Procedura insolvenţei. Creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei.
Procedura insolvenţei. Efectele închiderii procedurii.
Procedura insolvenţei. Atribuţiile administratorului judiciar.
Starea de insolvenţă. Criterii de apreciere şi momentul în raport cu care se apreciază existenţa acesteia.
Insolvenţă. Condiţiile denunţării unui contract în temeiul art. 86 din Legea nr.85/2006.
Majorarea termenelor prevazute de art.62 alin.1 lit.b, c si d din Legea nr.85/2006.
Aspecte de Drept procesual aplicabile în litigiile cu profesionisti
Termen de decadere si modul de calcul.
Procedura insolventei. Ordinea efectuarii platilor în cadrul falimentului.
Procedura insolventei. Interesul personal al lichidatorului judiciar.
Procedura insolventei. Acordul cu privire la plata.
Procedura insolventei. Contestatie la tabelul preliminar de creante
Citarea partii la sediul social înscris la acea data în evidentele Oficiului Registrului Comertului. Competenta privind procedura insolventei în lipsa unei clauze exprese derogatorii vizând aceasta materie.
Deschiderea procedurii insolventei. Conditiile de admisibilitate ale cererii prin care se solicita deschiderea procedurii acesteia. .
Conditiile în care se poate dispune închiderea procedurii. Exercitarea drepturilor si obligatiilor procesuale de catre parti în procesul civil.
Procedura insolventei. Când regimul juridic de drept comun al asociatilor si fundatiilor nu ar permite o acoperire conforma a debitelor, legiuitorul a stabilit ca si acestea pot fi supuse procedurii insolventei daca desfasoara si activitati economice.
Acordul Adunarii Creditorilor nu reprezinta o conditie prealabila pentru ca judecatorul sindic sa dispuna intrarea în faliment în cazul în care debitorul nu respecta planul de reorganizare.
Atributii ale judecatorului sindic în procedura insolventei.
Constatare nulitate absoluta bilet la ordin.
Conflictul de interese al creditorilor în cadrul adunarii creditorilor. Neaplicarea disp. art.17 alin.5 din Legea 85/2006.