Drept civil,rezoluţiune contract de întreţinere

Sentinţă civilă 425 din 15.03.2010


ROMÂNIA

JUDECATORIA INEU, JUDETUL ARAD Operator 2826

DOSAR NR. (…)

SENTINTA CIVILA NR. (…)

Sedinta publica din (…)

Presedinte : (…)

Grefier: (…)

S-a luat în examinare cauza civila privind pe reclamanta B L  împotriva pârâtilor H F si H M, pentru rezolutiune contract de întretinere.

La apelul nominal se prezinta pentru reclamanta mandatara M A, pârâtul H F asistat de avocat (…), martorii reclamantei  A M, M C si M A si martorii pârâtilor S I si N N, lipsa fiind reclamanta si pârâta H M.

Procedura completa.

S-a facut referatul cauzei ,dupa care reprezentantul  pârâtilor arata ca pârâta  H M, nu s-a putut prezenta  la termenul de azi, întrucât mama pârâtului H F este o femeie în vârsta si bolnava, care nu poate ramâne fara însotitor.

Se procedeaza la consemnarea interogatoriului luat pârâtului prezent H F si la ascultarea sub prestare de juramânt a martorilor reclamantei A M, M C si a martorilor pârâtilor S I si N N, iar martora M A, raportat la sustinerile cu privire la confesiune, este ascultata potrivit prevederilor art.193 alin.6,7 c.pr.civila, declaratiile martorilor fiind consemnate în procese verbale si atasate dosarului cauzei.

Fata de pozitia pârâtului si declaratiile martorilor audiati la termenul de azi mandatara reclamantei arata ca renunta la  proba cu interogatoriul pârâtei lipsa H M, situatie în care instanta revine asupra probei cu interogatoriul pârâtei H M.

Atât mandatara reclamantei cât si reprezentantul pârâtilor arata ca nu mai au alte cereri de formulat, situatie în care, instanta declara faza probatorie încheiata si acorda cuvântul pentru dezbaterea cauzei în fond.

Mandatara reclamantei, M A potrivit art.68 alin.4 c.pr.civila, dat fiind ca are calitatea de avocat, pune concluzii de admitere a actiunii, a se retine culpa pârâtilor care nu si-au îndeplinit obligatia de întretinere conform contractului, lasând-o  pe reclamanta si pe sotul acesteia fara ajutor,din întreg probatoriul rezultând ca debitorii nu si-au îndeplinit obligatiile asumate prin contract.

Mai mult chiar in perioada ierni, reclamanta a fost lasata fara ajutor, desi aceasta are nevoie de întretinere.

Nu se solicita cheltuieli de judecata.

Reprezentantul pârâtilor, avocat (…) solicita respingerea actiunii reclamantei ca  inadmisibila, învederând instantei ca pârâtii s-au achitat în totalitate de obligatiile ce le-au revenit atât fata de defunctul sot al reclamantei, pâna la decesul acestuia, cât si fata de reclamanta, potrivit probelor reclamanta fiind cea care a refuzat întretinerea.

Mai arata ca, proprietarul imobilului transmis pârâtilor, a fost sotul reclamantei, fata de aceasta fiind îndeplinite obligatiile legale de întretinere, nefacându-se dovada contrara.

Pe de alta parte, reclamanta , creditoare a întretinerii datorate de pârâti, nu poate solicita rezolutiunea contractului, ci cel mult transformarea obligatiei de întretinere intr-o suma de bani, aspect pe care reclamanta nu l-a cerut, culpa în speta revenind exclusiv reclamantei care a refuzat întretinerea, aspect rezultat ci suficienta certitudine din declaratiile martorilor audiati.

Fara cheltuieli de judecata.

Nu s-a achitat taxa judiciara de timbru întrucât prin încheierea de sedinta nr. (…) pronuntata la data de (…) s-a dispus scutirea de reclamantei de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de (…) lei si a timbrului judiciar mobil în valoare de (…) lei.

J U D E C A T A

Asupra actiunii civile înregistrata la aceasta instanta la (…), reclamanta fiind scutita de plata taxei judiciare de timbru  în cuantum de (…) lei si a timbrului judiciar mobil în valoare de (…) lei, potrivit încheierii nr. (…), constata ca reclamanta B L domiciliata în (…), nr. (…), jud. Arad a solicitat în contradictoriu cu pârâtii H F domiciliat în (…), nr. (…), jud. Arad si H M, domiciliata în (…), nr. (…), jud. Arad, rezilierea contractului de întretinere autentificat  sub nr. (…) de BNP (…) si obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

În fapt a aratat ca prin contractul de întretinere autentificat sub nr. (…) de catre BNP (…), s-a transmis pârâtilor dreptul de proprietate asupra imobilului situat în localitatea (…) nr. (…), compus din casa de locuit si teren aferent în suprafata de (…)mp. din totalul  de (…)mp.  respectiv cota de (…) parti din imobilul  înscris în CF nr. (…).

A precizat faptul ca pârâtii au fost de acord cu rezilierea în mod amiabil a contractului de întretinere din veniturile realizate din pensie si ajutor social îsi asigura hrana zilnic si îsi achizitioneaza medicamentele necesare.

De asemenea a transmis acest drept pârâtilor în virtutea contractului încheiat dorind ca pârâtii sa o întretina atât pe aceasta cât si pe sotul sau, care a decedat.

Ulterior, a fost nevoita sa plateasca muncile în gospodarie, a cultivat gradina cu lucerna pe care tot pârâtii au recoltat-o, iar ca urmare a faptului ca pârâtii au ignorat-o complet a fost nevoita sa apeleze la ajutorul surorii sale în anul (…) când a cazut si si-a fracturat mina.

Dupa luna (…), acestia nu i-au mai prestat întretinere, fiind de altfel de acord cu rezilierea amiabila a contractului, iar dar întrucât pârâtii au refuzat sa îsi îndeplineasca obligatiile asumate precum si rezilierea contractului, au determinat-o sa promoveze actiunea.

Desi în drept actiunea s-a întemeiat pe prev. art.1639 si urmatoarele cod civil, actiunea a fost calificata ca o actiune pentru rezolutiune contract de întretinere, având ca fundament juridica prevederile art.1020-1021 c.civil.

Pârâtul H F, atât prin întâmpinarea depusa la fila (…) cât si prin  interogatoriul luat în sedinta publica din (…) a solicitat respingerea actiunii reclamantei, întrucât ei si-au îndeplinit obligatiile de întretinere atât fata de sotul reclamantei cât si fata de reclamanta, motivând ca reclamanta a refuzat sa mai primeasca mâncare si ajutorul pârâtilor.

Pârâta H M, prin întâmpinarea depusa la fila (…) a solicitat respingerea actiuni ca neîntemeiata si nefondata întrucât si-a îndeplinit toate obligatiile fata de sotul reclamantei,  cât si fata reclamanta pâna în momentul în care aceasta a refuzat sa mai primeasca ajutorul acordat si sa le mai vorbeasca.

Ambii pârâti au apreciat ca actiunea este si inadmisibila, în conditiile în care proprietarul imobilului transmis pârâtilor, a fost sotul reclamantei, fata de aceasta fiind îndeplinite obligatiile legale de întretinere, nefacându-se dovada contrara, iar pe de alta parte, reclamanta , creditoare a întretinerii datorate de pârâti, nu poate solicita rezolutiune contractului, ci cel mult transformarea obligatiei de întretinere intr-o suma de bani.

În  vederea solutionarii cauzei s-au depus la dosar copia contractului de întretinere la f. (…) dosar, certificat de deces B I fila (…),  certificat de casatorie B I si B L fila (…), întâmpinare pârâti fila (…), împuternicire avocatiala pentru reprezentare pârâti fila (…), certificat de deces B I fila (…), împuternicire avocatiala pentru reprezentare reclamanta fila (…),cerere pentru acordare ajutor public judiciar fila (…) si (…), declaratia reclamantei pe proprie raspundere fila (…),  cerere de probatiune fila (…) si (…), raspuns la întâmpinare fila (…), procura judiciara pentru reprezentare reclamanta fila (…), fila buletin identitate reclamanta fila (…), extras CF  (…) fila (…), cupon de pensie reclamanta fila (…), interogatoriul luat pârâtului H F fila (…) si au fost audiati martorii  reclamantei A M fila (…), M C fila (…) si M A fila (…) si martorii pârâtilor S I fila (…) si N N fila (…)  dosar.

Din ansamblul acestor probatiuni, instanta retine în fapt urmatoarele:

Prin contractul de întretinere încheiat între parti la (…) autentificat de Biroul Notarial Public (…), sub nr. (…), B I si sotia, B L,în calitate de întretinuti, si pârâtii în calitate de întretinatori, au transmis în schimbul întretinerii, dreptul de proprietate constând în cota de (…) parti  din imobilul identificat în c.f. nr. (…), compus din imobilul situat în localitatea (…) nr. (…), jud.Arad, compus din casa de locuit si teren aferent în suprafata de (…) mp. din totalul de (…) mp.,fondul fiind detinuta de B I prin mostenire, iar supraedificatele prin construire ca bun comun, fila (…) dosar.

Pârâtii s-au obligat sa îi întretina cu toate cele necesare traiului, întretinerea constând din asigurare de alimente, combustibil, îmbracaminte, medicamente în caz de nevoie, etc. pâna la sfârsitul vietii, iar la deces sa fie înmormântati potrivit obiceiului locului.

Valoarea întretinerii precum si a imobilului in nuda proprietate a fost evaluate de parti la suma de (…) lei, rol.

B I, a decedat la data de (…), fila (…) dosar, reclamanta fiind sotia supravietuitoare a acestuia.

Cu privire la temeiul de drept al actiunii reclamantei, asa cum s-a aratat mai sus, reclamanta a indicat disp.art.1639 cod civil, dispozitii ce refera la contractul de renta viagera, nefiind aplicabile în speta.

Prin urmare, în virtutea art.129 c.pr.civila, fata de  contractul de întretinere încheiat între parti, mentionat mai sus, aflat la fila (…) dosar, instanta a analizat actiunea reclamantei prin raportare la prev.art.1020-1021 c.civil.

În ceea ce priveste inadmisibilitatea actiunii reclamantei, invocata de pârâti prin întâmpinarea depusa la dosar, se retine ca, contractul de întretinere nefiind reglementat în dreptul nostru, pe baza practicii judiciare si a doctrinei în  materie, a fost definita ca fiind contractul prin care o persoana se obliga sa hraneasca si sa întretina o alta persoana pe durata vietii acesteia, în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra  unui bun sau al platii unei sume de bani.

Dat fiind caracterele juridice specifice contractului de întretinere, pentru debitorul obligatiei de întretinere, respectiv întretinator cea mai importanta obligatie este aceea de a acorda în natura obligatia de întretinere promisa la încheierea contractului si dupa caz, de a-l înmormânta pe creditor, pe lânga obligatia de preluare a bunului.

Cu exceptia cazului în care prin contract se stabileste un alt loc de executare, întretinerea trebuie prestata la domiciliul beneficiarului.

Întretinerea trebuie prestata în principiu, personal de catre debitor, dat fiind caracterul „intuitu personae” al contractului.

Potrivit practicii judiciare în materie, în cazul pluralitatii de subiecte, obligatia de întretinere este indivizibila numai daca din conventia partilor se poate trage concluzia ca a fost privita ca atare , potrivit deciziei civile nr. (…) a fostului Tribunal Suprem, respectiv ca sotul supravietuitor are actiunea în rezolutiune numai „pro parte” corespunzator cotei sale, nu si pentru cea a creditorului fata de care obligatia s-a executat, Tribunalul Caras, decizia civila nr. (…).

În speta, reclamanta a solicitat desfiintarea contractului de întretinere încheiat cu pârâtii pentru aceea ca pârâtii nu si-au îndeplinit obligatiile asumate atât în timpul vietii sotului sau B I , cât si dupa decesul acestuia , fiind nevoiti  sa apeleze la persoane straine care sa-i ajute la treburile casnice, la menaj si sa le îngrijeasca gospodaria, respectiv ca întrucât este o persoana în vârsta si bolnava nu este în masura sa se descurce singura si nu îsi poate asigura un trai zilnic având nevoie de întretinere.

Ori, întretinerea, ca si contract nenumit si sinalagmatic, poate fi desfiintata în conditiile art.1020, 1021 c.civil, si anume pentru neîndeplinirea culpabila a obligatiilor asumate.

 Din sustinerile pârâtilor exprimate prin întâmpinare si interogatoriul luat în sedinta publica din (…), coroborate cu declaratiile martorilor audiati în cauza, se retine ca pârâtii si-au îndeplinit obligatiile atât fata de sotul reclamantei cât si fata de reclamanta, împrejurarea ca acestia frecventau des domiciliul reclamantei pentru a-i asigura cele necesare traiului fiind confirmata si de martorii reclamantei care i-au prestat diverse lucrari în gospodarie, A M, fila (…) dosar si M C, fila (…), pâna în (…), când reclamanta a refuzat sa mai primeasca ajutorul pârâtilor si sa le mai vorbeasca.

În acest sens, se mai retine ca, reclamanta a fost multumita de întretinerea acordata si dupa decesul sotului sau, fila (…)dosar.

Anterior anului 2009, reclamanta a suferit o fractura la brat, fiind îngrijita de pârâti.

De asemenea, pentru a fi mai bine îngrijita a stat în perioada iernii anului 2009 la pârâti.

Totodata, din depozitiile martorilor S I fila (…) dosar si N N fila (…) dosar, se mai retine ca pe lânga mâncare, pârâtii i-au asigurat reclamantei si medicamentele necesare, precum si lemne de foc, pâna în momentul în care reclamanta a refuzat sa mai primeasca îngrijiri de la pârâti si sa mai discute cu acestia, din (…), reclamanta a refuzat sa mai primeasca întretinere de la pârâti, sustinând ca i-au otravit mâncarea, respectiv ca i s-au facut vraji cu scopul de a o ucide, moment de la care a încetat orice dialog cu pârâtii.

În aceeasi perioada s-a mutat la sora sa, îmbolnavindu-se de gripa, iar înainte de Sarbatorile de iarna din (…) s-a reîntors la domiciliul sau, ca urmare a racirii relatiilor cu propria sora.

Fata de cele de mai sus, instanta retine ca sotul reclamantei B I a decedat la (…), defunct fata de care pârâtii si-au îndeplinit toate obligatiile pe durata vietii acestuia, iar sustinerile reclamantei ca pârâtii nu i-au întretinut si ca au refuzat sa îsi îndeplineasca obligatiile asumate prin contractul de întretinere, nu au fost probate fara echivoc, atâta vreme cât din probele administrate în sustinerea actiunii, reclamanta nu dovedeste aceasta stare de fapt.

Mai mult de cât atât, reclamanta este în culpa pentru neîndeplinirea obligatiilor, în conditiile în care aceasta a refuzat întretinerea pârâtilor, în mod neîntemeiat si total nejustificat, din motive fanteziste, respectiv ,,ca pârâtii i-au facut vraji,, fila (…) dosar.

 Martorul S I, vecin cu partile, a aratat ca desi reclamanta are nevoie de întretinere, reclamanta este cea care refuza sa fie întretinuta, aspect confirmat si de martorul N N.

Mai mult, desi reclamanta a sustinut ca s-a convenit amiabil cu pârâtii de a rezolutiona contractul de întretinere în vara anului (…), acest aspect nu poate fi retinut, martora audiata la fila (…) dosar, aratând ca, cunoaste acest aspect de la reclamanta, nu a participat niciodata la discutii între parti nici cu privire la desfiintarea contractului, nici cu privire la neîndeplinirea obligatiilor de catre pârâti.

Prin urmare, coroborând întregul material probator, instanta retine ca reclamanta a refuzat orice serviciu din partea pârâtilor, iar neîntelegerile dintre parti se datoreaza intentiei unilaterale a reclamantei de a desfiinta contractul.

Nu este de neglijat nici conduita reclamantei manifestata  fata de o alta persoana cu intentia de a încheia un alt contract de întretinere.

Ori, rezilierea contractului de întretinere se poate dispune numai în conditiile retinerii unei culpe a debitorilor,ori daca creditorul întretinerii  nu a primit  întretinerea cuvenita, nu si în cazul în care obligatia nu s-a executat în tot sau în parte, din culpa beneficiarului întretinerii, care solicita desfiintarea contractului.

Fata de cele de mai sus, nefiindu-le imputabila pârâtilor neexecutarea obligatiei de întretinere fata de reclamanta începând cu (…), vazând ca nu sunt îndeplinite prev. art. l020 si 1021 c. civ , instanta urmeaza sa respinga  ca nefondata actiunea civila formulata de reclamanta B L împotriva pârâtilor H F si H M, pentru rezolutiune contract de întretinere.

Vazând ca reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar în cuantum de (…) lei prin scutire de la plata taxei judiciare de timbru, la data de (…), urmeaza ca în baza prevederilor art.18 din OUG nr.51/2008, acestea sa ramâna în sarcina statului.

Vazând ca pârâtii nu au solicitat cheltuieli de judecata, potrivit prevederilor art.274 c.pr.civila, nu se vor acorda.

Pentru aceste motive, în numele legii,

H  O  T  A  R  E  S  T  E ,

Respinge actiunea civila formulata de reclamanta B L domiciliata în (…) , nr. (…), jud. Arad, împotriva pârâtilor H F domiciliat în (…), nr. (…), jud. Arad si H M, domiciliata în (…), nr. (…), jud. Arad, pentru rezolutiune contract de întretinere.

Dispune ca suma de (…)lei pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar la data de (…) sa ramâna in sarcina statului.

Fara cheltuieli de judecata.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica din (…).

Presedinte Grefier

(…) (…)

Red. (…)

Tehnored. (…).

5 ex/(…)