Modificare act nastere
Data publicare portal 04.05.2010
Prin sentinta civila nr.2101/31.03.2010 pronuntata in cauza nr.336/311/2010 Judecatoria Slatina a admis cererea reclamantului I.V. formulata în contradictoriu cu pirita Primaria Municipiului Slatina- Serviciul Stare Civila, s-a dispus modificarea actului de nastere nr. 1437/31.08.2009 al minorului I.A., fiul lui I.V. si I.M., cu privire la mentiunea referitoare la data nasterii copilului, care se va înscrie corect 01 august 2009, în loc de 01 martie 2009, s-a dispus efectuarea cuvenitelor mentiuni de catre Serviciul de Stare Civila al Primariei Municipiului Slatina.
S-a respins ca neîntemeiata cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Slatina la data de 14.01.2010 sub nr. 336/311/2010 reclamantul I.V. a solicitat instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta în contradictoriu cu Primaria Municipiului Slatina-Serviciul Stare Civila sa se dispuna modificarea actului de nastere al minorului I.A. sub aspectul datei nasterii acestuia care a fost consemnata în mod eronat 01.03.2009 în loc de 01.08.2009 cum este corect.
In motivarea cererii reclamantul a aratat ca în mod eronat s-a consemnat în certificatul medical constatator al nasterii nr.1230/4.08.2009 emis de Spitalul Judetean de Urgenta Slatina ca data a nasterii data de 01.03.2009 în loc de 01.08.2009 cum este în realitate.
Cererea nu a fost întemeiata în drept, fiind legal timbrata.
In dovedirea cererii s-au depus la dosar urmatoarele înscrisuri: certificatul de nastere al minorului, certificat medical constatator al nascutului viu nr.1230/04.08. 2009, foaie de observatie clinica a nou nascutului.
Pârâta legal citata nu a depus întâmpinare la dosar.
La termenul din 10.03.2010 instanta din oficiu a solicitat relatii la Spitalul Judetean de Urgenta Slatina în sensul de a comunica în copie extras din registrul de nou nascuti atât din data de 01.03.2009 cât si din 01.08.2009 si copie din registrul de internari-externari al bolnavilor din 01.03.2009 si 01.08.2009 precum si relatii din care sa rezulte daca în evidentele spitalului în perioadele de mai sus figureaza internata mama I.M..
Cu adresa nr. 5436/30.03.2010 Spitalul Judetean de Urgenta Slatina a înaintat relatiile solicitate aratând ca data exacta a nasterii minorului este de 01.08.2009 dupa cum rezulta din extrasul registrului depus la dosar –pozitia 466.
Analizând cererea reclamantului prin prisma probatoriului administrat raportat la dispozitiile legale incidente în cauza instanta retine urmatoarele:
La data de 31.08.2009 a fost emis de catre Primaria Slatina-Serviciul de Stare Civila certificatul de nastere seria NF nr. 794694 privind nasterea minorului I.A., fiul lui I.V. si I.M. a carui nastere a fost înscrisa în actul de nastere nr. 1437/31.08.2009.
In actul de nastere al minorului si în certificatul de nastere s-a consemnat ca data a nasterii data de 01.03.2009 dupa cum a figurat înscris în certificatul constatator al nascutului viu nr. 1230/04.08.2009-fila 5.
Insa, din foaia de observatie clinica emisa de Spitalul Judetean de Urgenta Slatina-fila 6 rezulta ca minorul s-a nascut la data de 01.08.2009, ora 20,50.
In acelasi sens, figureaza înscrisa nasterea minorului la pozitia nr. 466 din registrul de nou nascuti ca producându-se la data de 01.08.2009 ora 20,50.
Observând acest înscris se constata ca apare consemnata mama I.M. internata la 30.07.2009 care a dat nastere unui copil la 01.08.2009.
Din foaia de observatie clinica generala se retine ca I.M. mama minorului a fost internata în perioada 30.07-04.08.2009 iar la 01.08.2009 a dat nastere unui copil.
Raportat la aspectele de mai sus instanta constata ca nasterea minorului I.A.s-a produs la 01.08.2009 si nu la 01.03.2009 cum apare consemnat în actul de nastere întocmit de Primaria Slatina.
In drept, potrivit dispoz. art.60 al.1 din Legea nr.119/1996 republicata „Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civila si a mentiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile.”
Raportat la considerentele de fapt si de drept expuse instanta a admis cererea reclamantului si a dispus modificarea actului de nastere al minorului I.A., având nr. 1437/31.08.2009 cu privire la mentiunea referitoare la data nasterii copilului.
S-a dispus efectuarea cuvenitelor mentiuni de catre Serviciul de Stare Civila al Primariei Municipiului Slatina.
Referitor la cheltuielile de judecata pe care le-a solicitat reclamantul, instanta a respins ca neîntemeiata aceasta cerere deoarece nu s-a facut dovada cheltuielilor efectuate.