011


Dosar nr. 22590/318/2010

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECATORIA TÂRGU JIU

JUDETUL GORJ

Sentinta civila nr. 592

Sedinta publica de la 26 Ianuarie 2011

Completul compus din:

PRESEDINTE ANDREEA DANIELA TITERLEA

Grefier ELENA VODISLAV

Pe rol judecarea actiunii civile formulata de reclamantul ... în contradictoriu cu pârâtul ..., având ca obiect pretentii.

 La apelul nominal facut în sedinta publica au raspuns avocat ..., pentru reclamant si avocat ..., pentru pârât.

 Procedura legal îndeplinita.

 S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care

Instanta pune în discutie calificarea cererii formulata de catre pârât aflata la fila 6 din dosar si întreaba pe aparatorul pârâtului daca aceasta reprezinta o cerere reconventionala, iar în caz afirmativ îi solicit sa precizeze care este cuantumul pretentiilor fata de reclamant.

Aparatorul pârâtului, avocat ... precizeaza ca nu este vorba despre o cerere reconventionala, cicuprinsul acesteia reprezinta aparari de fond la pretentiile reclamantului.

Aparatorul reclamantului este de acord cu cele precizate.

Fata de aspectele, învederate, instanta recalifica cererea formulata de catre pârât aflata la fila 6 din dosar ca fiind întâmpinare.

Aparatorul pârâtului solicit instantei sa aiba în vedere faptul ca pârâtul este o persoana foarte în vârsta care nu s-a putut prezenta în instanta pentru a se lua interogatoriul sau având în vedere ca locuieste în Bucuresti.

Instanta, analizând copia cartii de identitate a pârâtului retine ca sunt reale sustinerile aparatorului pârâtului, apreciaza ca proba cu interogatoriul pârâtului nu mai este utila pentru solutionarea cauzei, în temeiul art. 167 din Codul de procedura civila.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.

Aparatorul recalmantului, avocat ... solicita admiterea actiunii, cu cheltuieli de judecata si depune spre atasare la dosar chitanta nr. 38 din data de 15.12.2010 si chitanta nr. 34 din data de 20.10.2010.

Aparatorul pârâului, avocat ..., solicita admiterea actiunii, cu cheltuieli de judecata si depune spre atasare la dosar chitanta seria GJ nr. 03 din data de 18.01.2011 si concluzii scrise.

INSTANTA

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Târgu Jiu la data de 20.10.2010, sub nr 22590/318/2010, reclamantul ... a chemat în judecata pe pârâtul ..., solicitând instantei obligarea acestuia la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecata în dosarul deschis împotriva sa si a Primariei Lelesti.

In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg.-Jiu sub nr. 6577/318/2007, a fost chemat în judecata, alaturi de  Primariei Lelesti.de catre pârâtul ..., iar în sedinta publica din data de 05.07.2007 s-a dispus suspendarea cauzei în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedura civila, dosar în care instanta a constatat perimarea actiunii, fara a face vorbire despre cheltuielile ocazionate de acest proces ce au cazut în sarcina sa care nu are nicio vina si niciun interes în continuarea acelei cauze, fiind proprietar de drept.

Cererea  a fost motivata în drept pe dispozitiile art. 274 din Codul de procedura civila, art. 998, 999 din Codul civil.

 Legal citat pârâtul a formulat întâmpinare fiind depusa la dosarul cauzei prin serviciul registratura al instantei la data de 10.01.2011, prin care pârâtul a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata, sustinând, în esenta faptul ca Prefectura Judetului Gorj i-a comunicat faptul ca numitului ... i-a fost înscris în adeverinta de proprietate o suprafata de teren al carei proprietar este el.

A mentionat pârâtul ca primarul comunei Lelesti urma sa promoveze o actiune în instanta pentru anularea adeverintei respective, însa nu a formulat actiunea stabilita prin Hotarârea Comisiei Locale luata în sedinta din data de 08.06.2001, iar el s-a vazut obligat sa formulize o actiune în acest sens.

În continuare pârâtul a precizat ca ulterior partile au încercat sa resolve litigiul pe cale amiabila si  a decis suspendarea acestei cauze.

Pârâtul a aratat ca art. 274 din Codul de procedura civila prevede ca partea care cade în pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata, iar în prezenta cauza nimeni nu a cazut în pretentii.

In cauza s-a dispus atasarea spre observare a dosarului nr 6577/318/2007 al Judecatoriei Târgu Jiu.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:

La data de 17.05.2007,  prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg.-Jiu sub nr. 6577/318/2007, reclamantul ... a fost chemat în judecata, alaturi de Primariei Lelesti de catre pârâtul ....

 Prin încheierea din data de 05.07.2007 s-a dispus suspendarea cauzei în baza art. 1551 din Codul de procedura civila, constatând ca reclamantul nu si-a precizat în scris obiectul actiunii si persoanele cu care întelege sa se judece.

Prin sentinta civila nr 8004/23.10.2008 pronuntata în dosarul nr 6577/318/2007 al Judecatoriei Targu Jiu, s-a constatat perimata actiunea formulata de reclamamtul ..., pârât în prezenta cauza.

Prin actiunea de fata, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 400 lei reprezentand cheltuielile de judecata, respectiv onorariu de avocat.

Instanta retine ca potrivit art 274 alin 1 C pr civ "partea care cade în pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata", iar principiul care rezulta din dispozitiile legale mentionate ,impune ca toate cheltuielile suportate cu procesul sa fie restituite , indiferent ca acestea sunt cerute pe cale accesorie sau pe cale principala .

Drept expresie a principiului disponibilitatii, consacrat de art. 129 alin. 6 C.pr.civ., cheltuielile de judecata nu se acorda din oficiu, ci numai la cerere, asa cum prevede, de altfel, chiar art. 274 alin. 1 C.pr.civ. În cazul în care nu s-a cerut acordarea cheltuielilor de judecata ori, desi au fost cerute, instanta a omis sa se pronunte asupra solicitarii, partea le poate cere pe calea unei actiuni separate, în termen de 3 ani de la data ramânerii definitive a hotarârii prin care i s-a dat câstig de cauza, în temeiul art. 998 C.civ.

În ceea ce priveste dovada cheltuielilor de judecata solicitate instanta are în vedere faptul ca potrivit articolului 129 alin. 1 din Codul de procedura civila partile au îndatorirea ca, în conditiile legii, sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligatia sa îndeplineasca actele de procedura în conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa-si exercite drepturile procedurale conform dispozitiilor art. 723 alin. 1, precum si sa-si probeze pretentiile si apararile.

Fundamentul juridic al acordarii cheltuielilor de judecata este reprezentat de culpa procesuala a partii "care cade în pretentii". În prezenta cauza, sancctiunea perimarii se rasfrânge si asupra obligatiei suportarii cheltuielilor de judecata, în sensul ca vor fi suportate de catre reclamant- pârât în prezenta cauza, fiind cel care a formulat cererea de chemare în judecata care ulterior s-a perimat.

În consecinta, instanta apreciaza ca fapta acesteia declanseaza o raspundere civila delictuala al carei continut îl constituie obligatia civila de reparare a prejudiciului cauzat, adica de restituire a sumelor pe care reclamantul  a fost nevoit sa le realizeze, fiind vorba despre un prejudiciu material care trebuie dovedit prin documente justificative.

Mai mult, instanta retine ca pârâtul ... a facut o cerere suspendare a dosarului aflata la fila 16 din dosarul nr 6577/318/2007 al Judecatoriei Targu Jiu, iar din cuprinsul aceluiasi dosar nu exista date din care sa rezulte faptul ca reclamantul a fost de acord cu suspendarea cauzei.

Anlizând chitantele depuse la dosar, instanta constata ca reclamantul a achitat un  onorariu de avocat în cuantum de  400 de lei, asa cum reiese din chitanta seria GJBAA nr.02441377.

Potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, avocatul are dreptul sa asiste si sa reprezinte orice persoana fizica sau juridica, în temeiul unui contract încheiat în forma scrisa, iar pentru aceasta activitate avocatul are dreptul la onorariu, element care trebuie mentionat obligatoriu în cuprinsul contractului de asistenta juridica, conform art. 127 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat.

Asadar, cuantumul onorariului platit de client avocatului sau este stabilit prin contractul de asistenta juridica, iar depunerea în proces a originalului chitantei de plata a onorariului, emisa în baza contractului de asistenta juridica, naste prezumtia ca acesta este onorariul stabilit prin contractul de asistenta juridica pentru respectiva cauza.

Asa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeana a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudenta ( Cauza Costin împotriva României, Cauza Strain si altii împotriva României,  Cauza Stere si altii împotriva României, Cauza Raicu împotriva României, Cauza Petre împotriva României), se poate afirma ca si în dreptul intern partea care a câstigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli în temeiul art. 274 C.pr.civ., decât în masura în care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil. Fata de cele aratate, instanta apreciaza  ca în cheltuielile de judecata se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar si rezonabil au fost platite de partea care a câstigat procesul în timpul si în legatura cu acel litigiu.

Alineatul 3 al art. 274 C.pr.civ. stipuleaza ca judecatorii au dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari fata valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat. Referitor la onorariile de avocat platite de catre reclamant cu chitanta mentionate mai sus, instanta apreciaza ca se impune obligarea partii adverse la plata acestora, întrucât cuantumul acestora nu este disproportionat în raport de munca prestata de avocat si nu exista motive de reducere a onorariului de avocat, conform art. 274 alin. 3 C.pr.civ.

De asemenea, instanta observa ca actiunea cu care a fost sesizata instanta a fost formulata în termenul general de prescriptie prevazut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, care a început sa curga de la data de 23.10.2008, data pronuntarii Sentintei civile nr 8004/23.10.2008, prin care s-a constatat perimata actiunea formulata de reclamamtul ..., pârât în prezenta cauza.

Asadar, fata de prevederile art. 274 alin. 1 C.pr.civ., precum si ale art. 998 C.civ.  care prevede ca "orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara", instanta considera ca actiunea formulata de reclamanta este întemeiata. În consecinta, va obligat pârâtul la plata catre reclamant a sumei de 400 lei reprezentând onorariu de avocat.

De asemenea, fata de solicitarea reclamantului, raportându-se si la aspectul ca pârâtul a cazut în pretentii, în temeiul art. 274, alin. 1 C.proc.civ., instanta  va obliga pârâtul la plata catre reclamant a sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata  reprezentând onorariul de avocat suportat în prezenta cauza, conform chitantelor nr. 38 din data de 15.12.2010 si  nr. 34 din data de 20.10.2010.

.Având în vedere faptul ca pârâtul a cazut în pretentii, în temeiul art. 274, alin. 1 C.proc.civ., instanta  va respinge ca neîntemeiata cererea pârâtului de a fi obligat reclamantul la plata sumei de 400 de lei reprezentând cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

 IN NUMELE LEGII

HOTARASTE :

Admite actiunea civila formulata de reclamantul ..., cu domiciliul în ..., împotriva pârâtului ..., cu domiciliul în ...

Obliga pârâtul la plata catre reclamant a sumei de 400 lei, reprezentând  cheltuieili de judecata solicitate pe cale separata.

Obliga pârâtul catre reclamanta la plata sumei de 350 lei reprezentând cheltuieli de judecata în prezenta cauza.

Respinge ca neîntemeiata cererea pârâtului de a fi obligat reclamantul la plata sumei de 400 de lei reprezentând cheltuieli de judecata.

Irevocabila.

Pronuntata în sedinta publica azi 26.01.2011 la Judecatoria Tg - Jiu.

Presedinte,

ANDREEA DANIELA TITERLEA Grefier,

ELENA VODISLAV

E.V. 01 Februarie 2011

Titlu : plângere contraventionala

Domeniu asociat :amenzi

Dosar nr. 17129/318/2010

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECATORIA TÂRGU JIU

JUDETUL GORJ

Sentinta civila nr. 305

Sedinta publica de la 19 Ianuarie 2011

Completul compus din:

PRESEDINTE ANDREEA DANIELA TITERLEA

Grefier ELENA VODISLAV

Pe rol solutionarea cauzei civile având ca obiect plângerea contraventionala formulata de contestatoarea ... în contradictoriu cu intimatul ....

Dezbaterile în fond au avut loc în sedinta publica din data de 12.01.2011, fiind consemnate în încheierea de sedinta de la acea data ce face parte integranta din prezenta sentinta, când instanta a amânat pronuntarea pentru ca partile sa depuna concuzii scrise, la data de astazi, 19.01.2011, când a hotarât urmatoarele.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de fata, retine urmatoarele :

La data de 26.08.2010, sub nr. 17129/318/2010, contestatoarea ... în contradictoriu cu intimatul ..., a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contraventie seria ... întocmit de intimat prin care s-a solicitat anularea procesului verbal si a masurii amenzii contraventionale,  precum si a masurii dispuse la punctul K din procesul verbal de contraventie, iar în subsidiar înlocuirea sanctiunii aplicate cu sanctiunea avertismentului, prev.de art. 7 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor.

În motivarea actiunii, petenta a aratat ca reprezentantii intimatei au desfasurat o actiune de control, în data de 05.08.2010, actiune ce a avut ca justificare reclamatiile înregistrate la C.J.P.C. Gorj. Prin aceste reclamantii petionarii au adus la cunostinta reprezentantilor intimatei faptul ca începând cu data de 01.06.2010 ... a introdus pe facturi o taxa de mentenanta, servicii accesori si asociate care pâna la acest moment a fost în cuantum de 0 lei.

Urmare a desfasurarii actiunii de control comisarii din cadrul ... au încheiat procesul verbal de constatare a contraventiei seria...  prin care au constatat ca societatea comerciala a încalcat prevederile art.10 lit. f din OG nr. 21/1992 si au sanctionat petenta cu amenda in cuantum de 5000 lei, în baza art. 50 alin. 1 lit. c, si art.10 lit. h din OG nr. 21/1992 si au sanctionat petenta cu amenda in cuantum de 5000 lei, în baza art. 50 alin. 1 lit. c,  iar suplimentar au dispus ca masuri, la punctul K din procesul verbal " se dispune masura restituirii contravalorii taxei de mentenanta"

 Petenta a soloicitat  anularea procesului - verbal de contraventie încheiat având în vedere faptul ca a fost sanctionata pentru introducerea taxei de mentenanta, atât  prin procesul - verbal atacat, cât si prin alte  procese - verbale, respectiv:  nr. 007796/26.07. 2010, nr. 0003465/20.07.2010, nr. 007078/20.07.2010, nr. 0340424/22.07.2010, nr. 0064847 /14.07. 2010, nr. 008948/ 15.07.2010 fiind încalcate prevederile art. 5 alin. 7 din O.G. 2 /2001, în conditiile  în care petenta este o persoana juridica de drept privat  cu sediul în Bucuresti iar în teriroriu are doar puncte de lucru, fara personalitate juridica.

De asemenea, petenta a mai sustinut ca în ceea ce priveste presupusa încalcare a prevederilor art. 10 lit. f si h din O.G. 21/1992 serviciile de mentenanta au fost subventionate pâna în prezent partial de catre  complanie, iar începând cu luna iunie 2010, acestea se vor aplica integral clientului, precizând  ca la momentul încheirii conhtractului consumatorul a fost informat  prin clauzele contractuale ca firma  îsi rezerva dreptul de a modifica preturile, tarifele etc.

Petenta a precizat ca în conformiutate cu prevederile art. 12 pct. 3 din contract daca beneficiarul nu ste de acord cu modificarea contractului are posibilitatea de a denunta contractul în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a modificarilor, altfel se considera acceptate tacit.

Astfel, petenta a sustinut ca deoarece clinetul nu a denuntat unilateral contractul în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a modificarilor si mai mult decât atât si-a achitat si contravaloarea facturilor  din perioada iunie - iulie 2010, a interpretat aceste modificari ca fiind acceptate tacit.

De asemenea, petenta a contestat si masura dispusa suplimentar la punctul K, precizând ca prevederile art. 15 din Ordonanta 21/1992 se aplica doar în cazul produselor alimentare si nealimentare.

În subsidiar petenta a solicitat înlocuirea pedepsei contraventionale a amenzii cu " avertismentul"

În drept, petenta  si-a întemeiat plângerea pe dispozitiile art. 31 si urmatoarele din  OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea 252/2003 modificata.

În dovedirea cererii, petenta a depus la dosar, în fotocopie, urmatoarele înscrisuri: procesul verbal de constatare a contraventiei ANPC nr. 00026746/166/05.08.2010 si procesele- verbale nr.007796/26.07. 2010, nr. 0003465/20.07.2010, nr. 007078/20.07.2010, nr. 0340424/22.07.2010, nr. 0064847 /14.07. 2010, nr. 008948/ 15.07.2010

Actiunea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar, conform art. 15 lit. i). din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.I

Intimatul a formulat întâmpinare, depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea plângerii contraventionale formulate.

În motivare s-a aratat ca la data de 05.08.2010, având la baza 5 reclamatii din partea unor consumatori cara reclamau faptul ca  RCS & RDS  a perceput în mod abuziv si illegal o taxa de mentenanta  lunara de 4,20 lei plus TVA, agentii constatatori ai C.J.P.C. Gorj au efectuat un control la punctul de lucru al petentei din Tg.-Jiu.

Intimatul a aratat ca prin procesul verbal de constatare a contraventiei seria ANPC nr.  00026746/05.08.2010, agentii constatatori au constatat ca societatea comerciala a încalcat prevederile art.10 lit. f din OG nr. 21/1992 si au sanctionat petenta cu amenda in cuantum de 5000 lei, în baza art. 50 alin. 1 lit. c, si art.10 lit. h din OG nr. 21/1992 si au sanctionat petenta cu amenda in cuantum de 5000 lei, în baza art. 50 alin. 1 lit. c,  iar suplimentar au dispus ca masuri, la punctul K din procesul verbal " se dispune masura restituirii contravalorii taxei de mentenanta"

 Prin încheierea de sedinta din data de 17.11.2010 (fila 299), în temeiul art. 167 C.pr.civ., apreciind asupra pertinentei, utilitatii si concludentei probelor solicitate de petent, instanta a încuviintat proba cu înscrisuri.

Analizând actele dosarului, precum si ansamblul probatoriu administrat în cauza, instanta observa ca plângerea a fost depusa, la instanta, de catre contestatoare prin posta la data de 26.08.2010, în termenul legal prevazut de art. 25 si 31 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, modificata, asa cum reiese din rezolutia judecatorului de serviciu (fila 2).

Din continutul procesului-verbal seria ANPC nr. 00026746/05.08.2010, instanta retine ca intimatul ... a constatat ca societatea comerciala a încalcat prevederile art.10 lit. f din OG nr. 21/1992,  sanctionând  petenta cu amenda in cuantum de 5000 lei, în baza art. 50 alin. 1 lit. c, si art.10 lit. h din OG nr. 21/1992 si cu amenda în cuantum de 5000 lei, în baza art. 50 alin. 1 lit. c,  iar suplimentar s-a dispus, la punctul K din procesul verbal "masura restituirii contravalorii taxei de mentenanta"

Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului de a aplica sanctiunile coontraventionale, instanta are în vedere faptul ca petenta a sustinut ca prin înscrisurile depuse la dosar s-a facut dovada ca serviciul de mentenanta a fost inclus înca din anul 2009, iar dreptul intimatului de a aplica sanctiunea este prescris.

Instanta apreciaza ca exceptia invocata de catre petenta este neîntemeiata întrucât taxa de mentenanta s-a inclus în facturile consumatorilor începând cu luna iunie 2010, iar procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozitiilor art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, conform carora aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie în termen de 6 luni de la data savârsirii faptei.

Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta are obligatia sa verifice procesul-verbal atât sub aspectul legalitatii, cât si al temeiniciei întocmirii sale.

Sub aspectul conditiilor de forma, instanta  constata ca procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea cerintelor de legalitate art. 16 si art. 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sanctiunea nulitatii absolute, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate care se constata din oficiu de catre instanta de judecata.Pentru lamurirea tuturor aspectelor de fapt si de drept necesare aflarii adevarului si justei solutionari a cauzei, respectând dreptul la un proces echitabil consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si în baza art. 129 alin. 4 si 5 C.pr.civ., instanta a administrat toate probele admise de lege si ale caror pertinenta, concludenta si utilitate le-a verificat cu respectarea principiilor egalitatii partilor, al oralitatii si al contradictorialitatii, instituite ca garantii implicite ale desfasurarii procesului în conditii de echitate.

Sub aspectul temeiniciei, instanta retine ca, desi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, acesta face dovada situatiei de fapt si a încadrarii în drept pâna la proba contrara, în concordanta cu art. 34 din O.G. 2/2001.

Instanta constata ca în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se retine în mod clar si constant că indiferent de distinctiile care se fac în dreptul intern între contraventii si infractiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contraventie trebuie să beneficieze de garantiile specifice procedurii penale.

Aceasta deoarece, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, acest gen de contraventie, referitoare la circulatia pe drumurile publice, intra în sfera "acuzatiilor în materie penala" la care se refera primul paragraf al articolului 6 din Conventia Europeana. În jurisprudenta sa, cauza Maszini vs. României din 2006, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat ca aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra ca fapta în discutie are caracter penal, în sensul art. 6 din Conventie.

Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza în toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în masura în care statul respecta limite rezonabile, având în vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Salabiaku v. Franta, cauza Västberga Taxi Aktiebolag si Vulic v. Suedia).

Forta probanta a proceselor-verbale este lasata la latitudinea fiecarui sistem de drept, care este liber sa reglementeze importanta fiecarui mijloc de proba, însa instanta are obligatia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administreaza si apreciaza probatoriul (cauza Bosoni v. Franta, hotarârea din 7 septembrie 1999).

Interpretând dispozitiile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, reiese faptul ca persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil  în cadrul caruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii între scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramâne nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de îndeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional (cauza Anghel v. România).

Având în vedere aceste principii, instanta retine ca procesul verbal de contraventie, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercitiul functiunii, beneficiaza de o prezumtie relativa de veridicitate si autenticitate, permisa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigura de catre instanta conditiile specifice de exercitare efectiva a dreptului de acces la justitie si a dreptului la un proces echitabil.

Potrivit art. 10 din OG 21/1992, "drepturile consumatorilor, la încheierea contractelor, sunt: f) de a plati, pentru produsele sau serviciile de care beneficiaza, sume stabilite cu exactitate, în prealabil, majorarea pretului, tarifului, taxelor, comisioanelor, dobânzilor, penalitatilor si a altor eventuale costuri stabilite initial este posibila numai cu acordul scris al consumatorului

h) de a fi notificati în scris cu privire la orice modificare ca urmare a prevederilor contractuale referitoare la valoarea dobânzilor, comisioanelor, penalitatilor sau oricaror altor costuri, cu cel putin 30 de zile înainte de aplicarea noilor valori."

Conform art. 50 alin. 1 lit. c) din OG 21/1992, "constituie contraventii, daca nu au fost savârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, sa fie considerate infractiuni, si se sanctioneaza dupa cum urmeaza: "încalcarea dispozitiilor art. 10 lit. a) - f), h) (...) cu amenda contraventionala de la 2.000 lei la 20.000 lei."

 Instanta are în vedere faptul ca petenta a sustinut ca aceste costuri erau prevazute de la începutul contractului si, ca, ulterior acestea au crescut in functie de anumiti factori externi.

Instanta apreciaza ca orice modificare a contractului este posibila doar dupa notificarea prealabila a consumatorului cu privire la noile tarife sau taxe. În acest context, instanta constata ca semnarea contractului  de catre consumator, nu îl exonereaza pe  prestatorul de servicii sa îl notifice pe client si sa obtina acordul sau scris cu privire la orice modificari ulterioare ale contractului respectiv, iar din probele administrate în cauza nu rezulta ca taxa de mentenanta, în valoare de 5 lei, sa fi fost stipulata initial în contracte sau în alte acte aditionale ale contractelor.

De asemenea, instanta retine faptul ca petenta a aratat atât în plângerea contraventionala, cât si prin concluziile scrise atasate la dosar, ca aceasta modificare a fost adusa la cunostinta consumatorilor conform prevederilor contractuale prin afisarea la sediul casieriilor punctelor de lucru si pe pagina de internet cu 30 de zile înainte de introducerea acestora.

 Fata de aceste sustineri ale petentei, care a precizat daca beneficiarul nu este de acord cu modificarea contractului are posibilitatea de a denunta contractul în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a modificarilor si care a sustinut ca deoarece clinetul nu a denuntat unilateral contractul achitatând contravaloarea facturilor din perioada iunie - iulie 2010, a interpretat aceste modificari ca fiind acceptate tacit, sunt neîntemeiate.

 Aceste demersuri ale petentei, care, de altfel,  nu au fost negate nici de catre intimat, nu sunt de natura sa suplineasca obligatia acesteia de aplica taxele respective  numai cu acordul scris al consumatorului, operatorul economic având obligatia de a notifica consumatorii cu privire la introducerea respectivului tarif, iar instanta constata ca petenta nu a probat faptul ca ar fi notificat clientii în scris cu privire la modificarea prevederilor contractuale, referitoare la introducerea taxei de mentenanta.

În consecinta petenta nu îsi poate întemeia sustinerile tocmai pe buna credinta a clientilor care si-au achitat facturile, atâta vreme cât nu a anuntat în scris modificarile în ceea ce priveste taxa de mentenanta pentru ca beneficiarii serviciilor sa decida daca doresc sau nu sa denunte contractul în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a modificarilor.

Având în vedere aceasta situatie de fapt stabilita prin analiza întregului material probator administrat în cauza, instanta constata ca  petenta a încalcat drepturile consumatorului, astfel cum au fost reglementate prin dispozitiile art. 10 lit. f si h, si, în consecinta masurile dispuse în conformitate cu art. 15 alin.4 sunt legale.

De asemenea, instanta constata ca petenta a sustinut ca procesul verbal este nul de drept  pentru ca au fost încalcate dispozitiile art. 5 alin. 7 din OG 2/2001 având în vedere faptul ca au fost aplicate la mai multe puncte de lucru ale petentei ce nu au personalitate juridica, aceiasi sanctiune contraventionala pentru aceiasi fapta, iar sediul petentei este numai la Bucuresti.

Instanta observa ca într-adevar, petenta a fost sanctionata prin mai multe procese verbale de contraventie în judete diferite ale tarii, pentru fapte similare, fiind sanctionata pentru nerespectarea acelorasi dispozitii legale si constata ca la nivel national Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a convocat Comisariatele judetene pentru a sanctiona faptele respective (fila 63 din dosar).

Instanta are în vedere faptul ca petenta a sustinut în concluziile scrise faptul ca la nivel central ANPC prin adresa 1/1008 din data de 20.07.2010 (anterior datei controlului de catre agentii ... în data de 05.08.2010), s-au dispus masuri ce erau obligatorii pentru toate comisariatele din tara în sensul sanctionarii petentei, nerespectându-se principiul impartialitatii constatarii unei fapte contraventionale.

Instanta constata ca aceasta sustinere a petentei este neîntemeiata întrucât potrivit art 2 alin.1 din Hot nr. 882 din 18.08.2010 privind organiazarea si functionarea ...prevede faptul ca a aceasta autoritate coordoneaza si realizaeaza strategia si politica Guvernului în domeniul protectiei cosumatorului, actioneaza pentru prevenirea si combaterea practicilor care dauneaza vietii, sanatatii, securitatii si intereselor economice ale consumatorilor, având printre altele ca obiectiv principal, protejarea consumatorilor împotriva practicilor comerciale incorecte, (art 2 alin.2 lit. d din Hot. nr. 882 din 18.08.2010) si ca atributie principala controlarea dispozitiilor legale privind protectia consumatorilor, privind consumatorilor, referitoare la securitatea produselor si serviciilor, precum si la apararea drepturilor legitime ale consumatorilor, prin efectuarea de controale pe piata la producatori, importatori, distribuitori, vânzatori, prestatori de servicii, inclusive servicii financiare, si în unitati vamale, având acces la locurile în care se produc, se depoziteaza, se comercializeaza produsele sau în care se presteaza serviciile, precum si la documentele referitoare la acestea.

Controlul ar fi fost abuziv în situatia în care s-ar fi constat ca sanctiunile respective nu ar fi fost legal aplicate sau ca procedura de desfasurare a controalelor ar fi fost demarata cu nerespectarea legii, însa astfel de elemente nu au fost dovedite de catre societatea petenta.

 În ceea ce priveste procesul-verbal seria ANPC nr.  00026746/05.08.2010 acesta a fost întocmit  dupa ce reprezentantii intimatului au fost sesizati de catre 5 consumatori din judetul Gorj ale caror drepturi protejate de dispozitiile OG 21/1992 au fost afectate. Instanta observa ca petenta a fost sanctionata pentru fapta sa contraventionala în raport cu clientii respectivi din judetul Gorj.

Instanta observa ca prin procesul verbal seria ...  sanctiunea contraventionala  fost aplicata ..., persoana juridica de drept privat, cu sediul în Bucuresti, asa cum reiese din actul constitutiv actualizat al petentei, aflat la filele 154-181 din dosar.

Din cuprinsul procesului-verbal reiese faptul ca s-a constatat încalcarea dispozitiilor art. 10 lit. f si h din OG 21/1992, cu ocazia controlului efectuat la punctul de lucru al operatorului economic din Tg.-Jiu, iar sanctiunea a fost aplicata petentei ... sediul în ..., care într-adevar nu are personalitate juridica.

În consecinta, potrivit dispozitiilor legale mentionate pe parcursul considerentelor si în baza probelor pertinente, utile si concludente administrate, instanta o va respinge, constatând ca plângerea contestatorului este neîntemeiata .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Respinge exceptia prescriptiei dreptului de a aplica sanctiunea, invocata de petenta ca neîntemeiata.

Respinge plângerea contraventionala formulata de catre petenta... cu sediul în ..., cu privire la procesul verbal seria ..., în contradictoriu cu intimate ..., ca neîntemeiata.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 19.01.2011.

Presedinte,

ANDREEA DANIELA TITERLEA Grefier,

ELENA VODISLAV

Red. /tehnored. Jud. A.T.

4 exemplare

09 Februarie 2011

1

Domenii speta