Imobil în indiviziune revendicat de către un singur coproprietar. Inadmisibilitate.
REVENDICARE. COPROPRIETATE. ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI UNANIMITĂŢII. CONSECINŢE.
Certificatul de moştenitor şi adeverinţa de rol agricol nu constituie titlu de proprietate în acţiunea în revendicare
REVENDICARE. ACTE PRIMARE NEVALORIFICATE ÎN PROCEDURA SPECIALĂ A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR. CONSECINŢE.
Cadrul procesual. Încălcarea limitelor investirii
REVENDICARE. PRESCRIPŢIA ACHIZITIVĂ. POSESIA ANTERIOARĂ ANULUI 1974. CONSECINŢE.
Actiunea in revendicare. Necercetarea fondului pricinii.
Revendicare
Revendicare - Pactul comisoriu de gr.IV – denuntarea unilaterala a pactului comisoriu de partea interesata în desfiintarea contractului; cauze ce împiedica respectarea clauzei compromisorii.
Anulare contract vânzare-cumpărare
Admisibilitatea acţiunii privind acordarea drepturilor salariale restante.
Admisibilitatea acţiunii privind drepturi băneşti pe persoane ce ocupă funcţii de demnitate publică, alese.
Revendicare – masura nationalizarii a fost facuta cu încalcarea disp.Decretului nr.92/1950; - buna credinta a chiriasilor – eroarea asupra calitatii de proprietar al transmitatorului în momentul încheierii actului de vânzare-cumparare este lipsita d...
Părţi în proces. Nepronunţarea hotărârii în contradictoriu cu toate părţile. Consecinţe.
Acţiune în revendicare. Pivniţă cumpărată împreună cu apartamentul şi neidentificată prin schiţa de partajare a subsolului blocului. Cerere de intervenţie formulată în apel. Admisibilitatea apelului promovat de terţi.
Inadmisibilitatea acţiunii în revendicare după apariţia Legii nr.10/2001
REVENDICARE. DESPĂGUBIRI CIVILE. BUNA CREDINŢĂ.
REVENDICARE. INADMISIBILITATE.
REVENDICARE. TEREN AFLAT ÎN PATRIMONIUL UNITĂŢII ADMINISTRATIV - TERITORIALE. CALITATE PROCESUALĂ ACTIVĂ.
ACTIUNE IN REVENDICARE IMOBILIARA. ANULARE CONTRACTE DE VANZARE – CUMPARARE. CUMPARARE TITLURI